Parcul de aventuri Balu, Harghita Băi

La crucile despre care am scris anterior, era şi o reclamă pentru acest parc. Eram informaţi că, la 8 km, există aşa ceva, lucru care ne-a determinat să tragem o fugă până acolo.

Am descoperit o localitate care te întâmpină cu fantomatica industrie comunistă – mina şi locul unde se prelucra ce se scotea din mină: cred că toţi copiii ca Pistruiatul se joacă pe acolo şi sunt convinsă că se distrează de minune! Angajaţi, însă, nu mai există. Am descoperit bisericile catolice superbe – una din lemn, cealaltă o clădire modernă. Am descoperit oameni care se străduiau să înţeleagă ce spunem, iar noi înţelegeam după gesturile mâinilor lor care trebuie să fie următorul pas pentru a ajunge unde ne dorim 🙂 .

Un lucru certificat de Minister mi se pare fals: Harghita Băi este o localitate „turistică de interes local” – zice panoul de la intrarea în localitate. Sunt absolut Gică contra la această fază: e o aberaţie să pui această ştampilă pe un loc unde se află cea mai lungă tiroliană din Europa, pe un loc unde se află un parc de aventuri cum rar găseşti în alte părţi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Prima dată au făcut turul soţul meu şi fiul, în timp ce eu îi fotografiam şi-i filmam. Pentru 3 ore de aventură, cei mari plătesc 40 lei, iar cei mici 30 lei. Există 4 trasee:

– începător

– avansat (de 4 ori mai greu ca începător)

– profi (de 8 ori mai greu decât începător)

– super (de 16 ori mai greu… 🙂 )

– tiroliana – fără grad de dificultate: nu faci altceva decât să-ţi prinzi protecţiile şi scripetele şi te duuuuuuuci peste lac şi pădure, cale de 985 m! (repet: cea mai lungă din Europa)

Băieţii mei s-au întrecut pe ei: soţul a lucrat la primele trei şi tiroliană, copilul doar la prima, tiroliană şi la jocurile de copii (identice cu ale celor mari, doar că erau foarte aproape de pământ, pentru a fi ajutaţi de către părinţi, în caz de probleme!).

După masă, am intrat şi eu la aparate 🙂 . Trebuie să recunosc, de vârsta mea nu prea erau persoane dornice să încerce aşa ceva. Bărbaţi, da, dar femei, nu. Ele stăteau cu copiii (asta este, la vârsta noastră părinţii erau deja bunici, iar noi avem copiii mici!), iar bărbaţii de obicei se dădeau cu tiroliana. Eu m-am oprit la primele două, pentru că m-am îndrăgostit atât de tare de tiroliană încât am folosit-o de 2 ori (adică de 2 ori dus-întors!).

Cred că merită să ajungi acolo, dacă eşti încântat(ă) de sporturi şi de provocări.

Abia aşteptăm să vină iar vremea frumoasă, prin primăvară, să tragem din nou o fugă şi să parcurgem toate traseele, pentru că, după ce înveţi cum poţi să le faci faţă, nu mai e nimic greu, dimpotrivă, devine chiar amuzant.

One response to this post.

  1. Se vede/ simte că ți-a plăcut! M-ai convins! Cu prima ocazie când trec pe acolo și dacă e timp frumos, cu siguranță voi încerca tiroliana! 😉

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: