Noiembrie. 3. Îngerul şi fierul de călcat

Despre Îngerul care m-a salvat

şi care, prin răbdarea sa mi-a adus liniştea în viaţa distrusă de chinul din familie, am mai vorbit (https://despresufletulmeu.wordpress.com/2010/12/26/7-1-prietena-fara-de-care-viata-mea-n-ar-mai-fi-fost/) O port mereu în gând; de câte ori sunt fericită spun că n-aş fi reuşit să ajung aici, dacă n-ar fi existat ea; dar este un moment în care-mi amintesc de ea în mod deosebit şi râd cu gura până la urechi, chiar dacă sunt singură, chiar dacă sunt cu altcineva lângă mine. Acel moment este când văd un fier de călcat.

Nu, n-am luat-o razna. Pur şi simplu, un fier de călcat îmi aduce aminte de ea, pregnant. Eram de o lună în Madrid şi ne pregăteam să plecăm spre casă. Era vineri, iar duminică urma să o luăm din loc. În acea vineri trebuia să mergem la ea şi la familia ei, când am primit un telefon cu o veste cumplită: pe autostradă au avut un accident grav. Soţul la volan, ea în dreapta, unul dintre fii lor pe bancheta din spate. Cei doi bărbaţi au scăpat cu leziuni mai uşoare, ea însă este rănită, zace la spital… Cu inima grea, am ajuns la spital; am trecut peste starea noastră rea, gândindu-ne să o încurajăm, dar constituia o imagine sfâşietoare, aşa cum stătea ea, imobilizată pe acel pat!

Soţul meu şi fiul meu au ieşit din salon, lăsându-ne pe noi două să ne spunem ultimele cuvinte.

–         Îmi pare rău că s-a întâmplat asta chiar înainte să pleci, nu mai putem merge acolo unde ţi-am promis (sâmbătă seara voia să mă ducă să văd un festival al fântânilor arteziene – mare lucru, l-am văzut peste un an, cu tot fastul!).

–         Parcă despre asta e vorba! am zis eu, luându-i mâna şi mângâind-o.

–         Uite, înainte să pleci, vreau să te întreb ceva: ştii cum să-i calci cămăşile lui… (numele soţului meu)? Ştii, da, că prima dată se calcă mânecile, apoi restul cămăşii şi te rog să foloseşti un fier (spune o marcă de fier de călcat) ca să fie bine pentru cămaşă şi simplu pentru tine.

Pe moment n-am ştiut cum să reacţionez: eram căsătorită de ceva vreme, eram gospodina casei, n-am avut niciodată femeie în casă, nu înţelegeam de ce-ar trebui să se gândească ea la aşa ceva, într-o situaţie de acest fel. Dar n-am comentat, i-am mulţumit, ne-am sărutat de despărţire şi-am ieşit cu lacrimi în ochi. Nu mă temeam că nu se va face bine – acum mi-era teamă să nu o ia razna.

În prezent, femeie sănătoasă (sunt 9 ani de la accident, totuşi!), plină de viaţă, activă, râde de fiecare dată când îi povestesc secvenţa. Ea nu şi-o aduce aminte, la început nici nu m-a crezut, dar ştie că n-aş minţi – şi apoi trebuie să recunosc: primul lucru pe care l-am făcut venind în ţară a fost să cumpăr fier de călcat marca respectivă (culmea este că, mi-a spus ea apoi, n-a folosit niciodată aşa ceva! De aceea nici nu-i venea să creadă că a putut zice asta!).

Dar, toate grămadă, situaţia este minunată: ea întreagă, eu mulţumită de fier… 🙂

Şi mai mulţumită de faptul că am cunoscut un astfel de Înger. Să-mi trăieşti, Înger uman; chiar dacă nu e ziua ta, îţi trimit gânduri bune şi îmbrăţişări de la mii de km distanţă…

7 gânduri despre &8222;Noiembrie. 3. Îngerul şi fierul de călcat&8221;

  1. Scumpa de tine, m-am trezit si am vazut ziua mamei mele de nastere si am vrut sa citesc…dupa, am ras singura in camera…apoi m-am gandit sa rad si cu mama…fii fericita ca i-ai inseninat ziua.Te iubim!

  2. Pingback: La mulți ani! « Despre sufletul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s