Şi dacă totuşi se poate întâmpla aşa ceva?

vicii, online, imite, distincţia ficţiune-realitate, durere, timpul, socializeze, vrăjitori, habotnici, computerul, opţional, violenţă, beţe,  conducerea, artificii, să se gândească, nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva…

 

 

 

Viciile au existat si inaintea erei internetului. Cu toate astea, azi, exista cateva vicii, care au fost create exclusiv de mediul online.

 Potrivit studiilor de pe site-ul netaddiction.com, care abordeaza dependenta de internet, un numar tot mai mare de oameni din intreaga lume au devenit de activitati online, cum ar fi jocuri, revista presei, retele de socializare sau pur simplu navigare.

 Cei care devin dependenti intr-un timp foarte scurt, sunt, in special, copiii. Ei joaca diverse jocuri video online, impreuna cu prietenii lor sau cu persoane pe care nu le-au intalnit niciodata. Se izoleaza de familie si refuza sa socializeze in viata reala, fiind tot mai atrasi de mediul virtual. Alarmant este nu doar ca cei mici isi petrec tot mai mult timp in fata calculatorului, cat faptul ca ei tind sa-i imite pe eroii din jocurile pe care le joaca, nemaiputand sa faca distinctia intre fictiune si realitate.

Un astfel de exemplu il reprezinta Shawn Wooley, un baiatel de zece ani din Statele Unite, care in 2002, s-a sinucis in timp ce se juca online jocul video EverQuest. Innebunita de durere, mama acestuia, Elizabeth Wooley a pus bazele unui site numit olganon.org (Online Gamers Anonymous), care clasifica jocurile de tip MMORPG (Massively Multiplayer Online Roleplaying Games) ca fiind “cele care creeaza cele mai multe cazuri de dependenta”.

“Succesul in aceste jocuri depinde foarte mult de timpul pe care il petreci jucand. Jucatorii care nu petrec mult timp in interiorul jocului raman in urma celorlalti, ceea ce ii face sa nu se simta la fel de buni sau ca au ramas in urma celorlalti”, potrivit site-ului mai sus amintit.

In plus, jocurile online de tip MMORPG ii incurajeaza pe jucatori sa socializeze si sa-si formeze grupuri de prieteni, oferindu-le o alternativa celor care nu au o viata sociala extrem de bogata.

 Dependenta de jocuri video este din ce in ce mai raspandita in randul tinerilor. Aceasta este concluzia unui centru de tratament care organizeaza cursuri de abstinenta in Marea Britanie, informeaza Media Guardian.

 Jocurile video devin din ce in ce mai complexe, iar recesiunea ii determina pe tot mai multi tineri sa aleaga sa stea acasa, in fata ecranului computerului, devenind tot mai dependenti de internet, potrivit The Guardian. Iar in anumite circumstante extreme, pasionatii de jocuri video se detaseaza de viata reala si uita chiar sa manance ori sa se odihneasca, preferand sa  se joaca si sa interactioneze cu diversi monstri sau vrajitori, personaje din jocuri. Ca sa nu mai vorbim de problemele de sanatate care pot aparea, din cauza pozitiei incorecte a corpului.

 Mai mult, dependentii de jocuri online trebuie sa stie ca se pot trata de dependenta virtuala in centre de reabilitare.

…………………………………………………………………………………….

Când copilul meu era mic, eram considerată habotnică pentru că nu-l las la computer. „Eşti înapoiată, mi-a spus cineva. Cum să nu-şi dezvolte această latură? Asta e la modă acum.” La grădiniţă aveau ca opţional – computerul (eu ştiu că opţionalul este o chestie care vorbeşte despre ceva de preţ, adică ceva ce merită să investeşti; dacă cei mici oricum deprind foarte repede toate acestea de ce ar trebui să înceapă de mic?). În afară de nişte jocuri banale cu Ţapul Ţicu (şi acela mergând la şcoală!) n-a rulat, iar vara trecută pentru prima dată l-am lăsat să-şi petreacă 30 de minute la 2-3 zile cu Madagascar, pentru că erau animale multe şi deloc violenţă, sânge. Ştiu, sunt penibilă, iar copilul meu este un pierdut pentru această societate. 🙂

Dar stau şi mă întreb – dacă mai sunt părinţi care-au făcut lucrul acesta, n-am putea să-i întâlnim pe copiii noştri, pentru că în scurt timp vor fi cam unicii pe planetă care nu-şi petrec timpul la computer, ci jucându-se cu jucării reale, cu beţe, cu nişte cutii, cu nişte cartonaşe…

Cum va arăta lumea peste câţiva ani, când dependenţii de jocuri pe computer vor trebui să ia conducerea societăţii? Tot vedem filme despre sfârşitul lumii, cu doar câţiva supravieţuitori etc… Eu aş face şi nişte artificii în acele filme: pe lângă cei care luptă afară să se reîntoarcă la viaţa normală, să fie şi nişte imagini ale unor tipi care stau la computer şi cărora nu le pasă de lupta pentru a retrăi normal – ei oricum aveau o altă viaţă şi vor să rămână în ea.

Cred că de obicei părinţii nu luptă cu tv şi computerul în viaţa copiilor lor pentru că nu au timp de ei şi-atunci îi lasă acolo. Dar mai cred că sunt unii care chiar nu consideră că e o problemă serioasă aceast aspect. Cei din urmă ar trebui să se gândească mai bine. Mai bine. Şi mai bine. Pentru că mulţi dintre noi zicem: „nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva” în multe aspecte – şi avem parte de aşa ceva chiar în acelea!

11 gânduri despre &8222;Şi dacă totuşi se poate întâmpla aşa ceva?&8221;

  1. Din fericire te inseli. Sunt destul de multi parinti care nu-si lasa copiii la calculator gandind, ca si mine, ca vor avea tot timpul din lume sa recupereze.
    Si totusi, actionand astfel ai parte si de momente oarecum frustrante. Ieri de exemplu, am vazut un copil cu vreo 2 ani mai mic decat al meu, care zburda pe internet fara nicio problema. Asta in timp ce baiatul meu nici mouse-ul nu stie sa-l tina cum trebuie.

    • cred că mai bine învață mai târziu să țină mpuse-ul în mână, vorba Anei, oricum prinde repede, decât să dezvolte o dependență.
      Mă gândesc cu groază că nu voi ști să fac ceea ce trebuie să fac pentru copilul meu în multe privințe.
      Și da, suntem mereu atât de ocupați cu porcării inutile, încât uităm că ei au nevoie de noi ca să se dezvolte normal și firesc.

      • recunosc, mi s-a strâns şi mie sufletul când am observat cum mânuiau alţi plozi computerul, dar aceiaşi plozi urlă la părinţi şi sunt pur şi simplu de nestăpânit, pe când Blândul Ben al meu abia acum, spre 12 ani, începe să-şi arate colţii. ceea ce, să nu uităm, e normal, că e în pre-adolescenţă. n-a avut niciodată dureri de cap pentru că a stat prea mult în aer închis, nici de ochi pentru că a avut ochii înfipţi în computer, iar faptul că nu ştie să se joace e compensat de faptul că a învăţat rapid să realizeze power-pointuri despre animale, să scrie o carte despre animale (mă rog, carte, e vorba despre o poveste… dar e a lui, deci şi-a pierdut timpul constructiv, nu cu lucruri care se prind din zbor, se fură… ) eu n-am nimic cu părinţii care decid să facă din bebeluşi informaticieni, dar dacă încep să se plângă… nu pe umărul meu, frate!

    • mă bucur că sunt părinţi responsabili pe lume şi copii normali, din părinţi responsabili. frustrările noastre trec repede când vedem că recuperează şi chiar îi depăşesc pe ceilalţi pentru că psihic sunt mult mai sănătoşi decât cei care stau la computer, obsedaţi de cu totul altceva decât de copilăria care-ar trebui să-i dezvolte în seninătate… mulţumesc de vizită!

  2. Și mama nu vrea să țină calculator în casă, cât o sora mea mică. Trebuia să i-l trimitem noi pe ăla vechi a nostru, măcar să aibă în casă, dar nu vrea. Ei nu fac la grădiniță așa ceva, dar a mai lăsat-o pe la o vecină 30 de minute, o oră pe săptămână, la două săptămâni, pe site-uri cu jocuri de copii mici.

    Nu știu dacă e sigur cea mai bună metodă, dar e bine ca părinții totuși să controleze acest lucru.
    Adică atunci când sunt mici să îi lase puțin la calculator, neapărat supravegheați.
    Până la urmă o educație bună, nu îl va face să se simtă inferior, doar pentru că nu știe să folosească un calculator. Sunt niște idei pe care trebuie să le înțeleagă, pentru că de la copii cu o situație financiară mai bună la ăia geniali de la 2 ani șamd, frustrarea poate apărea de absolut oriunde.

    • potrivit cuvânt: Frustrarea… acesta este lucrul pe care ar trebui să-l evite părinţii când dau educaţie şi când lasă în plata Domnului odraslele. mă bucur că ai pus punctul pe I. şi să-ţi trăiască surioara… 🙂

  3. Mi-aduc aminte acum ceva timp, într-o emisiune la tv era intervievat un tânăr pasionat de jocuri. Acesta a recunoscut că după ce jucase două zile fără întrerupere Counter Strike, nu mai ştia dacă persoanele pe care le vedea erau reale sau nu!

    • să recunoaştem că şi noi, cei mari, după ce vedem un film care ne-a prins, nu mai ştim dacă s-a terminat sau noi suntem personajele şi jucăm rolul în continuare, nu mai vrem să intrăm în realitatea noastră, ci am vrea să trăim cu personajele acolo… cu atât mai mult o minte crudă, care nu face diferenţa între ce poate fi pipăit şi ce este iluzie…
      mulţumesc pentru vizită şi pentru ideea punctată la obiect. vin şi eu pe la voi… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s