Cum m-a ratat moartea? (1) sau Autostopul … preventiv

ger, copacii, mofturi, jeep bengos, încredere, atentă, naveta, hârb, căldură, bloca, dialog, Dumnezeu, ateu, urechile, tulburată, minunea

Una dintre ocaziile când mi-am dat seama că puteam să nu mai fiu s-a petrecut pe vremea când aveam 20 de ani şi făceam autostopul pentru a ajunge dintr-o localitate în alta, la 50 de km. Era un ger… un ger de plângeau şi pietrele, nu doar copacii, era un ger cumplit pe care nu-ţi venea să faci mofturi – nu mă urc în maşina asta că… Nu, nu-ţi permiteai!

Totuşi, când a oprit lângă mine un „jeep bengos” – cum ar zice nişte cunoştinţe de-ale mele! – am refuzat politicos să urc. Cei patru bărbaţi care ocupau locurile în maşină nu mi-au inspirat încredere, iar eu eram foarte atentă la acest capitol şi aveam destulă experienţă, că doar făceam naveta, uneori, şi la 12 ani. Aşa că am rămas încă 10 minute şi am urcat într-un hârb de maşină; important era că mergea, chiar dacă nu avea căldură sau alte minuni pe lângă. După 25 de km, am ajuns în imposibilitatea de-a înainta – un accident ne bloca pe toţi. Când s-a fluidizat circulaţia, am descoperit uluită că maşina care intrase în copac, maşina din care au fost culeşi toţi cei patru pasageri morţi era „jb” – adică „jeepul bengos”.

Am vorbit, desigur, în continuare cu cei din maşina în care mă aflam, am vorbit despre multe lucruri nesemnificative, dar trebuie să recunosc: în interiorul meu era un alt dialog, un dialog ciudat, nici eu nu ştiam cu cine şi de ce… Ba da, ştiu de ce – pentru că eram uimită că scăpasem de la moarte sigură; dar cu cine chiar nu pot să-mi dau seama, pentru că un credincios în astfel de momente ar fi vorbit cu Dumnezeu, nu?, să-I mulţumească pentru că i-a păstrat viaţa, pe când eu… ateu convins… cu cine să vorbesc şi cui să mulţumesc?

Dar vorbărie ca atunci în interiorul meu n-a mai fost prea des – de fiecare dată când am mai trecut ca prin urechile acului pe lângă moarte, n-am mai fost atât de tulburată pentru că deja devenise obişnuinţă ideea că eu scap

(Cam tristă descoperirea, nu? Oamenii se obişnuiesc şi cu răul, dar şi cu minunea – şi n-o mai bagă în seamă aşa cum ar trebui să facă!)

Ţi s-a întâmplat vreodată aşa ceva?

6 gânduri despre &8222;Cum m-a ratat moartea? (1) sau Autostopul … preventiv&8221;

  1. UFF…subsriu…cand avem moartea prin preajma devenim indiferenti,nimic nu pare a ne mai speria.eu am intalnit-o de doua ori, prima data mai puternic(pentru cateva secunde chiar am fost cu ea),apoi, intr-un moment de slabiciune…am chemat-o, pentru a treia oara!de cativa ani,ma viziteaza pentru a-i purta pe cei dragi departe…NU MA MAI TEM…odata, in copilarie,imi era teama sa adorm,de teama ca ma va lua cu ea…acum…e altceva.as vrea sa multumesc pt sanse,dar cum sa explic ca nu mi-e teama de voi pleca maine?

  2. Da, am patit de multe ori, desi mi-am mai dorit si eu moarte de cateva ori. Dar atunci cand am trecut pe langa moarte imi veneau zeci de momente importante in minte si alte zeci de motive pentru care merita sa traiesc.

  3. Pingback: Subiectul zilei | Despre sufletul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s