Despre ceea ce vrem toți, dar n-ar da nimeni… – poveste pentru copii si nu numai

Scriu povești pentru copii. Asta știu toți prietenii mei. Că uneori poveștile pentru copii li se potrivesc și oamenilor mari, unii se fac a nu băga în seamă.

Cătălina este o fetiță care nu se ceartă cu nimeni, pentru că e cuminte. Unii ar spune ca stă in banca ei, dar sigur că ea nu ar pricepe ce înseamnă lucrul acesta pentru că e abia la grădiniță și acolo, după cum știți, nu sunt bănci. Da, la grădiniță sunt doar scăunele, câte unul pentru fiecare pitic din clasă, iar când mai dispare vreunul dintre ele, ghiciți cine rămâne în picioare? Adică, cine, chiar daca deja se așezase pe scaunul său, se ridică și-l oferă celui care nu are? Ei bine, ați ghicit… Cătălina.

Cătălina renunța foarte ușor la jucăriile pe care le lua in brațe de cum ajungea la grădiniță, dacă cineva le voia atunci. De multe ori, se gândea încă de seara cu ce se va juca a doua zi și abia aștepta să-și împlinească dorința… De multe ori, o ruga pe mama sa să o ducă mai devreme pentru ca să fie sigură că va fi prima care va intra în clasă și, conform principiului din grădiniță, primul venit, primul servit, jucăria va rămâne a ei pentru întreaga zi. Dar… cum venea altcineva, care poate dormise mai mult, care poate nici nu se gândise atât de mult la jucăria aceea, dar întindea mâna sau începea să strâmbe puțin gurița a plâns, Cătălina mângâia jucăria, uneori o și pupa, și apoi o lăsa în brațele copilului care nici măcar n-o cerea prin cuvinte…

La cât era de atentă cu cei din jur, Cătălina vedea și când o mâncare îi plăcea mai mult unui coleg și de regulă renunâa la porția ei, dacă respectivul coleg zicea:

–       ÎÎÎ, ce bună e!

Uneori, bucătăresele vedeau gestul ei și nu-i dădeau voie să-l facă…

–       Da*, ce, fetiță, avem destulă mâncare, trebuie doar să ne ceara nouă, nu să-ți dai tu mâncarea de la gură!

Însă Cătălina prefera să facă ea bucurii copiilor, chiar dacă și ea era încântată de gustul acelei ciorbițe, tocănițe sau desert.

Pentru că era atât de prietenos, darnicului nostru personaj i se mai spunea și Inimă bună. Fetițele, prietenele ei, o strigau Cătălina – inima bună sau Cătă – inimă bună, băieții – Inimă bună… și atât, iar doamna Aneta, cea care făcea curat în clasa lor, după ce veneau părinții să-i ia acasă sau înainte de a-i aduce, o numea… Inimioară sau Inimioara… Cum nimerea.

Intr-o zi, Cătălina, Cătălina – Inimă bună, Inima bună, Inimioara, n-a venit la grădiniță. În ziua aceea, n-au lipsit scăunele, nimeni n-a vrut jucării care să fie în alte brațe și nici mâncare în plus. A fost o zi în care nimeni n-a plâns după nimic, așa că nu s-a observat absența Cătălinei – n-a avut nimeni nevoie de ea. Dar a doua zi, cum s-a făcut că 3 scăunele au dispărut, fiecare voia jucăria celuilalt și felul 2 era prea bun ca să fie destulă o porție… așa că mai mulți dintre copii au început să zică:

–       Dacă era Cătălina-Inimă bună aici…

–       Dacă era Inimă bună aici…

–       Dacă …

–       Auzi,  Cătă-inimă bună nu e la grădi? a întrebat în cele din urmă o fetiță.

–       Am observat și eu, a suspinat un băiețel. Mie-mi dădea șervețele, că eu mereu le uit acasă… Și acum am avut nevoie de șervețele și nu era cine să-mi dea.

–       Și mie Inimă bună îmi ștergea ochelarii cu laveta de la ochelarii ei, a amintit un altul.

–       Iar mie îmi încheia șireturile la pantofiori, a adăugat cea mai mică dintre colegi, o fetiță care ar fi trebuit să fie la altă grupă, dar nu voia să se despartă de surioara ei.

–       Doamnaaaaaaa, s-au auzit glasurile copiilor, unde e Cătălina noastră?

–       E puțin bolnavă, a răspuns doamna, care vorbise la telefon cu mama Cătălinei. S-ar putea să mai lipsească vreo câteva zile…

–       Câteva zile fără șervețele?

–       Câteva zile fără ochelari șterși?

–       Câteva zile fără jucării?

–       Câteva zile fără desert dublu?

–       Doamnaaaaaaaa, dar putem face ceva pentru ea? a intrebat unul dintre copii.

–       Da, ați putea să vă luați părinții de mână, după ce plecați de aici, din grădiniță și să mergeți la ea în vizită, pentru că nu stă departe de aici. Dar nu știu dacă au timp cei care vin după voi, pentru că despre ea știu sigur că nu s-ar supăra dacă s-ar trezi cu voi în pragul ușii…

–       Eu o s-o conving pe mami să mergem.

–       Și eu pe bunica.

–       Mă ajutați și pe mine să-l conving pe tati?

–       Da, da, sigur.

–       Dar ce-ar fi dacă am merge cu toții acum, cât încă nu au sosit părinții? a propus doamna Aneta. Inimioara sigur s-ar bucura.

–       Eu cred că ne va da toate jucăriile ei, să le ținem de tot, pentru noi.

–       Și eu cred că ne dă scăunelele pentru acasă.

–       Și eu cred că o să-mi dea vreo 2 pachete de șervețele pentru ca să am cât n-o să vină la grădi.

–       Ei, doar la voi vă gândiți, i-a mustrat doamna Aneta. Haideți să ne gândim ce-am putea să-i ducem ei, haideți să o considerăm pe ea importantă acum.

Copiii au ridicat din umeri. Nu prea știau ce ar putea să dea ei. Ce au nevoie de la Cătălina, da, știau, dar ce ar avea ea nevoie, nu aveau habar.

–       O să-i cumpărăm un kg de portocale și unul de kiwi, decise doamna Aneta… Dar niciunul dintre voi nu are voie să se atingă de ele, a precizat când a văzut cum scăpărau de poftă ochii copiilor. Chiar dacă vă invită să luați, ați înțeles? Și o să-i mai cumpărăm o păpușă, de la chioșcul de vis-à-vis, iar când o veți vedea cu ea în brațe niciuna dintre voi nu trebuie să deschidă gura să se milogească… dă-mi și mie! Ați priceput?

Deși nu le-a convenit, copiii au dat din cap. Le era ciudă că nu sunt ei bolnavi, pentru ca să primească de toate și chiar se gândeau să afle cum se pot îmbolnăvi, că poate-poate vor veni și pe la ei în vizită colegii, cu fructe și o jucărie.

Încolonați, cu doamna Aneta și doamna educatoare în frunte, copiii au ajuns în curtea Cătălinei.

–       Inimioară, ia ieși tu afară, ca să nu intrăm noi toți în casă…

–       Cătălina, noi suntem…

–       Vino, Inimă bună…

Cătălina, îmbrăcată în pijămăluțe, cu un baticuț pe cap, a ieșit zâmbitoare să-și primească prietenii.

–       M-am gândit eu că veniți și am rugat-o pe mami să vă pregătească niște prăjituri bune, bune. Tanti Aneta, mă ajutați să aduc farfuriile, că mami le-a lăsat pe masă, pregătite pentru musafiri.

Copiii s-au uitat unul la altul și au dat din cap. Da, nu avea niciun rost să vrea fructele Cătălinei, când ea le oferea prăjituri. Dar dacă fetița nu ar fi avut pentru ei nimic, ce se făceau?

Anunțuri

15 responses to this post.

  1. Duioasa si educativa poveste. E genul de istorii care, in locul unei morale agresive servite de cei mari celor mici, ii invita pe cititori la reflectie si discuții asupra unor subiecte precum ce e bine, ce e rău, ce alegere ai fi facut tu, cum este mai bine/cinstit sa faci s.a.m.d.
    Si eu scriu/rascroiesc si adaptez povesti pt copiii intre 7 si 70 de ani. 🙂

    Răspunde

  2. Uite ca ….hmmm…am ramas fara cuvinte de la inceput pana la final.,Eu nu am stiut ca scrii povesti pentru copii, si…si chiar mi-a placut!!

    Răspunde

  3. Posted by Dana on 20 Mai 2012 at 11:05

    Multumesc pentru poveste! Nici nu stiam ca am nevoie de ea, dar tu ai stiut, inima buna :)!

    Răspunde

  4. Posted by Hapi on 22 Mai 2012 at 06:41

    Imi place cum scrii….poate ca o sa publici intr-o zi 🙂
    Sau o sa produci desene animate, cine stie 🙂

    Răspunde

  5. Posted by Zina on 22 Mai 2012 at 08:00

    Hei, Inimioară, tu scrii povești pentru copii ?! Unde mai găsesc și altele ? Spune-mi, te rog ! Asta mi-a atins inima și mai vreau și altele…

    Răspunde

  6. Posted by 9 on 24 Mai 2012 at 09:38

    Copiii au inima mare, cred că ar fi înghiţit în sec dar n-ar fi luat fructele, dooooaaaarrrr dacăăăă….Cătălina le-ar fi dat. 🙂 🙂 🙂

    Răspunde

  7. eeeeeeeeeeeei! Vreau și eu, Cătălino!!!
    😀

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: