Autostrada spre Ploiești și duelul cu moartea

Am plecat dimineață de tot spre Ploiești, cu soțul meu și doi colegi de-ai lui. Pretenție de singură fată din mașină: pe autostradă, să o văd și eu! Am râs pentru că pentru a intra pe autostrada spre Brașov, trebuie să te duci spre Constanța, pentru a pleca spre București, din Ploiești, trebuie să o iei spre Brașov, după cum pentru a pleca spre Constanța, dinspre București, trebuie să o iei spre Pitești… Ei, dar astea sunt senzații vagi, în funcție de unde te afli când pornești la drum; cert este că îmi place cum a ajuns centura (azi nu vreau să mai critic nimic, iar starea asfaltului spre Ploiești era bună, încă 🙂 , așa că mă simt datoare să spun și un cuvânt frumos față de cei care au construit autostrada. Și pentru că n-au fost tăiați copacii și am admirat peisajul…

Unul dintre colegii soțului meu pleca noaptea spre cele două vârfuri pe care voia să le escaladeze în următoarele zile: Musala (Bulgaria) și Olimp (Grecia). Toată treaba urma să se desfășoare în 3 zile. Îl ascultam povestind despre pregătiri și mi-am adus aminte că acum 3 ani i s-a pus diagnosticul de boală incurabilă. Toți au început să-l plângă, dar nimeni nu vorbea cu el despre asta. Eu aveam un dinte împotriva încăpățânării de a nu aborda subiecte delicate și l-am tras de limbă. Mi-a mulțumit pentru că am avut curaj să discut despre asta. Că el e pregătit pentru moarte, că el nu se teme… L-am oprit și i-am atras atenția că aceste cuvinte sunt foarte bune între el și Dumnezeu și, dacă ar veni la el vreun confesor, le poate turna atunci, dar sunt absolut nepotrivite pentru soția lui. *Păi i le-am spus și ei și nu știu de ce a reacționat atât de rău.* Pentru că nu suportă să rămână singură și are mai multă nevoie să știe că lupți decât că ești gata să depui armele. Pentru că ai un copil de 8 ani și unul de 1 an și are nevoie de tatăl lor. Pentru că te iubește. Te consolează să știi că soțul era pregătit de moarte dacă găsești o scrisoare în biroul lui, după ce a făcut totul pentru a sta cu tine, nu acum când tu vrei să lupte pentru a-și păstra viața.

*Gândim diferit*, mi-a spus el, dar n-a mai amintit nimic despre cât de curajos e el, că poate înfrunta moartea. 🙂 A preferat să râdă și să fie aliat cu viața decât să se declare aliat cu moartea. Nu se mai aude niciun zvon pe frontul bătăliei lui; doctorii îl felicită că e o minune. Și eu mă bucur pentru că râdem împreună și este unul dintre oamenii pe care îi admir mult.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Autostrada spre Ploiești și duelul cu moartea&8221;

    • am scris mai multe postări cu titlul Aștept o minune, despre Maestrul meu drag, care a trecut printr-un cancer și o intervenție asupra inimii. aceiași atitudine de împăcare, aceeași seninătate. pe cei din exterior, lucrul acesta îi miră, îi entuziasmează, toți am vrea să fim la fel de egali în inima noastră cu privire la viață și moarte (eu mi-o amintesc pe sora mea, mică, de 3 ani, cum striga că a visat că a murit și apoi nu mai voia să doarmă doar la gândul că ar putea visa asta, dar să i se întâmple, plângea continuu pentru întrebarea ce e moartea … și nu e singura… alții se prăvălesc în alcool sau altfel de droguri pentru că nu știu răspunsul la această întrebare! ) – dar pentru cei din familie asta nu contează. important este să vadă că totuși te împotrivești valului care distruge.
      eu sunt fericită pentru că trăiesc printre astfel de oameni și pentru că învăț de la ei, dar trebuie să-i mai aducă și pe ei cineva cu picioarele pe pământ 🙂 (că și de Maestru ce m-am mai luat când a adoptat aceeași atitudine!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s