Un ochi râde, unul plânge…

Viaţa este o ciudată fantomă pe care o trăim noi înşine sau care ne trăieşte, cu mână de fier. Azi, la mama mea la status a stat scris toată ziua: „Astăzi se împlinesc 10 ani de când am avut operaţia de cancer; am învins boala necruţătoare; fiţi optimişti şi veţi învinge şi voi.”

Ar mai trebui să spună mama mea – dar cât loc poate fi în căsuţa de status? – că mai e nevoie de ceva pentru aceasta, de un nepot, pentru că uitându-se la copilul meu ea repeta: „Doamne, eu aş vrea să mai trăiesc doar pentru el. Dacă tu crezi că are nevoie de mine, bine, dacă nu, trece-mă la odihnă, că accept orice de la Tine!”

Acum o lună, cea mai tânără colegă  a mea, jonglând cu vreo 21 de ani, a făcut pareză.

Ieri am aflat de la un prieten că a murit cea mai frumoasă blondă pe care am cunoscut-o vreodată. Când spui despre o fată de 20 de ani că e frumoasă, e normal; când spui despre o femeie de 45 de ani că arată ca o femeie de 25, dacă nu i-ai vedea copiii de 20 pe lângă ea… Este într-adevăr o realizare…

Blonda mea prietenă s-a stins după vreo 2-3 ani de luptă cu cancerul. Ajunsese în America, pentru a încerca noi tratamente. Ieri, copiii şi soţul stăteau pe lângă ambasadă să ia viză: au luat doar copiii. Ei vor participa la înmormântare. El, nu. După ce că e o veste tragică, mai vine şi alta, sfâşietoare…

Astăzi, Maestrul, singurul pe care l-am considerat ca un tată dintre toţi cei pe care-i ştiu, mi-a spus că va avea o altă intervenţie… Cancerul a avansat; operaţia primă a fost oprită pentru că i s-a oprit şi inima – nu poate garanta nimeni că la următoarea nu-i va sta pentru totdeauna…

Şi, în timpul acesta, cineva, cu nonşalanţă, îmi dă telefon şi-mi spune să-l mai programez o dată la dezalcoolizare, că s-a apucat iar de băut şi-ar vrea să mai aibă nişte luni în care să fie „clean”!… (clever nu poate fi, se pare…)

Viaţa este un fel de batistă – unii au de hârtie, alţii de cârpă, alţii de tablă, (de vreme ce durează atât de mult, în unele cazuri!). Viaţa are un curs pe care n-ai de unde să-l ştii… Mi-o amintesc pe prietena mea care mi-a făcut în ciudă că ea are operaţia de apendice cu 2 copci, în timp ce a mea are 3, pentru ca apoi, în doar o lună, ale ei să devină 46 pentru că a făcut tot felul de complicaţii care au dus la redeschiderea ei de nu ştiu câte ori. (Uneori, nu-mi vine nici măcar să spun despre o bucurie, pentru ca nu cumva să am apoi parte de revers, apoi îmi dau seama că asta ar însemna superstiţie, iar eu nu vreau să-mi conduc zilele, atâtea câte sunt ele, cu frica în sân…)

Viaţa aduce dureri şi, uneori, bucurii. Dacă doar aceasta ar fi viaţa, ar fi cam mare preţul pe care-l plătim, pentru că cei mai mulţi dintre noi cam aşa o duc; mai mult strâng din dinţi, decât să deschidă larg gura, într-un zâmbet. Bine că există şi altceva, altfel mi-ar veni zilnic să-L iau de guler pe Dumnezeu şi să mă cert cu El!

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Un ochi râde, unul plânge…&8221;

  1. viata e cu du-te – vino
    in urma cu 14 ani cand am cunoscut-o pe actuala mea soacra,doctorii ii dadeau doar 6 luni de viata: avea probleme grave cu trombocitele si multe alte probleme
    cand au trecut cele 6 luni diagnosticate de medici, a fost intrebata daca vrea sa incerce ceva experimental…..gratis
    e bine mersi si acum 🙂

  2. of…draga mea…grea cruce mai ai tu de dus…
    pe mine mă îngrozesc milioane de lucruri. dar cred că moartea este cel mai înfiorător dintre ele. De câte ori îmi apare în minte, fug repede să-i strâng pe cei dragi în brațe. Experiențele (altora, din fericire!) m-au învățat că dânsa stă la pândă și îți sare în față când nici nu te aștepți…
    Un abrazo fuerte 🙂

  3. Uf….Tu fa programarea aceea, chiar daca batistia lui e de hartie…..
    As vrea tare mult sa accepte si „al meu” o cura, dar el a fost internat cu forta.De buna voie n-a mers niciodata. Mi-ar place sa cred ca nu va muri asa,singur, imbuibat de alcool si fara nimeni imprejur
    Mi-ar place sa mai fie clean ca sa putem vorbi macar odata normal……….Sa mai pot vedea sclipirea din ceea ce era odata – tatal meu 🙂
    Daca ar suna ca vrea la dezalcolizare, maine i-as rezolva……..

    • normal, soţul meu l-a programat, a şi plecat după el ieri, pentru că nu se putea deplasa singur, de vreme ce abia se ţine pe picioare, dar a trebuit să se întoarcă pentru că era viscol şi nu se mai putea înainta pe autostradă. de luni… sper!
      adevărul este că a făcut dezalcoolizare de prea multe ori ca să mai pot considera că e pentru a ne înţelege. este doar pentru a avea apoi iar unde să toarne… interesant este că după fiecare dezalcoolizare are … ficat de bebeluş – citat din doctorul lui…
      oricum, de înţeles nu te poţi înţelege cu el, nici înainte, nici după dezalcoolizare.
      şi ce om deştept a fost… asta este… alegerea ne aparţine şi pe când putea să aleagă viaţa măreaţă şi împlinită, SUA sau Spania, a ales păhărelul… şi ne mai plângem că trăim vieţi de câini, dacă nu suntem atenţi cu alegerile noastre…

      • Te inteleg perfect
        Nici eu cu tata nu ma mai pot intelege, Nu a fost un om….cult dar a fost un om bun. Am avut o copilarie frumoasa.
        Imi e tare greu sa mai recunosc in el parintele….a devenit un strain. Asa am reusit eu sa ma detasez de aceasta problema pe care n-am reusit s-o rezolv. Si nu voi reusi niciodata

  4. Mama mea are o vorba …totul vine , totul trece , totul este trecator …si in functie de starea si ziua prin care trece adauga si un final zicalei.
    Ai mei socri de ex. sunt …batuti de soarta mai mult decat au crezut ca or putea duce,El are diabet zaharat de 3 doze /zi, a avut comotie cerebrala cu revenire de 65% la normal si a ramas cu pareza pe partea dreapta.Atat stiu eu dar masa e mereu plina de cutii de medicamente colorate si diferite.
    Ea …are probleme cu inima (inima mica si nu face fata transportului de sange catre creier….nu ma prea pricep dar e ceva de genul,),de aici si ceva ce nu tin minte la cap, trombofeblita ,si ca paharul sa fie plin a cazut pe gheata si si-a luxat un genunchi.
    Pe masa din bucatarie, in stanga gasesti cateva cutii ale ei cu medicamentele zilnice , iar pe coltul din dreapta ale lui.
    Paharul se umple cu nepoata care o creste ca parintii sunt plecati din tara.
    Cum ai spus si tu.Daca stam sa ne gandim la cum ar putea fi maine mai bine traim clipa de acum si nu facem planuri.
    Si apropo…fa rezervarea aia….chiar daca este fara rost!

    • să trăiţi. făcut rezervarea.
      şi da, vieţile oamenilor sunt atât de dureroase…
      cel mai greu este atunci când ai trăit cuminte, cumsecade, cum zice poporul român, şi ajungi să trăieşti mai rău decât ar merita imoralii…
      că dacă ai fost ticălos şi ai ce meriţi, toţi aplaudă, nu e unul care să plângă… poate doar Dumnezeu, că El ne iubeşte necondiţionat!

  5. Am mai spus si o mai spun: convingerea mea este ca nu se doreste un remediu impotriva cancerului! Gasca noastra s-a micsorat cu doua persoane minunate, la varste intre 40 si 50 de ani, acum fiind in situatie mai mult decat delicata mezina din trupa, de 30 de ani. Este strigator la cer ca ei, cei puternici, cei care stiu sa cloneze, sa construiasca superarme de distrugere in masa, sa nu-si uneasca inteligenta impotriva a ceea ce pare ca va fi principala cauza a deceselor in lumea civilizata. Sunt indignata peste masura de fiecare data cand aud ca inca un om se lupta sau a cedat in fata nemernicului de cancer. Incepe sa devina obisnuinta sa auzim astfel de tragedii si asta nu e bine…
    Si cu viza este o poveste draguta, asa-i? Cum saracia sa nu-i dai viza unui om sa-si ingroape sotia? Refuz sa caut o explicatie; pentru mine nu exista nicio explicatie umana.
    Te imbratisez kangoo-rel, sa-mi treaca de nervi!

  6. Bunica mea a murit de cancer si-mi aduc aminte ca aveam doar 8 anisori.Nu prea realizam eu foarte bine ce se intampla,insa plangeam ca un om mare,pentru ca am iubit-o foarte mult.Stiu ca mama mea a fost daramata si a suferit o depresie puternica atunci,nu-i usor sa pierzi pe cineva drag,mai ales o mama.Si-acum cand am citit articolul tau mi-am adus aminte c-am suparat-o pe mami mai devreme,ma duc sa-mi cer scuze :”>

    • ca mamă, nu pot decât să mă bucur că postările mele determină un copil să-și manifeste respectul față de mama sa…
      eu știu că mulți copiii își respectă mamele, dar puțini arată *și când spun copil mă includ și pe mine, căci
      copii suntem toți cât timp mai avem un părinte… 🙂
      m-a bucurat mult vizita ta.
      să ai un an bun de tot.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s