Guguţă loveste din nou

1. Intr-o zi, s-a pomenit ca are 7 banuti. Si unde ii pune in cel mai adanc buzunar si nu umbla la ei trei zile, poate vor scoate puisori de bani. Cand colo, a gasit langa banii vechi doar o tinta. Sora lui, Dica, i-a spus ca nici in buzunarul ei monedele nu fac puisori. Iar buzunarul tatii nu era acasa… 🙂

2. Baiatul a iesit in varful picioarelor din dormitor si s-a intors cu o bucata de ata. Mama dormea. Cand a dat sa-i masoare piciorul, s-a miscat o mana de-a mamei. Guguta a luat-o incetinel in palmele lui si, leganandu-l, ii canta: Nani, nani/ Mana mamii… Cum a adormit mana, Guguta hai sa masoare piciorul mamei. Degetul mare a ridicat mirat capsorul, dar somnoros cum era n-a inteles ce se intampla.

3. Dimineata, Gheorghe incalta ghetele.

– Ma duc. Ma asteapta scranciobul, zice Gheorghe.

Ghetele insa il duc spre fantana. Gheorghe ia caldarea. La fantana nu te duci cu mana in buzunar. Apoi ghetele il duc la lemne. El aduce de foc. Ghetele au fost harnice toata ziua. Si Gheorghe. Abia seara, cand s-a descaltat, Gheorghe a ramas uimit: acelea erau ghetele lui Angheluta, fratele lui din clasa a treia.

4. Intr-o zi intra in ograda lui Mitrut un om. A venit sa cumpere porumbei.

– Nu-i vand, a zis baiatul. Ei sunt prietenii mei.

Omul s-a intristat. Cand afla Mitruta ca el a venit tocmai din alt sat, ii daruieste doi porumbei. Omul ii pune in san bucuros. Acasa, insa, le-a legat aripile – daca zboara inapoi la Mitruta? Porumbeii ce sa faca? Nu, nu raman la casa aceasta! Si au pornit-o pe jos… Asa au mers o zi si o noapte pana au ajuns in satul lui Mitruta.

– Ah, ce om rau, a zis baiatul si le-a sarutat piciorusele…

P.S. Cred că pe undeva prin Moldova de peste Prut se studiază scriitorul acesta, pentru că este incredibil cât de multe persoane m-au căutat pentru a le spune comentariul la Guguță și prietenii săi. Dragilor, vă iubesc, dar nu vă voi face acest deserviciu. Puneți mâna și citiți cartea ca să vedeți ce bine este să fii copil și pentru ca să aveți asupra românilor un atuu… simpla parcurgere a cărților de genul acesta vă face de 999999 mai deștepți decât noi! 🙂

Publicitate

Guguţă şi prietenii săi – Spiridon Vangheli

Am citit cartile lui Spiridon Vangheli cu o mare bucurie, pentru ca sunt unice in peisajul cartilor de copii. Nu le-am gasit in comert, ci la biblioteca de copii.

Din ultima carte pe care o devorez acum…

Rodica e noua! Nu demult am adus-o acasa. Am dat pe dansa flori: eu un brat, tata un brat. Rodica e mica, dar poate sa rada singura. Are si doua urechi. Cu dansele incalzeste perna. 🙂

Acesta e Drumul. Bun e Drumul, ii lasa pe toti sa mearga. Drumul traieste culcat, dar pe deal se scoala in picioare si se uita in cer, daca nu vine Ploaia. 🙂

Stii de ce ploua? De aceea ca Pamantul e negru. El o roaga pe Ploaie sa-l spele. Ploaia coboara din cer, il spala si Pamantul se face verde.

Verdele se urca in copaci din iarba.

Soarele are nuieluse de lumina. Cu dansele mana bobocii la garla.

Dealul s-a suit sus-sus si a scos flori sa le miroase Soarele.

Raule, da unde fugi? Stai, mai, Raule, ca am venit la tine sa ne scaldam. 🙂

O sa prind deseara de pe deal stele si o sa le pun in pamant sa creasca multi sori. Cand se va duce la culcare unul, o sa ramana pe cer altul.

Vantul a vrut sa se ascunda in grau ca sa nu-l vedem noi. Graul l-a inghimpat cu mustatile si Vantul a iesit din grau si fuge in urma masinii.

Mi-i dor de bunelul, Rodico. De ce a facut oare bunelul drum pana la dansul? Mai bine isi punea ograda langa casa noastra.

Stii de unde se iau Stelele? Le fac Nourii. Cand il mananca pe Soare, Nourii fac firimituri si ele se imprastie pe cer.

Nu te teme, acusi se aprind stalpii si au sa faca gauri in noapte.

Cand o rup eu e acra, cand o rupe mama, e dulce. Poama se face dulce in mana mamei.

Am doua maini si-s cu mine intotdeauna. Cand li-e frig lor si mie mi-e frig. Daca se inghimpa ele si pe mine ma doare. Ele ma spala pe fata, eu le spal pe dansele. Mainile ma imbraca in hainute, eu le imbrac in manusi.

Sarmanule copacel ranit, cine ti-a ros piciorusul? Un iepure? Lasa ca te ungem cu doctorie verde si o sa-ti treaca. Dar voi, Copacilor, de ce nu ati luat seama?

Aici e ograda lui Trenu. Stii ce face Trenu in ograda lui? Face fum si ne asteapta pe noi. Trenu se uita cu ferestrele. Cand ne vede, chiuie.

Iata puii de iarna, Rodico. Fulgii sunt harnici: toata iarna cara omat din cer.

 

Amuzament primit pe mail

Pescarul vinde PEŞTE, iar peştele vinde femei..

Femeia nu-i e inferioară bărbatului, superioară nu-i, iar de egalitate nici nu poate fi vorba!

 

Psihoza siamezului: Fratele său este vitreg!

 

Mama catre tata:

– Măi, bărbate, mai du şi tu copiii la circ.

– Nu-i duc, cine vrea să-i vadă, să vină acasă!

 

Numai în limba română cuvântul HOŢ are şi sens de dezmierdare sau laudă.

La broaşte, ca şi la dame, contează doar picioarele!

 

Fetele de azi vor fi mamele de mîine… dacă nu-s atente!

 

Avionul dacă nu zboară-pică, secretara dacă nu pică-zboară!

Mulţi se căsătoresc pentru a avea o plăcere atunci când ies din casă.

 

Dacă îi dai unuia dreptul, el vrea şi stângul!

 

Până şi canibalii s-au săturat de oameni.

 

Un cap ridicat la putere devine, pătrat!

De la Cernobîl îţi cad dinţii?

– Da, dacă nu-ţi ţii gura!

Clasificarea bărbaţilor: oameni si căsătoriţi.

 

Căsătoria este o LOTERIE?

– Nu, la LOTO se mai si cîştigă!

 

Am venit să cer mîna fiicei dvs.!

– Cea mare sau cea mică?

– Cum, nu le are la fel?

– Iubita mea, spune 2 cuvinte care să ne lege pe vecie!

– Sunt însărcinată!

Lumea este împărţită în 2 sisteme: capitalist şi…nervos!

 

Căsătoria este principala cauză a divorţului.

 

– D-nă, în acest restaurant serviţi şi mormoloci?

– Servim pe oricine!

Unul a căzut de la etajul 10. După un timp a căzut şi un smoc de păr.

Folosea o loţiune care întîrzia căderea părului!

 

Diferenţa dintre un OZN şi o soacră de treabă: OZN-uri s-au mai văzut!

– Dragul meu soţ, tu ai prefera o soţie frumoasă sau una inteligentă?

– Nici una, nici alta, eu te prefer pe tine!

 

La psihiatru: – Deci, de cînd te crezi găină?

– De cînd eram puişor, d-le doctor!

Anunturi romanesti – la Mica Publicitate (mail)

Esti analfabet? Scrie-ne azi si te ajutam pe gratis.

Service Auto. Ridicam si livram masina gratuit. Daca ne incerci o data, nu mai pleci in alta  parte.

Vand caine: mananca orice si ii plac foarte mult copiii.

Cautam barbat pentru lucru la fabrica de dinamita. Trebuie sa fie dispus sa calatoreasca.

Castron pe placul oricarei gospodine cu fund rotund pentru batere eficienta.

De vanzare: birou de epoca pentru o doamna cu picioare subtiri si sertare largi.

Prajitor de paine: Un cadou apreciat de intreaga familie. Arde painea automat.

Masini uzate: De ce sa te duci in alta parte ca sa fii pacalit? Vino aici.

Cautam un om sa aiba grija de un lot de vaci care nu fumeaza si nici nu bea.

Vand pat pentru copil cu picioare de fier.

Tanara doamna, draguta, inteligenta, caracter, familie buna, doreste casatorie cu domn bine situat care sa aiba si autoturism. Ofertele se vor adresa subsemnatei, insotite de fotografia autoturismului.

Asociatie de locatari, angajeaza fochist de inalta presiune.

Cautam femeie la fetita in varsta si nefumatoare.

Vand masina de cusut mana si picior.

Vand patut copil facut la comanda pentru pretentiosi.

Inchiriez camera la doua fete incadrate cu un singur pat.

Cumpar imbracaminte de dama deosebita si putin intrebuintata.

Confectionez si incaputez cizme pentru barbati cu inlocuitori de calitate..

Ofer loc de veci liberabil prin schimb.

Ofer recompensa celor care au spus nevestei lui Paul Ionescu ca l-au vazut cu o femeie in masina in ziua de 18 Iunie, pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Va rog sa veniti sa depuneti marturie si la tribunal.
Paul Ionescu.

La un concurs de animale, in cadrul unei sarbatori agricole, s-a  afisat programul:
– ora 10.00 – prezentarea invitatilor.
– ora 12.00 – prezentarea animalelor.
– ora 14.00 – masa comuna.

Intr-o croitorie de dama: Fustele se ridica zilnic intre orele 10.00 si 14.00.

Consumati cu incredere supa de pasare vegetariana.

Servim cu frisca clientela bine batuta.

Avem frisca batuta toata ziua.

Nu servim minori sub 18 ani.

Nu servim in stare de ebrietate.

Avem ciorapi de femei lungi.

Lenjeria de corp nu se schimba!

Confectionam costume de dama la proba a doua.

Croim rochii pentru dame de lux!

Confectionam posete si genti si din pielea clientului.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Adaug si eu unul, dintre lucrurile care s-au cautat la mine pe blog pe 27 mai 2012…

căpușe la om cu șase picioare

Juriu in cadrul unui festival de copii

Dintotdeauna am spus ca este foarte usor sa tai si sa spanzuri, dar imposibil sa dai viata… Da, stiu, femeile nasc, dar nu la viata fizica ma refer eu, cand spun ca e imposibil sa dai viata, ci la viata spirituala, la curajul de a merge mai departe, la incredere in sine, la speranta.

Am participat ca membru in cadrul unui juriu, intr-un festival pentru copii, in care s-au prezentat 55 de persoane. De la 4 ani, la 14. Era foarte usor sa desfiintezi totul, sa te simti important, atat in ochii proprii cat si in ochii celorlalti si sa arati ca nimic nu este bun – chiar daca nu aveai dreptate! Era foarte usor, dar nimeni nu a facut lucrul acesta, pentru ca exista niste principii dupa care unii dintre noi se mai ghideaza in aceasta existenta, chiar daca par principii de… perdanti.

De exemplu, eu nu incurajez competitia.  Sa-mi spuna mie oricine, indiferent de varsta si pozitie in societate, ca este buna competitia, eu imi pastrez punctul de vedere: copiii pusi fata in fata, gata de atac, la gandul ca unul dintre ei e mai bun, n-au  nicio sansa sa ajunga la potentialul lor real. Pe parcurs, spaima, lipsa de cunoastere suficienta, un lapsus, o neclaritate, orice ii poate debusola. In schimb copilul care stie ca are locul lui si singurul cu care concureaza este el, cel de anul trecut, cat a evoluat, cat s-a adaptat, cat a mai acumulat… da, acel copil cu siguranta va castiga. Sunt pentru concursurile in care nu se spun notele, fiecare primeste diploma de participare si un mic dar, iar ceilalti, care au excelat, sunt felicitati personal, fara altii de fata: nu numai pentru a nu se impauna ei insisi, ci si pentru a-i feri pe ceilalti de invidie sau de complexe de inferioritate.

Criteriul meu de evaluare a fost determinat de varsta copilului, de  situatia din familie side  scoala unde invata, de mentorii pe care ii are sau de cat de mult trebuie sa se descurce singur, de starea de sanatate…

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost colaborarea dintre copil si parinte… Pentru cei mici normal ca parintii au facut totul – in cadrul copiilor defavorizati, instructorii lor! Poti afla o sumedenie de lucruri despre parinti, privind repertoriul unui copil. Cand ai in fata un prichindel de 4 ani care incepe sa turuie cuvinte pe care nu le intelege, dar vezi privirea plina de mandrie a parintilor, este clar ca sarmanii maturi nu au inteles nimic din ceea ce inseamna binele propriei odrasle. Pacat ca parintii urmaresc uneori mai degraba sa fie ei in centrul atentiei, decat sa le faca un bine copiilor!

Sau poate ca nimeni nu i-a invatat pe acesti parinti ca fiecare lucru se face la vremea lui si unui copil micut ii sta bine cu lucruri care tin de varsta lui, iar unuia mare cu ceea ce reprezinta etapa in care a ajuns…

 

Martin Plimmer si Brian King – Coincidenta sau hazard, Editura Rao

Prietenele mele cele mai dragi de la locul de munca au aceeasi expresie pe care o spun din cand in cand… cine te mai plateste si unde… pentru a te distra, asa cum se intampla cu noi? Ei bine, in conformitate cu aceasta (re)descoperire,    🙂  , citeam cartea mai sus amintita, pentru ca aveam nevoie de idei bune pentru ceea ce voiam sa scriu! O recomand oricui este disperat, oricui trece printr-o criza a vietii si nu mai vede capatul sau daca il vede i se pare ca este negru, negru, negru, mai taciunos decat parul Albisoarei ca Zapada sau mai abanosos :-)! Cartea este amuzanta si plina de invataminte.

Cum zilnic intra multi in casuta mea pe motiv ca tasteaza in Google despre caracteristicile noilor angajati, as putea sa-i ajut pe acestia cu o intamplare din carte, al carei erou principal a fost Martin, unul dintre scriitori. Pe vremea cand era si el la inceput de drum, a vrut sa se angajeze ca reporter la un ziar local, iar cunostintele de la colegiul de jurnalism, cunostintele de legislatie, dactilografie si tehnicile de intervievare ale candidatului la post l-au impresionat pe cel care-l chestiona. Dar, in ultimul moment, si-a amintit ca nu i-a testat cunostintele de cultura generala si inainte sa spuna Da, l-a intrebat cum se numea muntele pe care s-a oprit arca lui Noe, dupa Potop.

– Sinai, a raspuns mandru de el Martin.

Cum nici la alte 7 intrebari din 10 nu  a stiut sa raspunda, a auzit un NU rasunator. Acasa, tatal a luat fiecare intrebare in parte a examinatorului si a dat explicatii (se pare ca tatal avea cunostinte de cultura generala, doar la fiul erau probleme – aviz amatorilor!) – Sinai este muntele cu poruncile, Ararat este cel al lui Noe… etc etc…

La al doilea interviu, Martin a impresionat iar, cu multele informatii din domeniul lui, insa a venit si vremea cunostintelor generale. Pentru ca acum stia raspunsurile, a lasat sa se strecoare si o greseala, ca nu cumva sa para prea destept si sa i se spuna ca e supracalificat! 🙂 A fost angajat si cand a povestit aceasta intamplare i-a pus numele… „Doar prostii fac de doua ori aceeasi greseala”.

In speranta ca printre cei ce vor sa stie caracteristicile noului angajat nu exista prosti, va doresc sa va gasiti firma la care sa va simtiti importanti si de care sa fiti mandri.

Sugestie de surpriză pentru mame… neinspirate

La cursul de regie, de la Control n, am primit ca temă să găsim o secvenţă dintr-un film îndrăgit, pentru a o discuta. Nu aveam timp să-mi fac tema pentru că nu aveam sub nicio formă timp să mă gândesc la filme, dar să mai şi aleg – din ceea ce oricum nu mai ţin minte, pentru că nu ştiu alţii cum sunt, dar eu uit imediat imaginile văzute! – vârsta, de!

Întorcându-mă acasă de la firmă, fiul meu îmi spune: „Ţi-am pregătit o surpriză”. Eu aveam de pregătit mâncarea, aşa că nu aveam timp de surpriza lui…

„Lasă mâncarea, tati e plecat la Giurgiu şi nouă ne ajung nişte ronţăici. Mai bine vino să vezi surpriza…”

Şi-mi arată laptopul deschis şi un film pregătit pentru vizionare.

„E ceva ce ţi-ai dori să vezi!”

Începe filmul de desene animate şi eu dau din cap, obişnuită cu stilul lui… „Tu ţi-ai dorit mult asta” – spunea dintotdeauna, atunci când propunea ceva ce-i plăcea lui sau când îmi sugera ceva ce-i surâdea lui… Nu că nu mi-ar fi plăcut, ba chiar mă amuza filmul, aşa am văzut-o şi eu pe Giselle, prinţesa despre care unele fetiţe spuneau că face parte dintre prinţesele Disney, iar eu nu ştiam de unde e mândra asta, că eu cunoşteam doar Beauty, Mulan, Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa, Jasmine, Pocahontas, Marmeid…

Ok, zic, voi deveni cuceritoare pentru toate fetiţele de la 5 ani în jos, povestindu-le despre Giselle, deci merită să investesc 90 de minute în aşa ceva.

Când a intrat prinţesita în lumea reală, am avut parte de darul fiului…

„Ştiu că te pregăteşti şi pentru cursul de scenaristică de seriale şi te mai uiţi pentru asta la Grey… Ta-ram… Actorul din acest film este unul din Grey… Îţi place cadoul meu?”

Să spun drept, filmul, pentru că mi-a prilejuit o sumedenie de comentarii alături de Aborsan şi pentru că am râs destul, mi s-a părut excelent. Poate pentru alţii n-ar fi cine ştie ce… Oricum, am rezolvat şi tema pentru Regie, aceasta fiind secvenţa propusă, pentru că e multă agitaţie în ea şi chiar mi-ar plăcea s-o disecăm serios.

Printesa Gisell (Amy Adams) locuieste in lumea fericita a desenelor animate numita Andalasia, unde e prietenă cu toate animalele mai mult sau mai puţin simpatice şi cântă de zor. Regina Narissa (Susan Sarandon), mama vitregă a celui ce trebuia să-i fie soţ, vrea să scape de ea dar, prin fântâna în care o aruncă, o trimite … între oameni, acolo unde vor ajunge curând şi prinţul, (James Marsden) şi veveriţa ei preferată (Pip) şi sluga cea … slugarnică… Giselle in împrieteneşte cu un plictisitor avocat  (Patrick Dempsey) şi restul este… legendă… sau basm… 🙂
Filmul a fost lansat de Disney la exact 70 de ani de la premiera filmului de animatie „Alba ca Zapada”.

Vizionare plăcută… 🙂

Accident in zona Doamna Ghica

Nu știu cum s-a întâmplat, dar am ajuns la 2 minute după. Încă sunt îngrozită de imaginea respectivă: frumusețea fetei accidentate nu-mi poate ieși din minte. Am văzut accidente cu mult sânge, atât de mult încât ți se părea normal să fie moartea prin preajmă. Dar când vezi o tânără superbă și nicio urmă de sânge, nu poți accepta că s-a petrecut ceva grav. Singurul lucru la care ne-am gândit pe tot drumul până la lucru a fost… (amândoi eram părinți!)… cum va fi ziua părinților acestei fete… cum vor fi anii viitori?

Oameni buni, mașinile sunt făcute să ne ajute, nu să ne distrugă! Dumnezeu să mângâie inimile acelor oameni care azi au rămas fără, probabil, ce aveau mai scump!

Barbati (ne)casatoriti

Cand ii auzi pe cate unii, se plang de viata lor, de la prima pana la ultima firimitura din zi – spun unii pentru ca ma refer strict la barbati, nu pentru ca am pus laolalta fetele si baietii si, conform limbii romane, trebuie sa pui totul la masculin! Uitati cum sta treaba, baieti, care inca nu ati facut pasul casatoriei – va iau pe voi primii la rand pentru ca ma rafuiesc la urma cu ceilalti 🙂

1. casatoria nu inseamna sa scoti o fata in oras, ci sa te straduiesti sa n-o scoti din minti!

2. casatorie nu inseamna sa vezi tot timpul o printesa in fata ochilor, ci sa suporti o mironosita care are de facut 30 de lucruri, dintre care 27 sunt pentru tine si casa pe care ati intemeiat-o!

3. casatoria nu inseamna sa fii fericit 100%, ci sa te bucuri de ceea ce ai, construiesti sau se intampla

Si-acum celorlalti barbati le zic ceva pe scurt, printr-o intamplare din viata mea:

Eram intr-o cladire importanta si stateam cu prietena mea jos. In fata noastra, tot pe scaune, un domn. Fetita lui a venit la el si, de la micutimea (ca nu pot zice micimea!) mintii ei de 4 ani, a pornit spre el o tirada de cochetarie. Desigur, avea nevoie de dragoste, voia sa se simta iubita si la varsta aceea cine poate sa dea asa ceva, daca nu tata? Se invartea, pentru a arata cum se ridica rochita ei cu volane, iar tatal privea spre cel care statea langa el si-si continua discutia, fara sa-i pese de atentionarea copilei. Vazand ca nu e luata in seama asa, fetita a crezut ca macar din compasiune poate sa-i retina atentia si a inceput sa se prefaca a-si pierde echilibrul, din cauza ca s-a invartit, se prefacea uitandu-se cu ochisorii rugatori la el, poate-poate ii intinde mana, sa o tina si pe ea. Cum lui putin ii pasa, ea s-a apropiat de genunchii lui si s-a sprijinit de ei, a inchis ochisorii, poate pentru a-si reveni, poate pentru a strivi o lacrima, apoi pentru ca nici de data aceasta nu a fost importanta pentru tata si-a luat rochita si volanele si s-a dus intre copiii de varsta ei (sa nu va intrebati de ce fac alegeri proaste fetele voastre, tatilor, daca voi le tratati astfel! Ele nu stiu ca se poate sa fie si cineva cu bun simt alaturi, au vazut doar exemplul vostru negativ si v-au… luat de buni!).

Tatal a terminat conferinta cu cel de langa, s-a desfasurat spectacolul pentru care venisem si, la final, cand sa iesim de pe randuri, cea cu care eram s-a impiedicat, iar domnul nostru, galant, imediat a prins-o (oare cum vazuse ce se intampla, ca parea foarte absent!?), apoi i-a oferit bratul, chiar a considerat ca poate avem nevoie sa ne conduca acasa…

Avea Ismael, din Toate panzele sus, o vorba: Sictir! Urata, urata, (ea, vorba!), dar nu  mai urata decat gestul tau de tata absent ce nu poate fi compensat cu nicio politete din lume, fata de straini. Iar voi, prostutelor care va bucurati ca unii se uita dupa voi mai mult decat dupa nevestele lor sau copiii lor, nu uitati ca din carusel, la un moment dat, se mai si coboara…

Fetele din Moldova de peste Prut

Am o simpatie deosebită pentru moldovenii de peste Prut. Cei mai mulți pe care i-am cunoscut au fost colegi de facultate de-ai soțului meu și era o plăcere deosebită să vorbești cu ei, pentru că aveau un umor fantastic și, pe lângă asta, limbajul era foarte colorat.

 De data aceasta, am întâlnit două moldovence, frumoase, amuzante și inteligente. Eu zic să le sechestrăm în România, să nu mai poată pleca la Chișinău, că ne-ar înfrumuseța zilele cu prezența lor…

Una dintre ele a venit cu noi spre Bucuresti, la intoarcere. Cateva dintre expresiile ei si traducerea pe  care am facut-o eu, in mintea mea.

1. Oamenii astia erau ticsiti de ei insisi. (plini de ei, increzuti)

2. Ce folos de lapte gros, daca e in burduf de cane!

3. I-au plesnit niste luminite in ochi. (i-au sticlit ochii)

4. Ce spun are sens si coloana (nu mint) – ne-a povestit o multime de lucruri despre ceea ce face ea la Chisinau si daca spun ca se ocupa cu recuperarea victimelor traficului de carne vie si migratiei… cred ca se intelege ce ne-au auzit urechile.

Am o propunere: fiecare sa ia pentru sine, ca invatator, pe cineva de peste Prut. S-ar putea sa se schimbe multe in noi si in viata noastra!

 

La Brașov, pe Iuliu Maniu

Am vizitat Brașovul de 50 de ori cel puțin. Dar nu am reținut nicio stradă. Nu e cine știe ce grozăvie să mergi pe acolo, te descurci foarte ușor cu acele drumuri cu sens unic… De data aceasta trebuia să găsim casa în care urma să stăm și locația unde trebuia să ajungem la seminarul pentru care am invadat orașul de sub Tâmpa. Leuța ne dădea informații prin telefon, pentru că eu, desigur, uitasem acasă harta și detaliile scoase la imprimantă de 4 zile. Evident! – pentru uitarea mea. Și mulțumiri pentru Leuța care avea nu știu câte treburi la acea oră și totuși își petrecea timpul explicând ce și cum…

La cum ne prezenta Leuța bulevardul Iuliu Maniu… e imeeeeeeeeeeeeens, am crezut că vom descoperi o chestie de Cartea Recordurilor. Când colo, un mititel… (glumesc acum!). Oricum, stăteam în buricul târgului, la 10 minute de mers pe jos de locația conferinței.

Aveam niște mulțumiri de adus… fratelui Cumințeniei, care ne-a dat cheile apartamentului, Ministerului Învățământului, care a hotărât ca în aceste 4 zile să fie vacanță și noi să putem beneficia de apartament, soțului meu că a plecat la Buzău cu Aborsanul… Era mai ceva ca la Oscar, fiecare se gândea că sunt atât de multe *coincidențe* încât e clar că este *scris în stele* să fim acum, aici.

În spatele blocului nostru, un cămin de bătrâni. În fiecare dimineață, bătrânii ieșeau și se plimbau pe aleile acelea bine îngrijite, în trilul uimitor al păsărilor… Acum, nu mă mai mir că se triluia atât… se triluiește și la ASE, în mijlocul haosului bucureștean, dar acolo, unde ai verdeață și pădure, munte și floră la fiecare pas… Căminul de bătrâni m-a impresionat teribil… Nu știu cât costă, dar era un loc pe care cred că oricine l-ar fi dorit – vorbesc acum de confort, nu de alte implicații. Desigur, de aici a început o discuție despre a sta la cămin sau a sta pe capul copiilor…

Aveam aceeași părere, așa că am preferat să luăm alt subiect în discuție… Le preferăm pe cele în care ne deosebim, că ne iau 3 ore de dezbatere, decât ceva cu care cădem imediat de acord… Și noi, ca toată lumea, de fapt! 🙂

Când ți se ia carnetul…

Am pornit cu micuța Cumințenie a pământului spre Brașov. Dovada ei că are totuși voie să circule, deși nu are carnet, expiră abia duminică, așa că tocmai atunci ne vom întoarce… și va depune armele pentru 3 luni. I s-a luat carnetul pentru că, spre deosebire de bunul ei obicei, de data aceea nu a mai început să plângă… De regulă, face o figură de copil disperat, care abia atunci pricepe gravitatea faptei, și-și cere iertare. Atunci nu a mai avut chef să lupte pentru carnetul ei, pentru că avea viteză… și pentru că vorbea la telefon. Amândouă în același timp, și multe altele pe lângă 🙂 .

– Viteză? zice soțul meu… Umblă ea cu viteză prin localitate? Cât putea să aibă?

– 105, răspund eu, zâmbind strâmb…

– 105… și pleci cu ea la munte! Iar când eu am 85 devii pisică ele-c(t)rizată… Spune-i că dacă merge cu viteză și acum, pe baza faptului că nu mai are ce-i lua…, are dreptate. Nu mai e nimic de luat, dar sigur va fi de dat ceva… niște ani de pușcărie. Să fie cumințică, de data asta, cum îi este și numele de cod.

Situația noastră mi-a adus aminte de-un banc… E genul de banc pe care nu-l suport, pentru că vrea să submineze tot ce e mai frumos în univers… dar e tare. Cine-l știe, să spună altul, nou.

În cadrul campaniei Alege viața, un polițai descoperă un șofer prudent în trafic și-l oprește pentru a-l recompensa.

– Felicitări, ați primit 5000 lei pentru condus preventiv. Ce veți face cu banii?

– În primul rând, o să-mi iau carnet de șofer.

Nevasta se uită stingheră la polițai…

– Nu-l luați în seamă, domnule, așa glumește el când e beat.

Unul dintre pasagerii din spate își frânge mâinile…

– Știam eu că nu ajungem prea departe cu o mașină furată…

Celălalt dă din picior, nervos…

– Și doar v-am spus să nu plecăm de la locul accidentului!

Din portbagaj se aude o voce stinsă…

– Ce, am ajuns deja la graniță?

…………

Cumințenia e fericită că a învățat lecția consecinței. *Mai bine să plătesc pentru prostia mea și să mă las de ea, decât să iasă iar pe-a lacrimilor mele voie și să se întâmple cine știe ce apoi…* De aceea o iubesc pe Cumințica… îi vine mintea la cap, în cele din urmă. Cine se aseamănă se adună! 🙂

P.S. Susțin campaniile care vorbesc despre atenție și siguranță în trafic…

Pentru a demonstra asta, am ales ceva demn de privit oricând înainte de a pleca la drum…

La masă, prin Constanţa

Pentru că restaurantul vegetarian din Constanţa şi-a schimbat locaţia… şi nu era în drumul nostru, am decis să mergem la restaurantul nostru preferat, La Scoica Land. Mă rog, era preferat pe vremuri, pentru că în afară de frumuseţea de acvariu cu zeci de soiuri de peşti, mai avea şi loc special pentru nefumători. Acum, deşi modernizat, restaurantul era perfect… nepotrivit pentru două familii cu copii, aşa că am renunţat la ei cu dragă inimă şi ne-am îndreptat spre Sabroso, pizzeria care nu se deschisese pe vremea când trăiam noi acolo (dacă ar fi existat, cred că doar de acolo mâncam! 🙂 )

La parter, este barul, dar la etaj se află terasa, care este europenizată complet (să rămânem în zona cuvintelor folosite des de parlamentari, în epoca prezentă – chiar, dacă cea în care m-am dezvoltat eu era de aur, aceasta de ce-o mai fi?), imensă, luminoasă, călduroasă sau răcoroasă, în funcţie de preferinţă…

Acum să recunosc… mi-a plăcut locul, dar în ce priveşte mâncarea… chiar nu am cuvinte. Am fost curioasă cum este pizza Breakfest – o specialitate nouă –  şi vreau să spun sus şi tare că, cel puţin în această perioadă, este preferata mea. Băutura mea? Cine ghiceşte fructul care evident seamănă cu o stea de mare, că doar marea e la o aruncătură de băţ…?

Felicitările mele se îndreaptă spre Sabroso şi pentru faptul că au nişte preparate de post excelente. Şefii s-au adaptat situaţiei foarte bine! Băieţi, să rămâneţi mereu la aceeaşi calitate (şi cantitate :-), pentru că la o pizza comandată acasă, primeşti una gratis!), că eu voi scrie iar despre voi, dacă renunţaţi la standardele voastre acum imposibil de atins de către alţii!!!

Corbu, judeţul Constanţa

Sigur că locurile sunt frumoase şi datorită reliefului, dar şi datorită oamenilor. La Corbu, omul chiar sfinţeşte locul. Păi, nici oraşele nu au teren de fotbal acoperit, cum are această comună, chiar la intrare. Despre struţii care se plimbau ţanţoşi prin ţarc, acum câţiva ani, nu mai ştiu nimic, în schimb au apărut poneii… (mie mi se pare că este un ponei de Shetland, dar pot să mă înşel, am voie, că nu sunt specialistă în rase de căluţi, cum speră fiul meu să ajungă! 🙂 )

Dar ce mi-a plăcut cel mai mult, pentru că vorbea despre europenizare… (oare de ce i se spune aşa, când de fapt este vorba despre modernizare, pentru că în Europa există de multă vreme acest sistem de ecologizare… Europenizarea ar trebui să însemne altceva, mai mult decât atât 🙂 )… că oamenii aveau pe frigidere, prins cu magneţi de toate formele, de la delfini la căluţi de mare (evident că toate erau marine, doar se află pe ţărmul mării locaţia!) programul următor…

Această prezentare necesită JavaScript.

Îngerii umblă cu Audi 4X4 sau bărbaţii au întotdeauna dreptate

În urmă cu ceva timp, ei umblau cu papucul…

De data aceasta a fost necesară intervenţia unor îngeri mai … dotaţi tehnologic. Am pormit noi în vizită la prietenii noştri din Corbu – Constanţa. Şi am adormit pe la Năvodari – eu şi Aborsanul, că era culmea să adoarmă şi soţul meu. El, delicat cu noi, gândeşte: de ce să-i trezesc? Mai bine să merg pe ţărm, la intrarea în sat, să se trezească în atmosfera mării, când se vor odihni.

Zis şi făcut… Când ne-am trezit, am făcut poze, am admirat păsările care cuibăreau, căutau hrană etc, etc… tot ce face o pasăre primăvara… şi am decis să plecăm, lucru absolut imposibil… Odată intrată în nisip, maşina nu mai putea porni… Se afunda din ce în ce mai mult… Din ce în ce mai mult. Bărbaţii mei s-au pus pe săpat, pe împins, pe tras… Ni-mic!

Eu, evident, ascunsă după o rulotă, mă rugam să apară îngerii; cum n-am veleităţi de înger, nu eram în stare să ajut!

Vine un prieten, dar nu reuşeşte să facă nimic, alături de cei doi. Ne ia pe mine şi Aborsan să ne ducă între cei dragi şi el să vină cu ajutoare mai multe. Cât ne-a condus, au apărut îngerii… Prima maşină, după 3 ore. Îngeriţa a stat la volan, soţul şi îngerul şi-au suflecat mânecile şi au încercat… N-au reuşit decât după 20 de minute. Minunaţi îngeri care nu s-au dat bătuţi, pentru binele altuia.

– Ai luat numărul de la maşină? Ai aflat cum îi cheamă? Ai…

– Nu.

– Of, voi bărbaţii ăştia!

– Dacă erau îngeri, n-aveau ce număr de telefon să-mi dea şi nici eu cu ce să-i răsplătesc. Dar dacă erau oameni şi n-aveau ce căuta împreună… Nu-mi ajungea că m-au ajutat, trebuia să-i mai şi stingheresc?

… Of, bărbaţii au întotdeauna dreptate – şi când vor să facă bucurii familiei, şi când vor să protejeze intimitatea altora. 🙂