Câte unul pentru fiecare…

După cum am povestit, am fost la mare cu clasa fiului meu şi alţi copii din corul şcolii. Am descoperit adevărate tragedii: toate fetele îl iubesc pe Eldi, lucru care le învrăjbeşte sau le apropie de isterie. Se bat între ele, se urăsc, se ironizează una pe alta. Mi s-a făcut rău când le-am văzut cum veneau la fiul meu, după ce acesta îi strânsese mâna lui Edi, colegul lui de clasă, şi se milogeau de el: „Te rog, atinge-mă cu mâna cu care l-ai atins, ca să simt mângâierea lui!”

Pardon: clasa a 5-a? Sau 25 de ani? Nu e ca în filme:… „după 25 de ani”, ci este penibila experienţă a săririi peste ani şi maturizării feroce, din fragedă pruncie.

La plecare am fost într-o anumită formulă în microbuz. La întoarcere, două fete au venit cu noi, în locul altor două; de ce? Pentru ca cele două de la noi să se bucure şi ele respirând aerul pe care-l respira Eldi – voiau să fie în preajma lui (nu mai punem la socoteală că din orice îl fotografiau, îl pipăiau – ca să se convingă de faptul că e real!).

Una dintre fete a ajuns la o concluzie: păcat că nu sunt mai mulţi Eldi, ca să aibă fiecare fată un Eldi!

Să-l clonăm, a răcnit alta. Să ne bucurăm toate de-un Eldi.

Of, of, zicea cineva că viaţa e frumoasă?

Nu, pentru aceşti copii sigur nu, cu atât mai mult cu cât acest Eldi a prins gust să fie celebru şi din când în când zice: dă-mi şi mie 10 lei pentru… Şi fata scoate bani din buzu şi nu-i mai vrea înapoi; cum i-ar cere iubirii ei banii înapoi?

Auuuu, cântă lupii iarna. Auuu, cântă copilăria aruncată în neant, ajungând să cunoască iarna definitivă. Păcat că fetele de azi aruncă la gunoi copilăria, precum o batistă de unică folosinţă…

Nu mi-o daţi mie, puştoaicelor? – că eu aş şti ce să fac din ea… Chiar aş preţui-o!

8 gânduri despre &8222;Câte unul pentru fiecare…&8221;

    • el nu e deloc un băiat rău. e chiar simpatic. (după cum se vede 🙂 dar eu îl preţuiesc pentru că-l cunosc nu pentru cum arată. ca el există câte unul în fiecare clasă şi cei care le-au spălat pe creier pe fetiţe, sigur sunt cei care le-au crescut cu aşa dorinţe – sau cei care nu ştiu că fetele lor ar trebui să se preocupe şi de altceva.
      când mama sau tatăl sunau la telefon, o fată urla: lasă-mă-n pace, te sun eu când am chef. alta: nu mă mai suna, sunt ocupată să mă joc. alta: nu înţeleg deloc ăştia… lasă că le închid telefonul. i-am spus copilului meu aşa: dacă eu îţi dau telefonul (pentru că încă al meu nu are!), este pentru că vreau să vorbesc eu cu tine nu pentru că vreau ca tu să vorbeşti cu ceilalţi. când eu am sunat, îmi răspunzi şi-mi dai detalii despre tot ce te întreb. ai procedat ca una dintre acestea, n-ai decât să-ţi faci rost singur de ceea ce ai nevoie, pentru că asta înseamnă că nu preţuieşti ceea ce sunt şi-ţi ofer…
      am văzut însă şi fete politicoase (vorbesc despre ele pentru că pe băieţi nu i-au sunat părinţii cât am fost de faţă eu!), care mulţumeau pentru telefon, care rugau ceva pe părinţi şi spuneau te rog sau chiar erau încântate să povestească ce au făcut şi că pot să le arate părinţilor că au făcut un lucru bun că le-au lăsat în excursie. despre fetele normale nu am scris postare, pentru că în ochi şi-n inimă mi-au sărit celelalte, ca nişte cioburi de sticlă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s