Parentime, ședința 4

Ghicește cineva unde se află această clădire, demnă de căsuța vrăjitoarei din Hansel și Gretel? (sigur, o căsuță supradimensionată, conformă cu pretențiile societății moderne, că pe vremea când se scria povestea se putea locui și într-un bordei de turtă dulce!)

Dacă nu mergeam la Parentime, nu știam că avem în București așa ceva. După ce am colindat prin Cluj, m-am întors la capitala-mamă și primul gând a fost să nu pierd cursul. Îmi place ideea de democrație în familie, dar și mai mult mă amuză diferențele dintre cei doi părinți sau diferențele dintre tipurile de familii. Vorbeam despre o bicicletă lăsată de copil în mijlocul camerei. Eu n-aș sesiza-o. Aș sări peste ea, așa cum ar face și copilul, pentru că putem ignora lucrurile de care nu mai avem nevoie 🙂 . Soțul meu, în schimb, ar lua-o de acolo, ar dichisi-o și apoi ar pune-o la locul ei. Și i-ar explica iar copilului cât de important este să fii ordonat. Același lucru în mijlocul drumului, într-o altă familie, ar produce o adevărată criză… *nu ține nimeni cont de mine, eu trebuie să fac mereu ordine după voi!* sau ar fi fost complet ignorat – nu numai de mamă, ca în cazul meu, ci și de tată… De aceea trebuie să avem grijă cu reacțiile asupra copiilor, în momentul în care mai uită sau sunt nepricepuți – atunci când facem o tragedie din ceea ce ar putea fi un lucru ușor de îndreptat cu răbdare și exercițiu, obținem un singur rezultat – părerea copilului că părinții lui sunt exagerați și mai bine i-ar schimba!

Părinții cu bebeluși sau copii micuți sunt tare simpatici când împărtășesc problemele lor. Cine le-a *fumat* deja, poate să se amuze, chiar dacă pentru cei ce le trăiesc sunt jar și cărbuni încinși.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Parentime, ședința 4&8221;

  1. M-ai făcut să-mi amintesc o scenă din mica copilărie a fiului meu. Avea vreo 3 ani și dorea să fie și el util. Și-a luat cana să o ducă la bucătărie și a scăpat-o. Firește că s-a spart. M-a doborât reacția lui. S-a lipit de perete, alb ca varul, și a început să plângă, spunând într-una ”N-am vrut…N-am vrut !” Ne-a impresionat atât de tare scena asta, încât am fost de atunci mult mai atenți și mai reținuți la observațiile făcute pentru lucruri minore, ca acesta.

    • cred că o scenă de felul acesta, petrecută cu mine copil, m-a determinat ca atât timp cât am copilul mic să nu am nimic de preț prin casă și orice ar distruge să nu mă distrugă psihic, așa cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost ceva care să conteze (vorbesc, desigur, emoțional, că doar nu sunt din cei cu cristale sau porțelanuri mărețe!) așa că atunci când distruge copilul, chiar și cu voie, cu atât mai mult fără voie, n-ai de ce să te înfurii… dar ce să te faci cu părinții care au lucruri de valoare, în care au investit 499euro și se trezesc fără ele din neatenția copilului sau pentru că e prea mic? (specialiștii spun că ar trebui să nu existe lucruri de valoare mai jos de înălțimea copilului sau unde poate ajunge el cu mâna – știu ei ce știu! 🙂 )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s