Tristeţea mea

Să te sinucizi pentru că nu ai rezultatele scontate la olimpiadă…

În excursia pe care-am făcut-o la Paris, am avut alături şi un trio formidabil: bunica, mama şi fiul. Într-un mod curios, adolescentul de 16 ani nu stătea cu cei de vârsta lui, se retrăgea şi petrecea timpul doar cu cele două din familie. Curios nu pentru că e anormal; nu, e normal, când eşti într-un grup de oameni mari! Dar când eşti între cei de vârsta ta, n-ai putea să-ţi găseşti un locşor printre ei? El nu şi-a găsit sau poate nici nu a căutat. Cât timp mergea autocarul, răsfoia o carte de vreo 400 de pagini, pe care-am reuşit s-o identific în cele din urmă. Ceva despre nişte experimente chimice amuzante. Bunica îl tot ameninţa că-i bagă cartea pe gură – nu, ea spunea frumos, eu m-am prostit! Cert este că el se prefăcea că se uită pe geam şi mai arunca un ochi în cartea ţinută sub haină.

Am primit un telefon de la Veveriţă ieri şi-mi spunea cu durere că acest băiat, duminică, a încercat să se sinucidă. Pentru că nu a luat nu ştiu ce premiu râvnit la olimpiada de chimie, a ales să ia pastile şi să termine cu viaţa.

Nu mai aduc în discuţie lucruri ca cine o fi vinovat (părinţii care la început l-au bătut la cap să ia note mari şi apoi nu au mai reuşit să-i ofere copilăria pe care el n-o mai putea accepta, cum că are probleme serioase de rezolvat pentru umanitate!), cum de părinţii nu simt ce-l paşte pe copil – el a plecat de acasă la cineva drag lui, să-şi ia la revedere, în vreme ce părinţii habar n-aveau ce se întâmplă cu el, cum de profesorii nu ajută la dezvoltarea unei armonii între viaţa privată şi viaţa şcolară (mamă, cel puţin ultimul subiect e chiar de râsul curcilor; cum aş putea avea această pretenţie? – nerealistă, ca de obicei!)

Singurul lucru care mă interesează este câţi dintre noi am accepta ca, deşi suntem persoane cu şcoală, să avem copii fără şcoală, dar sănătoşi la minte; copii cu meserii (meseria e brăţară de aur) tradiţionale, dar în toate facultăţile mintale.

Şi ar mai fi o întrebare: care este limita de la care îţi dai seama că al tău copil nu mai face faţă la învăţat şi că trebuie să micşorezi pretenţiile? De unde ştii că e vorba despre neputinţa de-a merge mai departe cu tocitul şi neuronii trebuie cruţaţi? Poate că e doar cheful de joacă sau lenea… Cum poţi fi sigur că e nevoie să te opreşti din a-l pisa pe copil cu învăţatul sau e cazul să insişti (de exemplu, părinţii mei au luat în seamă opţiunea mea de-a renunţa la pian – şi acum mie îmi pare rău că nu au fost ei categorici, să mă pună la colţul zdrobitului de degete pe pian…)

9 gânduri despre &8222;Tristeţea mea&8221;

  1. Cand un copil ajunge la gesturi extreme numai poate fi vorba decat de vina adultilor. Mai ales daca motivele sunt cele descrise de tine. Oare de ce nu inteleg parintii ca un copil nu este o papusa in mana lor , nu este o jucarie pe care sa o intorci cu cheia si sa raspunda la comenzi? De ce vor sa isi implineasca prin copil visele neatinse in toata viata lor? Dovada mai mare de egoism din partea parintelui fata de copil nici ca poate fi.

  2. probabil că mereu au fost așteptări din partea părinților noștri, iar unii am dezvoltat aceeași „apucătură” față de copiii noștri: să învețe, să facă o facultate etc. Mulți părinți se tem că ai lor copii nu vor reuși și atunci împing limitele. Sau au vise nerealizate și cred că și le pot realiza prin copiii lor, fără să țină cont de părerea acestora, că doar „ce știe el ce e mai bine”.
    Cum poți să-ți dai seama? cred că dacă am fi mai atenți la ce se întâmplă cu ei, dacă i-am asculta și dacă am învăța să-i cunoaștem, dacă ne-am putea aminti cum am fost noi la vârsta lor, cum ne-am simțit, ce ne-a deranjat…

    • auzi, sa vezi tu cum va fi cand iti va creste baiatul. stii ce greu invata baietii? noi suntem obisnuite cum eram noi, citeam, invatam, faceam o pasiune din arta… sa-i vezi pe baieti cum sunt… si poate ca intr-un fel inteleg sistemul unei mame care se ratoieste la fiul ei. de exemplu, la noi, eu nu am rabdare cu fiul cand nu vrea sa invete ca vrea sa se joace, dar intervine sotul meu care zice: hai sa invat eu cu el! – pentru ca el s-a apucat serios de invatat intr-a 11, atunci a constientizat importanta invataturii si a fost sef de promotie la management, la a doua facultate si are si 2 mastere… deci eu una am ajutor ca sa nu disper copilul, dar cred ca am scris asta mai mult gandindu-ma cu durere ca si eu as nenoroci un copil… daca as fi mama singura.
      de aceea trebuie sa constientizam toate lucrurile acestea, mai ales in ceea ce priveste lentoarea la invatat a baietilor…

      • eu deja mă îngrozesc! faptul că are doi părinți profesori…e destul de traumatizant. Și da, mamele singure o iau razna la un moment dat. sau cele care nu implica si tatii in cresterea copilului. Iar mamele de baieti…sunt cumplite! 😀
        Nu pot decat sa sper ca m-a lumina Dumnezeu si va fi bine. Eu concurenta nu fac cu nimeni. Sa fie mai bun sau mai nu stiu cum. Dar sper sa il invat cum sa supravietuiasca in jungla asta de ne invartim noi.

  3. Nu dau like pentru că nu-mi place întâmplarea, deşi o consider interesantă. Motive de suicid NU EXISTĂ! Doar pentru sinucigaşi, poate. Ei trebuie să fie înţeleşi şi dibuiţi din timp, altfel…

    • dacă mintea e împăienjenită de gânduri negre, ţi se pare că ai motive. aşa că singura soluţie pentru om ar fi să aibă gânduri sănătoase. dar nimeni nu te învaţă să ai gânduri frumoase, în schimb eşti asigurat că toţi au aşteptări de la tine… mintea e o citadelă pe care nici părinţii, nici profii, nimeni…. nu o mângâie! şi dacă şi tu lupţi cu ea, eşti pierdut.
      culmea e că lumea pune mai mult accent pe inimă, decât pe minte şi se merge instinctual – aşa se ajunge şi la „n-am valoare, n-am rost”- mă sinucid. trist.
      mulţumesc pentru vizită.

      • Păi da, pentru că minunata școală nu te învață nimic despre cum să te pregătești pentru viață, doar face experimente și apoi îți da cu leuca în cap ca să te deștepți, chipurile. iar acasă…cine să-ți dea lecții de viață? uneori părinții au nevoie de ele și sunt situații în care copiii îi învață multe (nu la informație mă refer)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s