Laboratorul fonic sau cum n-am invatat eu limba rusa

De vreo 2 saptamani mi-am amintit de laboratorul fonic de la scoala unde am performat 🙂 eu in clasa a IX-a si a X-a. Da, stiu e timp mult de atunci, altfel as strecura mana printre cusetele in care stateam si as mota-o nitel pe persoana mea, din acea perioada, incercand sa-i atrag atentia ca ar trebui sa invete rusa.

Nu mai stiu daca in aceste vremuri se muta copiii in hoarde, de la un laborator la altul, dar pe noi ne trimiteau dintr-o parte intr-alta de ziceai ca suntem mingi de tenis intr-un joc interminabil. Fiecare obiect cu laboratorul lui!!! Lucru valabil pentru toate clasele… cu exceptia noastra, dupa ce am intrat in priza si am cerut sa nu ne mai fatzaim :-).

Diriga noastra (profa de rusa care si cand vorbea romana avea accent rusesc, fara insa a avea radacini prin zona care patrona epoca de aur…) oricum isi iubea laboratorul fonic, zic eu acum ca era singurul din judetul nostru, daca nu cumva singurul de prin toate judetele de jur imprejur…, asa ca atunci cand noi am cerut sa nu ne mai mutam, ci sa protejam cu trupurile noastre sarmanul lab care ar fi putut fi vandalizat (a, nu, nu exista acest cuvant in acea vreme, nu indraznea nimeni sa rupa nicio aschie dintr-o banca, dar sa scrijeleasca sau sa distruga de tot… noi insa am exagerat ca cine stie ce se poate intampla, ca noi respectam tot ce e acolo…) asa ca femeia a luat in seama „clantza” clontzoasei de mine si am ajuns singura clasa care nu se mai muta de colo, colo.

De ce nu voiam eu sa ma mut? Poveste amuzanta, dar inainte sa povestesc despre cum arata atunci laboratorul fonic, (pentru ca acum, da, poti zice ca ar putea exista asa ceva, dotat cu computer si casti!) ce ar fi putut oferi comunismul, vremea impuscatului sau timpul lui ceasca atat de minunat incat sa poarte aceasta denumire sofisticata?

Era o sala mai mult lata decat lunga, cu banci dintr-o singura bucata, pentru vreo 6 persoane, daca-mi amintesc bine, compartimente, delimitate de plexic – sau ma rog, un material care nu era sticla, dar nici plastic simplu. Ne aflam fiecare in casuta lui, erau vreo 8 randuri – nu de alta, dar cifra elevilor dintr-o clasa atunci era de 40-50… 🙂 si eu imi alesesem un loc strategic. Cand imi amintesc de ce, nu mai pot de ras. Sigur, ca azi cineva s-ar aseza acolo pentru chestii mai haioase, dar eu ma duceam la mijlocul randului 6 pentru a putea sa tricotez. Cum aveam „curte” din plexic si mult spatiu pana la mine, nu vedea proful ce fac eu pe sub banca, iar eu evident ca nu puteam sa ma uit pe reviste aiurite, ca nu ma interesau, sa butonez telefonul, ca nu aveam nici macar fix (eu nu am atins un telefon normal pana la 21 de ani de mai mult de 10 ori!) sau sa scriu biletele, ci tricotam pentru ca adoram activitatea asta si dadea bine sa porti prin discoteca bluze moderne, cu model nemtesc 🙂 .

Laboratorul fonic nu a fost folosit niciodata in scopul in care era proiectat, dar trebuia ingrijit ca sa nu cumva sa ramana fara dotari (boxe – ce boxe puteau fi acum… 26 de ani?, microfoane – idem intrebare…). La rusa, evident, aveam nota 10, pentru ca eram prea dragalasa cand turuiam poante in lingua romana ca sa se mai tina cont ca nu stiu nici sa spun cum ma numesc in limba tarii care purta tutela Republicii Socialiste Romania. Cap patrat, de unde sa stie el ca peste atata vreme va ajunge sa regrete ca nu a pus mana pe treaba, pentru a intelege toate interviurile si versurile melodiilor de felul acesteia din finalul postarii… 🙂

Si uite cum mi-am amintit eu deodata de intelepciunea biblica in care am gasit scris… tot ce gaseste mana ta sa faca! Aha, poate daca as fi citit aceste cuvinte atunci n-as mai fi regretat acum ca au trecut atatea ocazii pe langa mine si am scapat trenul din cauza ca am ezitat sa pun mana mea la lucru, din lene sau din spaima ca nu prea am talent sau pentru ca nu ma atrage respectiva activitate (acum nu mai vorbesc doar despre rusa, ci si despre scoala de muzica pe care nu am terminat-o, de dragul de-a sta tolanita in pat si a citi, decat sa merg la ore si sa iau chei in cap de la proful de teorie, pe care-l enervam ca nu ma implicam ca sora mea, care manuia si pianul si vioara cu dexteritate!, si despre orice alta actiune pe care ar fi trebuit sa o fac, de-a lungul timpului.)

Asa ca astazi frumosul laborator fonic imi este in minte ca o mustrare pe care chiar nu as vrea sa si-o administreze nimeni altcineva… N-ai facut tot ce ai fi putut, tot ce ar fi trebuit, tot ce te-ar fi ajutat… Cei care sunt la inceput de drum in viata ar trebui sa tina cont de acest aspect si sa nu aiba ce regreta mai tarziu!

Publicitate

Pentru copii – educatie si informatie

Cate unele dintre lucrurile pe care le invata copiii din faimoasele filme (ca acestea sunt mai folosite decat cartile!) cu Harry Potter

1. “Smotoceala”. In cadrul cartilor ideea de afectiune este uneori dusa la extrem. Personajele se imbratiseaza, se saruta si prepara chiar potiuni de iubire pentru a castiga dragostea celor din jur. Daca nu vrei ca cel mic sa isi formeze o idee gresita despre iubire, gandeste-te de doua ori inainte de a-l lasa sa citeasca volumele Harry Potter.

2. Nu poti avea increde in parintii tai. Acesta este unul dintre mesajele evidentiate de seria britanica. Copiii sunt inscrisi la o scoala de magie si vrajitorii de tip internat, care nu le permite sa-si vada parintii de-a lungul anului. Mai mult decat atat, in momentul care micii vrajitori comit cate o boacana, incearca s-o tina secreta fata de parintii lor, ascunzand micile obiecte prin care acestia ar putea afla ce se intampla si distrugandu-le pe cele prin care mamicile lor le fac observatie.

3. Traumele sunt o joaca. Harry trece printr-o multime de situatii periculoase, care ii pun viata in pericol si, cu toate acestea, reuseste sa-si mentina zambetul pe buze si sa se comporte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Vrajitorul este un exemplu gresit pentru cei mici, care tind sa reproduca actiunile personajelor lor preferate.

4. Animalele de companie pot avea singure grija de ele. Vrajitorii nu detin animale de companie obisnuite, insa bufnitele, pisicile sau broastele lor par mai inteligente decat jumatate dintre celelalte personaje din carti. Ele reusesc sa-si procure singure hrana si ii ajuta pe copii de fiecare data cand sunt in pericol. Acesta este o alta forma de a incuraja lipsa de responsabilitate a celor pe care seria fantastica o propune.

5. “Hai sa facem placinta cu rinichi si friptura”. Lumea lui Harry Potter propune o multime de ciudatenii la capitolul gastronomic. Nu te mira daca micutul tau va veni la tine si va insista sa-i prepari o reteta de care nu ai mai auzit si pe care, in mod sigur, nici nu vrei s-o incerci.

6. Mamele se folosesc de magie pentru a face treburile casnice. Sigur, tu faci ca totul sa para foarte usor, insa citind volumele Harry Potter, micutul tau ar putea sa ia chiar si lucrurile serioase in gluma. Este bine sa-l inveti ca treburile casnice sunt o responsabilitate si ca trebuie sa se implice in realizarea lor

7. Nu poti avea incredere in profesorii tai. Cand cea mai mare parte dintre profesorii Scolii de Magie si Vrajitorii incearca sa-l omoare pe Harry, ideea pe care cei mici si-o pot crea despre profesorii lor nu este tocmai una buna.

8. Scoala este pentru prostanaci. De fiecare data cand cea mai buna prietena a lui Harry, Hermione, ii arage atentia ca trebuie sa-si faca temele si sa se pregteasca pentru scoala, baiatul o ignora sau nu o ia in serios. In mod sigur nu vrei ca micutul tau sa lase temele pe planul doi.

9. Copiii cu probleme de greutate sunt rai si malefici. Singurul personaj grasut care apare in volumele fantastice este Dudley, varul lui Harry Potter. Vrajitorul se ia mereu de el si ii adauga chiar o codita de porc dupa ce acesta il supara.

10. Singurii in care te poti increde sunt prietenii tai. Cele mai dragi persoane pentru micul vrajitor sunt prietenii lui, carora le spune toate lucrurile pe care le simte si in care se increde total. Ron si Hermione ii sunt alaturi de fiecare data cand planuieste o aventura si impreuna cu ei isi pune viata in pericol. Micutul tau trebuie sa invete ca tu esti cel mai bun prieten al lui. Un copil ramane totusi un copil si nu poate oferi sfaturile cele mai potrivite in situatii importante.

Asadar, magica sau nu, seria volumelor Harry Potter si varianta lor ecranizata pot transmite invataturi gresite piciului tau.

Sursa trebuie neaparat urmarita cu atentie pentru ca propune lucruri interesante

http://depici.ro/familie/top-10-lucruri-gresite-pe-care-copiii-le-invata-din-harry-potter/

Acum ideea este ca azi incepe targul de carte al verii si ca ziua copilului va fi inclusa in zilele de targ. Poate cautati cadouri pentru ei si nu stiti ca aceste cadouri superbe sunt la un clic distanta…

http://depici.ro/category/povesti-de-pici/

… si daca ati sti cine le spune! 🙂

Premiile A.P.T.R. – mai, 2012

Aseara, pana tarziu, in timp ce ploaia isi facea de cap pe afara, noi eram in Teatrul National, pentru ca doi dintre prietenii (ca-s mai mult decat colegi! 🙂 ) nostri au fost premiati. Eram cu Cr Is si desigur, ca intre fete, incepi si toaca tot ce se intampla. Fara poze, evident, pentru ca, desi era un eveniment pentru tv totul trebuia sa fie in umbra, sa se vada cat mai prost! 🙂

Bine, cu reflectoarele lor, poate au filmat ceva, poate o fi ceva de vreo filmare, dar daca ai fi vrut sa ai o amintire – nu, nu, nu.

Cred ca sunt atat de multe de spus, dar nu stiu cum se face ca unele chiar ar jigni, iar eu vreau sa fiu pozitiva – pentru prima data 🙂 . Dar nu ma pot abtine sa nu sesizez cat de politizat a fost evenimentul – si de aici incolo nu mai adaug nimic, nici despre ministrul culturii, nici despre lipsa anumitor televiziuni de la premiere.

Oricum, Cr Is mai spunea si ca prea multe premii au mers spre TVR, dar sa fim seriosi, anumite formate de emisiune doar acolo se gasesc, nu aveau cu cine sa lupte (poate doar cu TVR Iasi, care pana la urma a suflat cateva premii capitalei, ei, lasa, ca tot in familie sunt!).

Singurul despre care vreau sa vorbesc este Dumitru Alexe, producator independent, al carui nume este legat in mod deosebit pentru mine de tot ce inseamna video Tudor Gheorghe. Omul nostru a urcat pe scena spunand ca el nu se pricepe la cuvinte, dar m-a lasat cu un gand important prin impartasirea unei situatii interesante… Premiul acesta era al doilea din viata lui. Primul a fost luat in 1976 si i-a fost inmanat de aceeasi persoana 🙂 , atunci el castigand locul 1, la un concurs de arta fotografica… Nu s-ar fi gandit el in epoca epocii ca va ajunge sa faca ceea ce face acum… sau poate tocmai pentru ca s-a gandit, pentru ca a fost vizionar, a continuat si atunci, ca acum sa fie dintre cei mai buni. (Evident, inevitabil m-am intrebat ce voi face eu peste… 36 de ani. Ce aiurea suna! 🙂 )

Felicitari lui si tuturor celor care au luat premiile pentru ca si-au pus inima pe tava in munca lor, fie ca e vorba despre mers pe teren sau despre interviuri cu mari personalitati.

P.S. In vreme ce ai nostri veneau doar pentru clipa cand trebuie sa-si ridice premiul si apoi plecau, al lor a stat acolo pana la final, chiar daca nu s-a dus nimeni la el sa-i ia interviu, nu a devenit vedeta. Fiul lui Sergiu Celibidache.  Mi s-a parut impresionant ca a ramas, cu atat mai mult cu cat nu cred ca intelegea mare lucru, romana lui nefiind stralucita. Si totusi a ramas. Desi barurile erau deschise, romancele sunt femei frumoase si ploaia romantica te chema sa iesi din sala fara semnal la telefon. Cred ca ar trebui sa invatam ceva din asta.

 

Luka – 29 decembrie (Marea Carte a prietenilor de pe blog si de aiurea)

Ce verde e iarba!

10 iunie 2011

Probabil “activitatea” noastră din ultimele zile, lâncezeală la soare între două băi în piscină și hidratare accelerată, m-a împins la meditație. Mi-am adus aminte de un eveniment trist petrecut în urmă cu câțiva ani, pe vremea când împreună cu Simona aveam încă cabinetul de contabilitate. Aveam printre altele, contract cu o firmă, unde era angajată pe post de secretară (cred) o tipă pe care nu prea am apucat să o cunosc, dar care mi-a marcat viața. Tipa avea cam 26-27 de ani, frumoasă, extrem de îngrijită, putând poza oricând ca model. Îmi pare rău să spun, intelectual nu era foarte dotată, dar era mereu o prezență plăcută. Toată lumea o știa așa și cu toate că nu am avut relații foarte directe, a ocupat un loc in galeria de “cunoștințe”. Într-o zi… a… murit. Dar ca lucrurile să nu fie simple sau banale, tipa a murit într-un mod violent, intr-un accident de mașină. Întâmplarea (sau nu) a făcut ca în drum spre cimitir să trec prin fața sediului poliției. Pe un trailer, acoperită destul de sumar cu o prelată, stătea ceea ce mai rămăsese din mașina in care tipa își găsise sfârșitul. Pt mine a fost un șoc. Era o masă compactă de fiare contorsionate, din care se puteau desluși doar cauciucurile bine împachetate in resturile metalice. Era ca și scoasă dintr-un compactor. Imaginea unui trup uman între acele fiare a fost un tablou greu de imaginat. Mi-a fost greu de procesat imaginea acelei femei frumoase, redusă la o masă diformă de carne. Nu știu dacă rândurile de mai sus au reușit să creioneze măcar ceea ce am simțit eu. Nu cred că poate exista ceva care să-ți dea o mai completă imagine asupra efemerității vieții, sau cel puțin a valorilor “lumești” de care ne înconjurăm și pe care le prețuim. După câteva zile, conducând singur spre Austria, am avut o revelație legată de tragedia pe care v-am relatat-o. Atunci mi-am spus ca nimic din ceea ce vedem, auzim, gustăm, mirosim sau pipăim acum, în această viață, nu ne va mai fi dat după. Cel puțin, nu în această formă. Nu știu ce va urma… Dar sunt convins că nimic din toate acestea. Și atunci am privit in jur. Iarba era verde. Niciodată nu am văzut până atunci cât de verde e iarba. Tu ai văzut vreodată cât de verde e iarba? Și cerul era albastru, așa cum nu l-am văzut niciodată. Am tras aer in piept și i-am simțit consistența. După ce mănânci, simți consistența mâncării în stomac, te simți sătul. Știai că poți simți consistența aerului în plămâni? Simțeam volanul in palmă, o atingere fermă și “tandră” în același timp. Am încercat să captez toate aceste senzații și să le trăiesc la maxim ca și cum ar fi fost ultimele. Trăim atât de puțin din ceea ce ne este dat să trăim și risipim atât de multe trăiri refuzându-le, ignorându-le și alergând prin viață orbi la toate aceste splendori. Pt mine toată această poveste a fost ca un medicament. Adesea când am parte de stres, îngrijorări sau frustrări, mă opresc în loc și simt pământul tare de sub picioare. Privesc cerul, iarba, oamenii… Trag aer în piept și zâmbesc. Am toate motivele din lume să fiu fericit. Acum!

http://doarluka.wordpress.com/2011/06/10/ce-verde-e-iarba/

P. S. Multumesc mult pentru ca ai intrat in jocul acesta, dar mai ales multumesc pentru ca ai ales ceva care chiar ajuta oamenii sa se concentreze pe esential. In plus, ciudatenia ciudateniilor este ca eu inca nu-mi revin dupa proaspata disparitie a cuiva drag, in accident de masina. Oricum, eu ma bucuram de viata si inainte, pretuind fiecare moment la intensitate maxima si ajutandu-i si pe ceilalti sa vada frumusetea clipei. Disparitia ei nu trebuia sa ma invete asta, ci probabil altceva, ce inca nu sunt capabila sa prind pentru ca sunt mult prea ravasita emotional.

Despre Eurovision (ESC) 2012 si Loreen

Cumnata mea are doua cetatenii, dintre care una este suedeza, asa ca atunci cand vorbeam despre ce va fi la ESC, mi-a impartasit detaliile modului in care a castigat Loreen. O aparitie de nicaieri, fata de alte personalitati care au participat la Eurovisionul suedez 2012. (Oricum, cel putin pentru Costa nu ea a fost preferinta! 🙂 )

Cand au inteles ca trebuie sa o trimita pe ea la Baku, au refuzat sa-i dea pionul secundar, personajul care o insoteste cateva secunde la finalul prestatiei, pe motiv ca europenii sunt rasisti si sigur vor fi neplacut impresionati de aparitia unui negru in peisaj. Ea a sustinut sus si tare ca, daca nu i se permite aceasta, nu mai participa, asa ca – dupa cum s-a vazut! – punctul ei de vedere a fost pana la urma cel care a invins.

Eu am urmarit ESC alaturi de Aborsan, pe care pana acum nu l-am adus niciodata in contact cu MTV sau alte concepte media de acest fel, pentru ca am considerat ca este destul ce aude la scoala, nu mai trebuie sa primeasca si bombardamente sexualizate din clipuri de o calitate indoielnica. Dar, mi-am zis eu, ca o mama cugetata (uneori!), hai sa facem un eveniment din aceasta, mai ales ca stie toata capitalele tarilor si ca poate sa vada imagini din ele, sa inteleaga cate ceva in plus, din discutiile pe care le purtam pe marginea prestatiilor. (Ei, de regula, inainte de fiecare participant erau prezentate locuri importante din tara respectiva, dar cei de la Baku au fost putin cam autoidolatri, s-au ridicat pe ei in slavi de n-au mai putut, demonstrand ca si-au vazut de interesul lor, nu de al privitorilor 🙂 )

Observand tinutele sumare ale fetelor, fiul meu era uimit daca nu cumva au confundat scena cu patul – socata de asa o expresie, am descoperit in cele din urma ca se referea ca sunt imbracate in camasi de noapte pentru somn, nu ca sunt dezbracate pentru altceva 🙂

Daca am ceva de zis? Da, sunt incantata ca multi au avut simtul umorului votand Rusia, cu babutele carora fiul meu, care a votat pe foaia lui de lucru in procente (eu in comentarii si stelute!), le-a acordat 99%.

Sunt bucuroasa ca Albania a iesit in evidenta, macar pentru faptul ca femeia aceea in timpul liber nu se duce la shopingareala, ci se ocupa de o fundatie care are in centrul atentiei binele celor defavorizati.

Sunt euforica 🙂 pentru ca o persoana trecuta de varsta la care se poate spune ca este pustoaica, imbracata in negru, de sus pana jos (asta e o palma grea pentru chiloteii francezi, ciprioti si eleni 🙂 ), desculta (sa nu uitam, insa, ca moda a lansat-o Zaharia Stancu, da!?) si singura, (inghitind un fulg care i-a afectat corzile vocale), dar dand curs doar unor emotii pregnante, a ajuns in varf.

Cum sunt abonata la acest blog si am primit scrisorica lor imediat cum au publicat-o, o dau mai departe pentru cei care vor sa afle mai multe despre dragalasa aparitie ninsa cu 4 zile inainte de venirea verii 🙂 .

 http://maghiaromania.wordpress.com/2012/05/27/loreen_eurovision/

Cărți pentru adolescenți (hai, și pentru cei din clasa a lV-a!) – Hortense Ullrich și Joachim Friedrich

Editura Aramis a făcut o treabă tare bună cu aceste două cărți, traduse pentru ochișorii celor care (încă) citesc… Nu te poți opri din râs parcurgând cele două cărți (atâtea am eu, poate sunt mai multe) scrise de acești doi indivizi. Roman epistolar, dar pe mail 🙂 – stilul este absolut încântător.

Recomand cărțile fetitelor singuratice și băieților timizi – pentru că îi ajută să se cunoască și să înțeleagă pe cei de sex opus. 

Recomand volumul 1 părinților cu bani – pentru că vor descoperi acolo adevărate comori de înțelepciune cu privire la modul cum așteaptă copiii lor să se poarte.

Recomand volumul 2 oricui este într-o criză a vieții (se știe că umorul te scoate din starea negativă și-ți dă sănătate cât mii de pastile, indiferent de la ce firmă ar fi cumpărate!)

Pentru cei din București, nu uitați că de miercuri începe Bookfest și cu siguranță că puteți să le găsiți acolo, la prețuri foarte mici, lucru care vă va determina să le luați și pentru cadouri, pentru alți puști, nu doar pentru ai voștri.

Și, pentru că tot am vorbit despre Târg, cine ajunge la târg vineri sau sâmbătă, poate trece și pe la standul unde voi fi eu, pentru a ne întâlni. Despre aceasta vorbim pe mail. Oricum, nu uitați…

1. Subject: Greșeala

2. Subject: Mirajul iubirii

– două cărți de care nu te poți lipsi, dacă vrei să ai ocazia să te simți bine!

Idei pentru sarbatorit 1 iunie

  Concursul de creatie „Jocurile copilariei”

Am dat startul saptamâna trecuta în concursul de desen dedicat zilei de 1 iunie. Mai avem o saptamâna si jumatate de concurs.
Daca îti place sa înveti si sa te joci, poti câstiga în cadrul acestui concurs unul din pachetele educationale oferite de Editura Edu România.
Poti participa la concurs pâna joi, 31 mai, ora 24:00. [detalii]

  Domelina, o surpriza de 1 iunie!

Daca 1 iunie este un prilej de bucurie, noi mai adaugam pe lista o surpriza, pregatita împreuna cu magazinul Dormeo. Participa la
concurs si rezolva tema saptamânii viitoare, si poti câstiga una dintre cele cinci mascote moi si pufoase Dormelina. Pâna la anuntarea, luni,
celei de-a treia teme, te poti juca saptamâna aceasta cu acuarelele. [detalii]

  Alte recomandari:

Fiecare copil conteaza. Invata sa traiesti cu ADHD!

Între 08-09 iunie 2012 va avea loc la Bucuresti, în Aula Magna a Facultatii Titu Maiorescu, conferinta „Fiecare copil conteaza. Învata sa
traiesti cu ADHD!”. Participarea se face pe baza de înscriere, în momentul de fata fiind disponibile ultimele 50 de locuri, la un pret special
de 450 lei, cu reduceri pentru studenti. Conferinta de bucura de participarea extraordinara a dlui. Russel Barkley, Phd. [detalii]

Romanian Mommy Bloggers 2012

În mai putin de o luna va avea loc la Bucuresti Romanian Mommy Bloggers 2012, o noua conferinta: Social Media for Parents, care se
adreseaza parintilor activi în mediul online. Poti da o mâna de ajutor sa vedem ce impact are la noi fenomenul „mommy bloggers”.  [detalii]

Bookfest pentru copii: Ateliere de creatie

Cea de-a saptea editie a Salonului International de Carte Bookfest îsi deschide portile la Romexpo în perioada 30 mai – 3 iunie 2012.
Editura Casa si Talente de Nazdravani te asteapta la Clubul Soriceilor de biblioteca cu doua surprize, doua ateliere pentru copii. [detalii]

http://talentedenazdravani.ro/newsl/newsl39.html

Ce crezi despre o persoana necasatorita?

Aseara am fost pusa in situatia de a raspunde acestei intrebari, dar intr-un context cel putin derutant.

Cand am cunoscut-o, am observat ca avea verigheta pe mana, asa ca am luat-o de „femeie maritata”.  La 4 luni dupa ce am inceput sa discutam si sa ne cunoastem mai bine, aflu ca… nu e maritata, ca verigheta respectiva este pur si simplu singura bijuterie pe care o poate purta din cauza ca are degetele prea subtiri si nimic altceva nu i se potriveste.

„A, pai derutezi *adversarul*, am zis eu. Daca e cineva interesat de tine si vede chestia asta, s-ar putea sa creada ca mine si sa nu mai aiba indrazneasca sa-si spuna sentimentele.”

„O.K. Ai crezut ca sunt maritata si m-ai privit intr-un fel anume. Nu stiu care. Dar acum, ca stii ca sunt nemaritata, ce crezi despre mine?”

Sa vedem…

 Cand aflu sau vad sau cred ca o femeie este maritata, nu trebuie neaparat sa o fericesc pentru acest lucru! (pentru ca unii au senzatia ca doar dupa ce o femeie este maritata e implinita, pe cand  celelalte, nu!)

Singurul moment in care o fericesc este atunci cand este maritata, desi este foarte desteapta 🙂  – cum parea cazul de fata! Stiu ca suna ciudat, dar este o realitate.  Femei destepte am intalnit multe, iar cele mai multe sunt necasatorite. Cand mai gasesc una casatorita, nu o felicit pe ea, ci ma bucur ca mai exista si barbati curajosi in lumea noastra, barbati care iau de sotie pe cineva care poate sa le tina piept, pe cineva cu personalitate, pentru ca m-am saturat de barbati care vor femei-pres, femei-prag si femei-carpa (asta cu femeia-barbie este prea banala ca sa o mai amintesc!).

Cand am crezut ca e maritata, am fost incantata ca sunt pe lume exemplare care se pot mandri cu realizarile sotiei, nu numai cu ale lor sau chiar daca ei nu au un palmares bogat de activitate. N-am zis „Mama, ce afacere pe capul ei, ca si-a gasit barbat!”, ci… „Cred ca este un barbat intelept ca a investit intr-o  asemenea femeie!”

Ce am zis cand am aflat ca e nemaritata? Sincer?

Ce bine ca ai timp sa faci ce vrei, cand vrei! In primul rand. 

In al doilea rand, excelent! Inseamna ca nu are orizontul limitat, cu o alegere deja facuta, care ar fi putut sa nu fie cea mai buna, si apoi sa o duca la dezechilibru emotional. A fi singura inseamna  ca ai posibilitatea inca de a alege, fara a fi incorsetata in decizia nepotrivita.

In al treilea rand, privind-o, cu viata si reusitele ei, am constatat incantata cate realizari poate sa aiba o femeie singura – sa nu mai spuna unele dintre noi ca le trebuie soti pentru a avea putere sa rezolve lucruri in viata!

In al patrulea rand, ce pacat ca nu am un frate sau un verisor pentru personalitatea ei! 🙂

 In ultimul rand, o sa ma rog pentru ea – ca pentru multe alte prietene de-ale mele! – sa gaseasca un om care sa fie mandru ca are alaturi o persoana inteligenta, nu unul care sa o vrea, dar numai daca isi ingroapa toata puterea sufleteasca, pentru a fi dependenta de el!

Ochii care se uita la cineva nu vor vedea niciodata exact ceea ce este in cealalta persoana, dar intuiesc valoarea sa! Ochii mei nu dau valoare persoanelor din fata mea pentru ca sunt casatorite sau pentru ca au cine stie ce patalamale, ci pentru ca au originalitate si farmec, prin inteligenta, raportare la oameni si alegeri inspirate!

Baiatul meu nu vrea sa invete

Baiatul meu are probleme la scoala. Baiatului meu nu ii place scoala. Nu stiu ce sa ma mai fac eu cu baiatul meu…

Despre fete nu se aud atatea vociferari. Despre baieti, cateodata, de multe ori de fapt. Putini sunt parintii care au baieti care sa zbarnaie la invatat. Stiu eu pe cineva care are amandoi baietii exceptionali la invatatura, dar stiu si alte familii in care fata invata, iar baiatul nu sau unul dintre baieti invata, iar celalalt, nu! 🙂

Ok, baiatului meu nu-i place cartea. Adica, pardon, ii place cartea. Continutul il cam indispune. Sotul meu spune mereu ca el pana in clasa a XI s-a jucat intr-o veselie, nu i-a pasat de note si era unul dintre cei mai slabi din clasa, pentru ca apoi sa faca doua facultati si sa fie sef de promotie, doua mastere… si ce va mai veni 🙂 … Da, el poate sa-l inteleaga. Eu, care nu ma omoram dupa invatat, dar eram printre primii, nu prea am rabdare cu aceste argumente. Insa aici este aici… Pe firmamentul situatiei speciale a copilului (fiecarei familii) trebuie sa scrii, ca parinte, ce vrei pentru el, in viata. Pe firmamentul Aborsanului scrie clar: Fericit cu ce este si ce face! Nu scrie… „Trebuie sa duca numele familiei la mare cinste.” Nici atat nu am scris… „Trebuie sa-mi vindece toate frustrarile mele.” Si cu atat mai putin … „Trebuie sa fie o palma pe obrazul celor care n-au vazut nimic bun in mine.”

O multime de parinti considera ca cele trei categorii de mai sus sunt cele mai importante in viata lor si asa ca se cramponeaza tare de starea de lucruri din adolescenta baiatului, baietilor… Eu ma uit la copilul meu cum se joaca senin si linistit, si „nu-i pute a fete” – cum vulgar  zicea in autobuz un betiv, e incantat de viata pe care o are si se considera fericit cu nota 8… asa ca nu pot sa fac din ceea ce traieste el o patima a neimplinirii mele.

Are o minte stralucitoare, daca se apuca sa invete in 3 minute stie tot, in 15 minute a invatat capitalele si tarile Europei si cu harta oarba in fata n-a gresit nicio granita, 10 scriind pe el… Dar are si obiecte la care nu suporta sa invete sau stie, dar nu face fata confruntarii cu profesorii, pentru ca e timid, iar ei niste capcauni – am intrat destul in ei, nu mai aduc aminte despre acest subiect.

Baiatul meu are note mici la scoala – zice lumea. Si al meu. Eu impuscam notele, chiar daca nu invatam. El daca nu stie ceva nu incearca sa impresioneze prin lacrimi sau prin invartitul in jurul cozii, ci se asaza pe scaun cu un 4. Nu joaca teatru (ceea ce apreciez enorm la el!), nu minte, nu se bate, nu e dependent de tv sau internet, nu are prieteni rai. Deci, nu invata dar nici nu se autodistruge. Pur si simplu,  e copilaros, iar eu, care am avut o maturitate fortata, dupa o bebelusie 🙂 de 3 ani, n-am de gand sa-l fortez sa treaca prin etape, fara sa le duca la capat. Nu-l voi smulge din aceasta stare a lui doar pentru ca are nevoie de medii mari ca sa intre la un liceu bun sau pentru ca unii zic… a, e copilul lui cutare si e slab… uau, ce chestie!

As vrea sa le spun parintilor care au baieti slabi la invatatura ca poate fi si vina copiilor, dar si a profesorilor, care nu stiu sa motiveze copilul. Sa nu ma bata profesorii din jurul meu, ma refer la cei cu blog!, dar adevarul este ca daca nu iei cum trebuie copilul, nu va intelege niciodata sensul materiei tale. De exemplu, la matematica, fiul meu nu a inteles niciodata de ce ar trebui sa invete. I se par prea abstracte toate chestiile de acolo. Dar in ultimul timp, copilul meu, care nu inghitea matematica, sta doar de teme la mate. Pardon, ce s-a intamplat peste noapte? Profa de mate a spus… „Aveti teme normale si teme suplimentare. Pentru cele suplimentare, 10 la numar, dau un 10.” Iar fiul meu, cel care nu avea niciun interes pentru matematica, sta cu echerul in mana cate 3 ore si face suplimentarele, adunand 10…

E un fel de joc, pentru el, iar daca el e jucaus nu poate fi motivat decat astfel. Cine a inteles, a facut din el un adept, ceilalti… (aveau oltenii o vorba… „acolo sa stai pana te-oi chema eu!” 🙂 evident ca nu aveau de gand sa-i mai cheme vreodata)

Bun, daca ma intrebati cum am rezolvat eu dilema cu baiat destept care nu invata sau baiat lenes care n-are chef de teme sau baiat indiferent fata de invatatura… recunosc, am fost frustrata la inceput si am plans – nu pentru renume, ci pentru viitorul lui. Iar in momentul in care am spus „viitorul lui” m-am trezit la realitate. Pai, daca ma intereseaza viitorul lui si nu altceva, atunci sa incerc sa vad ce vrea sa fie… Vrea sa devina doctor veterinar. Bun, am cautat pe net Liceul Agricol. Nu am pretentii de liceu cu renume, chiar daca taticul lui a terminat Mihai Viteazul, iar mamica un prestigios liceu de provincie. Deci se intra cu medie mica la Agricol. I-am explicat, desi sincer vorbind acum – in speranta ca acest post il rateaza – am ridicat media de intrare de acolo, pentru urechile lui, cu vreo 2 puncte, ca sa nu se culce chiar pe-o ureche. Acum eu stiu si el stie, noi stim 🙂 , ca se va stradui pentru a intra la Agricol si atata tot.

Dar cine are copil fericit? Si cine e fericita pentru ca are un copil care nu sare peste etape, ci unul care va putea sa se uite in urma si sa spuna… „Eu am facut toate lucrurile la vremea lor!”

A, sa nu uit! M-au zgandarit unii… Si daca va vrea sa mearga pana la urma in alta parte, doar nu te iei dupa mintea lui de copil? Daca nu se pregateste, daca va avea alta directie si ramane mult in urma? Aveti idee ce repede se invata materia pentru examenele de facultate, in zilele noastre, chiar daca nu ai habar de ea? Nu, nu cred ca va puteti imagina. Si daca sta un an acasa si invata si daca intra la o facultate particulara?… Sunt si acestea optiuni, important este ca acest copil sa aiba timpul necesar pentru a se dezvolta emotinal, pentru ca informatia se poate recupera, echilibrul psihic, nu!

In fine, daca este cineva care-a reusit sa-si determine baiatul sa invete, desi era lenesul clasei, ar putea sa ne ajute si pe noi cu niste metode. Dar nu primim indicatii sau amenintari de la cei care au avut copii care invatau de la sine, fara sa se ocupe cineva de ei si fara sa se intereseze cineva cate teme sau pagini au avut de scris… (Am o prietena al carei fiu este in clasa cu fiul meu. Baiatul ei citeste 3 carti pe zi si are doar 10. Ea nu a vazut niciodata cum arata caietul de teme al copilului, nu l-a ajutat niciodata sa retina ceva. In schimb, cel de-al doilea copil, baiat si el, nu are nicio placere de invatat si citit si tot ce vrea sa faca e sa se joace. Ea are o compensatie in fiul cel mare, ce fac cei care nu au al doilea copil cu care sa poata sa se simta impliniti?)

Pe de alta parte, as vrea sa reamintesc faptul ca daca eu as fi invatat cum voia mama si ajungeam ce voia ea, nu as fi fost implinita.  Eu am fost fetita care-i producea probleme, o neinsemnata, pe langa cea care avea doar 10. Probabil ca si fericirea mea, in ciuda lipsei mele de sclipire – in rezultate, ca altfel eram destul de populara 🙂 – de la scoala, ma determina sa fiu atat de relaxata fata de situatia acestui motiv de suparare pentru altii… baiatul meu are note mici!

Parintii sunt cei care decid pentru copii sau copiii decid pentru ei insisi – ma refer acum la cat si cum vor invata, ce meserie vor avea?

La polul opus atitudinii mele, se afla niste parinti care au decis pentru copilul lor ce sa faca si el s-a supus. Ore in sir de supusenie si cumintenie, faci asta pentru ca asa trebuie si nu ne pasa daca esti obosit, daca tu doresti asta sau daca… Si peste ani copilul lor a ajuns … Ce-o fi ajuns? Deocamdata, fiind foarte tanar si pe val, zici… „Bine ca s-au purtat asa, decat sa fi ajuns cine stie ce… „, dar stiu persoane care au facut ce-au vrut parintii si sunt disperate.

Sa nu cadem in latura negativa, sa ne gandim ca totusi parintii vor fi intelepti si vor sti cand sa insiste si cand sa se retraga daca baietii lor (sau unele fete!) nu invata. (Un alt subiect, ar fi dat de intrebarea cum se face ca dintre cei cu rezultate spectaculoase la invatatura ajung  sa-si puna capat vietii pentru niste note mici sau neparticiparea la olimpiade, in vreme ce unii care fac ce  impune familia – vezi video de mai jos 🙂 – ajung sa faca show la Nobel!)

http://youtu.be/lt994KTqFRI

Pana una, alta, s-aveti grija de copiii vostri – si de-ai celor dragi, pentru ca pe aceasta cale as vrea sa-i multumesc Ilenutei Cosanzutei: azi, mi-a dat posibilitatea s-o ajut, stand cu fiul ei, Micul Cosanzean, 5 ore. Mi-am adus aminte de vremea cand fiul meu avea 5 ani, am fost mai rabdatoare, m-am distrat pe seama sariturilor pe care le faceam in baltoacele prin care treceam ca scafandri, am servit pe cineva cu apa (ca doar unui copil de 13 ani in curand nu i-am mai adus de multa vreme apa! 🙂 )…

Copiii inainte de toate, dar copiii asa cum sunt ei, nu copiii asa cum am fi noi obsedati sa fie!

Naivitatea superba a copiilor… („daca nu veti fi ca niste copilasi…”)

Copiii au au perceptie diferita a vietii – primita pe mail

Nuditatea
O mama se plimba cu masina, impreuna cu cei trei copii mici, intr-o dupa-amiaza torida de vara, cand o femeie dintr-o masina decapotabila s-a ridicat din scaun si a inceput sa fluture mana. Femeia era goala. In timp ce mama isi revenea din soc si se gandea sa le spuna repede copiilor sa nu se uite, fetita de cinci ani a spus cu inocenta: „Mami. Femeia aia nu poarta centura de siguranta!”.

Un baietel s-a pierdut pe culoarele unei sali de gimnastica si a nimerit la cabinele femeilor. Acestea au inceput sa tipe, sa insface prosoape sa se acopere si sa fuga in toate partile, ca sa se ascunda. Baietelul le-a privit uimit, dupa care a intrebat senin: „Ce s-a intamplat? N-ati mai vazut un baietel in viata voastra?”

Onestitate
Un baietel de patru ani a venit alergand din baie, ca sa-i spuna mamei ca si-a scapat periuta de dinti in toaleta. Mama a scos-o din toaleta si a aruncat-o la gunoi. Atunci, baietelul a stat si s-a uitat putin sa gandeasca, dupa care a fugit in baie si s-a intors cu periuta mamei. A ridicat-o in fata mamei si i-a spus cu un zambet incantat: „Mai bine ai arunca-o si pe asta, pentru ca a cazut in toaleta, acum doua zile”.

Pareri
In prima zi de scoala, un elev din clasa intai i-a dat invatatoarei un bilet de la mama sa. Pe bilet scria: „Parerile exprimate de acest copil nu sunt neaparat cele ale parintilor lui”.

Ketchup
O femeie se chinuia sa faca sa curga ketchup dintr-o sticla. In timp ce se chinuia, a sunat telefonul, asa ca l-a rugat pe baietelul ei de patru ani sa raspunda. „Este directorul, mama” i-a spus copilul mamei. Dupa care a adaugat: „Mama nu poate raspunde acum. Da o sticla peste cap”.

Batranete
O mama facea voluntariat la o organizatie care ducea hrana batranilor fara ajutor. In timpul orelor de program, o lua pe fetita sa de patru ani cu ea. Pe aceasta o fascinau bastoanele, scaunele cu rotile si alte lucruri care aveau legatura cu batranii. Intr-o zi, mama a gasit-o holbandu-se la o proteza de dinti, care statea intr-un pahar cu apa. In timp ce mama se pregatea sa raspunda la inevitabilele intrebari ale fetitei, aceasta s-a intors si a soptit „Zana maseluta n-o sa creada niciodata asa ceva”.

Imbracamintea
O fetita se uita la parintii ei cum se imbraca pentru petrecere. Cand l-a vazut pe tatal sau cum isi imbraca costumul, aceasta i-a spus: „Tati, nu ar trebui sa porti costumul ala”. „De ce, scumpa mea?”. „Pentru ca stii ca iti da dureri de cap, in dimineata urmatoare”.

Scoala
O fetita abia a terminat prima saptamana de clasa intai si a venit nervoasa acasa: „Imi pierd vremea cu scoala” ii spune mamei. „Nu stiu sa citesc, nu stiu sa scriu si nici sa vorbesc nu ma lasa!”

Biblia
Un baietel deschide Biblia familiei. Era fascinat de desenele din carte si dadea pe rand fiecare pagina. Deodata ceva cazu din biblie. Era o frunza presata intre pagini. „Mama uite ce am gasit” striga fericit baietelul. „Ce ai gasit?” intreba mama. Fascinat baietelul raspunse „Cred ca sunt chilotii lui Adam!”

Ce face viata din noi?

La unul dintre cursurile de scenaristica, ni s-a spus sa avem grija… E drept ca noi consideram ca o persoana la 40 de ani este tanara, date fiind considerentele subiective – ne apropiem de acea varsta, avem prieteni care o au deja si sunt plini de viata, mai ceva ca cei de 20… 🙂 – dar cand scriem scenariul si vorbim despre un personaj de 40 de ani nu avem voie sa-l numim tanarul – tanara… Confunzam cititorul care stie ca tineretea este pana la … – nu mai spun o cifra ca sa nu arunce cineva cu vreun obiect contondent in capul meu. 🙂

Veteranul echipei noastre mi-a trimis azi un mesaj pe mail, facandu-ma sa ma gandesc la trecut. Eu am plecat de 19 ani din orasul in care am crescut. Si din orasul in care am facut facultatea. Nu mai pastrez legatura cu niciun coleg sau colega, nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca nu am cum sa dau de el… ea… Nu le mai stiu nici numele, sa-i caut pe FB… pe Google… (ei m-ar putea gasi pe mine, dar poate ca nu au curaj… ) N-am participat la nicio intalnire, nici cu cei de la scoala, nici cu cei de la liceu, nici cu cei de la facultate… Sunt fiica lui NICI, la acest capitol si sper eu sa nu raman la acest stadiu, dar deocamdata aceasta este realitatea.

Citind mesajul de la Veteran… m-am intrebat cum ar fi daca i-as intalnit pe vechii mei colegi.

V-ati simtit vreodata vinovati de a privi alte persoane de varsta voastra si gandind:  „Eu nu arat chiar asa batran!”?

Daca da, atunci o sa va placa poanta urmatoare :

Stateam in sala de asteptare pentru prima intalnire programata la dentist, cand i-am vazut diploma atarnata pe perete. Citind numele, mi-am  amintit deodata un baiat brunet, inalt si frumos cu acelasi nume. Fusesem colegi de liceu cu vreo 40 de ani in urma si ma intrebam  daca putea  sa fie acelasi tip pentru care nutrisem o pasiune secreta.

Cand am intrat in  cabinetul lui, am lepadat pe loc gandul acela.
Cheliosul cu trasaturi brazdate era mult prea batran ca sa fi fost iubirea mea secreta.  Oare?  Dupa ce s-a uitat la dintii mei, mi-am facut curaj si l-am intrebat daca a facut liceul la „Sf. Sava”.
 „Sigur ca da, doamna! Cum ati ghicit?” a raspuns, plin de mandrie.
 „Cand ati absolvit?”, l-am intrebat.  „In 1959. De ce ma intrebati?”
 „Ei bine, ai fost in clasa mea!”, am exclamat.  

Si atunci, cheliosul zbarcit m-a intrebat: „Ce materie ati predat?”

Astazi, eram cu primii mei colegi, cei de acum 19 ani, noi, cei care am inceput activitatea aici… Eram noi, cei de atunci, la fel de vesele noi doua si la fel de serios el, Veteranul. Sunt recunoscatoare pentru locul meu de munca si pentru ceea ce au insemnat acesti ani in dezvoltarea mea. Oamenii din jurul meu ma fac sa uit ca am lasat in urma prietenii din atatea orase prin care am trecut si ma ajuta sa ma bucur de fiecare secunda a existentei mele.

Multumesc, dragii mei doi colegi de inceput! – si sa stiti ca pe chipul nostru nu 🙂 se cunoaste ca ar fi trecut mai mult de-un majorat. Suntem frumosi pentru ca suntem veseli!

P.S. Cu aceasta ocazie, as vrea sa le multumesc si celor de la Control n pentru perioada pe care am petrecut-o impreuna, in ultimele 3 luni si ceea ce am invatat de la ele… Sunteti minunate, pricepute si deschizatoare de drumuri… Succes la TIF.

Ador melodia aceasta…

Mi-o daruiesc pentru noul meu an! Si sper sa-mi fie zilele precum atmosfera sarbatorilor de vara din Scandinavia.

Despre ceea ce vrem toți, dar n-ar da nimeni… – poveste pentru copii si nu numai

Scriu povești pentru copii. Asta știu toți prietenii mei. Că uneori poveștile pentru copii li se potrivesc și oamenilor mari, unii se fac a nu băga în seamă.

Draga Dumnezeule… – scrisori de la copii pentru Tata

Mesaj primit pe mail si pastrat in inima 🙂

Stim cu totii că prichindeii pot născoci cu inocenta lor cele mai năstrusnice lucruri. Avem mai jos câteva scrisori trimise de copii lui Dumnezeu, scrisori pe care profesorii lor le-au expus pe Internet spre deliciul tuturor.

1) Dragă Dumnezeule,Te rog să mai pui o vacantă între Crăciun si Pasti pentru că acum nu este nimic bun între ele. (Ginny – 7 ani)

2) Dragă Dumnezeule, Te rog să nu-ti faci griji pentru mine pentru că mă uit în ambele părti înainte de a trece strada. (Dany – 6 ani)

 3 ) Dragă Dumnezeule, in loc să lasi oamenii să moară trebuind să faci altii în locul lor, n-ar fi mai bine să-i păstrezi pe cei pe care îi ai acum? (Jane – 8 ani)

 4 ) Dragă Dumnezeule, eu sunt American. Tu ce esti ? (Robert – 6 ani)

5) Dragă Dumnezeule, dacă vei veni duminică la biserică, o să-ti arăt pantofii mei cei noi. (Elisa – 7 ani)

6) Dragă Dumnezeule, dacă îmi dai o lampă fermecată ca lampa lui Aladin, o să-ti dau tot ce vrei …mm…cu exceptia economiilor mele si a jocului de sah. (John – 7 ani)

7) Dragă Dumnezeule, Tu ai vrut ca girafa să arate chiar asa sau a fost un accident ? (Norma – 6 ani)

8) Dragă Dumnezeule, dacă lăsai dinozaurii mai mult timp pe pământ, noi n-am mai fi avut o tară . Ai facut exact ce trebuia (Jonathan – 5 ani)

9) Dragă Dumnezeule, pariez că îti este foarte greu să iubesti toată omenirea. La mine în familie sunt numai patru persoane si nu reusesc niciodată să-i iubesc pe toti. (Stevie – 7 ani).

10) Dragă Dumnezeule, am fost duminică la o nuntă si ei s-au sărutat în biserică. Esti sigur că a fost corect ? (Amanda – 8 ani)

11) Dragă Dumnezeule, noi am învătat la scoală că Thomas Edison a făcut lumina, dar la scoala duminicală de la biserică, părintele ne-a spus că tu ai făcut-o. Pariez că Edison ti-a furat ideea. Cu sinceritate….a ta Donna (vârsta -8 ani).

 12) Dragă Dumnezeule, poate Cain si Abel nu s-ar fi omorât unul pe altul dacă ar fi avut fiecare camera lui. La mine si la fratele meu asta a ajutat. (Larry – 7 ani)

13) Dragă Dumnezeule, Te rog mult ca să-l trimiti pe Dennis Clark în altă tabără anul acesta. (Peter – 8 ani)

14) Dragă Dumnezeule, să stii că mă gândesc uneori la Tine chiar dacă nu mă rog. (Diana- 7 ani)

15) Dragă Dumnezeule, incă astept să vină primăvara. Te rog să nu uiti. (Mark – 7 ani)

16) Dragă Dumnezeule, dacă ne întoarcem în altă viată preschimbati în altceva, te rog mult să nu mă faci Jennifer Horton pentru că nu pot s-o sufăr. (Denise – 8 ani)

17) Dragă Dumnezeule, Îti multumesc pentru frătiorul pe care mi l-ai trimis, dar eu mă rugasem pentru un cătelus. (Joyce – 6 ani)

18) Dragă Dumnezeule, de ce noi vorbim cu tine dacă Tu nu vorbesti cu noi ? (Andrew – 8 ani)

19) Dragă Dumnezeule, ce ai vrut să spui atunci când ai scris în Biblie că esti un Dumnezeu gelos ? Am crezut că Tu ai tot ce vrei. (Jane – 7 ani)

20) Dragă Dumnezeule, cine a desenat hotarele tărilor că mie nu-mi ies niciodată bine ?! (David – 7 ani).

21) Dragă Dumnezeule, chiar esti invizibil sau este doar o scamatorie ? (Lucy – 6 ani).

22) Dragă Dumnezeule, Te rog să-mi trimiti si mie un ponei. Nu ti-am cerut niciodată nimic, pe cuvânt, poti să verifici în lista ta. (Louise – 6 ani).

23) Dragă Dumnezeule, Tu chiar ai vorbit serios când ai spus „să te porti cu ceilalti tot asa cum se poartă si ei cu tine”? Pentru că dacă este asa, ….am să-l aranjez eu pe fratele meu ! (Darla – 7 ani).

24) Dragă Dumnezeule, la scoală ne-au explicat tot ce faci Tu, dar când pleci în vacantă cine face toate astea în locul Tău ? (Charles – 6 ani).

25) Dragă Dumnezeule, Când am fost în vacantă cu părintii, a plouat tot timpul si tata a fost foarte nervos din cauza asta. El a zis niste lucruri urâte despre Tine, niste lucruri pe care oamenii nu ar trebui să le spună, dar sper că n-o să-i faci nimic rău. Prietenul tău…(dar nu-ti spun cum mă cheamă sa nu cumva sa-l gasesti pe tata !)

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Oare noi ce I-am scrie, daca am primi o astfel de tema? Sau, cu grad mai ridicat de dificulatate, ce I-am fi scris la 5,10, 15, 20, 25, 30, 35, 40 etc de ani? Merge ca un fel de leapsa personala… Care e diferenta dintre cum vorbeam cu El candva si cum vorbim cu El acum? 🙂

Despre scopul vietii, moarte si predestinatie (1)

Cautam niste materiale necesare pentru lucru. Din intamplare, (zic asa, din inertie, dar eu nu cred ca exista ceva intamplator, cred ca a fost un fel de ghidare spre locul acela – stiu eu cine ne ghideaza pentru a invata mai multe despre viata si sper sa stiti si voi 🙂 ) , am nimerit pe youtube, la sectiunea In memoriam, In memoria. Pe fondul pierderii de curand a unei cunostinte pe care o respectam mult, accidentata acum o saptamana, pe trecerea de pietoni, am ales sa vad acele clipuri realizate de cei care au ramas in viata, pentru cei care au parasit viata, in urma accidentelor de masina. Ca urmare a acestor vizionari, am inceput sa scriu ceea ce urmeaza si toate celelalte idei se vor concretiza in alte postari, probabil la fel de serioase ca aceasta… Serioase, pentru ca vorbesc despre lucruri care ne tulbura sufletul, dar si pentru ca ne cer o atitudine, fata de ele!

Cei care nu suporta sa se atinga de asemenea subiecte, sunt rugati sa gaseasca subiecte demne de interesul lor.