Uva de suerte

Spaniolii au un obicei de Revelion: trebuie să mănânce 12 boabe de strugure (uva) pentru ca să le meargă bine tot anul, dar trebuie să se încadreze în ultimele 12 secunde ale anului și să mai termine și primii (primul, de fapt! 🙂 )

Așa că, în acele momente de sfârșit de an, am avut și noi 12 pahare, fiecare cu 12 bobițe de strugure; pe fiecare pahar era scris numele celui care-l va folosi. Unii aveau boabe mai mari, pentru că nu au fost cuminți și au fost pedepsiți, alții mai micuțe, ca să fie asigurați că le pot ronțăi repede și se pun bine cu suerte… 🙂

Noi ca noi, că eram amuzați și nu ne ambalam în întrecere, dar în Piața din Madrid era nebunie cu strugurii… De regulă, cum merg ai noștri la doctor după sărbători pentru că le cade greu porcul (grăsimea, în general), așa merg ei la urgență că le iau boabele prin alte părți, de Haplea ce sunt și vor să demonstreze că ei sunt stăpânii anului care începe.

Eu n-am vrut să fiu prima, ci am considerat că, fiind 12 persoane, pot spune că fiecare boabă are numele unuia dintre noi și am aruncat pe rând în gură boabele rostind numele celor de față. Fiica gazdei, 14 ani, drăguță cu mine, mi-a pus boabe mai micuțe, iar eu am o pasiune mare pentru struguri, deci am reușit în 12 secunde să hap-hap tot.

Acum ce să zic… mai rămâne ca și anul să ne demonstreze că demonstrația noastră de strugurire n-a fost în zadar… 🙂

Advertisements

3 responses to this post.

  1. Mai bine boabe de strugure decat slanina de porc dupa un post prelungit. Votez cu spaniolii, in cazul asta. Si cu tine, evident, ca sa-ti mearga bine tot anul.

    Reply

  2. câtă lipsă de empatie!!!! Păi bine, soro, nu puteai să-mi zici și mie???
    Mama m-a sunat să-mi zică să pun musai bani pe sub coavoare, doar doar se prinde și de noi ceva avere. Da abia dupa ce am spus tuturor invitatilor că dacă găsesc câte un leu pe sub covoare să nu mi-i ia, că-i pentru norocul MEU, mi-a zis că nu trebuia să le zic, că nu se mai întâmplă! Poftim!
    Mi-ai făcut o poftă nebună de struguri!

    Reply

  3. […] urmărit la ora 24 a spaniolilor numărătoare pentru degustarea strugurilor despre care am scris aici. Cred că va rămâne un obicei amuzant pentru noi, chiar dacă nu credem în superstiția lui și […]

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: