Alice in Tara Minunilor – Teatrul Tandarica, Bucuresti

Joi. O noua piesa de teatru pentru copii, in cadrul Festivalului (Itinerant) Tandarica. Sala Lahovari. In timpul saptamanii, copiii de la gradinite sunt la parter, iar cei care vin cu parintii, daca au locuri, stau la balcon. Discutiile s-au purtat la balcon. Copiii de aici erau intre 5-7 ani, pe cand cei de jos mai mici chiar si de 3 ani – ceea ce nu mi se pare normal, cand e vorba despre taierea capului, ceruta de regina, din orice! Eu nu cred ca Alice este pentru copiii mai mici de 8 ani, e parerea mea!

1. Vine Alice, puiule. / Da, cu iepuiasu. N-ai via sa iuam ci noi unu, ca tot n-am o suioaie! (N-ai vrea sa luam si noi unul, ca eu tot nu am o surioara?) – baietel

2. Nu ma mai fotografia atat, mai bine pastrezi spatiu pentru ca s-o fotografiezi pe Alice, ca altfel nu ma cred copiii ca am fost la teatru. – baiat

3. Imi iei un iepure? / E greu de intretinut! / Vezi, parintii lui Alice erau mai buni decat tine, ca ei i-au luat un iepure. / Pai nu i-au luat ei, a visat ea! / Asa gasesti tu mereu motiv sa nu-mi iei iepure. Numa cu visu nu ma mai convingeai. – baiat

4. Pana vine Alice, eu ma culc. / Bine, da jos sandalele si intinde-te. / Ma intind, dar sandalele jos nu le dau. Poate uiti sa ma trezesti. Macar sa nu rada Alice de mine ca sunt desculta. – fetita

5. Pe cine vrei mai degraba sa vezi? / Pe Alice. / De ce, pentru ca e fetita ca tine? / nu, pentru ca e norocoasa sa aiba un iepure care vorbeste. As vrea s-o intreb cum a facut ca al meu e mut, nu zice nici macar miau sau ham.

6. E sala plina de copii. / Cum i-au strans? – baietel. / I-au adus de la gradinita. / Vezi ce lucruri interesante fac ei la gradinita, si tu ma pui la televizor. / Hai nu ma supara, nu te-am adus eu acum aici? / A, da, merci, dupa ce am plans atat.  Nu cred ca acolo ii lasa sa planga atat, poate ii lasa, dar nu foarte mult, ca nu sunt ai lor… Da, chiar, voi de ce va suparati pe cei care ne fac sa plangem, dar pe voi nu va vedeti?

7. Auzi, de unde sunt salbaticii astia? – baietel, despre copiii de la gradi care strigau cat ii tineau plamanii (si-i tineau!). / De la gradinita – bunica. / Bine face mama ca nu ma duce acolo. Cum sa urli asa, ca un apucat?

8. Auzi, mami, aici e un intuneric asa de mare ca nimeni nu vede cat de frumos m-ai imbracat. Data viitoare, poti sa-mi dai pantaloni si tricou, sa nu-mi mai pui costumul, bine? – baietel

9. Ti-ai revenit? – o intreaba mama pe cea care se culcase. / Da, dar mai bine m-as culca la loc decat sa-i mai aud pe astia!

10. Cat mai e pana incepe? / 2 minute. / Ce bine… Mami, n-am putea da sonorul mai incet si la actori sau sa-l inchidem de tot, ca mi-a ajuns cat zgomot am auzit!

11. Eu, unui copil – Vad ca te apropii periculos de mult de gladiolele mele. Vrei sa le mananci? / Poate sa i le dau lu mami sa le manance, ca eu cred ca doar fetele mananca flori. N-ai vazut ca baietii nu primesc niciodata pentru ca sigur nu le place gustul.

Castigator la puncte a fost un baiat cu o replica pe care ar trebui sa o tinem minte nu doar in relatia cu cei mici ci si in relatia dintre noi, cei mari.

12. Da-mi un pupic. / Nu-ti dau, in galagia asta. / Pai, ce treaba are galagia cu pupicul? / Of, cand urechile sunt enervate, buzele nu mai stiu sa pupe!

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Alice in Tara Minunilor – Teatrul Tandarica, Bucuresti&8221;

  1. in dimineata aceea am fost profund impresionata de maturitatea gandirii copiilor. erau ceva mai mari decat cei din prima zi. si cei mai multi erau cu parintii, deci cineva renuntase la lucru pentru a fi cu copiii – atunci, poate sau chiar zi de zi…
    da, replica de la 6 mi s-a parut de poveste, chiar ma batea gandul sa fac o poveste cu acest subiect. impresionant a fost ca el a mers pe idee pana la capat. cred ca de aceea ii ador pe copii, pentru ca sunt foarte realisti, buni observatori, iertatori, daca le-o ceri, altfel inregistreaza totul, la intensitate maxima.

    • dupa cum am fost si eu sagetata in inima de ea… 🙂
      mi s-a parut de nota maxima; eu cu asa ceva as califica in Uniunea Scriitorilor si in Asociatia Psihologilor… 🙂

  2. Pingback: Eu, Oblio – la Teatrul Țăndărică | Despre sufletul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s