Adolescenta-măslină sau cum îşi sapă singure viitorul frumoasele adolescentele?

Eram în staţia de tramvai de la Mihai Eminescu, mergând spre capătul de la Sfântul Gheorghe. Am urcat şi, deşi ocolesc să fiu singură între bărbaţi, într-un mijloc de transport în comun, iar de la burduf tot tramvaiul era plin de bărbaţi, am zis că n-o fi foc dacă mă aşez pe singurul scaun lăsat liber – că doar e plină zi şi-apoi, uite, mai e o fetişcană acolo şi, de vreme ce nu s-a luat nimeni de ea, care e drăguţă, n-o să se ia de-o babă ca mine.

Mă aşez, îmi scot cartea să citesc şi … citeşte dacă poţi. Nu că au început bărbaţii să râgâie sau să se împingă, nu că s-au apucat ei de chibiţat, ci pentru că domnişoara de 13-14 ani vorbea la telefon şi avea ambiţia de-a fi auzită de vatman, probabil. Aşa am lăsat cartea şi am devenit martoră la evenimentele care se întâmplaseră cu o seară înainte, evenimente care m-au lăsat mască… şi am început să privesc în jur, să văd ce zic bărbaţii despre ceea ce aud…

Erau vreo 4 aurolaci, fericiţi că au şi locuri şi căldură şi filme porno, descrise de detaliile fetei, vreo 2 oameni trecuţi de 60 de ani, de la ţară, cu paporniţe de rafie, care nu-şi mai luau ochii de la fata care toca mărunt modul în care-l înnebunise pe individul care-o curta şi cum îi ceda ea teren, din când în când, cu ţârâita, ca să nu i se urce lui la cap sau, dimpotrivă, tocmai pentru ca să i se urce cât mai serios…  şi alţi 8 tinerei care, cu ochi de lup, se arătau vădit  interesaţi de poveste şi poate mai degrabă de povestitoare…

Când am întâlnit ochii unora dintre ei, unii, mai paşnici, au tras un zâmbet timid… Alţii, cei mai agresivi, mi-au tras un rânjet batjocoritor, şi-au mai arătat şi cu capul spre ea, de parcă ziceau: mamaie, ce zici de ea?

Şi continuarea ar fi fost cam aşa: una ca asta se miră că este acostată pe stradă? Păi cere, frate, cere!

După ce a închis telefonul cu una dintre prietenele ei, a mai sunat o altă prietenă (şi sunt puţine staţii de mers, dar Bucureşti, dimineaţa, aglomeraţie, aşa că n-ai altă obligaţie decât să stai în ritm de melc…) şi am aflat că, de fapt, ea de la capătul liniei tot vorbise cu 4 fete şi tuturor le povestise cu lux de amănunte prin ce filme interzise adulţilor, dar trăite de copii, (în speţă, ea!) trecuse… Aha, de aceea am văzut şi unele chipuri blazate… Cei care voiau ceva nou, deja erau sătui de aceleaşi evenimente şi dădeau după cuvintele ei ca după muşte sâcâitoare, iar, dacă ar fi avut coadă, se apărau de ele cu coada, pentru că îi deranja teribil acelaşi repertoriu…

Într-un final, cu mare icnet de victorie, o trimite la plimbare pe confidenta ei pentru că tocmai suna partenerul ei de perversiuni (repet, fata nu avea mai mult de 13, 14 ani!) şi-i răspunde lasciv… „pregăteşte-te, vin acum, sunt pe drum… ” şi dă-i cu toate indicaţiile ce-o să-i facă atunci când o să-l vadă…

Să nu mai induc starea respectivă, că oricum n-am niciun şarm fără ea, cea care-o provoca şi-o întreţinea… Ascultând-o, nu ştiu de ce, am văzut-o sub formă de măslină. Adică ştiu de ce, pentru că m-am dumirit imediat, dar pe moment chiar am rămas perplexă… Cum să văd o fetiţă ca pe-o măslină?

Şi-acum, explicaţia… Când eram eu mică, am aflat de la grădiniţă o poantă cu o măslină – şi noi nici nu ştiam ce este aceea, cum arată, pentru că noi nu am mâncat măsline în epocă, prima pe care-am mâncat-o a fost la majorat, că deja venise Revoluţia şi ne permitea să devenim şi noi oameni, ieşind din stadiul de porci (adică, mă refer că ne hrăneam cu lăturile pe care le mai găseam prin magazin după ce se îmbuiba conducerea partidului suprem!)…

Ca să pot înţelege ce este aceea o măslină, cel care mi-a spus poanta, băiat de securist, mi-a desenat-o!

Bun, erau mai mulţi la masă şi toţi mâncau, mâncau, până a rămas o singură măslină… Nu mai îndrăznea nimeni s-o ia, dar deodată hap! o pană de curent şi zbang, zbang, zbang, zeci de furculiţe s-au auzit înfigându-se în farfurie, în căutarea măslinei…

Băieţii din tramvai stăteau paşnici pe scaunele lor pentru că era zi, pentru că era lumină în jur, pentru că le era jenă, totuşi, de ei înşişi; privind în jur, realizau că trebuie să se controleze şi să nu sară pe sărmana capră adolescentină. Dar dacă s-ar fi stins lumina… Dacă s-ar fi stins lumina, zeci de „furculiţe” s-ar fi întins după fata-măslină, pentru a fi consumată, că prea o cerea.

Regret că mi-a trecut prin cap aşa ceva. Regret pentru că era un copil cu 1 an sau 2 mai mare decât fiul meu. (Dacă mă gândesc bine, ar putea să vină chiar el cu ea acasă peste 8 ani şi să-mi spună că e femeia vieţii lui, că ce mai contează diferenţa de vârstă…) Regret pentru că din cauza unor experienţe erotice ale unei puştoaice nu mi-am putut termina cartea în tramvai. Şi mai regret pentru că din cauza unor astfel de specimene toate femeile sunt privite ca măslinele…

Regret că nu pot face nimic pentru ea, dar m-am gândit că oricum e la mijloc şi o decizie… Este imposibil ca niciunul dintre cei din jurul ei să nu-i fi atras atenţia, este imposibil ca niciunul să nu-i fi explicat… Sau, mai ştii… este posibil ca nimănui să nu-i pese de modul în care ajunge ea măslină…

Vorbim despre dragostea de ţară… Dar dragostea pentru cei de lângă noi, pentru care am putea face ceva mai mult decât să-i certăm şi să-i umilim? Probabil că, dacă aş avea-o pe lângă mine, aş lua-o la prezentările pe care le susţin, pentru a-i arăta o altă viaţă, decât cea în care se lasă ea tăvălită… Atunci m-am întrebat… n-o am pe ea în jur, dar pe cei pe care-i am…? Cu ei cum procedez?

Deocamdată sunt mulţumită pentru implicarea mea în viaţa celor de lângă mine. Nu-i pot cuprinde pe toţi, dar, atât cât pot, mă străduiesc. Poate că totuşi fata va avea cândva pe cineva care s-o scoată din stadiul de măslină în cel de fiinţă umană! (eu am mai încercat să fac asta pe stradă, cu necunoscute, şi am primit poşete în cap – aşa că doar după ce te împrieteneşti cu cineva poţi să-i spui care-i baiul în comportamentul său, nu în primul tramvai 21, care-o poartă spre viitorul episod din viaţa ei erotică!)

::::::::::::::::::::::::::

În context… despre adolescenţa curmată

Anunțuri

34 de gânduri despre &8222;Adolescenta-măslină sau cum îşi sapă singure viitorul frumoasele adolescentele?&8221;

  1. trist dar adevarat….pe vremuri am asistat la o discutie de acelasi gen intre doua copile cam de aceeasi varsta….stateau pe treptele intrarii in bloc(in spatele blocului), iar geamul meu de la bucatarie era deschis….mi-a fost jena de ce puteau scoate pe gura….le-am atentionat ca le aud si ca nu-mi doresc asta si bineinteles ca m-au porcait ingrozitor….si nu eram atat de batrana,cred ca aveam vreo 27 de ani….dar pentru ele eram doar o baba expirata care n-are habar de sex

    • am putea să le dăm nişte lecţii din mai multe domenii, şi cum se vorbeşte şi despre ceea ce vorbeau ele :-)…
      dar din nefericire nu ai cui, pentru că li s-a făcut instructajul ori prin tv ori pe viu…
      şi-atunci nu ai cum să le mai predai lucruri care te bucură şi-ţi păstrează şi intactă demnitatea, pentru că deja ele s-au obişnuit fără să primească respect…
      şi se miră apoi pe la 24 de ani de ce le e silă de viaţă şi de ele… cele mai multe fete de felul acesta, când mă cunosc, mă întreabă cum de iubesc viaţa, pentru că ele o detestă… (mă rog, nu folosesc ele chiar acest cuvânt 🙂 )
      adevărul este că, dacă treci peste etape, dacă sari peste ani şi peste lucrurile normale care se fac la anumite vârste, este imposibil să te bucuri de maturizare… o maturizare forţată, cu sexul ca stindard, le răpeşte încântarea de zi cu zi…
      hei, mulţumesc pentru comentariu… 🙂

  2. ai dreptate….fiica mea s-a ocupat in ultima perioada de „mame din intamplare” si la fiecare caz e mai stupefiata de ce vede sau aude….a intalnit mame la 15 ani, copile care inca nu stiu pe ce lume sunt dar care cred ca sexul le deschide orice usa….e greu sa mai le aduci pe drumul drept, dar nu imposibil….unele se bucura de ajutor si vor sa ajunga pe un drum drept,altele nu inteleg nimic din mana intinsa….

    vin mai mereu pe blogul tau si te citesc,doar ca nu mereu comentez…cateodata n-am timp,cateodata sunt pe dinafara subiectului si plec, cateodata ma gandesc ore in sir la ce-ai scris si-mi promit ca ma intorc sa comentez…..toane,zile…intelegi 🙂

    • adevărul este că tu eşti exemplu de fidelitate…
      prin like.
      şi nu prea te aud… dar după cum spui… înţeleg foarte bine… toane… zile..
      eu am avut şi am încă nişte zile de coşmar… aşa că nu mai sunt la fel de prezentă. scriu şi apoi închid calculatorul…
      ei, important este să iasă lucrurile aşa cum trebuie – în viaţă, iar cu blogul să ne simţim bine, că doar nu avem obligaţie prin lege să facem ceva anume… 🙂

      • mi-e teama de chestia asta cu blogul ca obligatie…mi-am dorit sa rup putin tacerea si sa socializez si am intrat in joaca prietenilor virtuali….cateodata am timp si mi-e drag sa ma joc,sa particip, dar cateodata o simt ca pe o obligatie, refuz sa particip,imi spun ca e doar o pauza, dar nu vrei sa sti ce remuscari am apoi….oricum, am mai rarit-o si eu…

        imi pare rau sa aud ca nu ti-e foarte bine si ca traversezi zile de cosmar…cu rabdare, iese si soarele….sper sa-ti fie bine 🙂

      • coşmar, coşmar… dar nu pot să spun că nu-l pot duce. 🙂
        îndur orice, dacă-mi fac timp şi pentru mine. ori cu blogul din obligaţie mi-ar fi imposibil.
        aşa, ca o prăjiturică, e super… şi doar o prăjiturică, nu sute, ca nu cumva să mi se facă rău…
        mai rău decât un coşmar… 🙂
        mulţumesc, mulţumesc pentru că-ţi pasă.

  3. daca-i cosmar va trece,crede-ma 🙂 te dezmeticesti intr-o buna zi si intri in alt vis frumos….am trecut si eu prin cosmaruri….trec…daca inca poti,e bine …

    imi pasa,chiar daca tot incerc sa stau departe si sa pretind ca nu….

    seara buna sa ai…

  4. da…din păcate…măslinle se vând. La kilogram. Și încă ieftin. Și unii nici nu se mai sinchisesc să utilizeze furculița, ci își înfig degetele slinoase după ce, în prealabil, și-au împărțit pumni între ei pentru întâietate. Interesant este că după bătaie, constată că e doar amară și nu o mai vor. Iar ea, măslina, rămâne în farfurie, începută și nemaidorită de nimeni.
    Păcat…
    PS. Să facem un club al celor care trec prin perioade de coșmar??? 😦

    • a, păi ce haz are dacă suntem tot noi… că noi facem club şi la râs şi la plâns…
      o să zică lumea că suntem exclusiviste, pe când noi suntem doar natur(iste)ale…
      că aia care râde mai tare plânge şi mai convingător… – zise ea foarte înţeleaptă.
      pupa-te-ar mama de prietenă care le înţelege pe toate! 🙂

      • am trimis mesaj pe mail… e nevoie de intervenţie militară ca să rezolvăm problema ta?
        că sun urgent pentru a alerta simţurile mele beligerante… 🙂

      • 😆
        Când intru în belele…nici toată armia română nu mă scapă! 😆 În plus, vreau să mă mai iubești, de aia mai bine nu zic ce prostii fac :-))))

      • pune mâna şi mărturiseşte, că toate cărţile ne învaţă … 🙂
        lipsa comunicării e dureroasă, mai dureroasă decât adevărul ce doare…
        pune mâna şi buzzzzzzzzzzzzzzz sau ţârrrrr… 🙂

  5. E foarte complicat să-ţi doreşti să ajuţi o astfel de persoană şi să o şi pui în practică, în primul rând fiindcă nu au cunoştinţe despre autoritate (cel mai probabil părinţii au considerat că e mai bine să se educe singure), în al doilea rând fiindcă experienţa lor de viaţă bate filmul, respectiv anii pe care tu îi ai în spate. Eu, sincer, le-aş trage câte-o mamă de bătaie…

    • cred că le trag destulă bătaie cei cu care se hârjonesc… 🙂
      da, mi-a plăcut prima ta idee – autoritatea e zero pentru ele. cât despre cea de-a doua… aşa cred ele, că dacă fac mai mult sex au experienţă… dar viaţa înseamnă altceva decât gesturile lor obscene sau ceea ce acceptă, plin de vulgaritate, aşa că ele descoperă imediat ce ascultă cuvintele unui om matur, care le iubeşte, că de fapt au nevoie de altceva…
      mulţumesc pentru vizită! 🙂

  6. Intr-o zi m-am trezit ca imi invadeaza contul de Messenger o pustoaica. Nu stiu exact de unde culesese ID-ul meu dar am zis ca nimic nu este intamplator si am pornit o discutie cu ea. Am vazut ca la status avea o frantura de drama „te voi iubi mereu indiferent cu cine esti” sau ceva asemanator. Am intrebat-o ce varsta are, cine a suparat-o asa tare… 14 ani are si suferea dupa un tip de 22. Am intrebat-o daca a facut sex cu el si ea a zis ca nu. … Acum este exact la varsta aia la care nu stie „mersul” lumii si nu-si explica multe.Trecand peste toate detaliile eu cred ca nu are cine sa fie langa ele. Comunicarea intre adolescenti si parinti e praf. Chiar daca vii tu ca adult matur si le tragi de maneca sa le spui ca nu e bine pentru ele ce fac primesti o replica de genul „dar cine esti tu sa-mi spui mie ce e bine pentru mine? Viata ta e asa in ordine de imi dai mie lectii?”. Tot ce am putut sa fac a fost sa-i spun ca mai bine investeste in ea si invata cand e vremea pentru asta. I-am spus ca o sa vina negresit si vremea pentru baieti de o sa se sature de ei. Mi-a lasat un gust amar toata experienta. Cand le dai un sfat au impresia ca esti invidioasa ca ele au parte si tu nu :)) E un cerc vicios aici. Noi am vrea sa-i educam dupa imaginea pe care o consideram noi corecta. Pana nu au experientele lor, sa-si dea singuri seama ce e bine si rau… poti sa le dai sute de sfaturi. Adolescentii au, in general, impresia ca ceilalti nu stiu nimic, ca nu inteleg prin ce trec ei si asta din cauza comunicarii, pentru ce ei vorbesc o limba si adultii alta, pentru ca ei sunt la varsta la care se descopera, isi revendica libertatea si adultii incearca sa-i schimbe, sau cel putin asa o percep ei. Adolescentii sunt copii care se transforma in adulti iar greseala este ca parintii ii vad tot copii si ii trateaza ca pe copii. Nu stiu daca exista vreun parinte care sa incerce sa afle motivul pentru care un copil face ce face. Toate manifestarile au o explicatie la nivel de psihic, manifestari care exista inca din vremea in care copilul este mic. Cand ajung la adolescenta se considera destul de puternici sa se razvrateasca impotriva celor care l-au dominat de mici. Noi ca parinti suntem legati emotional de copii si de putine ori ne putem detasa tratand probema la rece. E greu sa accepti ca puiul ala dragalas a crescut si se transforma incet in adult si nu mai doreste sa fie controlat, ca invata sa-si foloseasca discernamantul.

  7. Of… e foarte vulnerabila la varsta asta, e clar ca nu-si da seama c-o sa-i para rau mai tarziu. De fapt, depinde. Daca se afunda prea tare in genul asta de viata, poate n-o sa mai ajunga sa-i para rau fiindca va fi mult prea obisnuita. Altfel, o sa regrete ca nu a avut mai mult respect pt persoana ei pentru a nu se comporta in felul asta. Ce e trist e faptul ca e plin de asemenea fete in jurul nostru, mai tinere sau mai in varsta. Eu, una, n-as suporta sa apar intr-un asemenea hal in fata lumii dar, mai ales, nu m-as suferi pe mine insami.

  8. Pingback: Fetele, frumuseţea şi fatidicul sfârşit « Despre sufletul meu

  9. Uimitor! Cred că m-aș fi topit în scaun de jenă! Dar trist și adevărat…din păcate! Oare familia fetei nu știa ce trăiește aceasta? La vârsta de 13 ani eram supravegheată încă destul de bine…ca să nu scap lanțul! Slavă Domnului pentru familia pe care o am! Legat de amprenta pe care o lăsăm celor din jur…mă rog mereu să las una luminoasă, care să crească din belșug tot ceea ce este mai bun din ei (cei pe care îi ating cu viața mea) 🙂 Foarte frumos articolul!

  10. 🙂 Se pare ca-s multe articole pe tema asta; nu sunt eu singura care aude discutii/convorbiri de autobuz care te lasa cu gura cascata. Si culmea, nu adultii sunt cei care le intretin, ci copiii sau adolescentii.

      • Nu cred ca problema e sinceritatea. Nu neg faptul ca sunt si adulti la fel de puerili ca si un copil de 12 ani, dar aici situatia e una mai complicata. Adolescentii despre care se vorbeste in prezentul articol nu se comporta asa doar pentru ca le sta sinceritatea in sange, ci pentru ca asa sunt ei pana in maduva spinarii. Educatia nu ajunge la toti, din pacate.

  11. Ramai fara cuvinte. Eu continui sa ma uimesc de cate ori aud din gura unor copii lucruri pe care eu, ca adult, aproape ca nu indraznesc sa le spun, daramite sa le fac! Si bine a punctat cineva mai sus, problema cu siguranta vine de la absenta parintilor sau prezenta nesemnificativa a acestora.
    Este extrem de greu sa fii parinte, si tu stii asta foarte bine. Este foarte greu sa fii langa ei mereu, cand au nevoie si de multe ori se intampla sa nu fii, pentru ca asa e viata. Dar parca…parca unii nu-s deloc prezenti, chiar de-s langa copii. Si se vede, se simte si se aude.
    Copiii inca au nevoie de parinti. Daca nu ar fi avut nevoie, i-ar fi facut Dumnezeu sa cada dintr-o pastaie in lumea asta si gata.

    • ce mi-a plăcut imaginea cu păstaia… 🙂
      eu eram la 1 metru de copilul meu și era să se înece, deși avea 13 ani…
      dacă nici cand ești langă el nu-l poți salva efectiv, îți dai seama cand ești absent…
      ideea e că măcar ți-ai făcut datoria, chiar dacă el pică la 2 mm de tine….

  12. Intr-o situatie similara , eu eram cu o asistenta langa mine (verisoara mea) si ea s-a panicat in timp ce Vlad se faceam mov ca nu avea aer, iar eu l-am intors invers si am aplicat ce invatasem la un curs de prim-ajutor. Deci…tot parintii sunt mai buni Stia el Dumnezeu de ce i-a facut sa existe. 😛

    • acum,… în momentul dificil, tu ai aplicat ceea ce ai învățat la cursul respectiv. eu nu am făcut niciun curs, dar nu m-am panicat și am scos-o la capăt în timp ce alții se lamentau și urlau și erau gata să-l omoare mai mult ei decat apa în care era să se înece… 🙂
      O să răman mereu cu ideea asta… copiii nu au ieșit dintr-o păstaie… 🙂 și părinții oricum nu sunt păstăi ca să se ofilească, ci trebuie mereu să fie proaspeți pentru năzdrăvanii lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s