Astăzi, m-am gândit cu spaimă la moarte… la posibila moarte a cuiva drag, bolnav. Gândul acesta m-a determinat să scotocesc printre ideile mele mai vechi și m-am decis să realizez un seminar, pentru tineri, despre rostul vieții.
Apăi… când e vorba despre rostul vieții, toți spun… fericirea, celebritatea, perpetuarea speciei… M-am documentat pe net pentru cea de-a doua parte… celebritatea…
Am luat la rând toate clipurile propuse de cei care au această pasiune și am găsit zeci de nume de celebri dispăruți; chiar dacă noi ne gândim doar la câțiva, sunt atât de mulți… Așa am aflat de ce au dispărut o mulțime de actori pe care i-am văzut când eram adolescentă sau prin facultate…
Recunosc, azi am făcut trafic pe Wiki, pentru că erau multe nume pe care nu le știam și am copiat totul despre acei oameni, pentru ca apoi să pun totul cap la cap și să ajung la niște concluzii…
Sunt multe filmulețe dedicate artiștilor dispăruți, dar unul mai complex este acesta…
Pentru momentele de criză, când ți se pare că viața nu are rost… vizualizarea lui te poate determina să spui:
1. dacă și ei mor… eu de ce să n-o fac… acum?
2. dacă tot voi muri cândva, de ce să nu mă străduiesc totuși acum să mă ridic, profitând de faptul că încă respir, deci mai am o șansă…
Îmi pare rău pentru toți cei care au dispărut dintre noi datorită bolilor necruțătoare… Sunt consternată și regret dispariția celor care au murit în accidente aviatice (sunt mai mulți decât orice cifră pe care am înainta-o noi, din inerție!)… Tristă sunt și pentru cei care au murit împușcați sau în altercații, implicați cu voie sau fără voie… Dar cea mai mare durere o am pentru cei care s-au stins din cauza abuzurilor de droguri – cei mai mulți!
Viața pare o mare mizerie, dacă o privești prin prisma faptului că se moare… Dar viața ar putea să se personifice, să-și pună mâinile în șold și să ne întrebe… ce-ai făcut cu mine, atâta câtă m-ai avut????? …
Astăzi a fost o zi în care m-am bucurat încă o dată că trăiesc și că nu am nevoie de surogate pentru a simți fericirea.
Azi am avut o ședință de vreo 2 ore, ca să putem spune toți ce avem de spus (ce bine că nu ne bagă nimeni pumnul în gură!) și apoi am plecat la cel mai apropiat Mall pentru că una dintre prietene voia să-și cumpere cizme… Nu putea săraca să le ia singură: cântăreau mult, nu avea forță să le care… dar ce zic eu de cărat, cum să le găsească, pentru că erau dificil de contorizat magazinele cu încălțări, avea nevoie de trib după ea…
O alta trebuia să ia de la curățat costumele soțului, dificilă îndatorire și evident era nevoie de noi pentru a o ajuta să găsească hainele (cum că noi oricum nu i-am văzut soțul niciodată, dar știm ce poartă ).
Eu eram trena. N-aveam nicio altă treabă decât să casc gura (în jur sau la ele) sau să întregesc celebrul trio.
N-am fost ca cele din Totul despre sex, nici măcar ca cele din În jungla orașului – adică nu întorceau bărbații capul după noi și nici nu ne plângeam de durerile din casă sau de vreo spaimă închipuită. Am râs, ne-am amintit de vremurile de început (cu una dintre ele lucrez de … 19 ani!) și am făcut planuri pentru viitor.
B și C, sunteți minunate și vă mulțumesc pentru prietenia voastră.
Azi e ziua surorii mele. Si pentru ca singurul mod in care poate sa mai existe un om dupa ce devine parinte este prin copiii sai (e un fel de-a spune, nu militez chiar atat de tare pentru identificarea cu pruncii ), iti dedic nu o melodie pentru tine, ci un fragment dintr-o carte pentru copii, ca sa-mi amuzi nepotii cu aceste franturi …
Leul, devenit profesor se plange:
Am niste elevi ingrozitori. Nu invata nimic. Sunt niste lenesi. Broasca testoasa a ramas repetenta 273 de ani la rand. Crocodilul trage chiulul de la scoala si fuge sa se scalde. Girafa copiaza la toate tezele. Cum intorc putin capul, gata, isi intinde gatul pe la toti vecinii. Cat despre rinocer, toata ziua se tine de farse. Isi pune cornul pe locul colegului sau de banca – strutul – care nu observa nimic si, cand se asaza, se inteapa ingrozitor. Un corn de rinocer nu e o piuneza oarecare… Ce sa mai spun? Nu cred sa mai existe pe undeva o scoala unde sa se intample lucruri asemanatoare. Trebuie sa ma intelegeti nu mai pot rabda…
O balena are si ea motive sa se planga de fiul ei. Pasamite se urca in transatlantice si nu scoate bilet si o face de ocara in tot oceanul….
Sper sa aud aceste cuvinte rostite si de americanii mei nepoti , ca tu nu ma indoiesc: le stii prea bine, la cat de desteapta ai fost la scoala…
P.S. Sora mea era tare la toate materiile, de la limbi straine la chimie, de la romana la sport, de la atelier la matematica. Avea de ales intre a merge la olimpiada pe tara… la vreo 3 materii, ca ea participa la toate…
Betonata mea de sora!
P.S. La multi ani, sisteriado!
- fragmentele redate apartin cartii lui Eduard Jurist, acest Creanga al secolului XX, “Tapul fotograf”. Eu am luat-o de la targul de carte, dar s-ar putea sa existe si prin librarii, daca sunt destepti librarii si au bagat-o in seama. Apartine Editurii Tritonic. Sau posteritatii… Oricum, merita sa o aveti, radeti continuu.
Normal că unii își serbează ziua de naștere cu fast și pompă. Până la o anumită vârstă ne stă și bine să umplem casa de amici și să-i cinstim. După aceea, reducem numărul lor la cei din familie și, la un moment dat, uităm de data respectivă, pentru că ne amintește că începem să semănăm cu Matusalem.
Mă întrebam eu cum va serba mama mea ziua ei de naștere, ce model de viață îmi va mai da, când … ce să vezi… S-a întrecut pe sine. A trimis un pachețel pentru colegele mele… cu fulare. Ce s-a gândit ea: dacă tot o suportați pe fata mea , dacă tot mă delectați zilnic (fiindcă ea ne monitorizează mereu, fetelor, să știți lucrul acesta! ), dacă tot v-au plăcut obiectele cu care s-a întors fie-mea și dacă tot nu se găsește material de acest fel pe la voi, dacă tot nu aveți timp să vi le tricotați voi… ia să pun eu mâna și să vă surprind cu ceva drăgălaș.
Adicătelea, de ce nu v-aș cadorisi chiar de ziua mea, ca să fiu generoasă până la capăt, și-așa nu mai e momentul să fac tămbălău…
Așa că intru eu în clădirea firmei și doar ce le văd pe prietenele mele împopoțonate cu fulare. (Partea cea mai tare a fost că nici măcar mie nu mi-a spus de ceea ce avea în gând, așa că pe ele le-a uimit cu darul, pe mine cu ideea!)
Acum, dacă vine cineva și se uită la noi are impresia că avem ținută de lucru, uniformă…
Înainte de a-ți spune La mulți ani, doamnă, ne gândim să-ți sugerăm să ne faci și niște costume cochete; că dar din dar se face Raiul și dacă tot ai început cu ceva mic, poți continua și cu ceva mai consistent
Și-acum… La mulți (b)ani, Mârto, să ne trăiești și să fii mereu cu un pas în fața noastră la trăznăi … Iar dacă noi ne lăsăm pe tânjeală, să ne tragi după tine, că ar fi bine ca generația noastră să aibă măcar jumătate din energia ta.
Un proiect nou lansat de cătreMostwantedblog.org , ce vizează să unească blogosfera românească.
Condica blogosferei
Condica Blogosferei este titlul unei cărţi, în care noi, cei din MWB, dorim să strângem mesajele cât mai multor bloggeri, o carte care să fie reprezentativă pentru mediul online şi care să poată arăta cine există cu adevărat în blogosfera românească.
În Condica Blogosferei poate semna orice blogger dornic să arate lumii întregi că el există pe harta blogosferei şi astfel blogosfera există și prin articolele de pe al său blog !
Cartea cu titlul “Condica Blogosferei” va fi publicată în exemplar unic, o dată la fiecare 60 de zile, începând de azi 16 februarie 2012, iar cu fiecare ediţie nouă publicată se vor adăuga mesajele celor care din diferite motive vor afla mai târziu de existenţa Condicii. Practic, va fi una şi aceeaşi carte, care doar va creşte în volum, cu fiecare ediţie nouă. Pe 31 decembrie 2012, Condica Blogosferei va fi publicată în formatul final, care să cuprindă, sperăm noi, numele şi mesajele cât mai multor bloggeri.
În Condică poate să apară orice blogger care dorește acest lucru. Pentru a face parte din acest proiect, trebuie să trimiteţi un mesaj la adresa de e-mail grupmwb@gmail.com, care să cuprindă:
numele complet sau doar prenumele
pseudonimul online, dacă există
oraşul şi ţara
titlul şi adresa blogului
o scurtă descriere a blogului, precum şi un mesaj pentru toţi ceilalţi colegi de breaslă, dar şi pentru cititori.
Deşi Condica Blogosferei va fi doar în exemplar unic, oricine doreşte să aibă o copie o va putea avea, fiind nevoie doar de un mesaj la aceeaşi adresă menţionată mai sus (detaliile de primire urmând a fi discutate cu fiecare blogger în parte). Condica Blogosferei va avea şi o ediţie în format video, pentru a arăta tuturor mesajele bloggerilor pentru lumea întreagă.
Începând de azi Condica Blogosferei este o carte a tuturor bloggerilor, mici sau mari, celebri sau mai puţin celebri, din orice nişă de activitate. Atenţie însă, vor fi acceptate doar bloguri, nu alte site-uri sau pagini de promovare ale blogurilor !
*
Autorii şi membrii MWB, precum şi orice alt blogger care doreşte să ajute la promovarea Condicii Blogosferei, sunt rugaţi să preia acest articol integral prin copy&paste şi să-l publice pe blogul personal.
Am trecut pe la ioni și am preluat leapșa că tare m-a amuzat…
Daca eram un anotimp: eram un mix de primăvară și toamnă, la culoare și categoric vară, la temperatură…
Dacă eram o lună: eram mai, indiscutabil! (prietenii știu de ce)
Dacă eram o zi a săptămânii: eram marți (pentru că luni este cea mai dificilă zi a săptămânii la locul meu de muncă, așa că marți mă odihnesc senină… )
Dacă eram o parte a zilei: eram dimineață, că sunt matinală
Dacă eram o virtute: eram sinceritatea.
Dacă eram o planetă: eram Pluto (că-s mică, precum ea, pe lângă restul!)
Dacă eram un lichid: eram, evident, suc de fructe; mai sigur: de pere
Dacă eram o stare a vremii: eram canicula
Dacă eram un instrument: eram un clopoțel
Dacă eram un sentiment: eram veselia
Dacă eram un gest: eram plimbatul mâinii prin păr
Dacă eram un sunet: eram al ploii torențiale
Dacă eram un cântec: eram Două drumuri paralele, al Angelei Ciochină
Dacă eram un simbol: eram unul care nu putea fi privit acuzator că aduce a masonerie.
Dacă eram un oraș: eram unul din Suedia sau Danemarca, transformat în oraș de Israel…
Dacă eram un gust: eram acru, că-mi place
Dacă eram o aromă: eram parfum de lămâiță
Dacă eram o culoare: eram lime
Dacă eram o parte a corpului: eram degetul mic de la piciorul stâng
Dacă eram un drog: nu, nu eram!
Dacă eram un accesoriu: eram o broșă fluture, colorată vesel
Dacă eram un produs de machiaj: ce înseamnă acest termen?
Dacă eram o materie: eram *educație civică*
Dacă eram un personaj de desene animate: eram Tinker Bell, evident, deși nu am niciuna dintre veleitățile ei…
Dacă eram o formă: eram … ce formă au tentaculele caracatiței?
Dacă eram un număr: 8
Dacă eram o mașină: n-aveam cum!
Dacă eram o haină: eram o rochiță cu fustiță plisată, în culori de curcubeu
Ideile speciale ale lui Ioni-Boni:
Daca eram un animal: eram raton.
Daca eram o zeita: eram … trimisă printre pământeni că nu mi se găsea loc pe acolo!
Daca eram un fruct: eram mango
Daca eram o jucarie : eram un om de zăpadă de pluș, cu un rânjet larg, deschis, care ar fi bucurat pe oricine trecea pe lângă el.
Daca eram un fenomen al naturii: eram fulgerul
Daca eram un creator : eram eu, dar fără sechele
Daca eram o leguma: eram usturoi
Daca eram un institut: eram o bibliotecă
Daca eram o pasare: eram un cardinal
Daca eram o floare: eram una violet, cu flori tot anul, care să nu-și supere stăpâna că nu înflorește sau amenință cu decesul
Daca eram o unelta( scula) : lăsați, mi-ar plăcea mai mult să fiu lădița în care stau sculele, pentru ca să le cuprind pe toate în brațe!
Daca eram un metal: eram tinichea, legată de o mașină la fel de tinichea a unor proaspăt căsătoriți
Daca eram un copac( pom) : eram piersic
Daca eram o formula: mă pierdeam printre altele, că nu puteau să-mi reziste atomii la atacul celorlalți…
Palatul Regal este un spectacol, dar gradinile sunt cu totul aparte… Zeci de fantani, fiecare cu zeul pe care-l proslaveste (l-am ales pe Bachus, ca e de-al nostru, poporan… -:) ), labirint langa labirint… De-as avea timp sa scriu mai mult… Doar ceva din Wiki…
Caută lumea în delir *declarație de dragoste*. Nu umblă după filmul adolescenței noastre, desigur, ci după modele prin care să declare propria iubire. Iar în perioada aceasta au fost foarte multe accesări spre postarea în care prezentam cea mai tare … cerere în căsătorie.
Acum, dacă lumea tot iubește și dacă lumea tot vrea să se căsătorească, (în ciuda cifrelor disperate care parcă încearcă să descurajeze căsătoria de vreme ce 60% dintre cupluri mai devreme sau mai târziu tot se despart!) și dacă tot vin buluc spre mine îndrăgostiții ca să suplinească lipsa de idei cu faptele altora…
îmi permit o sugestie.
Nu vă căsătoriți până nu vedeți un film. Adică luați-vă de mână iubita sau iubitul și vedeți, închiriați, căutați filmul A Price Above Rubies (1998) – Prețul libertății. Se poate spune că este un fel de consiliere premaritală – ceea ce nu se prea face în societatea noastră…
Nu pun mare preț pe faptul că joacă Renee Zellweger, deși prezența ei dă o notă aparte scenarului. Și nu țin cont nici de tot ceea ce ar putea să pară deranjant pentru un ochi puritan. Pur și simplu, filmul te pune serios pe gânduri dacă ești la un pas de căsătorie, pentru că, uite!, există totuși două lumi – a oamenilor simpli și a celor complicați, iar oamenii complicați pot fi de trei feluri – credincioși, necredincioși și credincioși, dar cu personalitate, iar oamenii cu personalitate pot face gesturi necugetate, dar sunt multe lucruri care-i împing la fapte disperate… și la un moment dat se pot trezi și cei simpli – oare de ce n-or face-o mai devreme?
Mie mi-a plăcut filmul pentru că e lucid și poate trage semnale de alarmă inclusiv pentru societăți închise și ferite de influențe din exterior… dar care se macină prin loviturile din interior…
Viata Soniei reprezinta o adevarata implinire a visurilor parintilor ei: s-a casatorit cu un tanar cleric, un adevarat sfant, si s-a asezat la casa ei, intr-o comunitate de evrei traditionalisti. In lumea Soniei, menirea femeii este de a avea grija de barbat si de gospodarie si nimic nu poate fi mai pretios decat acest lucru. Insa multumirea de sine a tinerei femei este zdruncinata de pasiunile ascunse ce incep sa iasa la iveala pe masura ce Sonia descopera lumea si se descopera pe sine prin intermediul slujbei pe care si-o gaseste in industria pietrelor pretioase. Intre ea si familia din care face parte incepe un adevarat razboi al mentalitatilor. Sonia alege o noua viata, in care valorile sunt cele pe care ea singura si le alege: nimic nu este mai pretios decat libertatea.
Mă rog, eu finalul îl văd mult mai profund decât ar lăsa să creadă prezentarea, însă fiecare cu impresia pe care o alege din deznodământ…
Pot fi miracole, când crezi… De ce (nu) poți să crezi?
Eram adolescentă și tocmai se lansa. Am aflat că s-a căsătorit. Eu, care eram îngrozită de ideea căsătoriei, mă gândeam pentru prima dată că, da, va fi un om fericit după ce face pasul acesta. După ce ziarele au anunțat că soțul ei o bate și n-are nicio remușcare pentru că o schimbă mereu cu alte femei, am intrat iar în consternare: Păi, dacă și pe WH, frumoasa frumoaselor și talentata talentatelor o tratezi astfel… cum să mai avem noi, celalalte, banalele, speranțe că ne-ar fi fideli bărbații sau că s-ar purta frumos cu noi? Îmi amintesc puține lucruri din acei ani, dar pe acesta mi-l aduc aminte foarte clar pentru că am reînnoit legământul – niciodată căsătorită, fiindcă sigur mă voi înscrie în categoria celor chinuite.
Au trecut anii și veștile despre ea mă îngrozeau. Când te raportezi la un star, o faci mai mult cu invidie, ai vrea să fii ca el/ea, ai vrea să stai în preajma ei… Și, deși o admiram pentru melodia pe care am ales-o pentru azi, mă gândeam cu ciudă și furie, chiar: deci, nu doar eu sunt dezamăgită de părintele meu… și fiica ei este, de vreme ce are o mamă care nu poate renunța la dependența ei…
Sunt curioasă ce spunea ea când recădea în patima dependenței, după toate dezintoxicările. Când soțul meu l-a internat pentru a patra oară pe socrul lui , doctorul l-a întrebat pe pacient:
- De ce beți, domnule, de ce vă întoarceți la băutură, deși plecați de aici refăcut și sănătos.
- A, domnule doctor, de singurătate…
- Singurătate, domnule? Dv știți ce înseamnă acest cuvânt? Aveți alături un om care v-a însoțit de fiecare dată… Aceasta nu este singurătate, este indiferență…
Indiferență față de tine, în primul rând, indiferență față de cei pentru care ești responsabil, indiferență față de bucuria vieții. Și ar mai fi ceva, domn* doctor! O mare indiferență față de darul cel mare oferit de Dumnezeu, viața.
WH era cântăreață de gospel. De multe ori melodiile ei aveau un mesaj creștin atât de pregnant că erai gata să-ți scoți inima din piept și s-o arunci în sus, strigând: Prinde-o, Doamne, e a Ta, de acum. Doar cânta… Cântatul era o meserie și și-o făcea cu succes. Primise un talent fantastic și îl folosea.
Cei care o ascultau erau binecuvântați, dar ea nu păstra nimic din *bunătatea* pe care o împrăștia, nu păstra și pentru ea ceva care să-i dea stabilitate. Această dărnicie a ei – împrăștia credință! – se oprea când era vorba să-și întindă ei însăși o bucățică… Nu, nimic pentru ea, pentru ea utiliza drogul și alcoolul; era ca acea cunoștință a mea care a ținut serviciul de cristal pentru musafiri. Aceștia i-au călcat pragul o singură dată: când nu mai era, pentru că în rest era atât de respingătoare încât n-o căuta nimeni. Sau și mai urâtă comparație: știu pe cineva care cumpără deodorant de toaletă și-l pune în suportul din wc în țiplă… Dacă apa reușește să treacă prin el, bine, dacă nu, înseamnă că nu trebuia să aibă ea așa ceva… (evident, apa nu a deranjat plasticul respectiv, dar a venit o fată de-a ei care, cu orice preț, a tăiat cu foarfeca ambalajul…)
Comparațiile pot părea deplasate și nu sunt cele mai reușite, dar sunt singurele pe care mi le spun mie, în primul rând, că oricum ea nu are cum să mă audă – nu mă auzea nici dacă era în viață, cu atât mai puțin acum… (nu cred că după ce moare omul știe ce gândești despre el – chit că ești rudă cu el!)
Degeaba ai talent, dacă prin el nu te bucuri și tu de stabilitate, de emoție pozitivă, de fericire. Talentul devine în cazul acesta ceva atât de mistuitor încât ești ca un tufiș care arde, arde, e drept că pe moment nu se consumă, dar cum Singur Dumnezeu e veșnic, focul nostru la un moment dat se transformă într-un fuior mic, de fum…
Cum poți să oferi inspiri atâta credință și putere oamenilor și tu să te afli în situația despre care au scris toate ziarele…
Cu vocea perfectă, cântăreaţă cu o imagine de femeie sexy, fără a fi niciodată vulgară şi fără a exagera, Whitney Houston a început să aibă probleme cu drogurile, declarând atunci când a fost intervievată de către Diane Sawyer în 2002 pentru postul ABC “Diavolul este in mine. Sunt fie cel mai bun prieten al meu, fie cel mai mare dusman!“
A, și să nu uit: azi toți îl apreciau pe fostul soț, (acea piatră de moară pe care și-a legat-o WH de gât și cu care s-a aruncat în valurile vieții, ce s-au tulburat) că a urcat pe scenă și a strigat după prestația lui: Te voi iubi pentru totdeauna, W…
Dacă aș crede în viața de după moarte, mi-aș imagina-o pe W. răspunzând acestei declarații… Unii poate o văd fremătând de bucurie că măcar acum s-a trezit omul ei drag… (Cât de lipsit de rațiune trebuie să fii să crezi că aceste cuvinte sunt reale? Ce fel de oameni ar putea să considere aceste cuvinte ca venind din partea unui om sincer? Și, mai presus de toate, ce fel de vieți trăiesc cei care s-ar entuziasma de asemenea minciuni?) Eu, însă, aș spera să spună, măcar în acest ceas: Hai, marș…
Ce mult te-am iubit – declarație după ce omori omul sau îl aduci la nebunie, după ce-l tratezi cu dispreț sau cu nepăsare suverană…
Ciudat, cât de mult seamănă viața unui om talentat cu viața unui oarecare… Și totuși cât de mulți dintre insignifianți reușesc să-și traseze un drum în viață și cât de puțini dintre talentați ajung să se bucure de ceea ce sunt și au…
Sper să nu ajungă niciunul dintre noi la falimentul lui WH – nici material, nici emoțional, nici spiritual.
N-am găsit cartea până acum în comerț; nici la anticariat, nici retipărită. Eu am împrumutat-o de la Biblioteca Emil Gârleanu, pe care o vizitez mereu. O recomand tuturor copiilor peste 6 ani, citită de părinți, și celor de clasa a IV-a, dacă se aventurează să o citească singuri (mămicile le mai pot explica celor mici simbolurile sau glumele cu tâlc, iar de la 10-11 ani se poate să înțelegi și singur sensurile profunde din anumite replici!). Continue reading
Am tot dat târcoale unei cărți de la Ulysses Brave, How Not to be the Perfect Teenager… E consolatoare: pe toate citatele apar imagini ale unor animale ciudate, hai, nu ciudate, ciudățele, amuzante, care te fac să uiți problema cu care te confrunți… măcar pe moment… măcar până trece criza…
1. It might be difficult to persuade the teenager out of the annual bath, once immerse themselves.
2. When your teenager sleeps late, you will need to remind them to look in the mirror before entering the real world.
3. Be sympathetic to the teenagerțs need to build a wall of silence around them.
4. The best looking girls always go around in pairs, making it impossible to approach the one you really fancy without teeth-grinding embarrassment.
Precizare: Anul trecut am promis că nu voi mai face ierarhizări, pentru că mi-e foarte greu să las ceva neevidențiat… NU am nicio obligație față de nimeni, așa că dacă citesc un blog o fac de plăcere, iar dacă nu mai citesc un blog e pentru că nu am timp, nu pentru că aș fi dezamăgită de ceva. Mie îmi plac enorm oamenii de dincolo de bloguri, oamenii cu care am legat o relație – oameni cu care port o legătură prin sms sau pe mail! Continue reading
Comentarii recente