Dar din dar se face Raiul … prieteniei

Azi dimineață am plecat la lucru cu autobuzul, ca de obicei.

Cum merg de la capăt, la capăt, am abordat o strategie pentru un loc pe scaun: iau autobuzul de la coborâre, pentru că la urcare este bătălia de la Verdun! Și cum am de călătorit o oră, dacă nu cumva o oră și jumătate, de obicei port cărți în geantă, pe care să le citesc pe drum – mai multe pentru că preferințele se schimbă în funcție de starea de spirit, dar și de lumea din jurul meu (dacă oamenii se înjură, prefer un tip de carte, dacă sunt mai liniștiți, altul! – ce să mai, o adevărată filozofie a cititului în mijloc de transport! 🙂 ).

În materie de spiritualitate, am doi autori preferați, un bărbat și o femeie, asta așa, ca să nu se supere niciun sex că îl nedreptățesc. Astăzi mă delectam cu gândurile motivaționale-culturale-psihologico-biblice ale domnului… Cu pixul scriam pe fiecare rând câte ceva, eu nu las nimic din ce-mi place să scape nesubliniat!, zâmbeam, eram încântată de materialul pe care-l aveam în brațe. Doamna din stânga mea (o avocată care a coborât la Băneasa – știu că avea această meserie din discuțiile de la telefon, știți doar, cei ce umblați cu autobuzul!, că putem afla o sumedenie de lucruri despre călători datorită invenției … mobile!) mă întreabă de unde am broșura. Îi explic: am primit-o de la o prietenă, de la ea am aflat că se poate primi gratuit, dacă intri într-o anumită librărie, iar după ce am descoperit cât este de plăcută am mers mereu acolo să o ridic… Ea, rușinată, gângurește: *Am aruncat și eu o privire pe ea și cred că nu am citit nimic mai interesant în viața mea, adică … îmi cer scuze că am îndrăznit să privesc ceea ce citeați, dar eram curioasă…*

Îmi venea să o asigur că o înțeleg, pentru că s-a uitat la cărticica mea. Și eu privisem spre cea care a stat înainte ei lângă mine, pentru că eram curioasă ce poate citi și, când am observat că avea o revistă mai mult spre porno, m-am întors la cărțulia mea… Da, voiam să-i spun că este inevitabil să ne uităm! E natural: stăm atât de sardinizați în transportul în comun încât nu mai există spațiu privat, spațiu intim! Și mai voiam să îi explic despre câte lucruri bune știu eu de la călătorii din autobuz, dar nu aveam timp, așa că singurul lucru pe care l-am făcut a fost să-i ofer revista.

– Vorbiți serios, nu vă deranjează că mi-o dați?

– O să merg să iau alta. Dacă nu vă deranjează că este însemnat pe ea…

– Mi-ați făcut o mare bucurie, adaugă ea la coborâre.

– Știu cum este să-ți dorești ceva și oamenii cu inimă să se lase pe ei pe locul doi și să se gândească la tine…

N-o cunosc pe doamna și nici n-o voi mai vedea vreodată, dar sunt convinsă că este o femeie deosebită dintr-un motiv evident: nu i-a fost teamă să spună că îi place ceva, într-o lume în care mai degrabă ne-am ascunde gândurile intime. Nu i-a fost teamă să-și recunoască gestul de a privi – adică puteam fi cineva care să reacționeze urât, așa cum li s-a întâmplat unor doamne cu care am încercat eu să intru în vorbă și care m-au bruftuluit de nici dacă aș fi căzut după cal nu eram atât de zguduită! Și iarăși s-a purtat uimitor pentru că a luat ceea ce i s-a oferit. Cred că nici eu nu aș lua ceva, dacă un necunoscut mi-ar oferi, gândindu-mă să nu fiu nevoită să plătesc de 10 ori mai mult decât face (știți, desigur, periuțarii 🙂 … așa le zic eu celor care se prefac a-ți oferi o periuță de dinți și apoi te obligă să cumperi sute!); totuși ea a luat, pentru că era prea dornică să intre în posesia acelui lucru…)

Mă bucur că am bucurat-o și-ar trebui să învăț de la doamna avocat să nu mai fiu atât de scorțoasă, indiferent de experiențele mele anterioare cu tot felul de… periuțari!

 

 

 

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Dar din dar se face Raiul … prieteniei&8221;

  1. Asa este, am invatat sa ne ascundem gandurile frumoase si sa spunem cu totul altceva, sa stam fiecare in coltisorul lui si sa ne uitam posomoriti unii la altii. Chiar ca este un moment placut cand intalnesti asemenea oameni. Frumos gest… nu e nevoie de lucruri marete pentru a aduce o „mare bucurie” celui de langa noi, nu-i asa?

    • culmea este că eu mă știu gata să dau și lucruri care costă, nu doar … gratuite, dar nu aș lua de la alții, din nicio categorie…
      e mult de șlefuit la noi! 🙂

  2. E bine să faci altuia o bucurie, dar e bine să-ți faci și ție câte una. Bine ai zis, să nu mai fim scorțoși și să acceptăm mai des ceea ce ni se oferă. Oricum, îi facem și pe ceilalți să se bucure că le-am acceptat darurile, materiale ori spirituale.

  3. Niciodata o bucurie cat de mica nu a prisosit, dimpotriva, ziua parca a fost mai frumoasa. Si cand oferi si cand primesti, in egala masura.
    Am observat la femei ca evita sa-si faca complimente, poate intr-o zi e mai frumoasa, mai tonica, de ce sa nu-i spui exact impresia ta? Eu asta am inceput sa fac, sa spun ceea ce simt si ma simt de mii de ori mai bine. Important este sa spui sincer, din inima…numai asa vorbele frumoase sunt preluate cu bine, restul pot fi „machiaje profesioniste”…:)

    • da, fiecare se uita pe ce vrea! am cerut libertate, avem libertate.
      cand sunt singura, nu ma deranjeaza ce revista citeste cel/cea de langa mine
      dar cand eram cu copilul si omul rasfoia lucruri interzise minorilor…
      respect libertatea oricui, pana imi este lezat copilul, spun unii…
      in rest… desi si de restul ar putea sa ne pese, nu de alta, dar unii ar putea-o lua razna din cauza prea multei lor libertati si sa platim tocmai noi, cei care le acordam cu nonsalanta libertatea…
      prietenii care urmaresc seriale gen CSI Miami sau Dr. Grey stiu despre ce vorbesc. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s