Februarie, 29 – La mulţi ani, Minunată posesoare de agenţie de turism!

Pe Ea, o cunosc de când eram în clasa a 9-a. O vedeam cum trecea imperturbabilă printre noi, cei turbaţi. Era sobră. Seriozitatea întruchipată. 

Ei, eu eram într-o clasă, ea în alta. După treapta a doua, ne-am trezit în aceeaşi clasă. Nu ştiu ce ne-a unit aşa, deodată, pentru că eram atât de diferite încât nu merita să ne pui una lângă alta: soarele şi luna, întunericul şi lumina… Mai degrabă să fugim una după alta sau una de alta decât să ne vezi împreună. Şi totuşi, eu puneam o vorbă bună în faţa alor ei s-o lase la chefuri, ea mă scotea basma curată la mate – că mă lăsa să copiez, adicătelea.

Într-o zi, şi-a pierdut uzul raţiunii, după mine. Mi-a cerut să mestece şi ea gumă – era imediat după Revoluţie şi găsisem la chioşcuri gumă de mestecat… mamăăă, ce uimire. Şi începea ora de mate. N-am aruncat guma – ce impertinente!

– Cutăriţa, ce faci? zice proful de mate şi dirigu, referindu-se la impertinenţa de-a mesteca gumă.

– Scriu, a răspuns ea, într-un avânt euforic, pe care i-l dădea prezenţa impertinentei de mine. (Săraca, nu bănuia ce vrea ăla de la ea!)

– Tu ce faci? mi s-a adresat el şi mie, din acelaşi motiv.

– Scriu, am răspuns eu.

– Scrie, l-a asigurat prietena mea cea dulce, ciolfăind cu putere guma.

– Ia ieşiţi voi două afară, cu tot cu gumele voastre, ne-a cerut dirigul, plin de nervi. (Era beat criţă dis-de-dimineaţă, dar era mai rău să mesteci gumă ca elev decât să vii băut la şcoală, ca profesor, nu?)

Am ieşit ca nişte falnici gali, cu frunţile sus – Obelix lipsea dintre noi, că Asterix oricum nu dădea pe acolo! 🙂 La uşă, în loc să ne tânguim în sac şi cenuşă, râdeam de se scutura cordeluţa pe capul nostru. Mie îmi părea puţin rău pentru ea, pentru că nu i se întâmplase niciodată să se pună rău cu un prof; la mine era o obişnuinţă. Eu voiam să o protejez, că mi se părea complet neajutorată. Dar ea era mândră de ce-a făcut.

Ne-am despărţit şi timp de 10 ani n-am ştiut prea multe una despre alta, dar apoi am căutat-o şi-am găsit-o. Îmi e atât de dragă pentru că, alături de alte câteva persoane care mai ştiu despre mine, reprezintă copilăria mea, cea de foarte demult.

La mulţi ani, tu, care acum eşti mamă şi iscusită femeie de afaceri.

6 gânduri despre &8222;Februarie, 29 – La mulţi ani, Minunată posesoare de agenţie de turism!&8221;

    • da, da, mai ales că, ţinând cont de cum mirosea, i-ar fi prins bine. … oricum, noi l-am iubit aşa cum era, iar el ne iubea pe prietena mea pentru că era mare matematiciană şi pe mine pentru că eram zăpăcită… dar voia să ştim cine e şeful… şi am acceptat întotdeauna asta, cu mare „supuşenie” 🙂

  1. În mod absolut fals se susţine că pilangiii, ar fi nişte decăzuţi.
    Aproape nimeni nu face deosebirea foarte importantă dintre beţivi şi băutori.

    Şi, vorba lui Churchill : aburii alcoolului trec, prostia rămîne… 😀

    • dirigu meu era cel mai simpatic alcoolic, pentru că mă iubea. 🙂 eu i-am admirat întotdeauna pe oamenii care, când au băut, au fost în stare să glumească şi să se distreze… să-i amuze pe cei din jur şi să fie plini de voie bună. aveam un prieten excepţional care era cel mai profund filosof când bea; în rest, nici nu-şi găsea cuvintele să spună ce vrea… ce de lume, nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s