Invitaţie – Marcel Guguianu – Mărturii despre artă şi viaţă, Editura Blumenthal

Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită la lansarea albumului

de grafică şi cugetări Marcel Guguianu – Mărturii despre artă şi viaţă, apărut la Editura Blumenthal.

Îngrijit de Lucia Valentina Stanciu, albumul cuprinde peste o mie de aforisme, cărora li se adaugă 150 de schiţe alb-negru şi color.

Împărţite în şapte capitole: „Despre artă, muzică, poezie şi cultură”, „Istorie şi popor”, „De nicăieri până nicăieri”, „Andante”, „Memento mori” şi „Adagii de final”, cugetările stau alături schiţelor cosmosului artistului – trupul femeii.

O noutate pe care o aduce acest volum este publicarea, în premieră, a autoportretului pictat al sculptorului (realizat în anul 1994, la Iaşi), acesta luând forma copertei albumului.

Înduioşat de vestea apariţiei acestui album dedicat, Marcel Guguianu a afirmat: „Nu-mi vine să cred că exist Iată un adevăr corect. Drept în faţa unui mormânt. Lumea lui Guguianu. Eu am cucerit-o.”

Aşa cum notează şi în studiul introductiv, Lucia Valentina Stanciu ne dezvăluie în acest album „un Guguianu grafician, cel puţin la fel de mare ca renumitul sculptor Guguianu”.

La evenimentul din 6 aprilie 2011 vor participa, alături de artist, apropiaţi ai acestuia, artişti şi critici de artă, oameni de cultură, dar şi reprezentanţi ai vieţii politice româneşti. – Editura Blumenthal

Vor lua cuvântul:

Constantin Constantinescu – Primarul Municipiului Bârlad
Adrian Solomon – Deputat

Constantin Theodorescu – Preşedintele Comisiei de Cultură din cadrul

                                                                         Consiliului Local Bârlad
Valentin Ciucă
Daniel-Silvian Petre
Lucia Valentina Stanciu

Amfitrion:

Lucian Chişu

Evenimentul va avea loc miercuri, 6 aprilie 2011, ora 17.00,

în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bdul. Dacia nr. 12.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s