Mâncare cu specific

Uneori, mâncărurile au specificul zonei, alteori au specificul restaurantului la care mănânci. Restaurantul din apropiere de Vatra Dornei, unde-am serbat nunta celor doi tineri dragi, avea o specialitate, pe care nici localnicii din Vatră nu o mai văzuseră înainte…

Această prezentare necesită JavaScript.

Ni s-a părut nouă curios să ni se dea o astfel de sarma, cum să te ocupi de ea? :-), dar după ce-am descoperit misterul – cele 9 sărmăluţe din interior şi jumătatea de cremvuşti! – singura întrebare care ne-a rămas a fost… de unde foi de varză atât de maaaari? 🙂

Publicitate

Motive pentru a rămâne în România – primite pe mail

Mai mult sau mai puţin valabile, dar unele foarte amuzante, iar altele cumplit de realiste:

1) Pentru că din România poti să pleci, totusi, oricând…Nu te tine nimeni cu forta;

2) Pentru că aici ceilalti sunt gata să împartă cu tine tot ce au: manelele din masină, gripa din autobuz si nevasta de acasă;

3) Pentru că doar aici parfumul se cumpară dupa nume, nu după miros;

4) Pentru că doar în România sunt mai multe Jeep-uri decât milionari si mai multi milionari decât firme;

5) Pentru că doar aici ni se pare firesc să primim fără să oferim ceva în schimb;

6) Pentru că România e singura tară în care numai dacă privesti la cei care muncesc, primesti un spor de spectator numit „indemnizatie de conducere”;

7) Pentru că doar aici te poţi bucura în orice clipă de ospitalitatea proverbială a poporului român. De pildă, în trafic toată lumea vrea să-ţi cunoască mama şi să-ţi iubească copiii, morţii şi sfinţii;

Pentru că suntem singurul neam la care „hotule” este o vorbă de alint;

9) Pentru că doar aici putem vorbi urât de unguri, bulgari, evrei, olteni, moldoveni, ardeleni… si să fim considerati haiosi în acelasi timp;

10) Pentru că avem cea mai bună shaorma, chiar dacă arabii sint minoritari;

11) Pentru că aici cineva se poate numi Simona Sensual, fără să fie neapărat actriţă porno;

12) Pentru ca avem mai multe Silicon Valley, dar nu între două dealuri din California, ci intre doi sani din Dorobanti;

13) Pentru că aici poti să devii sofer, fără să dai vreun examen;

14) Pentru că numai în România se poate organiza campionatul mondial de 3000 km slalom printre obstacole (cărute, gropi, câini morti de foame, betivi morti de beti);

15) Pentru că pe meleagurile românesti zăpada este considerată sfântă, numai pentru că a picat din cer… Odată aşezată pe şosea, o lună de zile nu o mai atinge nimeni;

16) Pentru că în România se iau pauze înainte de a incepe munca;

17) Pentru că românii sunt foarte atasati de notiunea de politete. Atât de atasati, încât, de pildă, le este foarte greu să dea de la ei un simplu „bună ziua”;

18) Pentru că atunci cind toate locurile din iad vor fi ocupate, România va deveni destinatia de rezervă. Cei care rămân aici vor fi scutiti de cheltuielile de transport.

Prinde-mă pentru că … poţi!

Caută aici.

Şi mai cred unii că se poate face ceva… pe ascuns… 🙂

Întrebările femeilor, inexistente în trecut…

Columb nu ar fi descoperit niciodata America daca ar fi fost casatorit,
din cauza urmatoarelor intrebari:

Unde te duci?

Cu cine?

De ce?

Cu ce?

Ca sa descoperi ce?

De ce tu?

Si eu ce fac daca tu pleci?

Pot sa vin cu tine?

Cand te intorci?

Ce imi aduci?

Se pare ca ai un adevarat plan, nu???

De ce?

Nu ma minti. De ce iti faci asemenea planuri?

Vad ca sunt din ce in ce mai multe in ultimul timp. De ce?

Te parasesc. Si nu ma mai intorc niciodata. De ce nu ma opresti?

Nu inteleg de ce e atat de importanta chestia asta cu descoperirea. Si
de ce nenorocita aia de regina iti da toate vasele alea pe gratis?De
ce?E mai frumoasa ca mine?

De ce te gandesti atat de mult si nu raspunzi?

Intotdeauna calatoresti si iar calatoresti…nu pot sa inteleg ce
vrei sa descoperi??

Cum poţi trişa, deşi ai o mamă-mână de fier…

Proful de muzică i se spune, dar el are doctorat şi este un geniu, care compune muzică şi versuri pentru muzica lui. De curând a devenit tătic, dar cum şi tăticii au mame – şi nu orice mamă ai de vreme ce ai ajuns atât de departe, ci una cu multă personalitate! – el a primit ordin de la bunică să-şi numească fiica Ana Maria. Cu tot respectul cuvenit unui părinte, Profu’ a căutat împreună cu soţia un nume, dar şi o cale să iasă din situaţia dificilă.

Se naşte fetiţa şi sună bunica: Ei, ce nume are fata mea?

Păi, uite, mamă, ne-am gândit la un nume pe care trebuie să-l repeţi după mine, să-l înveţi. Micpildis…

Ce e, mamă, aia?

E numele nepoatei tale, hai, spune, Mic-pil-dis…

Începe săraca femeie să silabisească, puţin deranjată şi pentru că n-a fost ascultată, dar şi pentru ciudăţenia numelui. Mic-pil-dis…

Hai că-mi iese, zice ea până la urmă.

După care Profu’ începe să râdă şi recunoaşte: Uite, am spus aşa, ca să te bucuri apoi când vei auzi numele real. Pentru că n-o cheamă Micpildis, ci Flavia…

Cum, mamă? Evlavia?

Nu, mamă, Flavia…

Evlavia…

Oricâte exerciţii de pronunţie a făcut, nu i-a ieşit numele… Evlavia a rămas să-i zică… Prefera chiar şi Micpildis, pentru că asta putea să rostească… 🙂

Eleganţa taberelor adverse pe vârf de obcină bucovineană

Cum se întâmplă de obicei, de când cu Murphy, exact când găsisem şi eu subiectul amuzant al serii, mi s-a epuizat spaţiul de pe cardul aparatului de fotografiat. Iată singurele imagini pe care le-am putut păstra, sper, grăitoare… 🙂

Cum se face un copil?

Dacă vreodată ai de-a face cu această întrebare, cum că ţi-o adresează copilul sau altcineva, priceput în astea, dar insinuant, poţi să apelezi la minunatul, complexul şi întotdeauna creativul nostru Ardeal pentru a-i … arde respectivului un răspuns pe cinste.

Am colindat Târguleţul Mureş de-a lungul şi de-a latul în perioada nunţii de prinţesă, (trecând peste dureroasa lucrare care se face în centru şi care ne tăia calea! – în felul acesta fiindu-ne imposibil să vizităm Luxorul – locul de unde-mi împrospătez mereu colecţia de iiuţe! 🙂 ). Cotrobâind, bâjbâind să ajungem la magazin – doar nu era să pierd ocazia, nu? 🙂 – am găsit o minune  de anunţ…

E drept că la intrarea în oraş, venind dispre Reghin, este o clinică de fertilizare in vitro, dar ea nu este atât de cuceritoare ca anunţul.

Ei, care este secretul conceperii unui copil?

Vatra Dornei, ozon şi cultură

Dacă n-ar fi fost programarea pentru concediu, n-am fi plecat din Moldova. De fapt, ce mare lucru poate fi o distanţare de 11 luni de acea zonă 🙂 , pentru că am promis că ne vom petrece concediul de anul viitor în acel spaţiu, unde ne-am făcut rapid prieteni şi de unde avem ce învăţa.

Această prezentare necesită JavaScript.

Vatra Dornei şi celebra veveriţă Mariana

Pe magnetul de frigider cu numele oraşului Vatra Dornei vei găsi mereu o veveriţă. Simbolul oraşului. Doar că veveriţele celebre, care veneau să-ţi mănânce din palmă de câte ori ai fi făcut zgomot cu două nuci… au dispărut. Îţi vine să mori de râs la o explicaţie de felul acesta: le-au mâncat câinii comunitari. Păi, câinii se plimbă prin copaci? Sau veveriţele erau toate în cârje şi nu mai puteau să-şi folosească celebrele salturi acrobatice? 🙂

Ei bine, de ceva vreme, au adus veveriţe noi în parc, pentru ca să fie o ocupaţie pentru cei veniţi la tratament, pentru a fi ceva reprezentativ pentru oraşul-staţiune. Doar că ele nu sunt obişnuite cu oamenii. Şi dacă vin la tine vin dimineaţa, ori seara, târziu, învinse de faptul că nu au reuşit să strângă nimic singure şi atunci apelează la tine. Dar… să te fereşti tu dacă nu te fereşte vreun sfânt, pentru că ghearele lor zgârie… nu se joacă, mai ales că ele nu ştiu de glumă, nu sunt conştiente că oamenii le vor prietenia… 🙂

Draga mea prietenă alături de care am stat la gazda din Vatra Dornei – împreună cu alţi 18 cunoscuţi! – venise cu o plasă de … 1leu 🙂 de nuci şi toţi s-au gândit că vor să meargă să atingă o veveriţă, aşa că în coloană în absolută neorânduială, am păşit pe culoarele parcului… dar dezamăgiţi, după o oră, ne-am dat bătuţi. Ori îşi făceau fetele siesta, ori nu mai erau… că nu ştim noi să ne facem plăcuţi, nu ne-am imaginat…

Până când… a apărut prima dintre locatarele parcului…

Această prezentare necesită JavaScript.

… şi cum au fost urmărite apoi celelalte, cu câtă ardoare… Dacă ne-ar fi pus cineva să stăm astfel pentru o cauză mai bună, nu ştiu cât am fi rezistat, dar pentru o aventură cu veveriţe, toţi ne-am aliniat prin pădure în următorul stil…

Vatra Dornei şi micile gingăşii văzute în goană…

La Vatra Dornei, am ajuns la acest sfârşit de săptămână pentru o nuntă, ai cărei protagonişti au vrut neapărat ca soţul meu, fostul lor prof, să fie cu ei în aceste momente. Până la cununia religioasă, am pornit în căutarea izvorului de apă miraculos – sau, mai bine zis, a ceea ce a mai rămas din el! – şi, cum acolo era şi multă zmeură, copiii s-au repezit la ea şi-au devorat-o.

În timp ce degustau, Aborsanul strigă: uite o grămadă de şoricei.

Cum să fie o grămadă de soricei, doar nu s-au strâns şoarecii şi-au făcut horă şi nu mai vor să plece, deşi voi le faceţi gălăgie în jur…

De unde era să ştiu că acei şoricei – îmi place să le spun pârşi, pentru că seamănă cu pârşii, dar nu ştiu dacă la noi în ţară se găsesc! – erau cât o nucă şi probabil că abia veniseră pe lume… şi normal că nu ştiau să o ia la goană, cum ar fi făcut-o părinţii lor – care părinţi, sigur, i-ar fi apărat cu statura lor fioroasă 🙂 , dar cred că plecaseră după mâncare (vezi, şoricel, dacă eşti mofturos şi nu te mulţumeşti cu zmeură, a venit omul şi te-a speriat mai ceva ca lupul iezii! 🙂 ).

Imaginile sunt excepţionale… Pe un ram subţire al unei tufe, un pârş îşi ţine echilibrul… cu coada…

Ce interesantă poate fi natura!

Această prezentare necesită JavaScript.

Just married

La Târgu Mureş, am fost la nuntă, da, la nunta fiicei celor mai buni prieteni ai noştri. A fost ca şi când mi-aş fi măritat propriul copil. Cineva spune: Mai bine plângi că ţi-o ia decât că rămâi cu ea… Sper ca această glumă să ajute părinţii care se trezesc deodată că nu mai au în casă copila sau flăcăul care până mai ieri le aparţinea în exclusivitate.

Fericire să fie!

Biserica impunătoare din Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa – Dobrogea

Acum o săptămână mă aflam în alt capăt de ţară şi priveam fascinată biserica ce-ţi dă senzaţia de Ardeal. Probabil că trebuie scotocit prin istoria locurilor pentru a aflat genesa acestui lăcaş de cult care este atât de impresionant încât nu-ţi mai vine să cânţi… Dobroge, ţară bogată… Mărăcini, măgari şi piatră… 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Cine ajunge la mare n-ar trebui să rateze vizitarea acestei minunăţii, câtă vreme încă mai e deschisă… Când am intrat, nu mai era nimeni, aşa că  am luat şi eu un program, să văd despre ce a fost vorba la slujbă… M-au impresionat cuvintele rugăciunii:

„În calea mea, Doamne, ai pus multe persoane care, prin comportament, seamănă cu femeia cananeană. Nu trăiesc în ambientul eclezial şi la prima vedere mi se par atât de departe de Dumnezeu… Nu sunt practicanţi fideli, dar la momentul potrivit revelează o credinţă profundă, capabilă de a sfida şi necazurile. Acest lucru mă face să mă întreb despre credinţa mea.

Care este cu adevărat credinţa mea? Care este forţa credinţei mele când este vorba de a înfrunta obstacolele vieţii? Ce se întâmplă cu mine când mă rog şi am impresia că Tu nu-mi răspunzi?

Doamne, dă-mi harul de-a preţui credinţa altora, de a descoperi credinţa celor consideraţi a fi „departe de Tine”, de a descoperi credinţa oamenilor care trăiesc lângă mine. Dăruieşte-mi harul să o primesc ca pe un mare dar, destinat de a reaprinde şi a reda vieţii încrederea şi iubirea mea faţă de Tine.”

La mulţi ani, Fotbalistule!

Am fost la ziua de naştere a unui bun prieten al Aborsanului. Spre deosebire de fiul meu, care nu poate îndura fotbalul nici la privit, nici la jucat (treaba se schimbă când e vorba despre baschet 🙂 ), aniversatul, când are o clipă liberă, e pe terenul de sport. Băieţii invitaţi – evident, nu cei mai micuţi! – au stat pe teren, în vreme ce mititeii se străduiau să-şi găsească de lucru, iar cele două unice fete s-au refugiat într-o cameră de unde n-au ieşit – îşi luau şi mâncarea tot acolo.

Pentru mine, simpaticul simpaticilor a fost cel care-l copia pe Batman.

Această prezentare necesită JavaScript.

Îmi plac dimineţile, sunt matinală şi fericită că e aşa…

Un fel de chestionar cu o singură întrebare… 🙂 de la Cris.

Despre scriitori și aspiranții la a scrie – scurt, scurt, scurt

Scrie o persoană în Google: cum să fi scriitor? Și Google, fără să se gândească la faptul că lui nu i-ar conveni să fie fără două guguloaie, a acceptat scrisul persoanei, fără să-i tragă un pumn în față… Eu cred că dacă un caiet de dictando sau un computer ar trage pumni și palme celor care scriu de zor pe el, am ajunge o vreme în care am intra în cartea recordurilor ca cel mai @gramaticizat@ popor… 🙂

Dar Google e gentil și-i mai vinde și pontul că am scris eu o postare despre așa ceva.

Prieteni, ca să fiți scriitori, prima dată trebuie să învățați că există cuvinte în care apar litere siameze…

Dacă ești contabil, siameze sunt cifrele, dar dacă ești scriitor… măcar de litere preocupă-te, că zici că te interesează soarta lor, vrei să le amesteci într-o chestie numită carte.

Oricum, acesta e un caz optimist, care ne dă speranțe pentru viitor: am avut un vizitator care-a cerut să afle

*cum să fi scritor?* Pentru el, mai bine nu, că se taie copacii degeaba și se consumă tușul fără nicio noimă…

De ce nu încercați să fiți balene sau mamuți, că aveți aceleași șanse?

P.S. Scuze pentru ton, dacă pare mai răutăcios; nu e vorba de răutate, e doar haz de necaz pentru că ar fi culmea să primesc vreo scrisoare de mulțumire:  io am învățt de la tin cum e să fi scritor și acu este băiatu miliardar. na nește resturi și tu, că prea îmi fuseși de folos… 🙂