Septembrie, 15. Ciuperci, ceapă şi adiere de legendă dinspre Bran

 Gazda noastră de la munte. Mâncam cu poftă ciuperci gătite de ea.

–         Sunt mai multe soiuri aici, mă anunţă ea.

–         Mai multe? întreb eu naivă şi mă gândesc la faptul că ştiu doar vreo 2 care se mănâncă, din practica mea minimă de orăşeancă neexperimentată. De unde mai multe?

–         Păi, eu le-am cules.

–         Tu?

Deja ciupercile mi se păreau ameninţătoare.

–         Altfel cum, doar n-au venit ele singure la mine, doar nu mi le aducea lupul sau ursul. Eu merg să culeg cum am puţin timp liber. Şi oamenii aceştia din sat mereu râd de mine, că nu se mănâncă ciupercile pe care le culeg eu.

Acum aveam chiar impresia că încep să mă clatin, deşi stăteam confortabil pe scaun. Ea este provenită în satul de munte, doar nu se pricepe ea mai bine decât sătenii care-au stat de milenii, vorba aceea, ca brazii în acest loc.

–         Ce ştiu ei, continuă gazda mea, o gospodină perfectă. Eu le culeg şi cum ajung acasă le încerc.

Mă întrebam dacă nu cumva sunt într-un film de groază, că tot e Branul aproape şi legende sunt multe… Cum să încerci ciupercile? Pe propria piele? Şi cum (re)acţionezi, cum scapi dacă nu e de scăpat?

–         Ştii cum se face, mă întreabă ea, se pun ciupercile la fiert cu o ceapă decojită. Dacă ea se înnegreşte, ciupercile nu sunt bune de mâncat; dacă nu se înnegreşte, le bag repede la pungă şi punga la congelator şi plec să culeg altele.

În speranţa că ciupercile din care am mâncat nu erau secretoase şi au fost obligate de sistem să-şi dea arama pe faţă (în cazul în speţă: negreala cepei!), iar cum nu au făcut-o era clar că erau pure, inocente şi dulci, semnez, dar mă întreb dacă voi mai avea curaj altădată să mănânc din ciupercile ei… 🙂

6 gânduri despre &8222;Septembrie, 15. Ciuperci, ceapă şi adiere de legendă dinspre Bran&8221;

    • replica ta m-a făcut să râd cu gura până la urechi şi să mă bucur că eşti atât de spontană… sincer? şi mie! (trebuia să pun un zâmbet care se tăvăleşte de râs, dar nu intră… aşa că dau doar unul obişnuit, dar tu înţelegi cât de implicată am fost în comentariul tău … :-))
      mai vino, mai ales pentru Marea Carte a Prietenilor de pe Blog, cu atât mai mult cu cât chiar ai un blog super.

    • mai zicem noi de restul dependenţilor de alte alea… când noi cu ciupercile suntem în dependenţă… cum să nu ai siguranţă şi totuşi să mânci? păi, uită-te la mine şi vei înţelege cum… din plăcere! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s