14. 1. Amintiri ce se scriu din amintiri de demult

ciudată, prozaică, beau, recuperează, revelaţie, Zaharia Stancu, Desculţ, treaptă, poezie, decizii, scriitor, poet

Ştiu că sunt ciudată să mă gândesc la poezie într-o perioadă atât de prozaică, dar ce să faci mai sunt oameni şi ca mine, nu doar din cei care beau de sting şi-apoi se recuperează o lună. Azi mi-am amintit de revelaţia adolescenţei mele: nu era prea îndrăgit Zaharia Stancu în şcoală, decât să-ţi pice Desculţ la treaptă, mai bine-ţi trăgea cineva două palme… Şi totuşi eu l-am descoperit atunci pe Stancu-poetul şi-am rămas uimită câtă delicateţe poate avea, după toată durerea pe care-o descrie în opera lui în proză.

Pe net sunt multe poezii de-ale lui, aşa că nu trebuie să le redau eu sau să mergi prea mult pentru a le descoperi, dar una dintre ele, pe care mi-o amintesc vreau să rămână aici mărturie că da, azi mi-am amintit de copilăria în care citeam versurile lui Zaharia Stancu:

 Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut,
Totul trece ca o tramba de nori,
Vine vantul si o destrama,
Vantul care scutura flori.

Nu te-ntrista ca nimic nu se-ntoarce,
Raurile curg toate spre mare.
Oricat ai merge de repede,
Nu poti s-ajungi pana la zare.

Unii caini latra doar, altii musca,
Bivolii sunt negri si-mpung.
Pa pajistea tanara, iezii
Sa-mbatraneasca n-ajung.

Lasa steaua sa cada chiar
Daca nu e de foc ci de gheata.
Poate venim din lumine ori poate
Din ceata venim si mergem in ceata.

Tu nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut.
Totul se destrama ca o tramba de nori.
Vine vantul si usuca dealurile
Pe care primavara se ivesc flori.

 Aceasta e o poezie potrivită pentru început de an – ce-am avut şi ce-am pierdut, totul e un ciclu, se reia şi tot acolo se ajunge. Important este să fim înţelepţi cu deciziile pentru viitor.

Cât despre faptul că tu n-ai auzit în viaţa ta că Zaharia Stancu n-a fost doar scriitor, ci şi poet… Sau despre faptul că eşti întristat că nu ai habar de poeziile lui… Uite, îţi demonstrez că cel puţin una o ştiai, chiar dacă nu aveai habar că e a lui.

În felul acesta mă întorc la ceea ce spuneam într-un post mai vechi: de ce nu ştiu copiii literatura? Pentru că muzica de azi nu se mai scrie pe versuri de calitate. Cea de  ieri se baza pe literatură.

http://www.youtube.com/watch?v=sYIvYt313a8&feature=related 

PS. Alte poezii de-ale lui pe

http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/s/zaharia-stancu-6zushpu/

7 gânduri despre &8222;14. 1. Amintiri ce se scriu din amintiri de demult&8221;

  1. Mulțumesc mult pentru acest post!Mi-ai trezit și ,mie multe amintiri. Și, ca de obicei, lecții importante.
    am să încerc să caut toate melodiile pe care le știu pe versuri ale scriitorilor noștri. Cred că N. Stănescu e în capul listei.
    Dacă mă împotmolesc, poate mă ajuți cu sugestii….:-D

    • cu multă plăcere şi pentru o aşa îndeletnicire şi pentru că am pe cineva alături de care aş putea face aşa ceva. greu te-am mai găsit! (PS. Am tricotat 6 fulare până acum! Te-ai apucat de treabă?)

      • (emoticon rușinat!)nu cred că fiu-meu e foarte încâtat că mai găsesc ceva care să mă țină departe de la jocurile cu el. Și așa îmi închide laptopul și merge greu căutarea de care ziceam.
        Dar găsesc eu o breșă!:-D

  2. An nou, obiceiuri noi, promisiuni noi facute noua insine si celor din jur. Din blog in blog azi am descoperit paginile tale si mi-am dat ragaz sa poposesc pe aici ceva vreme. Mi-a atras atentia, mi-a placut ce am citit iar de acum voi veni in vizita cat de des imi va permite timpul. Subscriu cu toata educatia si mintea generatiei mele (35 de ani) la ceea ce ai spus: muzica de azi e fara versuri… o mare pierdere pentru literatura, pentru sufletul celor care asculta … Dar totusi eu zic ca speranta mai este . Cantareti ca Nicu Alifantis, Tudor Gheorghe (si lista e destul de lunga) , inca au public , sunt cautati, ascultati cu drag.

  3. Ehe… ce frumos ai scris… Imi place si m-a cuprins un soi de nostalgie.Iti multumesc.

    Cu siguranta imi doresc sa revin aici la tine. Iti multumesc pentru comentarii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s