Trece vremea…

Ieri, la un concert, o fetişcană frumoasă vine la mine, împreună cu fiul meu. Eu o privesc uimită, parcă aducea cu cineva, dar nu mai ştiam cu cine. Era şi penumbră în colţul în care mă găseam eu, aşa că nu ştiu cum ar fi fost dacă o vedeam în soare plin. Poate o recunoşteam fără probleme.

El îmi spune: Ţi-o aminteşti pe A? Eu, râzând, răspund: Tu dacă ţi-o mai aminteşti, că tu erai mic atunci când ai văzut-o ultima dată. Eu cel puţin o am în adresa de mess şi o mai văd în poze câteodată (dar nu am suflat niciun cuvânt că nu am recunoscut-o!).

Păi, da, eu mi-o reamintesc! zice el.

Şi eu pe el, a chicotit ea. Doar că eu îl ştiam mic de tot (ea e cu 3 ani mai mare decât el!) şi acum am rămas uimită să văd că e mai înalt decât mine!

El pleacă. Doar voia să-mi facă o surpriză, arătându-mi-o. Ea rămâne şi ne distrăm amândouă pe faptul că el a crescut atât de mult încât ea, care fugea de el acum ceva timp, că e prea mic, acum a rămas perplexă observându-l mai înalt decât ea şi cu ochelari de soare, pantaloni albi şi cămaşă roz… (În excursiile organizate de firmă, cu familiile noastre, erau singurii copii, pe când aveau 2-4 ani, respectiv 5-7!))

Uau, şi eu observasem că s-a schimbat ceva la fiul meu. Dar credeam că doar piciorul i-a crescut şi că l-a depăşit cu un număr pe-al meu… Când colo, şi la înălţime a ajuns cât mine şi nu se mai uită la mine de jos în sus, ci oglindindu-şi ochii într-ai mei.

Se termină clasa a 5-a şi urmează altele…

Trece vremea, da! 🙂

Publicitate

La multi ani, Nicu Alifantis!

Azi este ziua lui Nicu Alifantis. Dimineaţă a fost invitat telefonic la Actualităţi şi am aflat că din 1973 până în 2002 a susţinut 4 mii şi ceva sute de concerte. El ne-a oferit bucurii peste bucurii de-a lungul timpului, iar noi nu dăm nici măcar celor cunoscuți bucurii. Cum ar fi să ne implicăm și noi pentru a oferi celor necunoscuţi ce e mai bun în noi, ce e mai frumos şi mai melodios?

De-a lungul copilăriei şi adolescenţei, pentru că mama era o devoratoare de cultură şi de artă, am fost la toate spectacolele din oraşul nostru de provincie – mai ştie cineva cum se ţineau la Casele de Cultură, în Epocă, spectacole după spectacole? Erau şi zilnic, uneori; oricum 2-4 pe săptămână sigur. De câte ori a fost Nicu Alifantis în oraşul meu, am fost prezentă, chiar dacă am avut 7 ani, chiar dacă aveam 19. Aşa că pot spune nu „am crescut odată cu ţara”, ci „am crescut pe muzica lui Alifantis”.

Poate că nu există destule cuvinte pentru a-i mulţumit pentru calitate şi pentru profunzime. De la Gala Folk n-a lipsit – a fost prezent prin fotografia proiectată când a cântat Rosetti.

Sănătate şi înţelepciune,  Artist de/cu suflet!

Care este cea mai frumoasă amintire din acest an?

Observ că trecem în ultima lună a primei jumătăţi a anului… Observ că începe vara şi că trebuie să schimb categoria, închizând-o definitiv pe cea intitulată 2011, primăvara… Observ că se duc zilele repede şi, din fericire, pentru mine se scurg frumos; dar oricum ar fi se duc prea rapid pentru a mai păstra vreo sclipire din ele. Nu-mi mai aduc aminte cum a fost luna februarie, nimic din ea nu mai ştiu. Dacă n-ar fi fost blogul acesta, cred că nimic n-aş fi ţinut minte, pentru că pierdusem obiceiul să mai scriu ceva despre zilele mele…

Deci, dacă ar fi să fac o ierarhie, care ar fi cea mai frumoasă amintire a acestui an? Da, de departe, întâlnirea de la târgul de carte Bookfest cu două doamne, care m-au căutat special pentru că aveau să-mi spună ceva.

Influenţa mea pozitivă în viaţa lor şi a celorlalţi care-mi spun aceasta la telefon sau pe mail este cea mai mare bucurie.

Oare pentru ceilalţi care este cea mai frumoasă amintire din 2011?

Impresionată şi amuzată

1. Impresionată de … http://geomarz.wordpress.com/2011/05/29/dinamica-formarii-fetei-umane-2/

… http://ionpaun.wordpress.com/2011/05/30/ce-pui-haiosi/

… http://schingiuiricreionate.wordpress.com/2011/05/30/razboiul-lui-de-treizeci-de-ani/

 

2. Amuzată de … http://okthx.info/daca-browserele-ar-fi-celebritati

Semnal de alarmă cu privire la cetacee

Ca tot am inceput sa vorbesc despre mare si o voi revedea curand – si ca mine alte milioane! 🙂 – sa incercam sa fim si atenti cu frumusetea ei.

sursa

De la inceputul lui 2011 pana azi Marea Neagra e mai saraca cu 44 de cetacee

De tazvan

In zilele de 27 si 28 Mai au fost inregistrat si preluati de echipa SEOPMM Oceanic Club 29 de cetacee moarte esuate la coasta romaneasca (5 in cursul zilei de 27 Mai si 24 in cursul zilei de 28 Mai. Majoritatea marsuini dar si afalini. Astfel de la inceputul anului 2011 avem de-a face cu un total de 44 cazuri. Pentru 26 dintre aceste cazuri s-a stabilit ca au murit prin inec in urma prinderii lor in plase de pescuit. In ultima saptamana 5 pui de marsuin nascuti de cateva zile au esuat vii la coasta, dar nu au supravietuit . Acestia erau epuizati in urma pierderii mamelor si a lipsei hranei. Din acest motiv echipa noastra suspecteaza capturarea unui card de marsuini intre care si femele cu pui in unelte de pescuit . Pentru a elimina alte ipoteze veterinarii si biologii membri ai echipei SEOPMM Oceanic Club si reprezentanti ai partenerilor nostri investigheaza existenta unor potentiale boli ( viroze respiratorii ). Peste aproximativ o saptamana ne vom putea pronunta daca acesti pui erau sau nu bolnavi. Cel mai recent caz pentru care echipa noastra a intervenit a fost in statiunea Mamaia (plaja Golden Tulip) unde cand am ajuns, cativa turisti se jucau cu puiul respectiv, fapt ce a adaugat un stress foarte mare asupra acestuia. Facem un apel pe acesta cale: Un delfin viu care ajunge in ape de mica adancime are cu siguranta probleme serioase de sanatate. De aceea este bine ca acesta sa nu fie stresat si daca se doreste ajutarea sa este nevoie sa i se acopere partea corpului iesita din apa cu prosoape ude avand grija ca eventul ( orificiul pe care respira) sa fie deasupra apei. Daca delfinul viu este iesit mai mult de 1/5 din inaltimea corpului din apa se sapa in nisip sub el pentru a evita ranirea tegumentului prin frecarea de nisip. Apelati in aceste cazuri numarul echipajului nostru 0744507709 operational 24/24 7/7 . ATENTIE : Unele boli ale delfinilor cum ar fi erizipelul sunt transmisibile si la oameni !

Abonaţii reţelei de telefonie Vodafone pot susţine aceste demersuri ale organizaţiei noastre trimiţând un sms cu textul DELFIN la 8880. Valoarea mesajului este de 3 euro şi include toate taxele.
De asemenea pentru sustinerea activitatii noastre se pot face donatii/sponsorizari in contul S.E.O.P.M.M. Oceanic Club, IBAN: RO 06 BTRL 0140 1205 7024 90XX ; CUI : 14503924.

– pentru a vedea o fotografie excepţională a unui pui îngrozit de oameni, accesaţi SURSA!

Cine n-are bunic, de unde să-şi cumpere?

Sunt multe de spus, dar nu am starea necesară ca să despic firul în patru. După cum spuneam, tatăl meu este la a treia dezalcoolizare în spital, pentru că a încercat şi nişte dezalcoolizări empirice, la care l-am ajutat din belşug. A treia în 4 ani. Dacă eraţi curioşi unde sunt banii noştri, aţi aflat: în medicamentele gratuite care li se dau celor cărora nu le pasă de faptele lor.

Sâmbătă, soţul meu şi fiul au fost în vizită la el, când eu eram la standul de la Bookfest. Văzându-şi nepotul, tatăl meu a încremenit şi-a exclamat: dacă te vedeam singur pe stradă, nu te recunoşteam. Nu pentru că s-a ars şi acum are faţa desfigurată, nu pentru că şi-a lăsat creastă, ci pentru că el, bunicul, de 2 ani nu a avut nicio bunăvoinţă să iasă din bârlogul lui şi să vină pe la noi – mai bine cu alcoolul decât cu ceilalţi.

Îmi pare rău pentru fiul meu care creşte fără bunic, pentru că ceea ce este tatăl meu acum este un fel de aurolac – din nefericire, dar aceasta a fost strict alegerea lui şi indiferent cât am insistat noi el a preferat altceva. Îmi pare rău pentru tata, care a fost un autodidact care ar fi dat clasă multor profesori doctor, din multe domenii. Dar cel mai rău îmi pare pentru că nu ştiu de unde i-aş putea aduce fiului meu un bunic adevărat, unul de la care să înveţe ceva sănătos, serios şi hazliu, în acelaşi timp.

Voi, cei ce aveţi bunici de felul acesta, fiţi cu ochii pe ei, că s-ar putea să dau iama peste ei şi să vi-i fur! 🙂

 

Replici celebre – via net

După ce şi-a scrântit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a afirmat: „Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior.”

 

Un linguşitor îi atrase atenţia lui Oliver Cromwell, care intra biruitor în Londra, ce multă lume se strânsese să-l vadă. „Tot atâţia ar fi fost şi dacă m-ar fi dus la eşafod”, fu răspunsul.

 

Celebrul compozitor Hans von Bulow, plimbandu-se intr-o seara prin Berlin, ingandurat, s-a lovit de un trecator. Acesta s-a oprit iritat si se rasti la muzician: 

– Dobitoc! 

Bulow isi scoase palaria si spuse: 

– Incantat de cunostinta, numele meu este Bulow! 
  
O echipa de zidari lucra la repararea parterului unei case cumparate de celebrul tenor Enrico Caruso (1873-1921). Intr-o zi, in timp ce cântaretul repeta câteva arii intr-o camera de la etajul I, se prezenta la el maistrul. 
– Doriti sa terminam reparatiile luna asta?
– Bineinteles! – raspunde Caruso. 
– Atunci, fiti amabil si nu mai cântati. Imediat ce va aud, oamenii mei lasa totul balta si stau sa va asculte… 
A fost, povestea mai târziu Caruso, cel mai frumos compliment care i s-a facut vreodata. 
  
Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a fost invitat ca punct de atractie la masa unor aristocrati. Amfitrioana, cunoscuta pentru inteligenta sa cam subreda, a facut imprudenta sa-l intrebe: 
– Spuneti-mi, va rog; am auzit ca pestele regenereaza materia cenusie. Ce peste ma sfatuiti sa consum ? 
– Balena ! – raspunse prompt Shaw. 
  

După ce a eşuat în campania militară din Rusia, în 1812, Napoleon se retrăgea grăbit spre vest.

În dreptul râului Niemen, el împreună cu suita s-au oprit să ceară ajutorul unui ţăran barcagiu din împrejurimi să-i treacă pe celălalt mal. 
În timp ce traversau râul,  Napoleon s-a interesat: 
– Au trecut râul mulţi dezertori  zilele acestea?

Naiv, ţăranul i-a răspuns: 
– Niciunul, dumneavoastră sunteţi primul. 
  
Împăratului Octavian Augustus i-a fost prezentat un grec care semăna uimitor cu el şi, în plus, avea şi cam aceeaşi vârstă. 
Glumind, Augustus l-a întrebat dacă nu cumva maică-sa fusese în tinereţea ei pe la Roma, cam prin vremea când şi tatăl împăratului era tânăr.  Răspunsul grecului a venit prompt: 
– Mama nu a fost, dar tatăl meu a stat la Roma mai de mult, cam cu un an înainte de naşterea ta, Cezar! 
  
N.T.Orăşanu, poet şi publicist, autor de epigrame şi pamflete politice, a fost trimis în timpul domniei lui Cuza de nenumărate ori la închisoarea Văcăreşti, fiindcă pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delicte de presă. De câte ori Orăşanu scria câte un articol violent sau atingător la Vodă, îşi trimitea imediat salteaua, plapuma şi pernele la Văcăreşti. 
Directorul penitenciarului nu voia să le primească, însă Orăşanu îi răspundea: 
– Nu-ţi fie teamă, o să primeşti şi ordinul peste câteva ceasuri. 
Fapt ce se adeverea întotdeauna. 
  
Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi: 
– Auzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă tâmpit şi idiot. 
– Când, stimabile? l-a întrebat Caragiale cu un aer scandalizat. 
– Acum o oră. 
– Ce măgar! a exclamat Caragiale. 
Apoi, luându-l gura pe dinainte: 
– Totdeauna a fost în întârziere neisprăvitul ăsta! 
  
În anul 1906 trebuia să se formeze un nou guvern francez. Cel desemnat cu formarea lui, Ferdinand Sarrien, a invitat acasă câţiva oameni politici pentru consultări, printre care şi pe Georges Clemenceau. În timpul discuţiilor s-a servit un bufet rece. Văzând că dintre oaspeţi numai Clemenceau nu serveşte nimic, gazda l-a întrebat: 
– Dumneata ce doreşti, domnule Clemenceau? 
– Internele, a răspuns acesta. 
A doua zi, Clemenceau a depus jurământul ca ministru de interne! 
  
Ziarisul şi prozatorul Anton Bacalbaşa a fost invitat într-o seară la o petrecere. Printre ceilalţi invitaţi se afla şi un general în retragere. Acesta tocmai citise volumul de schiţe satirice în care scriitorul demasca tarele vieţii cazone. Fără să ştie că scriitorul se afla chiar în faţa sa, generalul indignat ameninţa că îl va chema pe autor în faţa justiţei pentru injurii aduse corpului ofiţeresc, la care Bacalbaşa a intervenit: 
– Lăsaţi-l, domnule general. Cine ştie ce amărât o fi şi scriitorul ăsta. Nu vedeţi? Până şi numele îl are ca vai de capul lui, ba cal, ba şa!

Despre sare – ca aliment, redat de-un substantiv…

… nu ca acţiune – redată de-un verb

Primită de la timişoreanca mea prietenă, draga şi „îndelungata” mea prietenă…

Câte unul pentru fiecare…

După cum am povestit, am fost la mare cu clasa fiului meu şi alţi copii din corul şcolii. Am descoperit adevărate tragedii: toate fetele îl iubesc pe Eldi, lucru care le învrăjbeşte sau le apropie de isterie. Se bat între ele, se urăsc, se ironizează una pe alta. Mi s-a făcut rău când le-am văzut cum veneau la fiul meu, după ce acesta îi strânsese mâna lui Edi, colegul lui de clasă, şi se milogeau de el: „Te rog, atinge-mă cu mâna cu care l-ai atins, ca să simt mângâierea lui!”

Pardon: clasa a 5-a? Sau 25 de ani? Nu e ca în filme:… „după 25 de ani”, ci este penibila experienţă a săririi peste ani şi maturizării feroce, din fragedă pruncie.

La plecare am fost într-o anumită formulă în microbuz. La întoarcere, două fete au venit cu noi, în locul altor două; de ce? Pentru ca cele două de la noi să se bucure şi ele respirând aerul pe care-l respira Eldi – voiau să fie în preajma lui (nu mai punem la socoteală că din orice îl fotografiau, îl pipăiau – ca să se convingă de faptul că e real!).

Una dintre fete a ajuns la o concluzie: păcat că nu sunt mai mulţi Eldi, ca să aibă fiecare fată un Eldi!

Să-l clonăm, a răcnit alta. Să ne bucurăm toate de-un Eldi.

Of, of, zicea cineva că viaţa e frumoasă?

Nu, pentru aceşti copii sigur nu, cu atât mai mult cu cât acest Eldi a prins gust să fie celebru şi din când în când zice: dă-mi şi mie 10 lei pentru… Şi fata scoate bani din buzu şi nu-i mai vrea înapoi; cum i-ar cere iubirii ei banii înapoi?

Auuuu, cântă lupii iarna. Auuu, cântă copilăria aruncată în neant, ajungând să cunoască iarna definitivă. Păcat că fetele de azi aruncă la gunoi copilăria, precum o batistă de unică folosinţă…

Nu mi-o daţi mie, puştoaicelor? – că eu aş şti ce să fac din ea… Chiar aş preţui-o!

Era şi greu de ghicit sau unde duce FaceBook

Ce rost are să mai adaug eu ceva? Oricum, era atât de previzibil, dacă aveai chef să înţelegi cum merg lucrurile. Cum nu au această dorinţă mulţi dintre oameni, părinţi sau nu, normal că toţi s-au lăsat prinşi de val, dar realitatea este că trebuie să plătim pentru lucrurile care ne entuziasmează fără fond.

http://www.descopera.ro/dnews/8290802-depresia-facebook-cea-mai-recenta-afectiune-a-adolescentilor

Giganţii demografici ai lumii îşi omoară fetele

 24 mai 2011

China şi India, statele mamut care adună împreună o treime din populaţia globului, au o problemă cât ele de mare: dezechilibrul între fete şi băieţi este îngrijorător. În milioane de cazuri, familiile din aceste ţări au ales şi aleg încă să avorteze fetuşii femini. Băieţii sunt preferaţi fetelor fie pentru că pot atrage o zestre bogată, fie pentru că se consideră că pot proteja mai bine familia. Aceste decizii radicale şi – trebuie menţionat! – ilegale lasă însă în urmă mii şi mii de drame, scrie România Liberă.

În China şi în nordul Indiei, la fiecare 100 de fete se nasc peste 120 de băieţi, o situaţie anormală, în condiţiile în care, în mod normal, numărul băieţilor născuţi este doar uşor mai mare decât cel al fetelor.

Nu este deplasat, prin urmare, să numim această exagerare ‘genociď. Milioane de fete dispar – avortate, ucise sau neglijate până la moarte. În 1990, economistul indian Amartya Sen a susţinut că numărul acestora se ridica la 100 de milioane. Azi numărul este mai mare.

Zestrea e buba

Chiar dacă India a interzis prin lege practica zestrei încă din 1961, aceasta este în continuare respectată în multe zone. Ba chiar valoarea zestrei creşte constant, afectând şi familiile sărace, şi pe cele bogate.

“Soacra mă batjocorea pentru că năşteam doar fete. Mă ameninţa că fiul ei va divorţa de mine dacă nu aduc pe lume un băiat”, s-a plâns BBC-ului Kulwant, o femeie indiană din Delhi care a fost forţată de familie să facă trei avorturi pentru că testele-tip cu ultrasunete arătau că fetuşii erau de genul feminin. Kulwant născuse deja trei fete, ceea ce i-a atras nenumărate bătăi din partea soţului, a soacrei şi a cumnatului.

“Odată au vrut chiar să-mi dea foc. Erau furioşi pentru că nu puteam să nasc un fiu. Băieţii aduc o zestre mare”, a spus Kulwant. În cele din urmă, ea a reuşit să nască un băiat. Dar soţul său a murit la numai trei ani distanţă. “A fost blestemul fetelor pe care le-am ucis. De asta a murit aşa tânăr”, s-a căinat femeia.

Aşa au ajuns milioane de femei să trăiască drame ca cea a lui Kulwant. Iar raportul băieţi – fete pentru minorii cu vârste sub 7 ani arată în prezent alarmant: 1.000 de băieţi pentru fiecare 914 fete. Asta în condiţiile în care populaţia sub 14 ani a Indiei reprezintă 30 la sută din cifra demografică a ţării – 1,2 miliarde de locuitori. Ceea ce înseamnă că dezechilibrul între sexe la categoria de vârstă de până în 14 ani depăşeşte 20 de milioane de persoane, în defavoarea genului feminin, conform statisticii ţinute de serviciul de informaţii american CIA.

Clinici ilegale

Avorturile în funcţie de gen sunt favorizate în India şi de faptul că majoritatea clinicilor care fac teste cu ultrasunete pentru gravide funcţionează în ilegalitate. Oficial sunt 40.000 de astfel de unităţi sunt răspândite în toată ţara, dar, potrivit BBC, şi mai multe fac teste în ilegalitate. Iar costurile unui astfel de test în zonele sărace sunt de câţiva dolari.

 Premierul Indian Manmohan Singh condamnă uciderea fetuşilor femini şi o descrie ca pe o “ruşine naţională”, cerând o “cruciadă” pentru salvarea bebeluşilor-fete.

 Dar cel mai cunoscut activist indian pentru această problemă, George Sabu, spune, pentru BBC, că Guvernul a arătat în ultimii 40 de ani puţină hotărâre de a opri practicile genocidare. Pentru că “genocid” este termenul care se potriveşte, mai ales dacă se ia în considerare următoarea statistică, aparţinând activiştilor indieni: în ultimul deceniu, au fost avortaţi nu mai puţin de 8 milioane de fetuşi femini în India.

 Mărturia unei tinere supravietuitoare a avortului: http://www.viddler.com/explore/cst179/videos/195/

 sursa http://www.financiarul.ro/2011/05/24/avorturi-facute-in-functie-de-gen-gigantii-demografici-ai-lumii-isi-omoara-fetele/

 P.S. În vreme ce unele se plâng de coşurile care le apar pe faţă, altele nu pot să ia formă… Şi noi spunem că trăim rău – mă refer la noi, românii! Şi mai avem şi pretenţia că trăim în cea mai evoluată lume – oare maimuţele din care, chipurile!, am evoluat îşi ucid fetele?

Citesc de zor o carte pe care mulţi ar lua-o drept „de fete” – Creierul ei, creierul lui – dar nu are nimic de-a face cu matrimonialele, ci este una foarte serioasă, bine documentată, scrisă de-un doctor în domeniu. Probabil că niciunul dintre cei care cer să fie ucise fetele acelea nu a deschis o astfel de carte, să înţeleagă că e mai importantă viaţa acelor XX, decât prejudecăţile şi cutumele…

Voi reveni cu amănunte.

Şi încă ceva: sper că s-a înţeles că XX este cromozomul femeiesc, spre deosebire de XY, cel masculin!

Încurajare sau cum să uiţi de neputinţă, durere, tristeţe…

Pentru cei care azi au nevoie de nişte cuvinte de încurajare, un buchet de cuvinte frumoase, sănătoase, inspiraţionale!

Poate că, din experienţele noastre triste, am putea alcătui nişte gânduri care să le fie de folos celor care vor ajunge în durere… Pentru că nu-mi imaginez că noi vom rămâne mereu în starea aceea de nefericire; ne vom ridica – şi de ce să nu-i ridicăm şi pe ceilalţi, mai ales că doar împreună suntem puternici?

Sa cantam sau sa ascultam…

AMAZING GRACE Sang by 4 Men Beautifully!

Despre „Limbajele iubirii” – seminarul lui Gary Chapman

Când am aflat despre acest seminar, eu, care citisem şi cartea pentru familie şi pentru cei mici şi pentru adolescenţi, am sărit în sus de bucurie: vreau să particip, vreau să particip, vreau să particip… Minunata care răspunde cu multă solicitudine la telefon când suni ca să te înscrii mi-a răspuns plină de pricepere: la seminar participă familii…

Mi-a sărit inima din piept, aşa cum s-ar fi întâmplat cu orice femeie care ştie că ea îşi poate face timp, dar ocupatul ei soţ, nu! Adică nu voi putea merge acolo pentru că el este prins cu treburile lui? A, dar nişte libere se pot lua, nu?

Am scos cele două mari argumente din buzunar:

1. E cadoul pe care ţi-l cer pentru ziua mea: să mă însoţeşti la seminar!

2. Dacă nu se rezolvă, cum eu vreau să particip, ce crezi că se poate întâmpla? Păi, o să iau un bărbat dintre cei care se pot învoi şi-l ţin lângă mine pe post de soţ. Oricum, nu mă ştie nimeni pe-acolo, cine ar fi adevăratul meu soţ.

O adevărată motivatoare, nu? 🙂

Prezenţa lui a fost garantată. Aşa că m-am supus cerinţelor firmei care-a organizat şi-am şi avut parte de un fel de concediu – chiar dacă în timpul pauzelor (13-18,30), soţul meu alerga la lucru.

Atmosfera a fost atât de destinsă şi de relaxantă (de parcă n-ar fi acelaşi lucru!) încât am avut sentimentul de Rai. Şi nu sunt singura care-a avut această bucurie.

Aşa că MULŢUMESC, BIG Impact – Braşov!

Bookfest 2011

Maine voi fi la standul nostru, de la 10 la 16. Ne intalnim acolo. 🙂