Rolul prietenilor – din perspectiva suferinței

Prietenii noștri! Cât de răi suntem noi cu prieteni noștri! Cât de miopi, cruzi, nepăsători și cât de nechibzuit ne manifestăm față de ei! Noi le trimitem daruri. Copiii noștri își acoperă brăduțul cu cadouri pentru prieteni. Din când în când, prietenii noștri ne costă o mulțime de timp, grijă și bani. Le trimitem grămezi de felicitări cu tot felul de texte pline de afecțiune, în proză sau în versuri. Ne punem timp deoparte și le scriem vechilor noștri prieteni, de acasă și de peste hotare, scrisori pline de noutăți și afecțiune de Crăciun și Anul Nou. Însă noi nu ne rugăm niciodată pentru ei. Sau în cel mai bun caz o facem doar în mare grabă.

Oare de ce facem noi atâtea lucruri secundare pentru prietenii noștri, în locul celor care prezintă efectiv cea mai mare importanță? Ce puțini sunt aceia dintre noi care au închis ușa după ei în nebunia ultimelor două săptămâni și s-au rugat pentru cei mai dragi și mai buni prieteni ai lor în mod deliberat, specific, cu prioritate și perseverență. Noi facem alegeri când cumpărăm cadouri pentru prietenii noștri ca nu cumva să-i supărăm sau să-i jignim; dar nu și în domeniul rugăciunilor noastre.

Cine din familia nostră, din oraș sau din străinătate va fi surprins de vreo binecuvântare anul acesta? Surprins de vreun gest providențial neașteptat, de vreo eliberare nesperată, de vreo povară ridicată sau lăsată pe aceiași umeri, dar însoțită acum de o îmbelșugată binecuvântare, de vreun țepuș smuls din trup, de vreo izbăvire pe care nu a avut suficientă credință să I-o ceară lui Dumnezeu? Iar toate acestea se pot întâmpla doar pentru că noi ne-am rugat și am stăruit închizând ușa după noi, rămânând doar cu Dumnezeu pentru a mijloci în favoarea prietenilor!

Un prieten de orice fel, de orice tip și grad, este ceva de dorit în aceată lume rece și plină de singurătate. Însă a avea un prieten care știe să asculte ce spune Dumnezeu și care Îi amintește din când în când despre cazul și numele nostru …. – unde voi găsi un asemenea prieten? Cine va găsi un asemenea prieten pentru mine… sau în mine?

– cuvinte scrise pe la 1850… de Alexander Whyte

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s