Sacred Music Concert – Anglican Church, Church of the Resurrection

Am fost invitată de o fetiţă la un concert. Urma să cânte şi ea o melodie. Cine mai ţine cont că are zeci de programări în ziua respectivă dacă este singura persoană invitată, pentru că doar ea contează pentru un sufleţel în formare? Mi-am luat ţinuta de gală şi am aterizat pe Xenopol 2… (Eu nici nu ştiam de existenţa acestei biserici – ruşine, sigur, ruşine să-mi fie! Şi se ajunge foarte uşor acolo, dacă apuci încetişor pe strada dintre Cărtureşti şi Cinema Patria – pe acestea desigur că le ştii că sunt pe Magheru! )

Pastorul a prezentat în engleză… de când o fi el în România, de nu ştie o boabă? Pe de altă parte, enoriaşii lui sunt de limbă engleză, de ce i-ar trebui limba română? 🙂 Da, cred că şi de aplaudat, la final, a aplaudat tot în engleză… Între piesele muzicale nu s-a aplaudat pentru că erau un concert cu muzică sacră şi laudele trebuiau adresate lui Dumnezeu, nu oamenilor…

Am fost foarte încântată de Wie lieblich ist der Boten Schritt – Handell, interpretată de Dagmar Guillouet, dar şi de altista Georgeta Popescu – foarte relaxată, putea acompania şi cânta în acelaşi timp, ceea ce nu prea am mai văzut în ultimul timp.

De fapt, tot ea a explicat şi la început că oboiul trebuie să fie acordat la început, fiindcă dă tonul instrumentelor, dar din cauza căldurii etc etc… aşa că am suportat mai uşor hărmălaia instrumentelor – la 30 de grade câte erau, cred şi eu că săracul oboi o luase razna… 🙂

Din minuscula mea cultură biblică, îmi imaginez că statuia din faţa bisericii se referă la profeţia din Genesa… Dumnezeu îi spune Evei că şarpele îl va muşca de călcâi pe Fiul ei, dar El îi va zdrobi capul şarpelui… Cam asta face copilul din braţele femeii… E o reprezentare… eu poate l-aş fi simbolizat pe copil ţinând-o în braţe pe mamă, pentru că şi pe ea tot El a salvat-o, dar fiecare artist cu viziunea lui… 🙂

Iar la final, plecând de la biserică, am găsit acest zid despre care nu ştiu nimic, ori era colorat, ori avea un pled pe el, pentru mine a fost imposibil să aflu, pentru că era o şedinţă foto în faţa lui şi eu nu am avut cum să merg să pipăi, altfel sigur mergeam şi adresam întrebări, că la mine curiozitatea trebuie neapărat astâmpărată – dar şi regulile sunt reguli: cum să încalci teritoriul unei … mirese?

Şi când am ajuns în lumea reală, a Magherului, ca o ultimă fluturare de mână ce îmbină religiosul cu realul, arca lui Noe din faţa librăriei Cărtureşti…

Mulţumesc pentru invitaţie, copilă frumoasă şi talentată, pentru că nu mai avusesem eu de multă vreme 3 ceasuri de reverie cultă, în singurătatea inimii mele agitate!

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Sacred Music Concert – Anglican Church, Church of the Resurrection&8221;

  1. biserica anglicana seamana izbitor de mult cu cele din Suedia. normal, nu?
    dar aceasta este foarte micuţă pe lângă cele suedeze… am vizitat 9 oraşe din Suedia, dar chiar şi în cele mai mici cătune bisericile erau impunătoare…
    mulţumesc pentru că treci pe aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s