Cum m-a ratat moartea (5) sau Aveţi grijă la inconştienţa copiilor

curaj, mare, nemâncată, melcişor, sora, paralizasem, braţ, giugiuleală, îmbibat, adolescentă, sacrului, interesează, ciudă

 O altă situaţie dificilă din viaţă a fost la 5 ani, dar de aceasta n-am avut curaj să spun nimănui atunci. Când m-am făcut mai mare, oricum nu interesa pe nimeni, aşa că sunt puţini cei care ştiu lucrul acesta şi dintre prietenii mei.

Eram la mare; cum nu ni s-a mai întâmplat, pentru că n-am ajuns la mare cu mama şi tata decât o singură dată. Ai mei erau săraci şi eu tot timpul nemâncată – poate mâncată doar de … griji!

Inexplicabil, în ziua aceea tata mi-a cumpărat un melcişor – plăcinta aceea cu puţină ciocolată, nucă şi stafide, pe care acum n-o mai pot mânca; mă întrebam chiar zilele trecute cum de-am putut fi atât de fericită atunci, când acum nu suport stafidele? De fericire, am intrat în apă, ca să o anunţ pe sora mea că are şi ea un melc pe mal, să vină repede, dar în goana mea, cu picioarele mele scurte, cu agitaţia mea, pâlpâind din mâini, m-am împiedicat şi-am căzut la fundul apei. Nimeni nu m-a băgat în seamă – ni-meni! Nu mă văzuse sora mea când am strigat-o, nu aveam nicio relevanţă pentru tinerii care se aflau în apă la acea oră (chiar: aţi văzut vreodată adolescenţi care să acorde importanţă copiilor mici? Eu aşa rara avis n-am întâlnit!), nu, nu, nu. Îmi amintesc starea de sub apă, când paralizasem pur şi simplu şi nu puteam să mai revin la suprafaţă (acum îmi explic – era un loc mai adânc, deodată, după unul în care puteam merge fără griji!). Fără să fie vreun om lângă mine, un braţ m-a aruncat pur şi simplu cu putere la suprafaţă şi, pentru că am deranjat doi tineri din giugiuleală cu apariţia mea, ei m-au împins mai spre mal. Asta mi-a prins bine pentru că am ajuns acolo unde puteam pune piciorul şi ţineam şi capul afară din apă… dar al cui era braţul care m-a salvat?

Şi mai ales unde era melcişorul meu? Când am realizat că era sub apă, fără să mă gândesc nicio secundă la implicaţii sau măcar la faptul că nu mai eram unde-l pierdusem sau la faptul că odată îmbibat cu sarea mării nu mai era bun de mâncat, m-am repezit sub apă şi-am început să-l caut. Normal că nu vedeam, normal că nu puteam înainta, normal… Un alt braţ m-a scos la suprafaţă; de data asta era al unui domn care observase cum m-am vârât singură acolo! Nu l-aş mai recunoaşte; nici la 2 secunde după miracol nu-l mai ţineam minte!, dar vreau să ştie că mă bucur că a fost acolo.

Acum mă bucur!

Pentru că, adolescentă fiind, de multe ori l-am înjurat pentru că m-a salvat, vrând mai degrabă să nu fi fost el pe lângă mine atunci decât să trăiesc ceea ce mi-a fost dat să îndur în acea perioadă. (Sigur, şi primul braţ ce n-a aparţinut unui om ar fi trebuit luat la rost pentru că nu m-a lăsat să mor, dar am ştiut de la început că a fost al unui înger – aşa că nu aveam cum să mă cert cu un înger, doar nu eram matură – doar maturii-şi permit asta, copiii mici nu îndrăznesc să pună existenţa lui Dumnezeu la îndoială! Cu anii am pierdut simţământul sacrului, iar în clipele în care mi-aminteam braţul îngeresc de la mare, ca o dovadă că totuşi ar exista Dumnezeu, îmi ziceam: „E, o fi fost atunci, dar acum nu mai e interesat de mine!        Şi-atunci ce mă interesează pe mine de El, dacă eu nu înseamn nimic pentru El?” – căci nu-i aşa, ajungi uneori să crezi că există Dumnezeu şi să-ţi fie ciudă că nu există şi pentru tine!).

7 gânduri despre &8222;Cum m-a ratat moartea (5) sau Aveţi grijă la inconştienţa copiilor&8221;

  1. Marea este un loc periculos, plin de mistere ce încă zac pe fundul ei. Cand merg eu la mare, prefer sa stau la piscina hotelului decat sa „gust” din apa sărata a marii.
    P.S.:Tinerii sunt interesați de copii mai mici 🙂 .

  2. nu stiu daca pot sa iti schimb convingerile despre Dumnezeu. dar din cate am citit ai scapat de la moarte de multe ori. oare astea nu sunt destule semne ca El nu te-a uitat? chiar daca uneori simti ca te-a parasit, sa stii ca nu e asa!

  3. Da, Dumnezeu exista, El stie ce trebuie sa dea fiecaruia. Intamplarile, coincidentele, inca nu au o explicatie stiintifica credibila. Pentru ca ne raportam doar la ce vedem nu si la ce nu se vede. Noi prin pacatele noastre ridicam un zid intre noi si Dumnezeu nu ca El este surd si nu aude, sau orb ca sa nu vada.
    Si El nu vrea moartea noastra doar indreptarea si abaterea de la cele rele. Uite ce inteleapta ai ajuns 🙂
    Daca nu se intamplau toate acelea, ai mai fi crezut la fel de mult in Dumnezeu? Poate ca nu…

  4. Pingback: Subiectul zilei | Despre sufletul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s