Aparţin…

De 10 ani, pentru mine, 1 martie este Ziua Apartenenţei – îmi reamintesc de cine aparţin.  A aparţine este cel mai important aspect pentru echilibrul psihicului uman. Psihologii spun că a nu avea certitudinea unei aparteneţe este una dintre cele mai mari probleme – nu ai habar al cui eşti, unde te duci, care ţi-e rostul… Dar când ştii „de cine ţii”, pe cine reprezinţi, viziunea vieţii tale este optimistă!

Eu ştiu cui aparţin şi lucrul acesta mă face fericită. La trei luni, oricum, îmi întâlnesc prietenele de prin judeţele învecinate şi comunicăm despre ceea ce s-a mai întâmplat, despre ceea ce ar fi trebuit să fie şi despre ce n-a fost… Dar când ne întâlnim de 1 martie este ceva special. Este primăvara noastră, a celor care semănăm, care avem aceleaşi probleme şi interese, a celor care se străduiesc şi speră în ceva, în acelaşi ceva. În total, am fi cam 90. Multe? Puţine? Nu ştiu.

Cert este că mă pot baza pe oricare dintre ele şi ştiu sigur că aş trece peste orice pentru a le fi de ajutor. Mulţumesc, dragele mele pentru că faceţi parte din viaţa mea.

Mă gândesc la cât de singuri sunt unii oameni şi-mi dau seama că, până la urmă este o chestiune de alegere: nu va veni niciodată cineva spre tine să te cheme să te alin(t)e; dar dacă ai nevoie de aşa ceva, ai putea tu să faci primul pas pentru că… „ce vreţi să vă facă oamenii faceţi-le voi lor”.

Dar, doamnelor, ce am aflat azi a fost că… noi, cele care ne obosim peste măsură în toate (de la creşterea copiilor la locuri de muncă, de la gospodărie la drăgălăşenie faţă de soţ!) ar trebui să mai avem un principiu: „ce vreţi să le faceţi altora (că suntem dedicate rău!) faceţi întâi pentru voi” (:-)).

Cred că, începând din această primăvară, intru în priză cu acest „prinţip”.

O viaţă frumoasă, ca o primăvară, dragele mele!

3 gânduri despre &8222;Aparţin…&8221;

  1. wow , dar esti bogata draga Ana cu asa de multe prietene . cu un grup atat de mare caruia simti ca ii apartii. Da, ai dreptate , e o chestiune de alegerea in ziua de azi sa ai sau sa nu ai prieteni. Iar daca mai sunt si din cei pe care te poti baza in orice moment, atunci chiar esti o fericita.
    Superb mod de a incepe primavara. acela de a face intai pentru tine ceea ce te straduiesti sa faci pentru ceilalti. Atunci sa speram ca vine cat mai repede primavara, sa ne trezim cu totii la viata precum albinele. Ne bucuram ca te-am cunoscut si te imbratisam cu drag si te inconjuram cu zambete de copii!

  2. Am si eu o astfel de familie mare, inteleg sentimentul.
    Cand va intalniti, sa dansati cu primavara asta ce n-a venit cu adevarat, dar va sa vina!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s