Îngerii umblă cu Audi 4X4 sau bărbaţii au întotdeauna dreptate

În urmă cu ceva timp, ei umblau cu papucul

De data aceasta a fost necesară intervenţia unor îngeri mai … dotaţi tehnologic. Am pormit noi în vizită la prietenii noştri din Corbu – Constanţa. Şi am adormit pe la Năvodari – eu şi Aborsanul, că era culmea să adoarmă şi soţul meu. El, delicat cu noi, gândeşte: de ce să-i trezesc? Mai bine să merg pe ţărm, la intrarea în sat, să se trezească în atmosfera mării, când se vor odihni.

Zis şi făcut… Când ne-am trezit, am făcut poze, am admirat păsările care cuibăreau, căutau hrană etc, etc… tot ce face o pasăre primăvara… şi am decis să plecăm, lucru absolut imposibil… Odată intrată în nisip, maşina nu mai putea porni… Se afunda din ce în ce mai mult… Din ce în ce mai mult. Bărbaţii mei s-au pus pe săpat, pe împins, pe tras… Ni-mic!

Eu, evident, ascunsă după o rulotă, mă rugam să apară îngerii; cum n-am veleităţi de înger, nu eram în stare să ajut!

Vine un prieten, dar nu reuşeşte să facă nimic, alături de cei doi. Ne ia pe mine şi Aborsan să ne ducă între cei dragi şi el să vină cu ajutoare mai multe. Cât ne-a condus, au apărut îngerii… Prima maşină, după 3 ore. Îngeriţa a stat la volan, soţul şi îngerul şi-au suflecat mânecile şi au încercat… N-au reuşit decât după 20 de minute. Minunaţi îngeri care nu s-au dat bătuţi, pentru binele altuia.

– Ai luat numărul de la maşină? Ai aflat cum îi cheamă? Ai…

– Nu.

– Of, voi bărbaţii ăştia!

– Dacă erau îngeri, n-aveau ce număr de telefon să-mi dea şi nici eu cu ce să-i răsplătesc. Dar dacă erau oameni şi n-aveau ce căuta împreună… Nu-mi ajungea că m-au ajutat, trebuia să-i mai şi stingheresc?

… Of, bărbaţii au întotdeauna dreptate – şi când vor să facă bucurii familiei, şi când vor să protejeze intimitatea altora. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s