Fructe de vară (căpşuni şi cireşe) – shake de iarnă

Vineri, am cumpărat 20 kg de căpşuni, pentru iarnă.

Sunt fructele preferate ale copilului. În 2 ore nu am avut ce face cu ele: le-am luat codiţele, conform principiului burghiului, aplicat cu mâna stângă pentru că degetul drept, din exces de zel, l-am introdus prea cu putere într-o căpşună şi da, a muşcat din el. Sună foarte ciudat, dar unghia s-a desprins puţin de carne şi a duruuuut! Aşa că, dacă are cineva de gând să facă lucrul acesta, trebuie să umble cu mare grijă, cu atenţie, că, deşi par foarte paşnice, căpşunile sunt uneori dure ca pietrele şi-ţi pot „zdrobi” mâna.

După cum spuneam, fiind preferatele fiului, de două ori pe săptămână, scoatem de la ladă câte o pungă şi, conţinutul mixat cu lapte de soia de căpşuni (sau de vanilie, că lui îi mai place şi acesta; eu nu pot suporta vanilia în nimic! – oare cu cine seamănă el? J), este delicios. Am încercat acelaşi lucru şi cu cireşele – avem un cumnat cu cireşi şi-am putea avea sute de kg – dar nu se păstrează la fel de bine. Adică, da, sunt intacte; însă nu se pretează la congelare pentru că nu le rămâne savoarea…

Aşa că din cireşele aduse duminică de soţul meu am făcut doar festin de vară… (nu, nu mă uit niciodată înăuntrul unei cireşe! Poate că ar trebui să renunţ la prea multe sau poate că nu m-aş mai atinge niciodată de ele.)

Câte ceva despre căpşună…

Reclame

25 de gânduri despre &8222;Fructe de vară (căpşuni şi cireşe) – shake de iarnă&8221;

  1. mai bine că nu te uiți. și eu le mănânc tot cu ochii închiși 😆
    și vezi dacă ai râs de mâinile mele oblojite? na, acum suferi și matale :-))))

  2. nu că eu mă duc cu prietenul Comenius. De Erasmus cică nu am voie să mă ating 😆
    eu cred că mi-au cam expirat cele trei dorințe. Ultima a fost pe vasele de la prânz 😀

    • mă rog, eu ştiam un us acolo şi n-aveam habar cu care eşti în relaţii mai bune… dacă eşti în dizgraţiile lui Erasmus, nicio problemă, îl pun eu la punct. îi spun pe dată ce pierde. sper să-i vină mintea la cap.

      • așa, dă-i, da-i, lovește-l! data viitoare să nu mai comenteze! dă-i la ficați :-))))
        OffTopic: n-am înțeles niciodată expresia „mi-ai mâncat ficații”. Adică…avea oare mai mulți?

  3. apoi acolo e alta treaba. deci, carevasăzică, propritaru uman al organului (numit „ficat”, ca să înlăturăm dubiul 🙂 ) nu posedă în cutia lui toracică decât maxim unul. Dar când te apuci de halit păsărești din astea, e musai de ucis vreo douăjde zburătăcitoare ca să iacă mâncărica. Deci iată, de aici pluralul.
    😆
    Zi tu că nu le știu!

  4. Pe unde se vorbeste despre minunatele astea, capsunele adicatelea, hop si eu, ca doar am scapat de ele, ca bune mai sunt si d’aia le-am venit de hac! 🙂 Pe unele le-am facut prizoniere prin borcanele cu dulceata, altele prin spume, cheesekake-uri si clatite( nici salata de capsune cu menta nu e rea) si ultima sarja, asisderea tie, la congelator, ca bune-s si iarna!

    • eu le aștept luni, dar voi pune doar la congelator – n-am dexteritatea ta 🙂 , deși cred că un cheesekake ar tre să învăț și eu să fac, prea mi-e poftă când îl văd scris. de fapt, când îl văd scris de tine, că știu cine ești 🙂 , că dacă îl citeam la altcineva nu mi se părea ceva incitant.

      • Daca ai urmarit in timp retetele mele, ai observat probabil ca dulciurile mele sunt in cea mai mare parte cu fructe, macar uscate, daca nu am proaspete sau congelate;cheesekake poti face si fara blat, iese foarte ok. si-l „invadezi” de fructe-combinatia branza dulce fructe e minunata, dar cu capsune, chiar e deosebita. la mine s-au terminat, poate sa mai gasesc de-o spuma dupa ploaia de astazi…si sa incerci si asa cum ti-am spus, cu menta si iaurt, e foarte buna, o sa-i placa si domnisorului…

      • eu nu-s prietenă cu bucătăria, în general, dar cred că în așa ceva voi deveni expertă… desigur, cu ajutorul tău. poate nu până pe 19 iunie, dar după ce mă voi întoarce, mă voi strădui să integrez asta în viața mea.
        merci pentru că prin articolele tale și pozele de pe Facebook m-ai mobilizat.
        nimeni n-a reușit! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s