Vatra Dornei şi micile gingăşii văzute în goană…

La Vatra Dornei, am ajuns la acest sfârşit de săptămână pentru o nuntă, ai cărei protagonişti au vrut neapărat ca soţul meu, fostul lor prof, să fie cu ei în aceste momente. Până la cununia religioasă, am pornit în căutarea izvorului de apă miraculos – sau, mai bine zis, a ceea ce a mai rămas din el! – şi, cum acolo era şi multă zmeură, copiii s-au repezit la ea şi-au devorat-o.

În timp ce degustau, Aborsanul strigă: uite o grămadă de şoricei.

Cum să fie o grămadă de soricei, doar nu s-au strâns şoarecii şi-au făcut horă şi nu mai vor să plece, deşi voi le faceţi gălăgie în jur…

De unde era să ştiu că acei şoricei – îmi place să le spun pârşi, pentru că seamănă cu pârşii, dar nu ştiu dacă la noi în ţară se găsesc! – erau cât o nucă şi probabil că abia veniseră pe lume… şi normal că nu ştiau să o ia la goană, cum ar fi făcut-o părinţii lor – care părinţi, sigur, i-ar fi apărat cu statura lor fioroasă 🙂 , dar cred că plecaseră după mâncare (vezi, şoricel, dacă eşti mofturos şi nu te mulţumeşti cu zmeură, a venit omul şi te-a speriat mai ceva ca lupul iezii! 🙂 ).

Imaginile sunt excepţionale… Pe un ram subţire al unei tufe, un pârş îşi ţine echilibrul… cu coada…

Ce interesantă poate fi natura!

Această prezentare necesită JavaScript.

17 gânduri despre &8222;Vatra Dornei şi micile gingăşii văzute în goană…&8221;

    • dacă i-ai fi văzut, A, erau cât un deget mic, speriaţi, patru fraţi. i-am spus repede fiului meu o poveste despre ce înseamnă să ai mofturi… adică vezi, dacă nu erau mofturoşi copiii, părinţii îi hrăneau cu zmeură, că doar stăteau într-o tufă de zmeură, nu mai plecau la piaţă… într-o duminică de dimineaţă… şi puteau să lupte ca zmeii cu noi, care i-am terorizat pe săracii copii de şoricei, cu prezenţa şi strigătele noastre, cu pelerinajul la căsuţa lor – că am urcat vreo 20 de inşi pe deluşor pentru a-i admira…
      concluzia: şoarecii sunt buni ca material didactic… scoţi ce vrei din ei… 🙂 (ei, nici chiar aşa!)

    • da, dar nu sunt aceştia, nu? dar mie-mi place mai mult să spun pârş unui drăgălaş de-ăsta decât şoarece că atunci când zici şoarece zici şi disconfort prin casă sau psihic… 🙂
      da, când apare un şoarece, unii dintre noi (mă rog, unele! 🙂 ) se comportă de parcă au văzut un … zmeu.

      • Nu le-am vazut bine coada. De la departare aduc a parsi. Parsii au coada mai stufoasa, ei sunt mai stufosi, mai ciufuliti. Soarecul obisnuit are blana ordonata, linsa, ceilalti sunt „mai batuti de vant” 🙂

    • mi-au plăcut atât de mult pisicuţele încât aş fi vrut să le integrez în postarea mea. ştii cumva cum pot face asta? că am vrut să le copiez şi nu am reuşit…
      merci mult de tot de imagine. este atât de amuzantăăăăăăăăăăăăăăăă că nu mă pot stăpâni din mustăcit… 🙂

    • mulţumesc, dănuţa. m-am cam chinuit să iasă ceva, că se mişcau toţi cum bătea vântul, eu tot nu pot înţelege cum se pot ţine de creanga aia, pe care-o bate cea mai mică pală de vânt… şi pe ei nu-i dă nimic jos… 🙂

  1. Pingback: ENIGMA OTILIEI de George Călinescu - Capitolele 13 și 14

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s