Despre scriitori și aspiranții la a scrie – scurt, scurt, scurt

Scrie o persoană în Google: cum să fi scriitor? Și Google, fără să se gândească la faptul că lui nu i-ar conveni să fie fără două guguloaie, a acceptat scrisul persoanei, fără să-i tragă un pumn în față… Eu cred că dacă un caiet de dictando sau un computer ar trage pumni și palme celor care scriu de zor pe el, am ajunge o vreme în care am intra în cartea recordurilor ca cel mai @gramaticizat@ popor… 🙂

Dar Google e gentil și-i mai vinde și pontul că am scris eu o postare despre așa ceva.

Prieteni, ca să fiți scriitori, prima dată trebuie să învățați că există cuvinte în care apar litere siameze…

Dacă ești contabil, siameze sunt cifrele, dar dacă ești scriitor… măcar de litere preocupă-te, că zici că te interesează soarta lor, vrei să le amesteci într-o chestie numită carte.

Oricum, acesta e un caz optimist, care ne dă speranțe pentru viitor: am avut un vizitator care-a cerut să afle

*cum să fi scritor?* Pentru el, mai bine nu, că se taie copacii degeaba și se consumă tușul fără nicio noimă…

De ce nu încercați să fiți balene sau mamuți, că aveți aceleași șanse?

P.S. Scuze pentru ton, dacă pare mai răutăcios; nu e vorba de răutate, e doar haz de necaz pentru că ar fi culmea să primesc vreo scrisoare de mulțumire:  io am învățt de la tin cum e să fi scritor și acu este băiatu miliardar. na nește resturi și tu, că prea îmi fuseși de folos… 🙂

10 gânduri despre &8222;Despre scriitori și aspiranții la a scrie – scurt, scurt, scurt&8221;

  1. Într-una din primele romane ale lui Eliade s-au strecurat foarte multe greșeli și a fost mare bai. Se întâmplă au zis alții. În anii noștri, Cărtărescu dă cărțile la corectat unor doamne profesoare. E omenesc să mai scapi greșeli, a zis autorul.
    Oare după un i putem să cântărim sufletul unei persoane? 🙂 Cuviosul Siluan avea două ierni de școală și a schimbat mii de vieți, iar alții își dau doctoratul comentând textele lui 🙂

    • sunt absolut de acord că există excepții… una este să fii la început de drum, un copil plin de vise, una e să fii un om lipsit de posibilitatea studiilor și să ai geniu, una e să fii trecut prin viață și să ai mai multe de scris decât alții…. și alta să fii de fițe, cu mofturi și cu bani, având absolut toate condițiile să înveți, dar să n-o faci și apoi să vrei să vezi că mai dai gata un domeniu… 🙂
      mulțumesc mult pentru vizită și exemple! (deși la cel de-al doilea aș avea niște obiecții! 🙂 )

      • omule!!!!!!!!! pe o parte zici ca-ti iubesti vrasmasi ,si pe alta ii denigrezi

        cine esti tu sa judeci greselile celorlalti

        orice prost are loc langa cel destept si invers daca este nevoie

        se vede ca omul de inceput nu se dezminte de cel din urma

        parca vad degetul aratator al profului deasupra capului bietului copil, care mai vade si sprinceana la fel de ridicata ,ingheata definitiv

        of of!!!!!!!!! nu asa se face educatie, nu micindu-l cat sa incapa intr-un cusur,ai uitat de regula de aur BLANDETE SI DRAGOSTE?

        nu putem fi toti masteranzi si nici scriitori nu visam sa fim….numai ca ,cateodata simti nevoia sa iti asterni in scris ce gandesti si ce simti,

        pentru asta nu-ti trebuie veleitati de scriitor ci numai un pic de imaginatie si dorinta de a comunica

        dar,se vede treaba ca nu-i loc pentru cei anagramati ,de ochiul vigilent al profului,si de sprinceana lui.

        bunica mea avea o vorba ,,cine nu munceste nu greseste..si cine tace bine face,,

      • Draga mea, pentru că nu am nimic cu tine şi chiar nu vreau să te rănesc, am să încep prin a aprecia lucrul pozitiv din ceea ce ai scris: bunica ta ştia proverbe măreţe!

        Şi-acum să pornim la drum. Aş fi putut ignora mesajul, pentru că eu ştiu la ce m-am referit, dar mi-am dat seama că s-ar putea ca să mai fie şi alţii care să gândească asemenea ţie, şi-atunci, prefer să fac precizările acestea odată pentru totdeauna – iar lor le voi da link spre acest comentariu, dacă mai intervin cu mesaje ca al tău.

        1. eşti o persoană pe care am apreciat-o pentru viaţa grea pe care o duce, dar atâta vreme cât nu te pricepi într-un domeniu, mi se pare normal să nu te vâri în el cu… teme spirituale. Ce treabă are iubirea vrăjmaşilor cu un om incult? De ce amestecăm incultura cu judecarea greşelilor? (Nu mai pun la socoteală faptul că oricum am dreptul să fac ce vreau pe blogul meu, cu atât mai mult cu cât nu sunt absolut deloc indecentă, ci am un blog sănătos!)

        Între unii dintre cei pe care-i ştiu eu se face o gravă confuzie între a iubi oamenii şi a le cocoloşi greşelile. Am lovit pe cineva? A venit cineva la poartă la mine şi nu i-am dat de mâncare? Mi-au cerut tu ajutorul şi nu ţi l-am oferit? Atunci de ce amestecăm spiritualitatea cu profesionalismul?

        Draga mea, ca să termin subiectul cu spiritualitatea:

        – eu cred în Dumnezeu şi am comportament moral

        – Domnul Însuşi spune: Eu mustru şi pedepsesc pe cei pe care-i iubesc.

        – am şi spus în încheierea articolului că tonul ar putea să pară foarte grav şi vehement pentru că lumea nu mă cunoaşte şi nu-mi vede chipul care chicoteşte pe seama situaţiei… (dar mai trebuie să şi citeşti cu atenţie, nu dornică de a taxa!)

        – şi dacă eu chiar aş fi greşit şi-ai fi fost Dumnezeu, puteai să mă pui la punct, pe blogul tău, dar nu să te erijezi în Dumnezeu şi apărătorul unor inculţi – de dragul spiritualităţii! – pe blogul meu.

        2. Care este problema care te supără pe tine? Că am vorbit despre nişte inculţi, da? Ei bine, dacă ai puţină imaginaţie, încearcă să-ţi imaginezi cum ar fi să foloseşti medicamente realizate de chimişti care nu ştiu sau confundă formulele chimice ale ingredientelor din medicamente – să-ţi explic ce se întâmplă la spital când asistentele greşesc doza sau medicamentul care trebuie administrat bolnavului?

        Cum ar fi dacă ţi-ar construi casa un arhitect care nu ştie nici măcar care-s unghiurile drepte şi care este linia curbă?

        Cum ar fi dacă te-ai da pe mâna unui chirurg care-ţi confundă piciorul cu mâna?

        Cam aşa ar fi un scriitor care nu ştie să scrie.

        Imaginează-ţi un individ care tunde oameni, da, şi-ţi dă cartea lui de vizită, tu neştiind cu ce se ocupă el. Şi el scrisese pe cartea de vizită Frezor în loc de Frizer. Îţi dai seama cu ce se ocupă domnul respectiv? N-ai să-l cauţi. Sau, mă rog, poate tu îl cauţi, dacă şi tu confunzi cele două cuvinte şi ghiceşti din neştiinţă la ce s-ar referi el, dar dacă ştii care este sensul termenului, nici nu-ţi trece prin cap să te dai pe mâna lui pentru a-ţi tăia părul!

        Cum să vrei să ai o meserie şi să nu ai habar măcar să scrii numele meseriei tale?

        3. Mai sus OG a amintit nişte cazuri complet speciale – aş vrea să mă opresc doar la ultimul, pentru că primele două necesită o analiză amănunţită – şi merită chiar o postare specială. Un om spiritual care este mânat de Duhul lui Dumnezeu poate scoate perle pe care le studiază oamenii, dar atunci nu are nevoie de Google pentru a învăţa cum să scrie – e destul că Dumnezeu îl inspiră, el nu mai are nevoie de acceptarea oamenilor. În schimb cei care caută acolo, dacă sunt dintre adolescenţi, ar fi cazul ca prima dată să pună mâna pe carte, de aceea stau cu – chipurile! – cărţi în mână, iar dacă sunt oameni mari ar fi fost totuşi corect din partea lor ca măcar meseria şi verbul a fi să-l cunoască…

        Eu cunosc persoane spirituale care au scris de-a lungul secolelor cărţi despre care specialiştii de azi sunt uluiţi… să spui la 1869, lucruri pe care ştiinţa abia azi le descoperă… e o minune. Păi, da, sunt de acord, e mâna lui Dumnezeu acolo, care-a ţinut să prezinte aceste adevăruri… dar persoana sau persoanele respective n-au căutat să se consulte cu oamenii, ci au acceptat că au un mesaj din partea Creatorului, iar ceilalţi au şi observat lucrul acesta…

        4. Şi-acum, minunata mea experienţă care chiar îmi dă voie să vorbesc despre aceşti oameni care sunt de râsul curcilor: a sosit o carte pe adresa redacţiei şi-mi era adresată mie. Era un cadou de la un scriitor, care, ştiind că mă ocup cu recenzii, s-a gândit să-i fac reclamă. Am citit 3 pagini, disperată, exasperată, iar la a 4-a am aruncat cartea cât colo. La fiecare 3 rânduri, avea cel puţin o greşeală, iar aceasta nu era o virgulă în plus sau în minus ori o greşeală de tehnoredactare, ci una cumplită de exprimare. În plus, cartea conţinea nişte lucruri complet banale, nici măcar interesante; despre frumos spuse, în niciun caz nu se putea vorbi. Înainte să arunc obiectul acela într-un colţ, de unde să nu mai pun niciodată mâna pe el, am căutat să văd cine a făcut corectura acestei stupide cărţi. Nicio casetă la locul unde era normal să apară. Şi atunci mă uit la chenarul de pe a treia pagină: era un cuvânt din partea Tipografiei.

        Tipografia nu-şi asumă nicio responsabilitate pentru conţinutul acestei cărţi. Întreaga responsabilitate îi revine autorului, care a fost şi corectorul cărţii.

        Da, sunt foarte tristă să spun că astfel de oameni, care au bani să dea pentru a publica mizerii sunt şi atât de orgolioşi încât nici măcar n-ar putea accepta ideea că sunt inculţi. Bun, nu vei revoluţiona literatura română, poate vrei doar să laşi celor din familia ta un fel de jurnal, banal, dar al tău… Fă-o măcar într-un mod profi, nu te privi pe tine ca pe cel mai deştept din univers…

        Şi, dacă ar fi să mă întorc spre lucrurile spirituale, pe care tu le confunzi cu respectarea normelor la locul de muncă sau în cadrul manifestării pasiunii!, Biblia vorbeşte tocmai împotriva acestui orgoliu nestăpânit, care-a provocat căderea în păcat.

        Aşa că, dacă am taxat ceva, n-am taxat amărâţii care au nişte speranţe, şi iată visează pe Google să ajungă la stele, ci pe cei care abia aşteaptă să se dea mari cum trebuie să fii scriitor, dacă găsesc pe cineva care-a abordat acest subiect…

        5. Nu în ultimul rând, aş vrea să-ţi spun că eu nu te-am obligat să vii printre prietenii mei, nici măcar nu te-am chemat, m-am bucurat de prezenţa ta şi am apreciat-o, dar – dacă blogul meu nu te satisface! – poţi merge liniştită spre altele care conţin mesaje pur spirituale. Eu nu am pretins că am blog religios – sunt o persoană care-L iubeşte pe Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că trebuie să amestec lucrurile între ele. Dacă tu găseşti oameni cărora le place să facă asta sau oameni foarte puri 🙂 te rog urmează-ţi drumul şi lasă-mă pe mine, păcătoasa, cu stilul meu.
        Dacă trebuie să schimb ceva, Dumnezeu mă va conştientiza, aşa cum o face de fiecare dată, direct, nu prin oameni care nu mă cunosc şi care parcă încearcă să dicteze într-o zonă care nu le e deloc familiară.

  2. Cineva – premiant la romana isi zice; eu n-am de unde sti asta!- era gata-gata sa puna un pariu cu mine mai zilele trecute pe o chestiune. Spune:
    – „stii” se scrie cu doi „i” doar daca este primul cuvant din propozitie. In restul cazurilor, scrii „sti” (paranteza: ar trebui, oare, sa zic „scri”? 🙂 ). E noua regula a limbii romane, la fel cum este si „niciun/ nicio”, scrise legat.
    Eu zisei:
    – Nu se poate asa ceva! Asculta cum suna cuvantul, oriunde in cuprinsul propozitiei: stiiiiiiiiiiiii… adica un „i” prelungit – de fapt, doi „i”.

    Povestea continuă, dar nu ne inteleseram defel. Eu am renuntat, acceptand ca e liber fiecare sa ramana cu stiinta lui. Eram la Brasov, la Dâmbu Morii, si chiar nu voiam sa continuam a discuta in contradictoriu. Voiam sa ascult cum curge apa rasucita de moară…

    Acuma… tu cum sti (!!!) ca e corect, Doamna mea Profesoara? exista noi reglementari in sensul asta??

    P.S. Eu as incerca sa fiu prietena ta. Am aceleasi sanse ca… balena sau mamut? 🙂 :)))

  3. Pingback: Leapsă – Vremea elogiilor « BLOG D'AGATHA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s