0

Berlinul sub flăcări – un film ce te pregăteşte pentru viaţă

1. film nemţesc… n-am mai văzut un film de altă limbă decât engleza, de mii de ani – poate doar câteva de la mama Franţa, însă singură nu sunt niciodată, iar cei din jurul meu nu suportă prea multa filosofie-psihologie a francezilor…

2. un fel de film pentru adolescenţi, cu scenariu previzibil şi conţinut moralizator (negrul este discriminat, tocmai el care luptase pentru libertate, pompierul acuzat era de fapt victima şi cel despre care se spunea că a fost erou şi a murit în flăcări era cel care fugise lăsându-l sub flăcări, copilul vrea să-l sune pe bunic să-i spună că vor muri în incendiu şi renunţă, îl va suna mâine şi-i va povesti aventura râzând pentru că de-acum e sigur că va scăpa, bătrânica intervine la timp pentru a o salva de la sinucidere pe franţuzoaica ce-şi pierduse bărbatul în flăcări – subiectele spun sunt previzibile, dar prefer ca cei în formare să vadă  un film de felul acesta şi să fie inspiraţi la fapte bune şi la luptă cu situaţiile dificile decât să se uite la pac-pac şi bum-bum)

3. de ce am vrut totuşi să scriu despre film – pentru că a răspuns unei curiozităţi pe care am avut-o eu când am urcat în Turnul Televiziunii din Berlin (actorul principal al filmului, adică locul unde s-a petrecut incendiul!).

a. dacă nu aş fi urcat în turn acum un an, când am vizitat Berlinul,  şi vedeam filmul înainte, în veci pururi nu mai călca piciorul meu acolo (cât de nesăbuit să fii ca popor să faci un film despre cât de fragil este locul de pelerinaj zilnic al zeci de mii de oameni?)

b. turnul este un simbol al … credinţei (pe vremea comunismului lor, când bătea soarele în el, la o anumită oră, se reflecta o cruce pe care autorităţile nu au reuşit să o şteargă niciodată, nici cu fum, nici cu vopsea… 🙂 )

c. (aici voiam să ajung, referindu-mă la curiozitate 🙂 alambicat drum parcurs, nu?) când admiram eu peisajul din turn, mă întrebam oare cum spală oamenii aceştia geamurile – de fapt întrebarea era dacă le spală, pentru că erau cam prăfoase, prăfăloase, prăfoşenii… ei bine, rezolvarea pentru a salva mâna de oameni care-a mai rămas în viaţă după incendiu şi prăbuşirea liftului, a fost tocmai liftul exterior pe care-l foloseau cei care spălau geamurile… băieţi, ziceţi merci că atunci când aţi filmat funcţiona, că dacă se întâmpla când eram noi acolo, după cum nu fusese folosit nici pentru curăţenie, nu se putea folosi nici pentru salvarea noastră…

 

 

Anunțuri
6

Mulţumesc, Prietenie…

Ieri, după ce noaptea întreagă nu am dormit întrebându-mă ce e mai bine să fac, era un singur loc în care mă puteam linişti, aşa că am plecat în acea direcţie. Undeva pe lângă Piaţa Romană. Eram tristă, îmi venea să plâng din orice. Am întâlnit oameni care m-au consolat. Cea mai haioasă asigurare a fost că, dacă e prima dată când nu-mi îndeplinesc misiunea pe care o am de făcut, în 21 de ani de muncă, în ultimii 39 de ani… stau mai bine decât mulţi alţii la acest capitol, aşa că nu trebuie să rămân în starea dificilă 🙂

Mi-a plăcut acest gând şi nu mi-am mai aruncat reproşul că Iona măcar s-a supus la ce trebuie să facă în cele din urmă, pe când eu am ţinut-o pe-a mea (mai bine spus pe-a neputinţei mele emoţionale!).

O prietenă care a decis de un an să invite în fiecare sâmbătă la ea acasă cunoştinţe, pentru masa de prânz, n-a ţinut cont de starea mea şi m-a obligat să urc în maşină, să fiu şi eu printre participanţi. Nu mi-a părut rău. Eu eram în acea stare printre cei mai fericiţi; alţii aveau probleme şi mai mari… A fost o zi primitivă :-), haotică în sentimente şi necaz, dar s-a terminat cu un oftat îndoit cu fericirea de-a avea oameni de încredere, alături de care pot trece orice greu.

Chiar dacă am avut o copilărie nenorocită, care încă-mi dă  bătaie de cap sau de inimă, cum o fi mai potrivit să spun, acum am o viaţă împlinită, datorită oamenilor maturi pe care-i am în jur. Ştiu eu cui trebuie să mulţumesc pentru aceasta. În primul rând lui Dumnezeu pentru că în lumea aceasta mai există şi persoane de încredere şi apoi acestor oameni, care nu se lasă influenţaţi de starea imorală, ci vor să păstreze tot ce e mai curat pentru sufletul lor şi al prietenilor lor.

Mulţumesc, vouă! 🙂

4

Înfrântă – Providenţă sau coincidenţă

Lucrurile stau cam aşa: azi era lansarea filialei noastre, în localitatea unde am trăit de la 5 la 21 de ani. Un moment aşteptat de … 19 ani. Eram delegată. În acelaşi timp, luni, tatăl meu trebuia depus – pentru că acesta este efectiv adevărul, nu se poate ţine pe picioare, trebuie să-l ţină cineva – într-un salon de la Spitalul Obregia. Cu alte cuvinte, în mod normal, ar fi fost o întâmplare fericită. În alte condiţii, în condiţiile acelea perfecte, ale unor oameni care respectă viaţa şi pe cei de alături. Cum acelea nu există şi nici nu au existat, s-a ivit o problemă: însemna că plecam de acolo cu tot cu tata, care e continuu beat, pentru că altfel intră în sevraj şi rupe tot sau face criză de moarte…

1. Copilul meu nu l-a văzut pe tatăl meu treaz, pentru că tata nu a venit niciodată în vizită pe la noi decât pentru dezalcoolizări, iar noi oricât am trecut pe la el, la orice oră a dimineţii, era deja băut. Pentru că de mic l-a văzut dând ochii peste cap, pentru că nu s-a jucat niciodată cu el, ba mai mult a vorbit urât cu el şi multe alte lucruri care nu se pot spune, copilul a întrebat: „Aş putea să nu merg cu voi?” (Pacientul urma să stea întins pe banchetă, iar copilul să-i ţină eventual capul în poală, nu?)

2. Din cauza trecutului, eu nu pot suporta mirosul de băutură nici când vine dinspre un restaurant, pe lângă care trec sau când stă un călător care-a consumat alcool, lângă mine în autobuz (mă dau jos din mijlocul de transport, iau altul, asta este!). Amintirile provocate de mirosul alcoolului, deşi au trecut 19 ani sunt atât de pregnante încât nu pot să-mi controlez spaima pe care o simţeam de câte ori ştiam cum urmează să fim altoite. A călători cu el într-o maşină, beat criţă şi cu vodka alături – pentru că trebuia să bea mereu, nu, altfel sevrajul apărea ca o hidră… Nu, nu am putut.

Aşa că am renunţat să ajung acolo.

P.S. S-a dus duminică soţul meu şi l-a adus întins pe bancheta din spate, plângându-se de singurătatea lui şi de faptul că este cel mai nefericit om de pe pământ. Tot el l-a şi internat, luni.

 

 

8

Înmormântarea

Această prezentare necesită JavaScript.

La Aranjuez, am participat la înmormântarea unui copilaș. Sicriul era alb, înconjurat de crini. Copilul avea 2 ani, iar ochii tuturor erau plini de lacrimi; chiar și ai noștri, care nu-l cunoșteam.

N-am mai văzut un copil mic mort, a zis fiul meu.

Atunci m-am mirat pentru că un prieten de-al lui a murit şi din ziua înmormântării nu a mai suportat să intre în curtea bisericii unde mergeam noi de regulă. Culmea este că el acum nu mai ţine minte scenele, de vreme ce susține că nu a văzut un copil mort, însă  este incomodat sufleteşte, parcă fără vreo explicaţie, de acele locuri… Uite așa am schimbat eu biserica, iar copilul nici măcar nu realizează ce a fost sau ce simte…

0

Amintiri, amintiri…

A pleca sau a nu pleca? – aceasta este întrebarea în aceste ore. Trebuie să ajung dincolo de autostrada București – Pitești, pentru a da piept cu … uraganul ridicat de semilună. Gândul la acele locuri, doar gândul :-), m-a făcut să am stări și să aud melodii din trecutul pe care-l petreceam prin acele locuri. De 19 ani părăsit, orașul în care am stat totuși 17 ani, are o aură, poate aceea a durerii, dar și a formării ca om – pentru că durerea e ca o daltă (să vedem partea pozitivă a lucrurilor, mereu! 🙂 )

5

Umor rusesc – primit pe mail

 

-Nu poţi îngenunchea un popor deprins să se târâie.
-Nu-i greu să ademeneşti soţia altuia. Greu e să i-o dai înapoi.
-Prietenia care nu cunoaşte hotare se cheamă expansiune.
-Când vrei să te arunci pentru o femeie de pe bloc, aminteşte-ţi că n-ai aripi, ci coarne.
-Oficierea căsătoriei este o formalitate absolut necesară pentru pronunţarea divorţului.
-Al­coolism e atunci când nu vrei să bei, dar trebuie. (filiera ruseasca)
-Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-o singură privinţă: n-au încredere în femei.
-Dacă munceşti din greu şi te remarci opt ore zilnic, ajungi şef şi munceşti şaisprezece ore.
-Banii pentru salariile şi pensiile mari ajung întodeauna. Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici.
-În viaţă, e loc şi pentru eroism. Totul e să te ţii departe de el.
-Omul care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani n-a avut niciodată câine în casă.
-Avem un singur fel de a ne naşte şi milioane de feluri de a muri.
-Oglinda este lucrul care o ajută pe femeie să întârzie.
-Cei mai buni zece ani din viaţa unei femei sunt între 28 şi 30.
-Computerele rezolvă toate problemele pe care nu le-am avea dacă n-ar exista computerele.
-Fiecare om are dreptul să trăiască atât cât poate.
– Ţara noastră a avut nevoie de când e ea de alt popor.
-Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar al mai multor persoane, cercetare ştiinţifică.
-Toţi ne naştem uzi, goi şi flămânzi. Şi acesta e doar începutul.
-Copilăria grea nu se termină niciodată.
-Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar poate fi vândut.
-Cumpără deodată trei sticle de votcă şi n-o să te trimită nimeni după a doua.
-Dacă n-ar pune întrebări, co­piii n-ar afla niciodată cât de puţin ştiu părinţii.
-O ţigară scurtează viaţa cu o oră, o sticlă de votcă o scurtează cu trei, iar o zi de muncă o scurtează cu opt
-Viaţa se compune din zilele pe care le ţii minte, nu din zilele care au trecut.
-De orice fel ţi-ar fi sănătatea, ea îţi ajun­ge până la sfârşitul vieţii.
-Dacă vrei să ai o nevastă deş­teaptă, frumoasă şi bogată trebuie să te însori de trei ori.
-Posibi­li­tăţile medicinii sunt nelimitate, li­mi­tate sunt doar posibilităţile pa­cienţilor.
-Burta mare nu e de la bere, e pentru bere.
-Femeia poate să-l facă repede milionar pe orice miliardar.
-Între primul şi al doilea pahar, e destul timp ca să mai bei vreo şase.
-Un semn rău de tot e când îţi taie calea o pisică neagră cu căldările goale.
-Ignoranţa e de trei feluri: când nu ştii nimic, când ştii numai prostii şi când ştii ce nu trebuie.