Amintiri… Prieteni…

Era o melodie pe vremuri… „Uneori, uneori, amintiri revin ca lacrimi peste flori”… Sigur nu mai ştiu mulţi cine o cânta… Oricum, aşa cum spun versurile ei, uneori îmi amintesc de prietenii mei pe care nu i-am mai văzut de 20 (au, ce doare cifra asta!) de ani… şi regret că nu putem să mai stăm de vorbă…

Mai adaug ceva, pentru cei mai copilăroşi… 🙂

Anunțuri

6 responses to this post.

  1. Amintirile despre prieteniile vechi imi aduc si mie uneori lacrimi de bucurie in ochi
    As fi nesincera sa spun ca prietenii de pe vremuri au ramas…..la fel. Nu e chiar asa. Ne-am schimbat, ne-am indepartat iar faptul ca mai schimbam cate un mesaj, o amintire, o urare nu imi mai permite sa incadrez situatia la…..prietenie.
    Pe care pun FOARTE mare pret, de altfel. Si am extrem de putini prieteni.
    Multe cunostinte……..

    Răspunde

    • probabil că eu sunt entuziasmată pentru că, după cum spuneam, mi-e dor de ei, deoarece nu mai ştiu nimic de ei de 20 de ani.
      am o singură prietenă cu care păstrez relaţia, din adolescenţă, în Bucureşti, iar alta este ceva mai departe, în Timişoara.
      probabil că dacă i-aş întâlni şi nu am da din colţ în colţ că nu mai ştim ce să ne spunem, s-ar duce culoarea frumoasă pe care o văd eu în jurul idee de prieteni din adolescenţă.
      cât despre prietenii de azi… eu chiar am prietene bune; azi, trecând printr-o furtună teribilă, mi-a fost destul nu să dau telefon, ci să-mi amintesc de prietena mea şi m-am liniştit. mi-am zis că ea oricum m-ar înţelege cum m-a înţeles de atâtea ori şi omul, dacă e mângăiat niţel pe cap în criză, are impresia că L-a prins pe Dumnezeu de picior şi are din nou curaj – cum şi eu sunt om… 🙂

      Răspunde

  2. Uneori rezolva amintirea,telefonul sau internetul,dar cum spuneai si tu,ce mult conteaza sa-i vezi,sa depeni amintiri sau doar sa schimbi citeva cuvinte.
    20 de ani poate fi doar ieri,daca asa vrem.
    Si-asa calatoresti,viziteaza-i! Cinci minute pot face cit acea lipsa de 20 de ani.

    Răspunde

    • atât de mult aş vrea… dar nu ştiu de unde să-i iau…
      cei din V-Vlll s-au dus prin toată ţara, nu mai ştiu nimic despre ei. pe cei din liceu n-am cum să-i găsesc. cei mai mulţi erau de la ţară şi s-au întors de unde au plecat. pe cei din facultate, iar nu am cum – n-am ţinut legătura cu nimeni. nu am făcut nicio întâlnire, nici după liceu, nici după facultate.
      şi totuşi, mi-e dor de unii dintre ei.
      pentru că anii parcă nu le-au acoperit amintirea, ci le-au adus-o mai aproape de suflet. unii erau chiar haioşi, alţii atât de afectuoşi.
      mi-ar plăcea tare mult să-i revăd…
      dar diriginţii ne-au murit, pe cine să mai contactezi…

      Răspunde

      • Astea-s nostalgii.
        Cind am ajuns aici,la locul asta de munca,am reintilnit o colega din liceu.
        Cum,fara sa ne fi intrebat,timpul a trecut pentru amindoi,a lasat urme.Desi ne vedem cu aceiasi ochi,privirea se mai impiedica de niste riduri,de parul alb sau albit,de alt aspect -in general- de vocea schimbata.
        Normal ca sintem aceiasi,dar…altii.
        Cind,cu sotia sau sotul,strabati aleile timpului de mina urmele lasate sint identice.Ceilalti sint altfel.Si chiar daca imi pare bine ca am reintilnit-o,parca as fi vrut sa ramin cu amintirile,cu imaginile de atunci…

      • bine punctat… cred şi eu că sunt nostalgii… acum, vezi, dacă tu te-ai lovit de aşa ceva, dacă ai această experienţă, eşti deja vaccinat, ştii cum este. eu…
        de fapt, ia stai, adevărul este că totul este în mintea mea şi în inima mea bună 🙂 pentru că, dacă stau să mă gândesc la faptul că una dintre cele mai bune prietene din liceu a refuzat sistematic să ne întâlnim, deşi e şi ea tot în Bucureşti…
        dar cred că eu tot sper că măcar unul sau doi dintre cei dragi mie nu s-au schimbat atât de rău sau s-or fi schimbat, dar măcar sufleteşte au rămas aceiaşi…
        vise de copil nematurizat. 🙂
        salutări acasă! 🙂
        abia aştept să treacă această criză personală şi să am mai mult timp să mai umblu pe bloguri. nu ştiu cât mai ţine, dar recunosc… îmi lipseşte că nu mai am timp de alunecat de pe un blog pe altul. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: