Ce face viata din noi?

La unul dintre cursurile de scenaristica, ni s-a spus sa avem grija… E drept ca noi consideram ca o persoana la 40 de ani este tanara, date fiind considerentele subiective – ne apropiem de acea varsta, avem prieteni care o au deja si sunt plini de viata, mai ceva ca cei de 20… 🙂 – dar cand scriem scenariul si vorbim despre un personaj de 40 de ani nu avem voie sa-l numim tanarul – tanara… Confunzam cititorul care stie ca tineretea este pana la … – nu mai spun o cifra ca sa nu arunce cineva cu vreun obiect contondent in capul meu. 🙂

Veteranul echipei noastre mi-a trimis azi un mesaj pe mail, facandu-ma sa ma gandesc la trecut. Eu am plecat de 19 ani din orasul in care am crescut. Si din orasul in care am facut facultatea. Nu mai pastrez legatura cu niciun coleg sau colega, nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca nu am cum sa dau de el… ea… Nu le mai stiu nici numele, sa-i caut pe FB… pe Google… (ei m-ar putea gasi pe mine, dar poate ca nu au curaj… ) N-am participat la nicio intalnire, nici cu cei de la scoala, nici cu cei de la liceu, nici cu cei de la facultate… Sunt fiica lui NICI, la acest capitol si sper eu sa nu raman la acest stadiu, dar deocamdata aceasta este realitatea.

Citind mesajul de la Veteran… m-am intrebat cum ar fi daca i-as intalnit pe vechii mei colegi.

V-ati simtit vreodata vinovati de a privi alte persoane de varsta voastra si gandind:  „Eu nu arat chiar asa batran!”?

Daca da, atunci o sa va placa poanta urmatoare :

Stateam in sala de asteptare pentru prima intalnire programata la dentist, cand i-am vazut diploma atarnata pe perete. Citind numele, mi-am  amintit deodata un baiat brunet, inalt si frumos cu acelasi nume. Fusesem colegi de liceu cu vreo 40 de ani in urma si ma intrebam  daca putea  sa fie acelasi tip pentru care nutrisem o pasiune secreta.

Cand am intrat in  cabinetul lui, am lepadat pe loc gandul acela.
Cheliosul cu trasaturi brazdate era mult prea batran ca sa fi fost iubirea mea secreta.  Oare?  Dupa ce s-a uitat la dintii mei, mi-am facut curaj si l-am intrebat daca a facut liceul la „Sf. Sava”.
 „Sigur ca da, doamna! Cum ati ghicit?” a raspuns, plin de mandrie.
 „Cand ati absolvit?”, l-am intrebat.  „In 1959. De ce ma intrebati?”
 „Ei bine, ai fost in clasa mea!”, am exclamat.  

Si atunci, cheliosul zbarcit m-a intrebat: „Ce materie ati predat?”

Astazi, eram cu primii mei colegi, cei de acum 19 ani, noi, cei care am inceput activitatea aici… Eram noi, cei de atunci, la fel de vesele noi doua si la fel de serios el, Veteranul. Sunt recunoscatoare pentru locul meu de munca si pentru ceea ce au insemnat acesti ani in dezvoltarea mea. Oamenii din jurul meu ma fac sa uit ca am lasat in urma prietenii din atatea orase prin care am trecut si ma ajuta sa ma bucur de fiecare secunda a existentei mele.

Multumesc, dragii mei doi colegi de inceput! – si sa stiti ca pe chipul nostru nu 🙂 se cunoaste ca ar fi trecut mai mult de-un majorat. Suntem frumosi pentru ca suntem veseli!

P.S. Cu aceasta ocazie, as vrea sa le multumesc si celor de la Control n pentru perioada pe care am petrecut-o impreuna, in ultimele 3 luni si ceea ce am invatat de la ele… Sunteti minunate, pricepute si deschizatoare de drumuri… Succes la TIF.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Ce face viata din noi?&8221;

  1. Sa stii ca in ultima vreme imi pun si eu intrebarea asta filozofica: oare asa am imbatranit si eu? am vazut multi din cunoscutii mei din copilarie, adolescenta , unii chiar mai mici decat mine si mi s a parut ca se vede cum varsta a trecut peste ei. Eu nu simt defel acest lucru pe chipul sau in felul meu… dar cine stie …

    • eu cred ca unii, avand o viata foarte grea, pot fi mult mai imbatraniti decat altii. problema insa este ca uneori nu boala sau necazurile isi pun amprenta, ci un mod de viata defectuos. pe de alta parte, pe unii ii ajuta foarte mult temperamentul… ca se conserva bine. 🙂

  2. Parca toate ridurile pe care le vad acum in oglinda au aparut in aceeasi zi! Ca vad acelasi lucru si la altii, e in regula, dar si la mine? Si tot eu spun: chiar si ridurile au frumusetea lor, asa ca, fruntea sus si sunt mandra de ele. Adica, eu imi cant, eu imi descant.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s