Replici celebre – via net

După ce şi-a scrântit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a afirmat: „Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior.”
 
Un linguşitor îi atrase atenţia lui Oliver Cromwell, care intra biruitor în Londra, ce multă lume se strânsese să-l vadă. „Tot atâţia ar fi fost şi dacă m-ar fi dus la eşafod”, fu răspunsul.
 
Celebrul compozitor Hans von Bulow, plimbandu-se intr-o seara prin Berlin, ingandurat, s-a lovit de un trecator. Acesta s-a oprit iritat si se rasti la muzician: 
– Dobitoc! 
Bulow isi scoase palaria si spuse: 
– Incantat de cunostinta, numele meu este Bulow! 
  
O echipa de zidari lucra la repararea parterului unei case cumparate de celebrul tenor Enrico Caruso (1873-1921). Intr-o zi, in timp ce cântaretul repeta câteva arii intr-o camera de la etajul I, se prezenta la el maistrul. 
– Doriti sa terminam reparatiile luna asta?
– Bineinteles! – raspunde Caruso. 
– Atunci, fiti amabil si nu mai cântati. Imediat ce va aud, oamenii mei lasa totul balta si stau sa va asculte… 
A fost, povestea mai târziu Caruso, cel mai frumos compliment care i s-a facut vreodata. 
  
Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a fost invitat ca punct de atractie la masa unor aristocrati. Amfitrioana, cunoscuta pentru inteligenta sa cam subreda, a facut imprudenta sa-l intrebe: 
– Spuneti-mi, va rog; am auzit ca pestele regenereaza materia cenusie. Ce peste ma sfatuiti sa consum ? 
– Balena ! – raspunse prompt Shaw. 
  
După ce a eşuat în campania militară din Rusia, în 1812, Napoleon se retrăgea grăbit spre vest.
În dreptul râului Niemen, el împreună cu suita s-au oprit să ceară ajutorul unui ţăran barcagiu din împrejurimi să-i treacă pe celălalt mal. 
În timp ce traversau râul,  Napoleon s-a interesat: 
 Au trecut râul mulţi dezertori  zilele acestea?
Naiv, ţăranul i-a răspuns: 
– Niciunul, dumneavoastră sunteţi primul. 
  
Împăratului Octavian Augustus i-a fost prezentat un grec care semăna uimitor cu el şi, în plus, avea şi cam aceeaşi vârstă. 
Glumind, Augustus l-a întrebat dacă nu cumva maică-sa fusese în tinereţea ei pe la Roma, cam prin vremea când şi tatăl împăratului era tânăr.  Răspunsul grecului a venit prompt: 
– Mama nu a fost, dar tatăl meu a stat la Roma mai de mult, cam cu un an înainte de naşterea ta, Cezar! 
  
N.T.Orăşanu, poet şi publicist, autor de epigrame şi pamflete politice, a fost trimis în timpul domniei lui Cuza de nenumărate ori la închisoarea Văcăreşti, fiindcă pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delicte de presă. De câte ori Orăşanu scria câte un articol violent sau atingător la Vodă, îşi trimitea imediat salteaua, plapuma şi pernele la Văcăreşti. 
Directorul penitenciarului nu voia să le primească, însă Orăşanu îi răspundea: 
– Nu-ţi fie teamă, o să primeşti şi ordinul peste câteva ceasuri. 
Fapt ce se adeverea întotdeauna. 
  
Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi: 
– Auzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă tâmpit şi idiot. 
– Când, stimabile? l-a întrebat Caragiale cu un aer scandalizat. 
– Acum o oră. 
– Ce măgar! a exclamat Caragiale. 
Apoi, luându-l gura pe dinainte: 
– Totdeauna a fost în întârziere neisprăvitul ăsta! 
  
În anul 1906 trebuia să se formeze un nou guvern francez. Cel desemnat cu formarea lui, Ferdinand Sarrien, a invitat acasă câţiva oameni politici pentru consultări, printre care şi pe Georges Clemenceau. În timpul discuţiilor s-a servit un bufet rece. Văzând că dintre oaspeţi numai Clemenceau nu serveşte nimic, gazda l-a întrebat: 
– Dumneata ce doreşti, domnule Clemenceau? 
– Internele, a răspuns acesta. 
A doua zi, Clemenceau a depus jurământul ca ministru de interne! 
  
Ziarisul şi prozatorul Anton Bacalbaşa a fost invitat într-o seară la o petrecere. Printre ceilalţi invitaţi se afla şi un general în retragere. Acesta tocmai citise volumul de schiţe satirice în care scriitorul demasca tarele vieţii cazone. Fără să ştie că scriitorul se afla chiar în faţa sa, generalul indignat ameninţa că îl va chema pe autor în faţa justiţei pentru injurii aduse corpului ofiţeresc, la care Bacalbaşa a intervenit: 
– Lăsaţi-l, domnule general. Cine ştie ce amărât o fi şi scriitorul ăsta. Nu vedeţi? Până şi numele îl are ca vai de capul lui, ba cal, ba şa!

4 gânduri despre &8222;Replici celebre – via net&8221;

  1. Pingback: o scurta-ngaduinta « Rokssana's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s