O propunere legată de biserici

Sunt un om care Îl iubeşte pe Dumnezeu. Aşa că ceea ce va urma nu trebuie luat ca lipsă de respect la adresa Lui, ci ca un semn că suntem o societate civilizată.

Am plecat să caut o locaţie. Persoana mi-a dat ca punct de sprijin numele unei biserici. Am ajuns la respectiva răscruce şi aveam în jurul meu 5 biserici. Care dintre ele era cea pe care mi-o pomenise omul meu? Pe câţi km se întinde capitala noastră, nu pot spune că ştiu sau că voi învăţa vreodată numele bisericilor, ale tuturor. Dacă stai într-un cartier, într-un sector, ar fi imposibil să cunoşti bisericile din altul… când nu ai nevoie de ele…

Am început să mă zgâiesc la fiecare biserică, poate-poate scrie pe vreuna dintre ele ceva. Aşa cum scrie pe imobile: strada…, nr…, bl…

Poate se consideră că ar fi o impietate să pui o tăbliţă cu numele bisericii pe clădire. Poate că se strică designul. Poate. Atunci se poate pune o tăbliţă pe poartă. Sau pe un stâlp special creat.

M-am gândit atunci ce s-ar întâmpla dacă ar trece un american pe acolo şi ar vrea să facă o donaţie acestei biserici. Oricăreia din Bucureşti – pentru că eu nu am văzut niciuna pe care să fie nume (dacă există vreuna, vă rog indicaţi-o, să-i felicităm pe cei de acolo!)… Trece omul, vrea să vadă adresa pe care să trimită fila valoroasă… şi nimic… nici măcar numele bisericii, ca să caute detalii pe net. Cred că cei care pierd suntem noi, şi cei care avem nevoie de repere prin oraş, dar şi cei care trebuie să se descurce cu o clădire ce-ar putea să aducă şi ceva „daruri”.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;O propunere legată de biserici&8221;

    • da, unul pentru specialişti. ignoranţii, necunoscătorii, străinii – care nu au nimic de-a face cu icoanele şi nu înţeleg simbolistica! – nu pot să se laude că se vor descurca.
      eu, când am scris cărţi pentru copii, am avut de ales între a le lucra în ediţie de lux… şi preţul urca, depăşind bugetul celor săraci sau a le lucra modest, în aşa fel încât să-şi permită oricine
      să ofere copilului acea carte.
      pentru că-mi doream să educ generaţia întreagă, nu să ofer informaţie elitistă sau să acumulez nişte bani de la cei bogaţi…
      cred că biserica ar putea să educe o generaţie întreagă, dar trebuie să coboare între ignoranţi, necunoscători, străini… 🙂 cum face revista OrthoGraffiti, nu?
      felicitări pentru ea!
      şi mulţumesc pentru vizită. am să trec şi eu pe la athos… blogul despre athos, :-).
      un an bun şi toate dorinţele realizate.

  1. Da, este f. adevarat ce spui, n-am realizat asta pana acum. Problema mea cu bisericile este ca mi se pare ca unele se inchid prea devreme, ba chiar normal mi s-ar parea sa fie deschise non-stop, dar asta se poate doar in tari civilizate banuiesc.
    Apropo de ce scrii tu, am descoperit o biserica care are o tablita chiar la intrare, Biserica Domnita Balasa din Bucuresti, dupa Tribunalul Bucuresti, pe o straduta in spate, mai exact pe str. Sf. Apostoli Petru si Pavel. Poti citi mai multe despre ea aici:
    http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-domnita-balasa-67800.html

    • am să trec pe acolo, special – desigur după ce se duce noua avertizare portocalie… 🙂 – şi o voi pune pe net, cu poză…
      cât despre orar… aşa cum ai intrare directă la Dumnezeu non-stop, ar trebui să poţi avea şi spre locul unde Îl găseşti mai uşor. dar cei ce
      administrează lăcaşurile mai sunt şi oameni şi obosesc, au şi ei un program de lucru.
      important este ca, dacă tu nu găseşti uşa deschisă la biserică, să găsească EL uşa sufletului tău deschisă, în propria ta casă…
      la orice oră…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s