Archive for Februarie 2012

Despre femei, in filmul Bridesmaids (2011)

http://youtu.be/VX8TadGbwkk

Babatiile care au trait adolescenta inainte de 89, adica cei de varsta mea, isi amintesc acest trio. Sincer, il uitasem si nu-i simteam lipsa. Ale maturitatii valuri m-au determinat sa nu am nicio nostalgie fata de vremea aceea. Dar iata ca n-am avut si eu ce face intr-o zi si m-am apucat sa vizionez filmul Domnisoare de onoare (2011). Pe langa faptul ca mi s-a parut absolut neinteresant vreme de vreo 30 de minute, daca nu si mai mult, de pe la mijloc a inceput o cavalcada de situatii complet scapate de sub control, care chiar iti smulgeau rasul. Nu recomand filmul copiilor (mai ales primele imagini sunt jalnice), iar adolescentii cu siguranta nu vor avea rabdare sa-l urmareasca. In schimb adolescentele probabil ca se vor da in vant dupa el: pacat ca multe dintre noi sunt in genul eroinei principale, alaturi de care eu nu am putut fi, din pacate, pentru ca mi s-a parut tot timpul egoista si complet lipsita de logica. Eu oricum sunt dintre cei care nu dau doi bani pe evenimente sociale cu fast si pompa… Faptul ca totul s-a tesut in jurul nuntii tipic americane, cu isteria si aruncarea de bani pe fereastra, ar putea sa intereseze tinerele ce vor sa se casatoreasca in curand;  poate au nevoie de idei!

Oricum, am ajuns si eu la niste concluzii:

1. De vreme ce multe dintre noi suntem genul egoisto-isteric, de ce ne miram ca nu ne iau in seama barbatii care sunt relaxato-indiferenti?

2. Chiar nu se poate ca o femeie care apare in viata unei prietene dragi sa devina si prietena ta! (din nefericire, cam asta este concluzia, chiar daca unele se mai straduiesc sa iasa din tipare)

3. Cum se face ca tocmai fiintele care par mai fericite cersesc mai multa mila? Nu cumva filmele vor sa ne faca sa fim neincrezatori cand apar persoane cu adevarat fericite, dar pe care noi le asociem cu jalnicele si prefacutele personaje din filme?

4. Cel mai placut personaj a fost pana la urma cel pe care sigur ca un barbat l-ar fi respins din start: una dintre domnisoarele de onoare care atarna greu la cantar, sora mirelui. Pentru cele care au probleme cu greutatea, modelul acesteia este deslusit la un moment dat, spre finalul fimului… Sincer, eu as fi mers pe un scenariu in care ea sa conteze mai mult – un destin ca al ei e mai interesant decat al unei disperate superbe care se lamenteaza din orice!

Cu alte cuvinte, filmul nu e educativ, dar daca vreti neaparat sa-l vedeti, sa nu spuneti ca nu v-am avertizat… Si cand veti pierde 90 de minute si le veti regreta, sa-mi lasati un mesaj pe blog! 🙂

P.S. Superbele versuri ale melodiei de inceput, pot fi gasite aici…

http://www.lyricsfreak.com/w/wilson+phillips/hold+on_20147057.html

Ningea cu căprioare (sau printre)

Cînd ne-am întors de la Braşov, am trecut prin Timişu de Jos, de Sus, nu mai ţin minte… Oricum, într-o curte am descoperit cel puţin 6 căprioare. Acum eu nu ştiu dacă fetele veniseră la plimbare sau aparţineau familiei respective, nu ştiu dacă e normal ca în ograda cuiva să vieţuiască o turmă de căprioare… Dar ce ştiu e că acolo era ca în basme: se adunaseră toţi Bambi ca să vadă cum ninge, poate sau să-l caute pe Bocănilă… ori pe Sconcsilă zis şi Flower…

Dacă are cineva mai multe informaţii despre respectiva gospodărie, să ne spună şi nouă… Vă rog!

Grupul nostru de la Moieciu

Am fost 6 familii. 5 erau normale… adică aveau 2 copii. Doar noi aveam una bucată, care, însă, făcea pereche cu celebrul Edi, cel care te cucereşte cu dârzenia lui, deşi are doar 6 ani.

La un moment dat am făcut un joc de cunoaştere… Erau pe masă 7 cadouri (şi pentru familia lui Edi, nu? 🙂 ) şi aveam de extras un număr – darul şi o întrebare…

Aborsanul a nimerit un set de recipiente pentru condimente şi cerinţa era să spunem care sunt asemănările şi deosebirile dintre familia noastră şi darul primit. O altă familie a primit un triplu de cutiuţe, ce ieşeau una din alta şi cum erau foarte vesel pictate au avut ca datorie să povestească cea mai veselă experienţă din ultimul timp. Cei care au primit suportul de şerveţele cu o bilă grea, care ajută şerveţelele să stea locului, să nu fluture în vânt (precum cravata de pionier!) erau invitaţi să-şi reamintească în ce fel s-au cunoscut … faza după care au făcut masa de nuntă, nu, la care au avut nevoie de şerveţele…

În ce ne priveşte, soţul meu a grăit despre mine: e sarea din casa noastră, că dă gust la orice. Iar eu am adăugat că sunt conştinentă că uneori îmi cam pierd… gustul, mai degrabă capacitatea de a aduce bucurie… 🙂 Pe Aborsan l-a decretat piper, că e jucăuş, cum e piperul când încerci să-l prinzi şi-ţi scapă printre degete. Deosebirea ar fi că niciodată nu are iuţimea respectivă, fiindcă el e blând şi cumsecade mai mereu. Paşnicul lu* mama! Mai departe soţul meu s-a comparat cu oregano, că el adoră oregano… şi seamănă cu oregano că e bun oriunde-l pui (şi, mamă, ce dreptate are!). Fără deosebiri, că oregano nu are defecte… 🙂

Prin familia ta sau în viaţa ta, cam ce mirodenii există?

Înscrierea pentru clasa I la școală vocațională

Conform principiului gospodarul își face iarna car și vara sanie, părinții copiilor de 7 ani se gândesc din iarnă la toamna când le vor merge odraslele la școală. Am o prietenă a cărei fată a fost la o grădiniță particulară de limbă germană și cum era cea mai bună dintre copiii mama s-a gândit să o dea mai departe la Goethe… Sună ea și întreabă care este criteriul pe care sunt admiși copiii în clasa I și află cu stupoare:

  1. dacă sunt din familii de germani
  2. dacă sunt handicapați sau din familii monoparentale
  3. dacă mai au un frate sau o soră la școală

Test de performanțe, de limbă, de cunoștințe?

Nu.

Și ce propuneți, întreabă prietena mea, să-mi betegesc fata pentru a o putea înscrie la dv? Sau poate vreți să divorțez, ca să aveți motiv s-o luați în seamă? Ori s-o dau spre adopție unei familii din categoriile anunțate, că măcar așa are un frate sau o soră la voi și o primiți?

Persoana însărcinată cu relațiile cu publicul a încheiat discuția, precizând că regretă că nu poate fi mai de folos, singurul care poate schimba lucrul acesta este Ministerul, căci el a pus aceste condiții.

Minister, cunoștințele cuiva mai contează azi? Nu spune nimeni că n-ar trebui ajutați cei din a doua categorie, dacă se pricep la germană, ori cei din a treia, dacă, da, au demonstrat abilități pentru acest domeniu. Dar ca să nu poată beneficia de acest învățământ cei care știu germana, în favoarea celor ce n-o știu, dar sunt din categorii defavorizate…

Nu știu dacă mai țineți minte, pe vremuri, imediat după Revoluție, ca să ajungi în Germania, aveai nevoie de sute de acte, iar dacă ai fi vrut să rămâi acolo trebuia să te dai peste cap să le demonstrezi că ești Făt-Inteligent pentru a putea fi primit, pe când conaționalii noștri, romii, primeau azil imediat, pe criteriu că sunt discriminați, sărmanii. Au primit la romi de li s-a acrit și apoi au spus că nu le mai trebuie, dar nu puteau judeca de la bun început că și toleranța asta are o limită? Cine face ca ei, ca ei să pățească și cine are copil instruit, capabil, de dat la școală vocațională să lupte pe toate căile, cu toate metodele, punând la lucru toate antenele, măcar pe-al lui să-l strecoare printre discriminați, pentru că oricum sistemul se pare că nu se schimbă!

Frumusețe și durere…

… o privire ca aceasta…

… sentimente ca acestea…

Să pice (nu: să picăm de) fazani!

Am plecat spre Moieciu, pentru a ne petrece acolo sfârșitul de săptămână. Cum am trecut de Academia Militară, au început să apară fazanii… Nu oamenii despre care se spune că au picat de fazan, ci păsările adevărate… Culorile lor erau tulburător de frumoase. Unii verzi, alții arămii. Pe zăpada albă, erau o apariție uluitoare. Dar mai uluitor era faptul că… erau în plină civilizație, printre oameni.

Ultimul l-am observat la ieșire din Snagov, dar soarta lui era pecetluită. Se zbătea pe șoseaua populată de mașini rapide. Iar un individ (ori cel care l-a împușcat, ori cel care l-a lovit cu mașina) îl urmărea, pentru … Pentru ce, nu știu. El e singurul care ar putea să ne spună scopul.

Fazanul este protejat de lege? E sezon de vânătoare la fazani?

O prietenă din Snagov, cu care am vorbit imediat, mi-a spus că e curtea ei plină de fazani.

*Pentru mine, dragă, a zis ea, sunt păsări de curte. Dacă aș vrea, aș putea zilnic să mănânc din carnea lor, dar îți dai seama că, în primul rând am respect pentru specie și apoi… Cum aș putea să mănânc prietenii fetei mele, pentru că ea se joacă zi de zi cu ei… Ar plânge fără oprire. Și ce mamă vrea să-și audă copilul plângând?*

Cred că cea mai frumoasă veste despre modernizarea României ar fi că, în loc să fim invadați de câini și pisici, suntem ocupați de poporul făzănesc. Decât șobolani sau gândaci, mai bine fazani. Mulți fazani. Cel puțin ei nu au purici, nu mușcă și nici nu-ți produc silă.

Sper să trăiesc ziua aceea!

Cu o moarte toți suntem datori…

Astăzi, m-am gândit cu spaimă la moarte… la posibila moarte a cuiva drag, bolnav. Gândul acesta m-a determinat să scotocesc printre ideile mele mai vechi și m-am decis să realizez un seminar, pentru tineri, despre rostul vieții.

Apăi… când e vorba despre rostul vieții, toți spun… fericirea, celebritatea, perpetuarea speciei… M-am documentat pe net pentru cea de-a doua parte… celebritatea…

Am luat la rând toate clipurile propuse de cei care au această pasiune și am găsit zeci de nume de celebri dispăruți; chiar dacă noi ne gândim doar la câțiva, sunt atât de mulți… Așa am aflat de ce au dispărut o mulțime de actori pe care i-am văzut când eram adolescentă sau prin facultate…

Recunosc, azi am făcut trafic pe Wiki, pentru că erau multe nume pe care nu le știam și am copiat totul despre acei oameni, pentru ca apoi să pun totul cap la cap și să ajung la niște concluzii…

Sunt multe filmulețe dedicate artiștilor dispăruți, dar unul mai complex este acesta…

Pentru momentele de criză, când ți se pare că viața nu are rost… vizualizarea lui te poate determina să spui:

1.  dacă și ei mor… eu de ce să n-o fac… acum?

2. dacă tot voi muri cândva, de ce să nu mă străduiesc totuși acum să mă ridic, profitând de faptul că încă respir, deci mai am o șansă…

Îmi pare rău pentru toți cei care au dispărut dintre noi datorită bolilor necruțătoare… Sunt consternată și regret dispariția celor care au murit în accidente aviatice (sunt mai mulți decât orice cifră pe care am înainta-o noi, din inerție!)… Tristă sunt și pentru cei care au murit împușcați sau în altercații, implicați cu voie sau fără voie… Dar cea mai mare durere o am pentru cei care s-au stins din cauza abuzurilor de droguri – cei mai mulți!

Viața pare o mare mizerie, dacă o privești prin prisma faptului că se moare… Dar viața ar putea să se personifice, să-și pună mâinile în șold și să ne întrebe… ce-ai făcut cu mine, atâta câtă m-ai avut????? …

Astăzi a fost o zi în care m-am bucurat încă o dată că trăiesc și că nu am nevoie de surogate pentru a simți fericirea.