Cum se învaţă geografie? Cu preţul motorinei şi … atât!

Când am plecat spre Bran, vineri, pe unde treceam, spuneam: „Mai ţii minte când am fost aici? Mai ştii când am ajuns aici?” Pe Valea Prahovei, am văzut cam fiecare obiectiv cultural – cel puţin Muzeul cinegetic de la Posada devenise într-un timp casa copilului meu, că parcă toţi aveau aceeaşi obsesie „să arătăm copiilor ce să aleagă pentru a ucide!”. Casa memorială a lui George Enescu şi cea a lui Cezar Petrescu sunt interesante pentru cei care au o simpatie pentru ei. Peleşul, Pelişorul? Soţul meu e expert în aşa ceva: cum vine un străin unde să-l ducă şi cine? A văzut totul de zeci de ori; noi – doar de 5. Râşnovul pe vremea asta e cam trist; îl vom revedea eventual la vară… Castelul din Bran l-am vizitat ultima dată acum 6 luni, nu cred că au mai adăugat ceva nou…

Aşa că am decis ca, la plecare, să pornim pe culoarul Rucăr-Bran. Eu şi fiul îl parcursesem cu gaşca (Ileana Cosânzeana şi copiii ei, Cuminţenia Întruchipată, prietenul fiului meu) astă-vară, soţul meu cu alte ocazii; dar împreună – niciodată. Aşa că hai să vedem iarna românească prin această zonă. În afară de şoseaua cu eternele gropi (în mod deosebit până în Câmpulung!), nimic nu ne-a supărat. Ne-am delectat privirile cu peisajul de stânga-dreapta al serpentinelor (că serpentinele în sine erau neinteresante) şi-am cântat de zor cântece de drumeţie. Ziceai că suntem pe munte (eram!), cu rucsacul în spate (nu eram!) şi nu pe patru roţi.

În drumul spre Câmpulung, am întâlnit casa memorială a lui Paul Everac (să nu uităm statuetele din Nunta Zamfirei, care sigur sar în ochi în momentul în care ajungi la Podu Dâmboviţei) şi Mausoleul, căruia unii îi zic de la Valea Mare, alţii de la Mateiaş. Oricum, la Mausoleu am fost şocată să găsesc papirus „din hârtie cerată” – dacă se poate spune astfel – cu tot felul de texte – de la motivaţionale la religioase! – la preţuri accesibile, iar eu am venit cu ele din Israel – şi oricum în engleză, nu le poţi oferi oricui! – cumpărate la nişte preţuri exorbitante…

Anul trecut am vizitat Mausoleul la 3 luni după ce m-am întors din Danemarca;  acolo, pe unde ajungeam, cumpăram sacoşe de pânză cu numele localităţii – şi mare mi-a fost mirarea să văd că şi ai noştri au avut această inspiraţie genială, de-a realiza astfel de sacoşe cu imaginile Mausoleului – n-am văzut nici pe litoral şi iată că aici sunt (doar suntem ecologi, nu?). Sigur, Mausoleul este deosebit şi pentru că are în interior o scenă de luptă din timpul primului război mondial şi, cum intră vizitatorii, pornesc mitralierele… lumini ca de focuri de armă, soldaţii aruncaţi pe jos, răniţi sau trăgând…

E ceva care te marchează, dar atenţie, nu mergeţi cu cei mici decât dacă îi ştiţi curajoşi. Fiul Cosânzenei, de 3 ani, n-a rezistat la şocul auditiv şi-a plâns apoi 30 de minute. Mai bine se lipsea de lecţia de istorie…

Conform poantei cu ursul care, aflând că s-a pus în vânzare berea cu numele lui, s-a dus la crâşmă şi a cerut o bere Dănutz, ne-am oprit şi noi pe la Cofetăria Iepuraşul din Câmpulung. Nu ne servea şeful, Iepurilă, ci doar vreo 5 vânzătoare. Prăjitura cu cea mai interesantă formă, evident,  era cea care avea ca moţ un cap de iepure din ciocolată. Cum Cuminţenia Întruchipată are amintiri fericito-tragice de pe aceste meleaguri, i-am luat un pahar de la Iepuraş şi un corn cu brânză dulce şi stafide, să nu spună că nu a fost şi ea prin oraşul care mie personal mi se pare demn de vizitat, la pas, cu răbdare, pentru că, deşi nu i se face reclamă, are multă istorie de arătat.

La Schitul Goleşti am dat de Castrul Roman Jidova (istorie, prieteni!) şi cele mai tari vestigii 🙂 le-am descoperit după ce-am intrat pe autostrada PiteştiBucureşti: clădirea unde se prepară micii de Deduleşti (a mâncat cineva aşa ceva?).

Dacă aveam aparatul de fotografiat la noi, postam şi ceva imagini, dar cine uită (persoana mea!) n-are decât să rămână fără amintiri. Oricum am zis că ne vom întoarce, cu atât mai mult că toate acestea sunt doar obiective de suprafaţă.

Cum am ajuns acasă am intrat pe net, am găsit o sumedenie de informaţii pe http://vizitatiromania.blogspot.com/p/judetul-arges.html şi ne-am promis ca, la următoarea escapadă, nu mai ratăm nimic. (Oricum, în februarie geros parcă nici nu-ţi vine să vezi obiectivele turistice, dârdâind de zor!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s