Femei singure (continuare rapidă, foarte necesară)

 gândurile, ascundem, evoluează, flori, să citească, bărbaţi, modestie, oboseală, lucrurile esenţiale, diferenţă, proprie experienţă, cauze dureroase, bunătatea, răbdarea, umorul, singurătate, convingere, descurajantă

                   Gândurile anterioare le-am scris dimineaţă, pe la ora 4, când m-am trezit pentru că mă simţeam foarte rău. După 3 ore am realizat că sunt foarte multe lucruri de spus pornind de la aceste realităţi. Pentru că cei mai mulţi se fac a nu le vedea sau nu le consideră importante, m-am gândit să mă ocup eu de aceasta. Nu de alta, dar ceea ce ţine de viaţa prietenilor mei este important pentru mine, iar ceea ce ţine de suflet trebuie la un moment dat abordat – de ce ne tot ascundem atât de mult după deget?

Premisa: Eu chiar cred că există tinere care nu vor să se căsătorească pentru că nu înţeleg prin căsătorie decât ceva plictisitor.

                     Este vina celor care au stat pe lângă ele sau familiei în care s-au născut, este vina celor din jur care n-au reuşit să le convingă că merită să te opreşti şi să rămâi lângă o singură persoană, este vina prietenelor care au prezentat părţile urâte ale familiei în care evoluează ele… Mai presus de toate, dacă fetele sunt deştepte şi le place să înveţe, este vina băieţilor că nu se ridică la nivelul lor, pentru a avea cu cine să discute. O fată care vorbeşte despre ceea ce-i place cu cineva se leagă de el mai mult decât dacă i-ai aduce toate florile din piaţa George Coşbuc, în fiecare zi… Dar, în zilele noastre, băieţii nu prea-şi pierd timpul să citească şi o fată are nevoie să converseze despre ceea ce o interesează – bărbaţii pot să fie interesaţi de un anumit domeniu şi să nu simtă necesitatea maximă de a vorbi despre aşa ceva. Ei pot să facă descoperiri geniale în domeniul respectiv şi să nu deschidă subiectul despre aşa ceva. Modestie? Oboseală? Alt sistem de raportare la lucrurile esenţiale? Dorinţa de-a nu-l împovăra pe celălalt cu ceva? Oricum, cert este că sunt foarte mulţi bărbaţi care se căsătoresc fără a cere de la soţie să se priceapă sau să le asculte discursurile despre ceea ce  le pare lor fantastic. E o diferenţă enormă între femei şi bărbaţi la acest capitol, iar eu nu sunt chemată să spun că e bine cum procedează o persoană sau cealaltă, eu doar constat cum stau lucrurile.

                    Aceste tinere care au fost dezamăgite de căsniciile pe care le-au văzut în jur sau de modul cum au decurs relaţiile lor sunt convinse că nu are rost să încheie un legământ.

 Pot să-mi permit să vorbesc pentru că o fac din proprie experienţă: când eşti copil într-o familie în care tatăl se îmbată zilnic, iar mama nu poate să aibă nicio prietenă pentru că soţul ei le face propuneri jenante tuturor, îndepărtând astfel orice urmă de familie de lângă ei; când eşti copil într-o familie în care soţului îi place culoarea violet, dar nu pe hainele copilului mare şi ale soţiei, ci pe pielea lor, culoare ce iese după ce el loveşte continuu zeci de minute în şir; când eşti copil într-o familie în care tatăl încearcă să se culce cu două dintre colegele tale care n-au depăşit 15 ani (din fericire, ele au fugit; desigur, le-a abordat pe rând, nu când erau împreună!), iar cu a treia chiar trăieşte vreo doi ani – culmea! – cu ştirea şi acordul tacit al mamei; când eşti copil într-o familie în care sosesc scrisori în care mamei i se cere să-l părăsească pe tatăl tău pentru că el este gata să plece la alta, dar stă de milă sau în care se înfiinţează amanta la uşă şi spune cu seninătate: „Port copilul lui în pântece” (era foarte poetică!); când eşti copil într-o familie în care se mănâncă o singură dată pe zi, un castron cu griş cu lapte, iar lângă tine tatălui i se pune mâncare bună, că el săracul se străduieşte pentru binele familiei… (da, chiar se străduia, dar mai ales pentru a găsi situaţii jenante în care să se pună şi să ne pună!)… Ei bine, când eşti copil într-o astfel de familie nebună nu ai cum să spui „Ador familia. Vreau să mă mărit.” Nu faci distincţie între familia ca ideal, ca minune posibilă şi ceea ce e în jurul tău. Creşti cu o singură idee: „O, nu, mulţumesc, nu familie!” Aşa că eu nu mi-am dorit o familie; n-am alergat după ea, nu am plâns după ea; când a venit, a venit pentru că am fost sigură că nu se va întâmpla nimic rău în cadrul ei, pentru că am avut încredere în cel care urma să fie soţul meu (nu l-am mai identificat cu tatăl meu care, în ziua căsătoriei, era atât de beat că nu se putea ţine pe picioare şi în timpul slujbei scotea sticla de vodkă să mai tragă o duşcă!).

                           Acum, privind la toate cauzele profunde, dureroase, care le determină pe unele fete sincere să nu se căsătorească, realizez că poţi fi foarte sigură că tu nu vrei să te măriţi, dar că poţi schimba macazul dacă apare cineva care să demonstreze că temerile tale cu privire la căsătorie nu sunt întemeiate. Poţi fi foarte convinsă că eşti nepotrivită pentru aşa ceva, iar răbdarea, bunătatea, seninătatea, umorul, inteligenţa unui bărbat să te determine să uiţi toate spaimele şi să accepţi să te apropii de el. (O să spui că în acest caz persoana nu e decisă pentru singurătate pentru totdeauna, ci este decisă pentru singurătate deocamdată. Poţi crede orice, eu însă ştiu că, în inima ei, persoana este convinsă că e definitiv pentru că ea nu are nicio speranţă că vreodată va întâlni pe cineva care să-i contrazică spaimele! Poţi privi lucrurile cum crezi tu, nu te opreşte nimeni, dar, dacă vrei să înţelegi şi o altă faţă a lucrurilor, priveşte-le prin ochii celor în cauză!)

                      Astfel, prima cauză a singurătăţii este cea care te-a marcat profund, dar a doua cauză, care perpetuează convingerea ta, este experienţa negativă – nu există un om lângă care să stai tu şi care să nu semene cu ceea ce ai observat debusolant la ceilalţi.

                                Îmi dau seama prin ce trec femeile necăsătorite şi care chiar nu au pe nimeni (pentru că sunt femei necăsătorite care au un amant, fie el căsătorit sau necăsătorit): după ce că au ajuns la concluzia că o căsnicie este boală curată şi, de-a lungul timpului, şi-au întărit convingerea lor şi după ce că au observat că unora le merge bine şi se simt complexate că ele nu pot intra în categoria acestor „alese”, vine şi momentul în care descoperă că multe dintre cele ce se laudă că sunt fericite sunt, de fapt, nefericite, dar sunt prea mândre să spună asta. Aşa că din ce în ce mai mult se afundă în ideea că n-au niciun viitor şi nu-şi fac speranţe.

                          Uneori, cu intenţii bune sau nu, vin la femeile singure doamne care le tachinează: „Dacă ai şti ce bine e să fii căsătorită!” Mie mi se pare strigător la cer să faci aşa ceva – am zeci de prietene necăsătorite, de toate vârstele, dar niciodată nu mi-am permis să preamăresc statutul meu de femeie căsătorită. (Nu vreau să generalizez că cele care-şi strigă în gura mare fericirea, de fapt, sunt frustrate, dar vreau să atrag atenţia celor fericite cu adevărat că s-ar putea ca tocmai această devoratoare fericire răcnită pe la toate colţurile să le determine pe suratele lor singure să se dorească … în locul lor – de aceea este atât de des întâlnită situaţia „prietena mea cea mai bună mi-a luat bărbatul!”)

                    Trebuie să recunosc, spre deosebire de cele care laudă fericirea familiei lor, eu pornesc de la două principii care se pare că le sunt, pur şi simplu, necunoscute celorlalte măritate:

                     În primul rând, există o vreme pentru toate lucrurile şi dacă acest timp nu a sosit încă pentru ceilalţi, nu trebuie să consider că nu va veni; nu privesc viaţa prietenelor mele ca fiind descurajantă, nu le văd ca fiind fără şansă pe viitor; am răbdare alături de ele, tratându-le ca pe egale, nu cu superioritate (de ce ai simţi nevoia să fii superior cuiva?).

                        În al doilea rând, nu le stimulez dorinţa după ceva ce nu au! (Este o idee atât de realistă asupra vieţii: cât de nesăbuit poţi fi pentru ca să te gândeşti cu plăcere sau să-ţi stârneşti nişte dorinţe pe care nu ţi le poţi îndeplini? Dacă ţii la cineva nu-i bagi cuţitul în rană pentru ceea ce-i lipseşte, ci îl fereşti nu doar de-al tău, ci şi de-al altora sau de-al lui însuşi!)

                        Un caz şi mai stupid poate fi al unei tinere care-a stat necăsătorită până la 34 de ani şi la două luni de la căsătorie se duce la altă prietenă necăsătorită şi începe să-i ţină cursuri despre cât de fericită este ea, că va renunţa la locul de muncă pentru noua familie întemeiată, că şi ea ar trebui să facă la fel… Ea care? Ea, cea singură? Adică ce să facă? Pentru ce să renunţe dacă nu există omul care s-o ceară de nevastă şi pe care ea să vrea să-l accepte, pentru ce să renunţe dacă ea ar dori ca şi căsătorită să lucreze pentru că o împlineşte locul de muncă?

              Aloooo, tânără doamnă care până mai ieri erai nemulţumită de cei din jur care te răneau pentru că nu eşti în stare să ai pe cineva, ai uitat atât de repede cât de umilită te simţeai când ţi se spunea că viaţa frumoasă e în altă parte, cu bărbatul ideal, nu la locul de muncă, unde-ţi petreceai 35 de zile din lună? Acum eu înţeleg că cine e fericit are dorinţa să împărtăşească, dar un minim bun simţ ar dicta următorul lucru: vorbesc uneia sau unuia care mă înţelege, mă adresez cuiva care trece prin ce trec eu şi are noţiuni despre fericirea la care mă refer, nu-mi îndrept artileria spre persoane care nu pot pricepe (aceasta ca un punct de pornire, că am putea considera că ar trebui să existe şi mai mult decât bun simţ; de exemplu, bunătate, iar bunătatea te îndeamnă să nu loveşti omul acolo unde-l doare! Ori am mai putea aminti o altă caracteristică, aducând creştinismul în atenţia noastră. Domnul Hristos sugera:   „Faceţi-le altora ce vreţi să vă facă ei.” Păi, tu ai uitat atât de subit că te-au jignit şi mai ales cât te-au jignit cu aprecierile lor ceilalţi?

                   Deocamdată pun punct acestui subiect, dar nu fără să mă adresez doamnelor: Puţină decenţă când vă aflaţi în faţa domnişoarelor! Merită să fie respectate în singurătatea lor şi chiar să fie ajutate să fie fericite. Dar pentru asta îţi trebuie inimă. Sper că o femeie căsătorită are două inimi, nu doar una sau, mai rău, niciuna!

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

A trecut ceva timp de când am scris articolul acesta. Acum, 5 februarie 2012, am descoperit o postare care m-a impresionat și mi s-a părut că ar putea fi relaționată cu aceasta…

Cine e interesant poate citi aici.

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Femei singure (continuare rapidă, foarte necesară)&8221;

  1. Doamna recent casatorita se vedea deja cu sacii in caruta. Nu stie ca viata ii mai poate inca oferi surprize. Oamenii se mai schimba.

    Am citit cu interes cele 2 articole despre femeile singure. Ma voi abona si la restul insemnarilor pe acest blog. Apreciez mult modul in care gandesti, claritatea cu care te exprimi. Pot spune ca m-am linistit in ceea ce ma priveste si voi avea, macar in sinele meu, linistea necesara cand rudele si, aaa… prietenii ma vor intreba oripilati „da tu de ce nu te mariti?!”, ori „da’ de ce nu-ti gasesti si tu pe cineva? inca nu-i tarziu”. Pana acum ma raneau interbarile, stupiditatea lor, imposibilitatea de a le raspunde (ce sa le spun?!) si incercarea de a nu ma lasa ranita de rautatea si lipsa lor crasa de intelegere si gingasie la adresa mea si a situatiei.

  2. In primul rand felicitari sincere pentru acest blog!
    Referitor la articolul despre „femei singure”, pot spune ca astazi, in lumea aceasta in care am ajuns sa traim, a fi o femeie singura depinde doar de atitudine.
    Singuratatea poate fi upa o relatie care se termina brusc,lasnd in urma prapastii, oficiala, neoficiala, astazi conteaza sa -ti gasesti sufletul care sa-ti aduca lumina.
    Am avut prietene care si-au ras in barba, satisfacute ca-si gasisera „jumatatile”, nu vreau sa fiu rea dar in liceu sau scoala generala am avut mereu succes la baieti, noroc mai putin, de fapt, ca toata viata mea de pana azi.
    Uneori am simtit rautatea muscatoar si sarcasmul multora dintre asa zisele „prietene”, dar exista un proverb vechi de cand lumea:” cine rade la urma rade cel mai bine”

  3. Fericiea dupa care am alergat s-a sfaramat de multe ori in pumnii mei precum nisipul vara, la soare departe pe plaje arzand , printre oamnei veseli, oameni pe care-i iubim ne dezamagesc cel mai tare, ati observat…si sufletul se face pamant de flori si chiar nu-ti mai ramane decat sa te ridici si sa mergi innainte..mereu si meru innainte…sa eviti gandurile negre, ca stolurile de pasari care vin peste tine, sa mergi undeva, intr-o biserica mica si sa te rogi ,lumea trebuie sa inteleaga si va intelege intr-o zi ca darurile vin spre cei care le cer cu tot sufletul.
    A fi o femeie singura in lumea aceasta, ramane o alegere personala.
    Intr-o zi vine cineva, pentru fiecre.
    Vine singur, nu trebuie cautat si poate vei auzi ca multe din prea bunele foste prietene, ale caror casnicii pareau beton,au divortat, s-au mutat de atata fericire si tu ai coltul tau mic, intr-o gradina cu hortensii si seara acasa la tine vine un baiat acre te iubeste sincer, te i-a in brate si atunci cand il privesti, sufletul tau zambeste…desi n-ai mai crezut-o poate ani de zile….

  4. Fericire tu ai gust de banane coapte si te-as intinde ca mierea pe felii de paine neagra, te-as lipi pe pereti la mine in camera, asa, decorativ, ca sa stiu si sa nu uit niciodata ca se poate, pur si simplu sepoate sa reusesti., sa iubesti, sa fii fericita, sa te plimbi prin ploi albastre si sa-ti para roz,
    sa prinzi visele de mana si sa intelegi ca daca inveti sa vorbesti cu ingerii, daca inveti sa zbori sufletul tau se face curat si va atrage in viata ta frumusetea si puritatea, indiferent de realitate,
    iubirea invinge, iubirea curata, precum pestii-sanitari sarea lacrimilor din multe nopti , iubirea rastoarna muntii, iubirea este tot ceea ce conteaza.
    Iubirea adevarata.
    Asta va doresc , ca in viata aceasta sa traiti o dragoste adevarata, c parfum de magnolii si sa zburati mereu pana la stele.
    Pentru un vis.

    cu drag,
    bogdanahelp

  5. Este, intr-adevar, cinic sa reamintesti permanent unei persoane singure ca este incompleta si ca, daca ar avea dragoste, ar afla care este sensul vietii. Ce pacat, insa, ca tot aia nemaritata e considerata isterica daca se apara si riposteaza cu cinism la cinism! Tot aia care e singura trebuie sa manifeste intelegere pentru ceea ce tu numesti (GENIAL) fericirea devoratoare racnita pe la toate colturile de (nu foarte) tanara casatorita.

    Cel slab trebuie sa il ocroteasca pe cel puternic.

    Cel cu o jumatate de inima trebuie sa il inteleaga pe cel cu doua inimi.

  6. Mai există şi reversul medaliei. Când sunt tristă mi se reproşează că nu am dreptul. „Ce-ţi lipseşte? Ai un soţ care te iubeşte, un loc unde să stai!” Vorbe care vin de la o domnişoară care spune că nu am dreptul să fiu şi eu supărată, din când în când. Nu pe soţ, dar sunt şi alte supărări în viaţă… Eu nu mi-am permis niciodată să-mi vântur fericirea ca şi cum aş face-n ciudă, căci am avut şi eu perioade grele, dar nici nu-mi spune că eu stau pe un piedestal…

    • am o prietenă pe care eu o consider un model pentru mine. a rămas văduvă cu trei copii, la 32 de ani, şi de câte ori vorbim, eu o tot descos cum îi mai e, ce mai face, ce mai simte… iar când ea mă întreabă despre mine, eu o reped, subtil: hai, lasă, că eu nu sunt importantă, pentru mine tu eşti cea care contează, iar problemele mele nu pot fi puse alături de ale tale. de la ea am învăţat o replică superbă: De ce spui asta? crucea mea e vizibilă, e pe casă, o vede toată lumea, pentru că a fost şocul prea mare pentru toţi. dar unii dintre cei din jurul meu suferă mai mult decât mine, iar crucea lor le e ascunsă în inimă… n-o s-o vadă nimeni niciodată… o persoană care ştie să-i aprecieze pe cei din jur, chiar dacă este în suferinţă…
      şi, da, am şi eu prietene care spun că, datorită fericirii din familie, nu ai voie să ai tristeţi inevitabile, inerente… sărmane suflete egoiste…

  7. Multumesc tare mult pentru aprecieri. Am citit cu deosebit interes aceasta postare, deoarece sunt direct interesata…fiind singura. Visez si eu ca orice femeie, insa nu am facut si nici nu fac compromisuri. Consider injositor sistemul femeilor care s-au casatorit, sa vina si sa judece pe cele singure, chiar sa dea cu vreo doua pietre…este chiar umilitor. Cred ca acest fapt se naste dintr-o oarecare invidie, deoarece femeile singure, au ceva mai multa liniste si libertate de decizie, daca vrea spele vasele le spala , daca nu, nu…sa zambim.
    Mereu mi-am dorit un partener cu care sa pot comunica, inca nu l-am gasit desi sunt la jumatatea vietii, dar nu mi-am pierdut speranta. Mama a trait cu al doilea tata peste 40 de ani impreuna si s-au casatorit, deoarece el a simtit ca moare. Si s-au iubit si nu le-a trebuit casatorie. Si le-a fost bine asa.
    Nu trebuie sa judecam pe nimeni, nici macar pe noi insine…in concluzie, noi femeile dorim sa fim iubite. Lucru pe care barbatii, in general nu prea il inteleg, ei au o alta notiune in viata despre iubire.
    Cu mult drag.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s