Ghicitoare cu privire la ceva din comunism

Cea care ne-a servit la restaurantul Rebeca, din Constanţa, era o doamnă atât de simpatică încât mi-a venit s-o împachetez şi s-o iau cu noi acasă. În primul rând că era foarte prietenoasă şi oferea o prietenie senină, deschisă, recomandându-ne, sugerându-ne, povestindu-ne. Ah, nu s-ar putea s-o punem să fie şefa ospătarilor în România şi să treacă toţi pe la ea, pentru reciclare?

Apoi era simpatică pentru că avea într-adevăr ce povesti. Şi-a făcut meseria şi-n comunism. Şi mi-a elucidat o întrebare pe care o auzeam mereu în Epocă. Sigur, eu nu puteam să înţeleg întrebarea pentru că eu nu eram implicată în acea problemă – noi, când rar mâncam pui, aveam o bucăţică din curtea de la ţară (dar ştii ce înseamnă rar?); iar puii despre care se vorbea erau cei din comerţ. Noi nu puteam avea aşa ceva şi pentru că toţi banii se duceau pe plăcerile capului familiei şi pentru că, atunci când mai rămânea vreun sfanţ, oricum, în comerţul socialist nu se găsea aşa ceva decât pe sub mână, iar tata nu se descurca să impresioneze responsabilii pentru familia lui…

Întrebarea: de ce mirosea carnea de pui a peşte? O mai ştie cineva? Dar răspunsul?

Legea 1 era legea care-i scotea pe angajaţii din staţiuni la muncă voluntară; nu oricum, ci în ianuarie, februarie, pe plajă, indiferent care… Se strângeau scoicile, în mod deosebit şi mai departe acestea erau fărâmiţate şi date ca hrană … puilor.

Deja mi s-a făcut rău. Nu mai adaug nimic.

3 gânduri despre &8222;Ghicitoare cu privire la ceva din comunism&8221;

  1. wow… bine că m-am născut în `91 🙂 știam eu că trebuie să mai stau până trece… comunismul! știu câte ceva din auzite… de la părinți, bunici… dar nici acum nu e mai bine… avem de toate pe piață dar nu avem bani… halal democrație!

    • vezi, măcar ai fost şmecheră şi-ai stat ascunsă, până când te-au luat din raft ai tăi şi nu ai mai avut scăpare, a trebuit să vii printre noi – era o glumă, da? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s