Marea Ronţăială prin Marele Oraş

… şi cine e ocnaş? – Conform principiului „pe mine m-ai omorât, dar cu calul ce-ai avut?” ceva ce se poate înscrie în capitolul legendă urbană, că tot am citit doar dintre cele culese (de) prin SUA, de nişte studenţi de toate naţiile pentru un prof român, dar naturalizat peste Ocean… În fine, muzica, vă rog!

După ce mi-am terminat programul am plecat spre Muzeul de Istorie… Asta, desigur, pentru că începea târgul de carte şi pentru că trebuie să o întâlnesc pe FR. Nu, nu sunt iniţialele numelui ei, aceste litere nici nu se regăsesc în prenumele ei; o numesc aşa pentru că este Fosta Roşcată. După ani buni în care a fost reprezentată de acea culoare, a devenit brunetă … Aşa că urma s-o văd pe FR.

Până să ajung la Muzeu, trebuia însă să trec pe lângă Universitate, unde am asistat la o reprezentaţie de domeniul sf. A fost incredibil. Incredibil în primul rând pentru că am auzit vânzătoarea urlând şi lăudându-şi marfa ca Nică în târg; doar că a ei nu era înaripată, ci blănoasă. „Mărţişoare iepuraşi… Daruri de om de oraşi…” (ori pentru că trebuia să rimeze, ori  pentru că, pentru ea, aşa se rostea cuvântul „oraş” – cert este că aşa suna!)

Urgent mi-am trimis gândul spre afkafk (http://eufaranume.wordpress.com/2010/12/23/papagal-vs-iepure/) şi postul lui în care vorbea despre minunatul cadou care a constat într-un iepuraş… Mă amuzam la gândul că aş putea să-l şantajez: „ce-mi dai să nu-ţi dau un iepuraş?”, când colo o doamnă se opreşte şi, interesată, cere să afle, să pipăie, să înţeleagă. Entuziasmată de faptul că se va pune mâna pe blănos, mă opresc şi eu; mă prefac a privi la alte tarabe, văd cum doamna ţine iepuraşul în mână şi deodată o văd fără el. Mic fiind, mic de tot, cât pumnul meu care e chiar mai mic decât al fiului meu, cred că sărmanul i-a scăpat printre degete – de ce le-o fi răsfirat, frate? Cum ar zice unii: ceasul rău. Rău, nu pentru că săracul iepure şi-a făcut un cucui la căpşor, ci pentru că săracul iepure în minutul următor era în burta unui câine scos de stăpân la plimbare, fără botniţă…

Vânzătoarea a încremenit, speriată pentru ce va urma: să nu cumva să fie nevoită să dea alt iepure pe gratis. Cumpărătoarea a izbucnit instantaneu în lacrimi, neputând să mai spună nimic. Reacţia şmecherului cu câinele în laţ a fost năucitoare: „Nu te mai da în spectacol. Îţi cumpăr alt iepure. Dar să nu-mi ceri dobândă pentru că te-am afectat emoţional, că doar nu ai avut timp să te ataşezi de ceva ce-ai cumpărat de 2 minute.”

Atmosfera s-a detensionat rapid – cumpărătoarea parcă primise o palmă de la un părinte în faţa căruia nu mai îndrăzneşti să crâcneşti; poţi doar să dai voios din coadă. Cât despre vânzătoare, cred că atinsese Nirvana – să vândă doi pufoşi în 3 minute, nu se întâmplase neamului ei întreg, de la Adam la strănepoţii ei…

Eu am fost tentată să sun la Protecţia animalelor. Nu pentru că se vindeau iepuri pe stradă, nu pentru că se mâncau iepuri printre picioarele trecătorilor, ci pentru ca să fie tras la socoteală stăpânul câinelui: de când nu-i mai dăduse să mănânce, de vreme ce acesta s-a simţit atras de ceva care nu era prăjit, fript şi nici măcar conservă? Cred că, pe cât era de gata să plătească greşelile câinelui său, pe atât era de indiferent faţă de nevoile lui naturale. Poate că-l scosese din casă pentru că avea el de plătit nişte facturi şi nu pentru că avea câinele ceva probleme…

Să mai zică cineva că nu se întâmplă nimic interesant în jurul nostru… Ţara noastră bubuie de chestii-beton; trebuie doar să te afli pe stradă, să le observi – şi de ce nu te-ai afla, că doar cine mai lucrează în zilele noastre, în România?

Un gând despre &8222;Marea Ronţăială prin Marele Oraş&8221;

  1. ei cine-a zis ca nu bubuoie tara de chestii beton???:) 🙂 imi si imaginez tristetea cainelui, saracul, care dupa ce a facut „ghiogart!” s-a gandit imediat :”ptii!drace!ce-am facut???nu puteam sa ma abtin? amu iar plateste al meu stapan fapturi mancate de mine si iar nu-mi mai da sa mananc doua saptamani ca sa scoata paguba!”
    vanzatoarea insa,tin sa precizez ca nu are pic de spirit de afacerist! imediat dupa ce satpanul cainelui s-a oferit sa plateasca trebuia sa mai faca scapat un pui doi pe sub masa in fata botului animaluilui infometat.:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s