Ce desfasurare de forte in spatele ei, la stanga si la dreapta! 🙂
Arhivele lunare: martie 2012
O poanta despre nespusele posibilitati ale minunatei noastre societati de consum
🙂 Unde a gresit fiul? Si parintii astia ce ciudati pot fi! Continuă lectura
Igiena pentru cei mici si mari: toaleta de seara
Realizam niste povesti pentru datoria mea zilnica 🙂 si am gasit intr-o carte cumparata de la anticariat niste versuri. Cartea se numeste Din gradina copilariei si este o culegere de poezii a editurii Recif. La poezia Ingrijeste-te si vei arata sanatos, a dr. Elena Adascalitei am fost foarte entuziasmata.
Ordonat, copilul lasa,
Si la scoala si acasa,
Geamul larg deschis in fata.
Si atunci, de dimineata,
Intra solii sanatatii:
Doi tovari buni de viata,
Limpezi ca izvoarele –
Aerul si soarele……………………………..
Sa nu uit, mai ales ca este sezonul gripei, o strofa esentiala:
Printre straini si cunoscuti,
Fii un exemplu al masurii.
Si cand tusesti si cand stranuti,
Sa pui batista-n fata gurii.
Atunci pericol nu exista:
Stranutul intra in batista!
…………………………………………………..
Acum nu ma pot abtine sa nu remarc ce bine cunosc lectia toaletei de seara animalutele
(Multumesc, draga mea sefa de Talente de Nazdravani pentru pont!)
Si iata ca nu doar frumusetea asta mica stia cum sa faca toaleta, ci si alt specimen din curtea omului. Mare e distractia in lumea celor mici si a animalutelor…
Ratoiul, care e ratoi!,
In balta lui se balaceste.
Dar tu, copile, om ca noi,
Te spala bine… omeneste.
Cu mult clabuc si apa rece,
Sa-ti dea chiuveta nota zece!
Cele mai frumoase povestiri zen – Henri Brunel, Pro Editura si Tipografie
Dupa ce am citit articolul pe care l-am preluat si eu aici, am cautat sa gasesc mai multe pilde Zen, pentru că mi se par interesante. Am descoperit la biblioteca Emil Gârleanu cartea Cele mai frumoase povestiri Zen si unele dintre ele sunt de o mare valoare. Nu toate. Şi mai trebuie sa recunosc, unele par chiar stupide, mai ales pentru urechea mea de creştin aşezat, care nu poate să se imagineze picătură de ocean sau una cu firul de iarbă. Însă pe lângă faptul că mi-au fost de folos pentru a ilustra unele lucruri de care aveam nevoie la locul de muncă, pot spune că mă bucur pentru că am reuşit să înţeleg câte ceva şi din gândirea altor oameni.
Două lucruri inedite:
1. Cele patru locuinţe divine sunt, după tradiţia budistă:
– bunătatea iubitoare
– compasiunea
– bucuria
– seninătatea
2. Tsampa este mâncarea tradiţională a tibetanilor. Făina de orz, amestecat uneori cu grâu sau mazăre, este înmuiată, frământată într-un ceai sărat. Ea se serveşte la orice, oriunde. Călugării o mănâncă într-un bol de lemn, folosindu-se de degete.
Am să redau şi ultima pildă, intitulată În loc de rămas bun:
Un călugăr zen se pregătea să vorbească în piaţa mare a satului. Îşi compusese cu grijă discursul, dar o pală bruscă de vânt a făcut să-i zboare foile în crengile unui lămâi. Incapabil să găsească şirul predicii, a zis:
– Prieteni, iată în rezumat ceea ce voiam să vă spun. Când mi-e foame, mănânc. Când mi-e somn, dorm.
– Dar nu toată lumea face aşa? a întrebat cineva din mulţime.
– Nu, nu în acelaşi fel.
– De ce, maestre?
– Când oamenii mănâncă, se gândesc la o mie de lucruri; când adorm, se gândesc la probleme lor. Iată de ce nu fac la fel ca mine.
Călugărul a coborât în mijocul lor, a primit darurile, iar celor care încă îi mai puneau întrebări le răspundea…
– Detaliile le veţi găsi în crengile lămâiului…
🙂
Am foarte multe întrebări în legătură cu credibilitatea unor principii sau idei din zen, dar trebuie să recunosc relaxarea lui este totală. 🙂
Totul despre E-uri
Zilnic intra in casuta mea oameni care cauta informatii despre alimente sanatoase. Ei ajung aici si sper ca le este de folos ce afla. Dar la o cautare pe Google, eu am mai gasit ceva, poate le va fi de folos. Continuă lectura
La plimbare prin Virginia
De ceva timp, sotul meu e in SUA. Mesajul lui de azi m-a determinat sa-l pun pe blog si voi adauga curand poze. Istoria SUA mie imi place doar citita, nu vazuta pe viu. Istoria altora tari constituie bucuria mea pe viu. Dar fiecare cu pasiunile lui! Continuă lectura
Fraza anului 2012…
…….. rostita de castigatorul Premiului Nobel pentru Medicina !!! Continuă lectura
Clinica (de Adrian Lustig) la Teatrul de Comedie
Am avut unele experiente negative cu teatrul, asa ca nu am mai calcat pe acolo de ceva timp. Am spus dintotdeauna ca nu suport piesele de teatru macabre sau stupide. Si am nimerit la unele dintre ele, desi laudate, atat de penibile, incat am preferat sa stau si sa citesc, decat sa ma duc sa vad ceva. (Dupa ce vezi scena balconului din Romeo si Julieta intr-o cada de baie si Julieta aratandu-si nurii prin toata piesa mai ceva ca in filmele interzise minorilor, n-ai nicio speranta ca mai exista cultura in teatru.)
Acum mi-am luat inima in dinti de dragul lui George Mihaita (si n-am regretat, pentru ca a ramas inegalabil). Pe marii actori ii ador pentru ca joaca atat de natural incat te conving, lucru care nu se intampla cu cei mai noi (chiar si cu aceasta ocazie, doamna psihiatru a fost undeva departe de tot, in spatele plutonului, fata de toti ceilalti, desi avea un rol central!). I-am aplaudat la scena deschisa din toata inima (de nu stiu cate ori) pe Valentin Teodosiu si Virginia Mirea.
Daca recomand piesa? Sincer, este una care chiar m-a incantat. Intr-un spital de nebuni (extrema celor 2.000.000 de depresivi din Romania!), doi ciudati: un boxer, seful sinucigasilor fara izbanda si un actor, reprezentantul celor care nu l-au jucat pe Hamlet. Alaturi de ei vine un bancher care si-ar dori sa fie declarat nebun pentru ca are niste bube la dosar…
Dialogul este splendid, cursul piesei este excelent. Felicitari autorului, felicitari si celorlalti doi – bancherul si directorul spitalului, pentru jocul degajat, pentru ca au constituit aparitii incantatoare.
P.S. Problemele dezbatute sunt foarte actuale. Cel mai mult insa m-a prins cea a sinuciderii, iar descoperirile sinuoase in acest subiect chiar ca te pun pe ganduri. Ar fi multe de discutat pe temele sugerate in si de piesa.
Efectul drogurilor si alcoolului, in viata vedetelor
Daca tot s-a dat publicitatii motivul mortii lui Whitney si daca tot este clar ca era constituit de droguri, sa incercam sa ne plimbam putin pe niste materiale.
Despre 10 celebrități destul de nebune să se lase filmate când iau droguri
Despre oameni faimoși care au murit din cauza drogurilor
Imagini ale celebrităților drogate
Actorul britanic Daniel Radcliffe, interpretul personajului principal din franciza Harry Potter, a recunoscut ca in trecut a avut probleme grave cu alcoolul.
Cand a implinit 18 ani, tanarul actor a inceput sa consume cantitati impresionante de alcool in timpul petrecerilor la care participa. In scurt timp, consumul excesiv de alcool a devenit garantia ca petrecerea, la care era invitat, va fi una reusita pentru el.
„Eram dependent de alcool si credeam ca nu ma pot distra daca nu beau. In decurs de un an, am hotarat ca e timpul sa traiesc in acelasi stil pe care vedeam ca si l-au insusit toate vedetele actuale, dar intr-un final mi-am dat seama ca nu e de mine”, recunoaste actorul intr-un interviu acordat publicatiei GQ.
Actorul a recunoscut, de asemenea, ca nu a mai consumat alcool din data de 10 august, anul trecut, si se simte excelent. El se bucura ca, pana acum, nu a fost surprins de paparazzi in ipostaze neobisnuite si crede ca pe viitor sunt slabe sanse sa i se mai intample acest lucru, din moment ce a renuntat la orgiile bahice.
Daniel Radcliffe, vedeta din Harry Potter, a recunoscut ca a fost foarte aproape de a deveni dependent de alcool in timpul filmarilor pentru seria de mare succes.
De multe ori, in timpul filmarilor, Radcliffe era beat, iar actorul a incercat sa se scuze afirmand ca are o personalitate „sensibila la dependente”.
„Am o personalitate care este foarte sensibila la dependente. Persoanele ca mine sunt foarte pricepute in a-si ascunde viciile. A fost o perioada proasta. Nu vreau sa intru in detalii, dar a existat o perioada in viata mea cand beam mult zilnic, adica in fiecare noapte”, a declarat Radcliffe pentru revista britanica Heat, citata de Metro.
„Nu am baut niciodata pe platoul de filmare de la Harry Potter, dar de multe ori ma duceam la munca beat”, a mai spus actorul.
Radcliffe a vorbit in interviu si despre faptul ca iubita sa, care este asistent de productie, este unul dintre elementele care ii dau echilibru.
„Am momente de nesiguranta. Multi actori se indoiesc de puterile lor. Eu traiesc cu sentimentul acesta tot timpul si asta ma face sa functionez cel mai bine”, a spus Radcliffe.
Un nou motiv pentru a nu fi negativ descoperit la Control n+
Eram la cursul de scenaristica. Avusesem ca tema sa scriem o secventa dintr-un scenariu, pornind de la o poza. Eu am scris, privind-o pe tanara din fotografie… „Nu poarta bijuterii” pentru ca acesta a fost lucrul pe care l-am vazut… Iar Iulia Rugina a comentat… „Nu poarta nici armura… 🙂 Tot ce nu se vede, nu are rost sa fie descris, punctat. Asa ca NU pentru NU.”
Multi dintre noi sunt negativisti; desi am trecut de mult de varsta abecedarului, suntem fetitele sau baieteii care l-au luat pe NU in brate, cu mai multa pofta decat orice. Desigur, un NU in lucrurile bune, necesare – NU merg la doctor, chiar daca mi-e rau; NU te mai caut, chiar daca eu am fost vinovata si nu tu; NU-mi mai continuu scoala pentru ca la 50 de ani ai mei as fi capra batrana printre iezi…
Chiar daca nu scriem scenarii, viata noastra este cel mai important scenariu. Si e bine ca NU sa devina… neprieten sau sa fie irelevant pentru experientele noastre de dezvoltare.
Starea meteo, oriunde in lume
Sugestie primita pe mail
|
In autobuz
Episodul 1.
Un barbat de 70 de ani (de ce nu indraznesc sa-i spun batran?) urca in autobuz. Se misca incet prin locul stramt. O tanara se ridica in picioare si-i ofera locul. „Cobori la prima?” „Va rog luati loc.” „Iau loc doar daca o sa cobori la prima. Altfel nici nu ma gandesc. Am doua picioare, pot sta pe ele.” Fata rade. „Cobor la prima.” „Bine, atunci, sa fii sanatoasa si multumesc pentru gest.” N-am batrani, dar unul ca el mi-as cumpara.
2. Episodul 2.
Un tramvai oprit in statie la Obor. Lumea se bate ca sa ocupe locurile goale. Un baietel se duce tinta la un scaun si tocmai cand sa se aseze o doamna de 50 de ani il ia de mana, ca de-o aripa si-l arunca intr-o parte, fara mila. „Obraznicule, sa alergi dupa locuri la 10 ani.” Copilul nu avea mai mult de 7 ani si gestul doamnei l-a socat. Probabil ca era un copil jucaus, probabil ca venea de la joaca si probabil ca daca doamna i-ar fi spus „Uite, mama, sunt bolnava, ma lasi pe mine sa stau jos? In plus, daca zici nu, sa stii ca te paste o articulare, ca sunt violenta…”i-ar fi cedat locul. Mama copilului a tacut, nu a dat nicio replica. Eu i-as fi spus doar atat doamnei (oare de ce inca ii mai spun asa, avand un asemenea comportament?): „Cine n-are batrani, sa-si cumpere? In mod hotarat, cand veti fi batrana, nu pe dv as intentiona sa va cumpar. Un blid de mancare, v-as da, din bun simt, dar sa va iau cu mine pentru a invata de la dv, in niciun caz…”
Pot sa stiu si eu ce face diferenta intre cei doi oameni? Pot sa inteleg si eu daca faptul ca esti femeie te face mai artagoasa sau faptul ca ajungi la 70 de ani te face mai puternic, mai rezistent? 🙂 Cred ca singurul lucru pe care pot sa-l inteleg este ca un copil, indiferent de proasta lui crestere sau de entuziasmul naiv, nu trebuie ranit in orgoliul lui, in formare…
Despre domnii demni, doar de bine, despre tzatze… niciun cuvant in plus!
La multi (b)ani!
Una dintre colegele mele, carora mama le-a trimis superbe fulare (si, de fapt, al ei este cel mai frumos! 🙂 iar eu m-am si manifestat astfel, de-a ajuns saraca sa zica… daca vrei ti-l dau tie!) si-a aniversat ziua saptamana trecuta, cand eu eram pe teren… Si cum nu am putut manca din tortul ei in forma de inima, s-a gandit sa aduca special pentru cei care n-au fost prezenti altceva…
N-am avut cu ce fotografia, dar un coleg a binevoit si m-a ajutat cu telefonul lui.
Urarile? Pai… sa nu ai parte de teposi umani in viata si sa poti sa ignori orice intamplare care te-ar intepa cu coltii ei… sa vezi ceea ce e frumos, chiar daca are si ghimpi si sa te bucuri de ce ai, oferind si celor din jur.
Atentie la siguranta copiilor mici, la mare!
Fiul meu isi petrece sfarsitul de saptamana la prietenul lui. Aseara vorbeam cu mama acestuia, o prietena pe care ma bucur ca am cunoscut-o din momentul in care s-a intors din Anglia si si-a adus copilul la scoala unde deja era Aborsanul.
Ii povesteam cum, alergand dupa tramvai, m-am intins cat sunt eu de lunga, pardon, de scurta, pe Calea Mosilor – sosea, nu trotuar! 🙂 – si ca, daca atunci ar fi venit o masina, ar fi fost inevitabil sa ma articuleze (si as fi meritat, dar saracul sofer ce vina avea!). Ea a intors povestea: acum doua saptamani, cu fetita ei de 3 ani in brate, a cazut in Salina. A protejat-o pe copila, dar ea este harcea parcea.
Ideea aceasta de a fi tu franjuri, in timp ce ai grija de copil, mi-a provocat amintiri si am detaliat cu ea: eram la Marea Nordului, sotul meu voia sa-i arate copilului, pentru prima data marea, era o zi foarte calduroasa de vara suedeza si s-a gandit sa intre cu el putin in apa… Acolo erau mai mult stanci, nu plaja, asa ca a mers spre stanci, cu el in brate; dar, trebuia sa existe un dar :-), stancile nu erau pasnice, aveau alge pe ele, iar piciorul sotului meu a alunecat si si-a pierdut echilibrul, alunecand in mare. Marea Nordului. Oricat de calduroasa ar fi vara suedeza, marea lor nu se incalzeste. Inspirat, sotul meu a ridicat copilul deasupra capului lui… si, desi apa i-a venit lui pana la gura, copilul nu a fost udat. (Ma intreb ce-ar fi facut un tata scund, pentru ca sotul meu masoara 1,86!) Cu picioarele prin scoicile ascutite si apa inghetata, cu copilul de 10 luni care plangea si se zbatea (din cauza mainilor care-l tineau ca un cleste, de frica sa nu il scape!), cu imposibilitatea de a gasi un punct prin care sa se intoarca spre mal, pentru ca stancile erau parca peste tot… sotul meu a ajuns in cele din urma la mal, ca un erou.
Traiasca tatii care au prezenta de spirit.
Prietena mea, care nu suporta marea, mi-a explicat motivul. Erau la mare cu niste prieteni: copilul ei avea 1 an, iar fetita celorlalti 18 luni. Prietenul impingea o saltea pneumatica in mare, saltea pe care se gaseau cele doua comori ale familiilor. Un val a lovit salteaua si copiii, care nu pot fi acuzati ca nu stiau sa-si tina echilibrul, au cazut in mare. Barbatul, luat pe nepregatite, a ramas impietrit. Sotul ei a vazut secventa de pe tarm si s-a ridicat: intr-o secunda a fost in mare si si-a recuperat fiul, considerant ca celalalt va avea grija de fiica lui. Celalalt, insa, in continuare stupefiat, tinea de saltea si nu se miscase din locul lui. Asa ca sotul ei a mai intrat o data, de data aceasta cu fiul in brate, ca doar nu era sa-i dea drumul, si a recuperat si trupul fetitei. Daca prima data baietelul nu a reactionat (cred chiar ca s-a distrat, la cat de voluntar si puternic e el!), cand a fost bagat a doua oara in apa, a iesit tipand de nu a putut nimeni sa-l mai impace minute bune. Mda, prezenta de spirit si forma atletica a omului sunt un atuu extraordinar. Dar ce te faci daca esti un tata ametit si fricos?
E drept ca nu exista instructiuni pentru folosirea copilului la mare (in general, nu exista intructiuni pentru utilizarea bebelusului, pe nicaieri! 🙂 din nefericire!), dar cred ca parintii nu ar trebui sa plece in concediu cu copiii, daca nu se informeaza despre ceea ce-i asteapta si daca nu se gandesc putin la cum sa preintampine niste accidente. Oricum, viata te ia pe nepregatite, de multe ori, dar macar sa ai niste notiunea de baza ca trebuie sa-ti protejezi copilul, nu?
Curs de scenaristica la Control+n, Bucuresti (1)
E bine sa ai o prietena cu aceleasi interese, pentru ca nu ti se mai pare ca esti singura nebuna din univers… Ea mi-a povestit despre cursul de scenaristica si eu am topait de fericire. De vreo 20 de ani astept aceasta clipa. S-or mai fi facut cursuri de felul acesta, de-a lungul timpului, dar ori nu aveam eu acces la ele, ori eram prea ocupata, ori erau prea scumpe pentru mine. Acum n-am mai tinut cont de nimic (nici chiar de faptul ca voi pierde excursia de Paste, pe care o astept… de un an: oricum, Auschwitz nu pleaca de pe loc, acolo ramane si, cum m-a asteptat atatia ani, o sa ma mai astepte inca unul pana cand imi va sopti despre durerile pe care le-a vazut… si pricinuit) si am aterizat la sediul Control+n. Mai multe detalii aici.
Cand zici ca faci cursuri cu specialisti, te gandesti ca vei avea in fata niste oameni de 69 de ani. Sau mai bine zis… ma gandesc. Pentru mine, oamenii care au un cuvant de spus intr-un domeniu sunt cei care au acumulat experienta. Si m-am trezit in fata unor tinere, cu 10-12 ani mai mici decat mine… Socul initial a fost mai ceva ca unul electric (am simtit vreo cateva in viata mea si cei care au avut nefericite experiente de felul acesta inteleg ce vreau sa spun!).
Insa eu nu am prejudecati. Daca asteptarile mele nu sunt implinite nu ma cramponez ca scenariul meu sa ramana asa cum vreau eu, neaparat! Am un principiu care zice: „Tu n-ai vedere de ansamblu asupra lucrurilor importante din viata ta si nici asupra situatiei, in general. Tu poti sa ai niste idei, dar ele pot fi eronate, asa ca accepta propunerile revolutionare ale imprejurarii, pentru ca oricum totul este sub control (+n 🙂 ), sub privirile unei Puteri mult mai mari.” Asa ca am acceptat, fara macar sa am inima stransa.
Imi place la Control+n, dar imi place si de mine, care nu tin cont de ceea ce mi-am imaginat, ci iau lucrurile asa cum sunt, pentru ca imi dau seama ca este singurul mod in care poti sa evoluezi in lumea aceasta pe care nu noi o coordonam!
Despre sufletul meu 