Cu o moarte toți suntem datori…

Astăzi, m-am gândit cu spaimă la moarte… la posibila moarte a cuiva drag, bolnav. Gândul acesta m-a determinat să scotocesc printre ideile mele mai vechi și m-am decis să realizez un seminar, pentru tineri, despre rostul vieții.

Apăi… când e vorba despre rostul vieții, toți spun… fericirea, celebritatea, perpetuarea speciei… M-am documentat pe net pentru cea de-a doua parte… celebritatea…

Am luat la rând toate clipurile propuse de cei care au această pasiune și am găsit zeci de nume de celebri dispăruți; chiar dacă noi ne gândim doar la câțiva, sunt atât de mulți… Așa am aflat de ce au dispărut o mulțime de actori pe care i-am văzut când eram adolescentă sau prin facultate…

Recunosc, azi am făcut trafic pe Wiki, pentru că erau multe nume pe care nu le știam și am copiat totul despre acei oameni, pentru ca apoi să pun totul cap la cap și să ajung la niște concluzii…

Sunt multe filmulețe dedicate artiștilor dispăruți, dar unul mai complex este acesta…

Pentru momentele de criză, când ți se pare că viața nu are rost… vizualizarea lui te poate determina să spui:

1.  dacă și ei mor… eu de ce să n-o fac… acum?

2. dacă tot voi muri cândva, de ce să nu mă străduiesc totuși acum să mă ridic, profitând de faptul că încă respir, deci mai am o șansă…

Îmi pare rău pentru toți cei care au dispărut dintre noi datorită bolilor necruțătoare… Sunt consternată și regret dispariția celor care au murit în accidente aviatice (sunt mai mulți decât orice cifră pe care am înainta-o noi, din inerție!)… Tristă sunt și pentru cei care au murit împușcați sau în altercații, implicați cu voie sau fără voie… Dar cea mai mare durere o am pentru cei care s-au stins din cauza abuzurilor de droguri – cei mai mulți!

Viața pare o mare mizerie, dacă o privești prin prisma faptului că se moare… Dar viața ar putea să se personifice, să-și pună mâinile în șold și să ne întrebe… ce-ai făcut cu mine, atâta câtă m-ai avut????? …

Astăzi a fost o zi în care m-am bucurat încă o dată că trăiesc și că nu am nevoie de surogate pentru a simți fericirea.

Anunțuri

2 responses to this post.

  1. Trist. Nu ma sperie moartea ci vesnicia ei. Sa traim cu sens, gloria lumii este efemera!

    Răspunde

  2. Nu știu de ce mi-e mai teamă: de moartea mea sau a cuiva drag. Oricât de mult încerc să alung aceste gânduri, nu pot să nu mă enervez, întristez (nici eu nu știu ce sentimente mă încearcă) când îmi amintesc cât de fragilă este viața…Poate tocmai această fragilitate o face atât de prețioasă, poate un om care a văzut moartea cu ochii apreciază mai mult fiecare clipă.
    Dar așa cum spui, mai devreme sau mai târziu cu o moarte toți suntem datori, fie că iubim viața ori ne-am săturat de ea….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: