Parentime – Trainingul părinților eficace

Am avut bucuria de a participa la primul seminar dintre cele 9 pe care le parcurgi atunci când vrei să urmezi acest curs. Întâlnirile au loc o dată pe săptămână și durează 3 ore, cu 10 minute de pauză. Nu e de plâns ritmul pentru că sunt multe de zis și timpul trece atât de repede că la final zici… *Aș mai vrea, nu se poate să mai stăm puțin?*

Acum, sigur că aceasta este senzația tuturor, dar mai există și alte priorități – înveți, înveți, dar trebuie să și aplici, iar cei mici au de făcut băița de seară :-), nu că tații nu s-ar descurca, dar inimile de mame nu pot îndura ideea rămânerii departe de acele clipe minunate.

De ce workshopuri pentru parinti?

Pentru ca indiferent ca sunteti parinte de bebelus sau de adolescent, ati aflat deja ca experienta este provocatoare si poate ajunge sa te copleseasca. Din pacate, copiii nu apar pe lume insotiti de un manual de utilizare, iar faptul ca esti parinte nu inseamna implicit ca stii instinctiv ce trebuie sa faci.
Sa cresti un copil nu este o treaba usoara. Necesita dedicatie, timp, rabdare si aptitudini speciale.

Conform studiilor stiintifice, factorii care influenteaza evolutia unui copil sunt in ordinea importantei: genetica, cu cea mai mare pondere, urmata indeaproape de mediul in care traieste, si abia pe ultimul loc educatia parintilor.
Acest ultim factor reprezinta indeplinirea datoriei de parinte, preocuparea ta de a lua cele mai bune decizii in favoarea copilului tau, pregatindu-l pentru viata de adult.
Sute de parinti au fost supusi unui studiu in care li se cerea sa ofere un raspuns la intrebarea: „Cum se resimte experienta de a fi parinte?”.

Iata rezultatele:
• 22% au raspuns ca este o experienta care te implineste si recompenseaza
• 37% au spus ca este o experienta moderat satisfacatoare
• 41% au afirmat ca este o experienta negativa si frustranta

Studiul mai are si alte rezultate neasteptate:
69% dintre parintii satisfacuti s-ar inscrie la un curs de parenting, fata de 37% dintre parintii stresati.
Restul parintilor stresati nu au recunoscut nevoia de ajutor, preferand sa se bazeze pe metodele folosite de parintii si bunicii lor, desi ineficace.
(sursa: Dr Harold Minden, trainer de parinti)

Afla detalii despre Trainingul Parintilor Eficace .

Afla detalii despre Etapele de dezvoltare ale copilului mic de la nastere la 7 ani

Afla mai multe detalii despre Etapele de dezvoltare ale preadolescentilor si adolescentilor

Afla detalii despre cursul de prim ajutor. 

Afla detalii despre cursul de nutritie

Surpriza plăcută a serii a fost implicarea celor de la http://www.colour.ro, care au oferit participanților câte o agendă … plină de feminitate (tații participanți sigur vor renunța la ele în favoarea soțiilor pentru că ele merită!). Aici găsiți pentru delectarea inimilor care pot cumpăra sau nu, lucruri ce alină pofta de joacă, indiferent de vârstă. Personal, aș fi dorit să-mi cumpăr o păpușică, dacă avea numele meu și una pentru fiul meu, dacă avea numele lui, dar ce să fac… probabil că trebuie să mai aștept până când specialiștii de la colour vor reuși să integreze un nume italian și unul slav printre … cele existente 🙂 .

Cât despre cursuri… pot spune că merită parcurse atât de dragul socializării, pentru că sunt părinți, cu aceleași probleme ca tine, dar și pentru că *educatoarea* Miruna este sa-vu-roa-să.

Sper să fie și alte persoane care se bucură de motivul meu de bucurie din această seară.

 

Daca esti din Bucuresti poti consulta aici calendarul cursurilor. Pentru restul tarii va rog sa ne contactati la Office@parentime.ro

Anunțuri

12 responses to this post.

  1. eu sunt maine dimineata… ce pacat ca nu ne sincronizam!

    Răspunde

    • cum avem voie sa venim cu alta grupa, daca nu reusim sa ajungem la a noastra, s-ar putea sa te trezesti cu mine intr-o joi si de atunci incolo sa raman agatata de grupa voastra. oricum, sunt foarte curioasa cu cine esti in grupa… 🙂 fetele astea!

      Răspunde

      • e cu mine in grupa – chiar colega de banca!!
        te asteptam intr-o joi! cu maaaaare drag…
        avem si-un tatic pe-acolo, nu suntem doar fete 🙂
        :-*

      • păi, dacă ar fi vorba după colegi, ar trebui să nu părăsesc grupa mea, că noi avem 2 tătici și 4 blogărițe… 🙂
        dar de dragul vostru s-ar putea să sar gardul…

  2. Aventura de a avea gemeni este un subiect de actualitate în ultimul timp. Recunosc că şi eu m-am gândit de multe ori cum ar fi dacă aş avea gemeni. Totul a plecat de la faptul că soţul meu s-a născut din gemeni, bunica mea la fel şi prin urmare mi se poate întâmpla şi mie ( data viitoare )! Până să fac ecograf cu orezuţa am stat un pic cu emoţii pănă să aud cuvintele medicului ginecolog „sarcină monofetală”. Ce ar fi fost dacă aş fi avut gemeni… nu ştiu, însă pot să îmi imaginez ce aş face dacă s-ar întâmpla. Şi vorbesc ca urmare a experienţei ce am acumulat-o cu Alexia.

    Răspunde

  3. ce tare ca va intalniti si aici pe blog 🙂

    Răspunde

  4. Hei vezi ca vin si eu in Bucuresti prin octombrie cu o prezentare speciala a unui progrom de slabit sustinuta de un un prieten care a slabit 30 kg in 3 luni fara dieta doar cu produse naturale de cea mai inalta calitate…Am sa-ti dau amanunte caci de data asta el e cu organizarea eu doar cu invitatile 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: