Delicioşii copii de grădiniţă

Uitasem cum este să ai parte de copii mulţi cu această vârstă… De când nu-l mai duc la grădi pe fiul meu şi de când prietenii sau prietenele lui au depăşit şi ei/ele vârsta aceasta, nu m-am mai îndeletnicit cu gugulirea unor astfel de exemplare.

Şi acum, la prezentarea de la Biblioteca de copii Emil Gârleanu, m-am trezit faţă în faţă cu 53 de copii absolut încântători. Cum s-au dat jos din microbuze, m-a luat leşinul, întrebându-mă cum vom face faţă, pentru că am crezut că vor fi 20. Cum ieşeau în valuri, mi-am dat seama că aceşti cuceritori au asigurată prada, dacă nu suntem înţelepte şi nu întoarcem cheful lor de vorbă spre dorinţă de asimilare.

Începe dezbrăcarea: fiecare pune căciuliţa pe mâneca hăinuţei. Nu înţelegeam de ce-i mustră pe cei care veniseră cu mănuşi – păi cum să vină cu mănuşi, dacă i-am adus şi-i ducem cu microbuzul, doar pentru a le pierde sau încurca cu alţii? Unii spuneau că nu ştiu să-şi dea jos paltoanele – ei, nu ştiţi, credeţi că o învârtiţi pe doamna, că nu vă merge cu noi? puneţi mâna şi descheiaţi fiecare năsturel cu răbdare…

53 de mânuţe se străduiau să aibă răbdare, în timp ce trăgeau de găicile hainelor. Apoi păguboasele astea de căciuli nu reuşeau deloc să intre pe mâneci, ba erau prea mari, ba alunecau spre ieşire, pe partea cealaltă a mânecii. Ba erau prea moi şi se strecurau pe lângă mâinile copiilor… Of! Unde să pui 53 de hăinuţe? Stive de paltonaşe, frumos colorate, aliniate în 4 rânduri ca Turnul Babel…

La final, fiecare trebuia să-şi spună numele şi vârsta pentru a i se face permis ca să citească. Au început să curgă pe lângă mine băieţi şi fetiţe, plinuţi sau subţirei, prietenoşi sau timizi, încurcaţi sau descurcăreţi, peltici sau rostind răspicat. Am descoperit nume pe care nu le-am auzit niciodată – de familie – şi am râs în hohote când copilul mi-a spus pe litere cum ar trebui să-i scriu numele, pentru că eu, amărâta de mine, habar n-am! Apoi am descoperit copii cu 4 nume mici, pe lângă cel de familie. Totuşi, tati şi mami, cum îl strigaţi pe copilul vostru? Până-i terminaţi numele pentru a veni la masă, se răceşte mâncarea! Am mai descoperit că foarte puţini copii se prezintă folosind numele de familie primul.

Serios, cum vă prezentaţi, dacă vă întreabă cineva cum vă cheamă? Eu îmi spun prima dată numele mic, pentru că m-am obişnuit din prezentările pe care mi le fac, dar ceilalţi folosesc mereu numele de familie. Ei bine, copiii noştri nu aveau niciun trac să spună că sunt „vedete”… Felicitări lor, dar greu pentru noi, că nu mai ştim care le sunt numele de familie, dintre 3-6 numere care ni le-au însirat.

Acum, a fost şi-o problemă: una dintre fetiţe şi-a pierdut un cercel. Educatoarea a mustrat-o: v-am spus să nu mai veniţi la grădinţă cu bijuterii valoroase, fiindcă nu răspundem de ele. Acest lucru m-a impresionat: deci exista un consens cu privire la acest aspect! Cei care se expun la aşa ceva trebuie să-şi asume riscul – şi iată că pentru această fetiţă riscul potenţial a devenit realitate. Am dat cu mătura, am căutat pe sub mese, băncuţe etc… Nimic. Putea fi pierdut pe oriunde, de la microbuz, la trotuar, la sala de clasă, la drumul spre grădiniţă, făcut de dimineaţă. Sau, cum spunea doamna bibliotecară, poate fi în aşternut; dacă mama e isteaţă, sigur îl găseşte acolo, dacă nu, cade pe undeva pe sub pat şi acolo doarme până se găseşte sărbătoarea pentru care să se facă o curăţenie generală.

În timpul prezentării mele, au sosit şi 12 copii de la clasa 1 a şcolii particulare Mihai Ionescu, dar fiind prea mulţi în sală nu au putut fi primiţi – cu alte cuvinte, la astfel de manifestări, părinţi, asiguraţi-vă locuri din timp! Urmăriţi programul bibliotecilor şi puneţi mâna pe telefon, ca să fiţi siguri că nu pierdeţi ocazia!

Sunt minunaţi copiii – replicile lor m-au amuzat teribil. Dacă ştiau ceva, le apreciam pe educatoare – se ridică unul agasat şi zice: poate că avem şi părinţi care ne învaţă ceva bun, nu doar educatoare!

În timp ce o doamnă minunată făcea nişte exerciţii cu ei (bate vântul!), unul dintre copii îşi pune mâinile la piept: nu sunt de la grupa ta, eu nu fac aşa ceva!

Dacă ar fi să mai am o viaţă, printre cei mici aş petrece-o; dedicată aş fi pentru educarea lor!

10 gânduri despre &8222;Delicioşii copii de grădiniţă&8221;

  1. Ii iubesc pe copii :)) Ma topesc cand ii vad! Dar e intr-adevar greu sa le faci fata… Am avut ocazia ca timp de un an, saptamanal, sa ma aflu printre 20 copii de gradi si NU a fost usor sa ma inteleg cu ei :)) Dar a fost o experienta amuzanta si placuta 😀
    4 prenume?! Da’ ce erau, copii de regi?! =))
    Cand ma prezint oral, de obicei zic mai intai prenumele, apoi numele. Sora-mea, insa, e o figura – zice/scrie mai intai prenumele principal, apoi numele de familie, apoi al doilea prenume =)) (e mica).

    • şi ei făceau la fel ca sora ta. spuneau numele mic principal: liviu, apoi numele de familie – radu, apoi numele următoare… matei laurenţiu crişan etc… nu mai ştiai cum s-o dai cu niciunul, că pe unii-i apuca să spună prenumele amândouă şi apoi numele de familie… a rămas să trimită copie după catalog, pentru că altfel ar fi fost greu să mai înţelegem care era logica numelor.
      mulţumesc pentru vizită. 🙂

  2. Prea frumos … o experienta datatoare de energie si veselie:). Eu cand imi duc copilul la gradinita tare greu ma las dusa de acolo, as sta toata ziua intre ei sa ii admir, sa ma amuz si sa ma joc serios cu ei.

  3. Ce minunat ¿¡¡¡¡¡¡¡¡¡¡¡
    mi-ar fi placut sa fiu printre ei¿¡¡¡¡¡¡¡¡¡¡¡mi-as fi adus aminte de acum 35 de ani cind aveam fetele mici la gradinita¿¡¡¡¡¡¡¡¡¡

    • şi le îmbrăcai cu haine apretate, zilnic şi ştrămpiori spălaţi în fiecare seară, pentru că nu aveau două perechi, dar de murdărit îi murădeau zilnic…
      şi le puneai fundiţe roşii în piept, că, de, erau şoimi ai patriei şi aşa era ţinuta… rochiţa specială şi fundiţa roşie… 🙂
      mai ţii minte când ai urcat una dintre fete în autobuz şi a închis uşile, lăsându-te pe tine jos cu cealaltă, mami? 🙂

  4. imi place atmosfera de la gradinita, dimineata cand o duc pe fetita simt energia copilasilor veseli sa invete ceva nou, abia astetp anul viitor cand voi avea doi „gradinari”; acum e lejer cu unul singur la schimbat de hainute,pretentii: „vreau fusta alba,rochia mov…”, anul viitor vor fi doi cu pretentii,doi de schimbat…insa asa de bine ma simt cand sunt doar eu cu ei in masina si discutam, am ocazia sa aud ce gandesc si mama-mama ce replici imi dau 😀
    ciudat ori ba ma relaxeaza foarte mult drumul catre/de la gradinita,inclusiv atmosfera de acolo, as sta acolo mult si bine sa-i vad/aud ce perlute mai scot; fiica-mea a invatat sa „pozeze” de la o colega de grupa si nu pricepeam intr-o excursie cu familia ce tot face de sta in pozitii ciudate…pana ne-a explicat de ne-a bufnit rasul cand am aflat ce facea 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s