Mai. 12

În firmă am mulţi oameni cu care mă înţeleg perfect, dar cu unul singur mă înţeleg din priviri. Este interesant cum doi oameni care s-au cunoscut doar de 5 ani au aceleaşi idei, reacţii, impresii… Începe să-mi povestească ceva, eu ştiu ce vrea să spună, iar dacă nu-şi găseşte cuvintele, eu înţeleg ideea şi el e sigur că am înţeles ideea, are această certitudine. Nu avem prea mult timp de petrecut împreună, lucrăm rar în echipă, dar atunci când se întâmplă parcă trece atât de repede timpul… Repede, repede, dăm zor să terminăm treaba şi apoi conversăm despre… Ei, despre ce ar putea să vorbească doi boşorogi ca noi decât despre adolescenţă şi trăirile de atunci.

Îmi povestea că, împreună cu cei doi copii şi soţia, au urmărit un film românesc (Se întorc/ Sosesc păsările călătoare) şi nu s-a simţit deloc prost în faţa copiilor din cauza vreunei secvenţe. Era uimit că acum nu mai există astfel de scenarii – ai văzut ce penibile sunt scenariile filmelor noastre? Un fel de filme psihologice franţuzeşti, reduse la absurd şi penibil; decrepitudine a inimii şi sufletului.

Generaţia aceea de actori care ne-a ajutat să supravieţuim în epoca de aur n-a lăsat prea mulţi pui. Nu cred că se supără pe mine actorii de azi, că oricum sunt o nimeni pentru ei, dar actorii din trecut erau atât de expresivi că nu-ţi permiteai să stai pe loc în prezenţa lor, erau carismatici, te hipnotizau ca şarpele din Cartea Junglei, dar de data aceasta un şarpe … pozitiv.

Văd în acest coleg al meu ceva ce rar am văzut la bărbaţii din acest secol – dedicare pentru familia lui, în sensul real, că aşa mulţi pozează (rânjet), dar în inima lor … vai şi-amar.

El îmi spunea că ar da oricât pentru 2 ore din timpul care-a fost imediat după Revoluţie. Nu voia nimic altceva, decât să se plimbe pe stradă, să vadă efervescenţa aceea, să bea un suc de la tek, să ia o îngheţată-unt… De fapt, cred că discuţia aceasta pornea de la una mai veche: am vrea să ne retrăim vieţile?

Sunt mai multe posibilităţi, nu? (teoretic, pentru că practic oricum nu se poate realiza asta) Să o iei de la capăt, cu mintea de acum – în funcţie de actualele decizii, vei trăi altfel. Să o iei de la capăt, cu mintea de atunci – adică să retrăieşti viaţa de până acum (dar important e că adaugi viaţă anilor tăi, care astfel se mai lungesc!). Să o iei de la capăt trăind în altă familie, să o iei de la capăt în altă ţară… Le-am luat noi la rând, le-am puricat pe fiecare în parte şi fiecare a ajuns la concluzia lui: el ar fi vrut să o ia de la capăt cu mintea de acum. Eu n-aş fi vrut să o iau de la capăt nicicum :-).

(Îmi place vârsta mea, mă bucur că am trecut de furtuni, că am ceva creier, că sunt iubită… E poate şi un soi de oboseală – e un consum nervos mai mare la vârstă adolescentină şi nu mai vreau să trec prin el… chiar dacă sunt asigurată că ar fi minunat de ordonat totul şi nu haotic, aşa cum am trăit eu.)

 ::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Într-un mod foarte ciudat, mi-am amintit de colegul meu şi-am decis să scriu despre el, citind http://antiqul.wordpress.com/2011/02/25/secolul-xxi-va-fi-religios-sau/

Nu ştiu de ce, dar cert este că, după cum spuneam, suntem un ghem de emoţii şi emoţiile nu au explicaţii.

5 gânduri despre &8222;Mai. 12&8221;

  1. Timpul isi lasa intotdeauna amprenta asupra noastra. Ieri eram copii si azi ne uitam in oglinda si nu ne vine sa credem ca nu o sa ne mai jucam niciodata „Tara Tara, Vrem Ostasi…”

    • am o prietenă bună prin timişoara aşa că dacă trec pe acolo te provoc – şi cu familia mea şi cu a ei – la un Ţară, ţară, … să vezi tu că putem juca şi fără să avem vârsta aia… chiar o să-mi pun în plan să ajungem în vara aceasta. păstrăm legătura şi câţi ne-om aduna uităm de orice şi boşorogeală… (ps. de fapt, singura problemă nu e că nu putem juca, ci că nu-i mai avem pe cei de atunci… sunt valoroşi cei de azi, dar parcă cei sub ochii cărora ai crescut ne-au lăsat un gol prin depărtare…)

  2. De ce să vrei să o iei de la capăt ?
    Dacă prin absurd să spunem, că ai putea să iei viaţa de la capăt, îţi poate cineva garanta un alt traseu ?
    Exclus!

    Cred că exact în asta se regăseşte tăria fiecăruia dintre noi : în asumare individuală a vieţii, aşa cum a fost.

    Cît despre boşorogi, să reformulăm, pliiiiiz! 😀

    • super comentariu… dar cea mai tare intervenţie e ultima propoziţie… ţinând cont că unii se mai şi alintă, şi exagerările ţin de alintat, se poate înţelege că ideea de „boşorog” este doar la nivel de „chiar când voi ajunge… tot nu mă voi lăsa în seama bătrâneţii…” 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s