Juriu in cadrul unui festival de copii

Dintotdeauna am spus ca este foarte usor sa tai si sa spanzuri, dar imposibil sa dai viata… Da, stiu, femeile nasc, dar nu la viata fizica ma refer eu, cand spun ca e imposibil sa dai viata, ci la viata spirituala, la curajul de a merge mai departe, la incredere in sine, la speranta.

Am participat ca membru in cadrul unui juriu, intr-un festival pentru copii, in care s-au prezentat 55 de persoane. De la 4 ani, la 14. Era foarte usor sa desfiintezi totul, sa te simti important, atat in ochii proprii cat si in ochii celorlalti si sa arati ca nimic nu este bun – chiar daca nu aveai dreptate! Era foarte usor, dar nimeni nu a facut lucrul acesta, pentru ca exista niste principii dupa care unii dintre noi se mai ghideaza in aceasta existenta, chiar daca par principii de… perdanti.

De exemplu, eu nu incurajez competitia.  Sa-mi spuna mie oricine, indiferent de varsta si pozitie in societate, ca este buna competitia, eu imi pastrez punctul de vedere: copiii pusi fata in fata, gata de atac, la gandul ca unul dintre ei e mai bun, n-au  nicio sansa sa ajunga la potentialul lor real. Pe parcurs, spaima, lipsa de cunoastere suficienta, un lapsus, o neclaritate, orice ii poate debusola. In schimb copilul care stie ca are locul lui si singurul cu care concureaza este el, cel de anul trecut, cat a evoluat, cat s-a adaptat, cat a mai acumulat… da, acel copil cu siguranta va castiga. Sunt pentru concursurile in care nu se spun notele, fiecare primeste diploma de participare si un mic dar, iar ceilalti, care au excelat, sunt felicitati personal, fara altii de fata: nu numai pentru a nu se impauna ei insisi, ci si pentru a-i feri pe ceilalti de invidie sau de complexe de inferioritate.

Criteriul meu de evaluare a fost determinat de varsta copilului, de  situatia din familie side  scoala unde invata, de mentorii pe care ii are sau de cat de mult trebuie sa se descurce singur, de starea de sanatate…

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost colaborarea dintre copil si parinte… Pentru cei mici normal ca parintii au facut totul – in cadrul copiilor defavorizati, instructorii lor! Poti afla o sumedenie de lucruri despre parinti, privind repertoriul unui copil. Cand ai in fata un prichindel de 4 ani care incepe sa turuie cuvinte pe care nu le intelege, dar vezi privirea plina de mandrie a parintilor, este clar ca sarmanii maturi nu au inteles nimic din ceea ce inseamna binele propriei odrasle. Pacat ca parintii urmaresc uneori mai degraba sa fie ei in centrul atentiei, decat sa le faca un bine copiilor!

Sau poate ca nimeni nu i-a invatat pe acesti parinti ca fiecare lucru se face la vremea lui si unui copil micut ii sta bine cu lucruri care tin de varsta lui, iar unuia mare cu ceea ce reprezinta etapa in care a ajuns…

 

Advertisements

3 responses to this post.

  1. Posted by Mira on 30 April 2012 at 09:53

    Chiar imi place ce spui tu aici, in legatura cu competitia. N-am crezut niciodata in competitie, in sensul ca ma lupt cu o multime de adversari si lor trebuie sa le demonstrez nu stiu ce. Competitia este cu tine insuti si atat. Din pacate, este o mare placere pentru profesori si in ziua de azi sa-i arate cu degetul in fata clasei pe cei poate mai putin pregatiti. Au un talent extraordinar sa umileasca… in loc sa incurajeze, stiu prea bine sa taie aripile. Cat priveste povestea cu parintii, nu am dreptul sa ma exprim aici, dar din ce vad in jurul meu multi ar cam trebui concediati… Din nefericire, asta e cea mai grea meserie pe care (aproape) oricine crede ca o poate face.

    Reply

    • eu imi pot permite sa vorbesc din toate perspectivele, ca fost copil, ca profesor, ca mama… 🙂
      am fost copil si am luat medii mai bune decat multi pentru ca am copiat sau am fost desteapta si am invatat si
      am luat mai putin decat ceilalti pentru ca… le-a venit lor randul la copiat. profesorii ma umileau cand nu invatam
      sau ma ridicau in slavi daca eram buna. profesorii merg pe principiul – fiecare sa primeasca ce merita, adica prostul
      bataie de joc si desteptul laude. adevaratul profesor se vede atunci cand dintr-un prost face un destept, si nu poti transforma prostul decat
      incurajandu-l.
      cat despre parinti… a trai prin copii e o mare nerozie, ca oricum nu vei simti implinirea si oricum te vor dezamagi, ca nu se vor ridica la inaltimea asteptarilor tale
      si vor mai avea si frustrarea ca nu te-au multumit si frustrarea ca nu le place ce fac… e chiar culmea in ce se poate ajunge, dintr-un motiv stupid
      – infantilismul parintilor.
      spun iar – mama si-a dorit toata viata sa fiu secretara sau educatoare :-), iar acum isi cere mereu
      iertare pentru ca daca nu imi urmam visul as fi fost o disperata, cu multe vise, dar fara putinta de a le realiza…

      Reply

  2. […] descoperit aici un blog foarte, foarte frumos, cu multe postari care m-au incantat. Iar aceasta m-a pus zdravan pe ganduri, cu atat mai mult cu cat am vazut recent un copilas impins de parinti […]

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: