Clujul propune… Festivalul Național al Cântecului de Cătănie

Eu nu am mai auzit cuvântul *cătănie* de sute de mii de ani! E drept că mă mai împiedic prin casa în care a copilărit soțul meu de valiza cu care a plecat tatăl lui în armată, acum un miliard de ani, dar până să văd afișul de la Cercul Militar din Cluj nici nu mă mai gândeam că a existat vreodată această stare a omului (pardon, bărbatului, că om sunt și bărbatul și femeia, iar armata – cătănia se referă la bărbați – cel puțin acum, că pe vremea mea 🙂 făceau armată și fetele… elevate, adică studentele. Nu?).

Amintirea mea cea mai puternică legată de plecarea în armată a cuiva o am de pe la 15 ani, când eram la țară, undeva în Oltenia, pe lângă comuna, orașul sau văgăuna care l-a dat pe Marele conducător sub care am trăit decenii de împliniri mărețe, clădind comunismul și socialismul 🙂 . Mama îl conducea pe tânărul de 18 ani, care terminase liceul, la ocazie, pentru că pleca spre Constanța – făcea armata la marină, adică 2 ani, nu 1 juma ca restul! Ea plângea, își ștergea ochii cu baticul și el trăgea de geanta de lemn. Jenat de pupăturile pe care i le posta pe obraz tot la 3 metri, încerca totuși să fie tandru cu ea. Era un băiat bun cel care pleca, nu ne făcuse niciodată probleme prin discotecă, să se poarte urât sau să ne tachineze. Ar fi trebuit să ne pară rău pentru el, pentru ea, dar noi nu mai puteam de râs, văzând manifestarea acelei mame. Prostia omenească e mare când nu există o educație a sentimentelor și a reacției față de sentimentele umane, manifestate. Bine că mi-a mai venit mintea la cap, între timp.

Peste doi ani, când s-a întors, băiatul nu și-a mai găsit mama. Murise. Lumea spunea că s-a aruncat în fântână de dorul lui. Femeia care vindea la birt spunea că de beată s-a aruncat, nu de altceva. În fond, de ce-ar mai conta de ce? Au trecut 25 de ani de atunci și nimeni nu (mai) știa nimic despre toate aste, dacă nu vedeam afișul din Cluj…

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Clujul propune… Festivalul Național al Cântecului de Cătănie&8221;

  1. Trista istorie, oricare ar fi fost motivul morții mamei tânărului. Eu am o amintire mă vesela, legată de notiunea de catanie. Pe vremea când făceam armata la Bobocu, lângă Buzău, ne distram cantand un fel de doina din care mi-amintesc doar versurile: „De-ar fi mândra căpitan / As mai cătăni un an.” (Măi!) De unde se vede ca verbul in cauza poate fi in egala măsura si tranzitiv si intranzitiv. 🙂

    • cred și eu că asta s-ar întâmpla dacă ar fi … mândre căpitani! 🙂
      eu, care lucrez undeva după Academia de Poliție, văd cu ochișorii mei studenții și cum ochii tuturor se opresc asupra mândrelor … căpitane (în devenire!), iar unele chiar merită toată atenția. execuți orice comandă de la o astfel de persoană! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s