La multi ani, Nicu Alifantis!

Azi este ziua lui Nicu Alifantis. Dimineaţă a fost invitat telefonic la Actualităţi şi am aflat că din 1973 până în 2002 a susţinut 4 mii şi ceva sute de concerte. El ne-a oferit bucurii peste bucurii de-a lungul timpului, iar noi nu dăm nici măcar celor cunoscuți bucurii. Cum ar fi să ne implicăm și noi pentru a oferi celor necunoscuţi ce e mai bun în noi, ce e mai frumos şi mai melodios?

De-a lungul copilăriei şi adolescenţei, pentru că mama era o devoratoare de cultură şi de artă, am fost la toate spectacolele din oraşul nostru de provincie – mai ştie cineva cum se ţineau la Casele de Cultură, în Epocă, spectacole după spectacole? Erau şi zilnic, uneori; oricum 2-4 pe săptămână sigur. De câte ori a fost Nicu Alifantis în oraşul meu, am fost prezentă, chiar dacă am avut 7 ani, chiar dacă aveam 19. Aşa că pot spune nu „am crescut odată cu ţara”, ci „am crescut pe muzica lui Alifantis”.

Poate că nu există destule cuvinte pentru a-i mulţumit pentru calitate şi pentru profunzime. De la Gala Folk n-a lipsit – a fost prezent prin fotografia proiectată când a cântat Rosetti.

Sănătate şi înţelepciune,  Artist de/cu suflet!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;La multi ani, Nicu Alifantis!&8221;

  1. Pingback: Celui mai drag sufletului meu… – Nicu Alifantis și muzica lui | Despre sufletul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s