Povestitoarea, copilul ei și *nora* sau ce vorbești cu un adolescent, după ce spui copiilor povești

🙂

Astăzi am avut de povestit în fața a 35 de copii, cu vârste cuprinse între 1 an și 12. Oricum mi se părea mult să fie acceptați și copiii care aveau peste 10 ani, dar culmea a fost că m-am trezit și cu cei de … 14. Așa că împacă și capra și varza, pentru ca cei mici să înțeleagă ceva, iar cei mari să nu se plictisească.

Inițial fiul meu a spus că nu vrea să fie alături de mine, pentru simplul fapt că nu intră în categoria de vârstă, cu cei 13 ani ai lui. Apoi s-a răzgândit și a intrat în sală, făcându-mi semn

1. să nu cumva să-l implic în ceva,

2. să nu cumva să-l aduc în față

3. să nu cumva să spun ceva care să-l stingherească (ținând cont că fata de care-i place se afla și ea acolo!)

Trebuie să recunosc: emoții nu am avut nici cu privire la conținutul prezentării mele, nici cu privire la prezentarea în sine (limbajul corpului, mimica, elementele ajutătoare), pentru că eu chiar îi înțeleg pe copii și știu când e cazul mai degrabă să cânți decât să vorbești, când e nevoie de o întrebare sau când trebuie să îi bombardezi cu ele; în schimb, am avut emoții serioase să nu-l dezamăgesc pe Aborsan, căci cea de-a doua poveste a fost atât de … copilăroasă și am avut 8 *lei* dintre copiii mici și 6 personaje umane dintre cei din școala primară, pe care le tot ghidam cum să se poarte, iar eu trebuia să joc rolul unui înger care să îmblânzească leii, deci *prosteală* (pozitivă, evident) – care i-a determinat pe cei mari să fie foarte atenți și să se distreze la fel ca și cei mici, deși telefoanele erau atât de captivante, ca de fapt în orice clipă! Cum să faci asta, în fața copilului adolescent și a fetei pe care el visează că la 19 ani o va cere de nevastă – fără să-i spună până atunci! – și ea va accepta și-i va face și trei copii, pentru că mai puțini el nu acceptă (mai mulți, daaaaa!)

*Cum am fost?* l-am întrebat la sfârșit, după ce m-am lăsat pupată și îmbrățișată de toți copiii care s-au simțit în al nouălea cer.

*Acceptabilă. Bine că nu m-ai pus să iau cuvântul, bine că n-ai zis nimic despre copilăria mea, bine că nu ai povestit așa cum mi-ai povestit mie acasă.* (da, acasă fusesem mai expansivă, dar știam că nu participă el și așa mă purtam dacă nu era el!)

*Cred că trebuie totuși să-ți mărturisesc ceva. Am vorbit cu R (prietena cea mai bună a celei de care îi place lui) și i-am spus că mă bucur că o văd, pentru că de ani de zile nu am mai văzut-o. Știa că atunci când erați mici voi doi vă jucați împreună.*

*Eu și ea? Și a spus asta de față cu Y… Vai, ce jenant!*

*Alo, ce e jenant în faptul că la 2 ani te jucai? Adică, mă rog, ea avea 2 ani și tu 3. Ce poate fi așa grav, de ai putea să pierzi atenția ei sau să te disprețuiască? Ce, crezi că ea se aștepta ca la 3 ani tu să fi ajuns pe lună sau să fi luptat cu taurii, la coridă? Sau crezi că ea la 3 ani nu se juca?*

*În fine, ai dreptate, poate că nu e chiar așa de rău!*

*Nu, nu, rău poate fi faptul că i-am spus că o vreau de noră și că te gândești doar la ea, chiar dacă nu vă mai jucați împreună.*

*Cui să spui asta? Lui R sau lui Y? Cum să spui așa ceva lui R și de ce să faci asta față de Y? O, nu, spune-mi că nu ai făcut asta.*

*Nu, chiar nu.Vezi, asta era aiurea dacă spuneam, nu banalitățile pe care de fapt le-am debitat. Și mai treci și tu de timiditatea asta, că ești mai frumos și mai plăcut decât oricare dintre colegii tăi.*

*Da, de aceea nu mă place nicio fată.*
*Păi, fetele nu că nu te plac, ci te văd perfect și nu-și imaginează că ar putea spera să aibă pe cineva deosebit ca tine… Se gândesc poate că tu nu ai sentimente.*

*A, da, mulțumesc, Marele Robot crescut în familia ta salută Universul și pe fetele care-l cred perfect.*

*Și-apoi, până la 19 ani mai ai, până când o să-i spui, așa că în timpul ăsta…*

*În timpul ăsta trebuie să o faci să te placă… ceea ce cred că s-a întâmplat azi, că a fost foarte atentă. Mai greu va fi ca tati să o placă pe ea… Știi că i se pare cam zvăpăiată!*

(Și mie mi se pare la fel, dar, vorba aceea, bine că e deja fixată vârsta de 19 ani, are el timp să se mai răzgândească. 🙂 )

*Toate lucrurile se rezolvă, chiar și lipsa unui vot părintesc 🙂 . Important e să-mi spui că, cel puțin pentru azi, ți-am îndeplinit cerințele.*

*Mda, le-ai îndeplinit, dar să știi că mai simpatică erai acasă, atunci când te dezlățuiai mai mult. Ce păcat că am crescut și nu mai pot să mă bucur de chestiile astea, fără să-mi pese de ce zic oamenii…*

– norocul nostru că cei mici cresc, tristețea noastră și a lor că se fac mari. Oricum o dai nu e bine. A, ba da, cel mai bine este pentru cei cărora le permite *stilul* să rămână copii pentru totdeauna, în suflet, chiar dacă trupul se mai deteriorează 🙂

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Povestitoarea, copilul ei și *nora* sau ce vorbești cu un adolescent, după ce spui copiilor povești&8221;

    • am fost animatoare… 🙂 a, pardon, asta era misiunea ta joi… dar cum de-ai citit, că tu nu citești postările mele, că ești ocupată… 🙂 și eu abia aștept ziua de joi… poate n-o să mai animi…

    • vezi, vezi, poartă-te frumos că, după cum spunea Isis, o să te trezești cu noi două, odată, cândva, la poartă, să te colindăm. și atunci, dacă nu mă iubești, întorc foaia… nu vin să te colind pentru nuci și mere, ci pentru Pinț! și n-o să-ți convină. deocamdată fii cuminte, fată gigea 🙂 și poate îți și aduc ceva, nu doar că-ți iau numai merele și nucile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s